logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ROMATSA: EUROCONTROL a notificat regia în cadrul unei executări silite împotriva statului român

Image

Regia Autonomă 'Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian' - ROMATSA a fost notificată de EUROCONTROL cu privire la instituirea unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de Pfizer România SRL împotriva statului român, pentru o creanță de peste 3,4 miliarde de lei, a anunțat joi instituția.

'ROMATSA a fost notificată de către EUROCONTROL cu privire la instituirea, la data de 30 iunie 2026, a unei măsuri de poprire asigurătorie-executorie în cadrul unei proceduri de executare silită inițiate de compania Pfizer Romania SRL împotriva statului român, pentru o sumă totală de 3.419.721.100,56 RON (principal și dobânzi), la care se adaugă cheltuieli de recuperare de 18.564.777,07 EUR', se menționează în comunicat.

Conform sursei citate, notificarea transmisă de EUROCONTROL vizează punerea în aplicare a obligațiilor care îi revin acestei organizații în calitate de terț poprit, conform procedurilor legale aplicabile, și privește sumele pe care EUROCONTROL le colectează pentru furnizarea, de către ROMATSA, a serviciilor de navigație aeriană de rută.

În temeiul acestei notificări, EUROCONTROL are obligația legală de a declara, în termen de 15 zile, sumele deținute sau datorate statului român și de a le indisponibiliza temporar, fiindu-i interzisă efectuarea de plăți către altă persoană decât solicitantul popririi, până la soluționarea litigiului, notează sursa citată.

'Precizăm că ROMATSA nu este și nu a fost parte în această procedură sau în litigiul care a generat-o, aceasta fiind îndreptată exclusiv împotriva statului român', se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, notificarea primită reprezintă o etapă procedurală a unei executări silite care privește statul, nu regia, ale cărei venituri sunt însă afectate.

'Este a treia situație de acest tip cu care se confruntă ROMATSA prin intermediul mecanismului de colectare administrat de EUROCONTROL, după precedentele înregistrate în cauza Micula, în anii 2015 și 2019', susțin reprezentanții instituției.

În acest context, ROMATSA a demarat de îndată toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor instituției și pentru clarificarea implicațiilor juridice și operaționale ale acestei notificări, se mai arată în comunicat.

'A fost contactată casa de avocatură din Belgia care a asistat instituția în precedentele menționate, în vederea analizării opțiunilor legale disponibile, inclusiv a posibilității suspendării executării măsurii dispuse. De asemenea, ROMATSA a informat de urgență Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Finanțelor, cu care se află în contact permanent pentru coordonarea demersurilor instituționale, iar în perioada următoare este programată o reuniune tehnică cu reprezentanții EUROCONTROL - Central Route Charges Office (CRCO)', susțin reprezentanții regiei.

În prezent sunt analizate toate consecințele juridice și financiare ale acestei situații, împreună cu autoritățile competente și cu asistența juridică de specialitate. În acest moment, serviciile de navigație aeriană furnizate de ROMATSA se desfășoară în condiții normale, fără niciun impact asupra siguranței, continuității sau calității serviciilor de trafic aerian, se mai arată în document.

ROMATSA precizează că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația va înregistra evoluții relevante. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1241

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-09-2026 20:11

Hidroelectrica majorează, din octombrie, prețul energiei pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen

Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat. 'Ajustarea reprezintă o creștere de aproximativ 13% a prețului energiei active și se situează sub nivelul cumulat al infla

Economic Intern 07-09-2026 20:01

CITR: Noua procedură de valorificare a Șantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare

CITR va continua, ca urmare a sentinței pronunțate luni, demersurile pentru valorificarea Șantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitații în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă. Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului și organizarea succesivă a licitațiilor, în cazul &ic

Economic Intern 07-09-2026 19:53

UPDATE Circulația trenurilor între Ovidiu-Ramificația Borcea- Fetești, reluată

Circulația feroviară între Ovidiu - Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată pe ambele fire, începând cu ora 18:34, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, la ora 18:18, cu avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, circulația trenurilor a fost reluată pe firul I, pe di

Economic Intern 07-09-2026 18:45

Corendea (AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China

Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu suc

Economic Intern 07-09-2026 16:39

AAC consideră inacceptabil plafonul de 100 lei/hectar acordat fermierilor din sectorului vegetal afectați de secetă

Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectați de secetă nu poate fi acceptat în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede suma de maximă de 523 de lei/hectar, atrage atenția Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă, luni, autorităților.

