Înmatriculările de autoturisme electrice au crescut cu 76,6% în România, în primul semestru (date oficiale)
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 0,3%, în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu anul 2025, marjă în care autoturismele electrice 100% (BEV) au înregistrat un salt de 76,6% și o cotă în total piață de 8,5%, reiese din datele publicate, luni, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA).
Cifrele bazate pe statistica Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) arată că autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total piață) au înregistrat, în iunie 2026, un volum de 16.008 de unități, cu 53% mai mult față de intervalul similar din anul anterior.
În ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu o cotă de 58,5%, urmat de Clasa C (21%) și Clasa B (12,8%).
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, la jumătatea anului, motorizările pe benzină au crescut cu 45%, până la o pondere de 31%, în timp ce acelea pe motorină înregistrează o scădere de 25,7%, la 4,4%.
Datele citate relevă că autoturismele echipate cu motoare mild-hybrid consemnează o creștere de 29,7% și ajung la o pondere de 24% din totalul pieței de autoturisme. 'Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hybrid, 79% sunt motorizări pe benzină, în timp ce 10% sunt motorizări pe GPL și 11% sunt motorizări pe motorină', notează APIA.
Pe de altă parte, autoturismele 'electrificate', respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate - BEV și PHEV), precum și cele mild-hybrid și full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețin, în luna iunie a anului 2026, o cotă de piață de 64%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cota deținută de motorizările pe benzină și motorină.
De asemenea, în perioada analizată, autoturismele full electrice dețin o cotă de 9,4%, în creștere de la 3,7%, iar autoturismele plug-in hybrid o cotă de piață de 9,6%, față de iunie 2025, când reprezentau 6,7%.
La nivelul anului 2026, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Tesla Model Y - cu 793 de unități și o creștere de 378%, Tesla Model 3 (cu 648 de unități) și BYD Dolphin Surf (457 de unități).
Pe segmentul autoturismelor plug-in, topul este condus de: BYD Seal U - cu 494 de unități, urmată de Chery Tiggo 9 - cu 352 de unități, și de Toyota RAV4 - cu 342 de unități.
Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota Corolla - cu 2.390 de unități și o creștere de 51%, de la un an la altul, apoi Toyota Yaris Cross - cu 1.357 de unități, și Dacia Duster (1301 de unități).
Totodată, la autoturismele mild hybrid, modelul Dacia Duster este primul la înmatriculări noi cu 1.553 de unități (-55% față de iunie 2025), urmat de Skoda Octavia - cu 915 de unități, respectiv de Dacia Bigster - cu 756 de unități.
Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în iunie 2026, o creștere de 2% față de iunie 2025, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus raportează o creștere de 10,9%. Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în primele șase luni ale anului 2026, un volum de 257 de unități, față de cele 333 de unități, în aceeași perioadă a anului trecut.
Statistica oficială arată că înmatriculările de vehicule comerciale grele și de autobuze au crescut 35%, în iunie anul curent, față aceeași perioadă din 2025, din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele au înregistrat o majorare de 22,8%. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nuclearelectrica: Ambele reactoare ale centralei Cernavodă sunt în stare sigură oprite
Ambele reactoare ale centralei CNE Cernavodă sunt în stare sigură oprite, cu menținerea acestora în parametri de siguranță, fără niciun risc operațional sau de securitate nucleară asociat, afirmă reprezentanții Nuclearelectrica, într-un raport remis Bursei de Valori București (BVB). 'SN Nuclearelectrica SA anunță, ca urmare a informațiilo
Eugen Rădulescu: Viitorul economiei rămâne extrem de incert; avem câteva zile să salvăm ce se mai poate din PNRR
Viitorul economiei românești rămâne extrem de incert, mai avem doar câteva zile pentru a salva ce se mai poate din Planul Național de Redresare și Reziliență și, dacă nu sunt adoptate legi care trenează deja de 5 ani, vom pierde miliarde de euro, atenționează economistul Eugen Rădulescu. 'Trăim de aproape 10 ani mult peste mijloacele noas
MMAP a îndeplinit ținta PNRR privind extinderea infrastructurii de apă și canalizare în aglomerările de peste 2.000 de locuitori
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a îndeplinit ținta PNRR privind extinderea infrastructurii de apă și canalizare pentru aglomerările de peste 2.000 de locuitori echivalenți, la nivel național fiind finalizați și recepționați 297 de kilometri de rețele de distribuție a apei și 947 de kilometri de rețele de canalizare. Potrivit unui comunica
