#Ucraina va primi la summitul NATO un angajament de ajutor militar de 140 de miliarde de euro
Statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja la summitul Alianței săptămâna viitoare să ofere Ucrainei până la sfârșitul acestui an un ajutor militar de 70 de miliarde de euro și din nou aceeași sumă anul viitor, așadar 140 de miliarde de euro, au declarat vineri surse diplomatice citate de agențiile AFP și dpa.
Conform acestor surse, suma include ajutorul militar de 60 de miliarde de euro pe care Uniunea Europeană s-a angajat să-l ofere Kievului în 2026 și 2027, câte 30 de miliarde de euro în fiecare din acești ani printr-un împrumut din care au început deja să fie efectuate plăți către Ucraina, țară care nu va trebui să-l ramburseze decât dacă Rusia îi va plăti 'reparații de război', altfel împrumutul va fi plătit de statele UE care au acceptat să-l garanteze, singurele care au refuzat fiind Ungaria, Cehia și Slovacia.
Prin urmare, pe lângă aceste 60 de miliarde de euro, statele europene membre ale NATO și Canada se vor angaja să ofere din propriile lor bugete Ucrainei ajutoare militare noi de 80 de miliarde de euro până la sfârșitul anului 2027.
Acest angajament, care va fi formalizat la summitul NATO, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, este menit să transmită Rusiei semnalul că Alianța rămâne neclintită în susținerea Ucrainei în războiul intrat în al cincilea an.
Fondurile vor fi puse la dispoziție în principal de membrii europeni ai NATO, întrucât președintele american Donald Trump refuză să mai ofere gratuit ajutor militar Ucrainei, el acceptând doar să vândă. Așa a apărut mecanismul PURL (Lista de Necesități Prioritare pentru Ucraina), prin care țări europene membre ale NATO și Canada cumpără din SUA arme și muniții destinate Ucrainei.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/ Primul dintre cele șapte nave de vânătoare de mine navale urmează să ajungă în Bulgaria până în octombrie
Prima dintre cele șapte nave de vânătoare de mine pe care Bulgaria le va primi din partea Țărilor de Jos și a Belgiei este așteptată să ajungă în țară cel târziu în octombrie, a reieșit în urma unei întâlniri între ministrul apărării, Dimităr Stoianov, și ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Bulgaria, Arthur de
Iranul și Emiratele Arabe Unite vor să 'întoarcă pagina' războiului, afirmă președintele iranian Masud Pezeshkian
Iranul și Emiratele Arabe Unite (EAU), ale căror relații sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, vor să 'întoarcă pagina', a afirmat duminică, în India, președintele iranian Masud Pezeshkian, transmite AFP. 'Pentru prima dată de la război și incidentele din Golful Persic am a
SUA: O judecătoare a declarat ilegal planul de reducere cu 50% a personalului Agenției Federale pentru Situațiile de Urgență
O judecătoare federală americană a declarat ilegal planul administrației președintelui Donald Trump de a concedia 50% din personalul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA), care se ocupă de răspunsul la dezastre, conform documentelor judiciare disponibile duminică, transmite EFE. Judecătoarea Susan Illston din Districtul de Nord al
Letonia: Ministrul protecției sociale, demis pentru că a condus sub influența alcoolului
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs l-a demis duminică pe ministrul protecției sociale Reinis Uzulnieks după ce acesta a fost prins de poliție conducând cu un nivel de alcool în sânge de peste 0,3%, adică de aproximativ șase ori peste limita legală, informează dpa. 'Un ministru care conduce sub influența alcoolului este
VIDEO Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia, în contextul creșterii prețurilor la pompă, transmite AFP. 'Domnul Zelenski are un singur lucru de făcut. Trebuie să înceteze să lovească motorina în Rus
Kosovo: Un nou guvern condus de Albin Kurti, votat de Parlament