Economic Intern 07-09-2026 15:31

Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)

Suma totală a restanțelor firmelor din România către bugetul de stat și bugetele sociale a atins 77,6 miliarde lei, în creștere față de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I al anului, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro. Totodată, numărul firmelor cu datorii neachitate a ajuns la 48.028, cu peste

Economic Intern 07-09-2026 15:25

BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie

Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, imprimată pe suport de polimer, precum și o coală specială formată din patru bancnote, cu tema 'Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere'.

Economic Intern 07-09-2026 15:11

ANCOM: Platformele online trebuie să ofere clienților mai multe mecanisme pentru a-și apăra drepturile

Platformele online trebuie să se asigure că informațiile privind posibilitatea utilizării serviciului de soluționare extrajudiciară a litigiilor sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat, transmite Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Economic Intern 07-09-2026 14:33

ANSVSA intensifică verificarea blocurilor alimentare, odată cu începerea noului an școlar

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor efectuează o serie de controale care vizează direct blocurile alimentare din incinta creșelor, grădinițelor, școlilor (cu program normal, after-school, semi-internat sau internat), precum și operatorii economici care prestează servicii de catering pentru unitățile de învățământ, informează, l

Economic Intern 07-09-2026 14:18

ANM: Vreme oscilantă la nivelul întregii țări, pe parcursul următoarelor două săptămâni

Următoarele două săptămâni (7 - 20 septembrie) vor fi oscilante din punct de vedere termic la nivelul întregii țări, cu perioade caniculare ce vor alterna cu zile în care valorile termice, atât maxime, cât și minime, vor scădea semnificativ și vor deveni normale pentru acest interval, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni d

Economic Intern 07-09-2026 13:31

Buzoianu: Niciun inspector din ANAR nu va mai răspunde unui director ce încearcă să îl convingă să nu vadă problemele de mediu

Niciun inspector din cadrul Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) nu va mai răspunde ierarhic superior unui director care încearcă să-l convingă că trebuie să se uite în altă direcție și să nu vadă problemele de mediu, a transmis ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, luni, pe pagina

Economic Intern 07-09-2026 13:21

Tanczos Barna: Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine

Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat luni că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. 'Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor. S-a discutat planul de acțiune

Economic Intern 07-09-2026 13:14

Jianu: Datele privind PIB arată o economie care și-a pierdut din motoarele tradiționale de creștere

Datele publicate privind Produsul Intern Brut (PIB) din primul semestru arată o economie care și-a pierdut o parte importantă din motoarele tradiționale de creștere, deoarece consumul scade, industria se contractă, iar comerțul, transporturile și sectorul HoReCa înregistrează o diminuare a activității, consideră președintele IMM România, Florin Jianu.

Economic Intern 07-09-2026 13:04

Dăianu: Legea salarizării unitare a consemnat un impas; pierderea a 770 milioane de euro nu poate cauza în sine un derapaj

Legea salarizării unitare a tensionat dialogul politic și a consemnat un impas, iar pierderea de 770 milioane euro este un cost pentru buget, dar nu poate cauza în sine un derapaj, este de părere președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. În capitolul de introducere al Raportului pe anul 2025 al Consiliul Fiscal, dat luni publ

Economic Intern 07-09-2026 11:00

O nouă ediție a programului Tezaur oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,15%/an, de luni

O nouă ediție a programului de titluri de stat Tezaur oferă, începând de luni, dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an, informează Ministerul Finanțelor, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în perioada 7 septembrie 2026 - 2 octombrie 2026, românii pot investi în titlu