O nouă sesiune de înscrieri în Programul 'Rabla' 2026 pentru persoane fizice demarează marți dimineața
Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie anterior în Programul 'Rabla' 2026 vor avea o nouă oportunitate de a solicita finanțare începând de marți, 25 august, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Potrivit sursei citate, pentru noile înscrieri va fi
Electrica va dezvolta la Craiova o centrală de cogenerare de înaltă eficiență, hydrogen-ready și cu capacitate de black-start
Grupul Electrica a semnat luni contractul pentru dezvoltarea la Craiova a unei noi centrale de cogenerare de înaltă eficiență, pe motoare termice alimentate cu gaze naturale, care va furniza energie termică pentru sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) al municipiului și energie electrică în Sistemul Energetic Național. Conf
ANAT: Turismul riscă să devină un lux în România, nu o componentă firească a vieții de familie
Turismul riscă să devină un lux, nu o componentă firească a vieții de familie, în condițiile în care peste 60% dintre români nu își permit o săptămână de vacanță, atrag atenția reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), într-o analiză publicată luni. 'Datele publicate de Eurostat,
Activiștii Greenpeace din patru țări au protestat pe Marea Neagră față de vulnerabilitatea exploatărilor de gaze offshore
Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia, aflați pe nava Arctic Sunrise, au protestat pașnic în apele internaționale ale Mării Negre pentru a atrage atenția asupra faptului că exploatările de gaze offshore sunt extrem de vulnerabile la atacuri militare și nu pot garanta securitatea energetică. Potrivit unui c
Sindicatele protestează marți la Ministerul Muncii și cer creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027
Mai multe federații sindicale vor organiza marți, între orele 11:00 și 13:00, o acțiune de protest în fața Ministerului Muncii, principalele revendicări fiind creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027 și deblocarea negocierilor colective la nivel sectorial și național, potrivit unui comunicat al Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.
APIA plătește peste 49 de milioane de lei ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru serviciile de ameliorare a raselor prestate în luna iunie și trimestrul al doilea din 2026, informează instituția. Potrivit unui comunicat transmis AGERP
Report de peste 4,84 milioane de lei la Joker, pentru tragerea de joi
Un report de peste 2,55 milioane de lei (peste 484.900 de euro) se înregistrează la Loto 6/49, categoria I, iar la Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 4,84 milioane de lei (peste 920.500 de euro), a anunțat Loteria Română. Joi, 27 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/4
TAROM: Pasagerii cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant
Pasagerii TAROM cu mobilitate redusă pot solicita online, gratuit, asistență cu scaun rulant, atât în timpul rezervării biletului, cât și ulterior, din secțiunea dedicată gestionării rezervării, a anunțat, luni, compania. 'Ne dorim ca fiecare pasager TAROM să își poată organiza călătoria în condiții de siguran
Chisăliță: România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet și responsabilitate
România nu duce lipsă de opinii despre energie, ci de adevăr spus complet, de responsabilitate și de oameni dispuși să arate cine câștigă din fiecare 'soluție salvatoare', este de părere președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'În ultima lună, energia a încetat să mai fie tratat
Sindicatul Național Meridian: O lege a salarizării nu trebuie să creeze noi discriminări
Reprezentanții Sindicatului Național Meridian resping noua formă a proiectului Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, proiect care, în opinia organizației, afectează în mod direct veniturile și drepturile angajaților din Agenția Națională de Administrate Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română. Potrivi
BNR lansează luni prima monedă în formă de tablou, colorată, din argint, din seria 'Pictori români'
Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din argint, colorată, realizată sub forma unui tablou și destinată colecționării, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea pictorului Nicolae Tonitza.
CNPP: 11.971 de beneficiari de pensii de serviciu, în iulie 2026
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2026, de 11.971 de persoane, cu unul mai mult față de luna precedentă, din care 7.925 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți pensionari