Parlamentul din Kosovo a aprobat duminică un nou guvern condus de prim-ministrul interimar Albin Kurti, la putere din 2021, la trei luni după alegerile anticipate, un progres care, totuși, nu promite să pună capăt unei crize instituționale care a dus la scrutinuri repetate, relatează AFP. Cabinetul, alcătuit în principal din membri ai Ve
Iranul afirmă că acordul cu Omanul privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu implică redeschiderea rutei
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, a afirmat duminică că acordul încheiat cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, care va fi anunțat luni, nu va duce la redeschiderea acestei rute atât timp cât Statele Unite nu își vor relua angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere pentru pace semnat în iunie, inform
Premierul Canadei, Mark Carney, promovează ideea ca țara sa să devină membru asociat al UE (media)
Prim-ministrul canadian Mark Carney dorește legături mai strânse cu Uniunea Europeană și explorează posibilitatea ca țara să devină 'membru asociat' al blocului, a raportat duminică The Wall Street Journal, informează Reuters. UE, care în trecut nu a fost flexibilă în privința regulilor de aderare, este deschisă ideii
#Ucraina: Kremlinul nu exclude o reluare a negocierilor trilaterale în octombrie
Rusia nu exclude posibilitatea unor negocieri trilaterale în luna octombrie cu privire la reglementarea conflictului din Ucraina, le-a declarat duminică reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse, potrivit AFP. 'Da, nu excludem această posibilitate. Vorbim în mod spec
BRICS: China propune o serie de inițiative economice, inclusiv crearea unei 'zone open source AI'
Președintele chinez Xi Jinping a prezentat duminică, la summitul BRICS de la New Delhi, inițiative în domenii mergând de la inteligența artificială la comerț, vizând aprofundarea cooperării între economiile acestui grup, în contextul în care Beijingul încearcă să facă din el o platformă practică pentru dezvoltarea Sudului Glo
Suedia: S-au deschis secțiile de votare pentru alegerile parlamentare
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața în Suedia la ora locală 08.00 (06.00 GMT) pentru alegeri parlamentare care se anunță foarte strânse, a căror miză este fie o revenire a stângii la putere, fie intrarea extremei drepte la guvernare pentru prima dată, transmite AFP. Lupta se dă între, pe de o parte, blocu
Nu mai puțin de 78% dintre germani cred că Merz nu mai e persoana potrivită pentru funcția de cancelar (sondaj)
O mare majoritate a germanilor nu-l mai consideră pe cancelarul Friedrich Merz persoana potrivită pentru această funcție, potrivit rezultatelor unui sondaj dat publicității sâmbătă, relatează dpa. Un total de 78% dintre participanții la un sondaj online al institutului Insa pentru ziarul Bild au răspuns 'nu' la întrebarea:
Jared Kushner speră să anunțe noi etape în negocierile dintre Kiev și Moscova 'în câteva săptămâni'
Jared Kushner, emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, a declarat că speră că va putea anunța 'în câteva săptămâni' noi etape în negocierile sub mediere americană pentru a pune capăt conflictului între Ucraina și Rusia, relatează AFP. 'Sper cu adevărat că voi putea anunța în c&a
Serghei Lavrov susține că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu dorește un armistițiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu și pentru un armistițiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ministrul rus de externe la New Delhi, potrivit agenției ruse de știri Tass, relatează dpa. Guvernul rus nu duce lipsă de bunăvoință, a declarat Serghei Lavrov pe marginea summitului BRICS de la New Delhi, organizație for
Irakul închide trei posturi de frontieră cu Iranul, după un atac asupra Arabiei Saudite
Irakul a închis sâmbătă trei posturi de frontieră cu Iranul, au declarat pentru AFP responsabili din domeniul securității, după un atac asupra unui oleoduct saudit care a fost lansat de pe teritoriul irakian potrivit Riad și Bagdad, relatează AFP. Atacul, comis joi cu drone, a lovit oleoductul saudit Est-Vest care leagă Abqaiq, din














