REPORTAJ/Mureș: Tezaurul Uman Viu, Petruț Chirteș, singurul din Transilvania care mai sculptează troițe
În satul Dulcea din comuna mureșeană Ibănești, timpul pare că se măsoară în așchii de stejar și bătăi de daltă, fiind singurul loc din Transilvania în care se mai sculptează troițe.
La Dulcea trăiește și creează Petruț Chirteș, un bărbat de 78 de ani născut la 11 octombrie 1947, pe care localnicii îl strigă simplu, 'Mlaștină'. Iar dincolo de porecla din bătrâni, el poartă din anul 2023 un titlu de o noblețe, acordat de Ministerul Culturii: Tezaur Uman Viu.
În vitrina sa plină de recunoaștere strălucesc medalii, trofee și diplome, inclusiv de la Academia Română, dar și 'Fibula de la Suseni', cea mai înaltă distincție a Instituției Prefectului Județului Mureș.

Însă cea mai mare mândrie a meșterului nu stă în hârtii, în medalii și trofee, ci în bătăturile din palme și în faptul că a rămas printre ultimii străjeri ai unui meșteșug pe cale de dispariție, construirea de troițe din lemn.
Troițele românești, pe care 'Mlaștină' le consideră 'punți sculptate între pământ și cer, între oameni și Dumnezeu', nu se mai nasc astăzi la tot pasul, ca odinioară.
'În Ardeal mai era cineva care făcea pentru cimitirul de la Săpânța, tot cu numele de Petre. A murit în ziua când i s-a dat diploma de tezaur uman viu și nu mai este altul în zona Ardealului. Nu zic ca să mă laud, dar nu mai este nimeni în Ardeal care să mai facă troițe. Vin din Cluj, din Alba, Hunedoara ca să fac troițe. Dispar oamenii ăștia care mai știu meserie, dar eu mă străduiesc să-mi las un urmaș', ne-a mărturisit meșterul.

Întrebat dacă reușește cu adevărat să transmită taina meșteșugului mai departe, Petruț Chirteș ne-a spus că viitorul poartă un nume drag, Dana, fiica sa, care s-a specializat în sculptură în lemn.
'Da, fata mea, Dana, care mă depășește la sculptură, de multe ori fac troițe, cu tot ce trebuie pe partea de tâmplărie, după care ea face partea de sculptură, e mai tânără și vede mai bine ca mine. Adevărul este că cele mai bune scule de sculptat i le-am dat ei fiindcă e foarte talentată și mă depășește. Sunt foarte, foarte mândru că elevul își depășește profesorul, dar profesorul e mândru și pentru că a învățat pe cineva dispus să învețe și să ducă mai departe această muncă extraordinară. Dana a trecut de 50 de ani, a studiat și știe să facă de toate', povestește cu mândrie Petruț Chirteș.

Atelierul din Dulcea-Ibănești e plin de miros de lemn și unelte șlefuite de vreme, iar în momentul vizitei noastre, o bucurie proaspătă se citea pe chipul bătrânului, care tocmai livrase o lucrare monumentală la Alba Iulia, o ramă de icoană de dimensiuni impresionante, înaltă de 2,78 metri și lată de 1,16 metri.
'Era o ramă groasă de 10 cm, cu stâlpișor cu tot ce a trebuit, fiind nevoie de patru bărbați vânjoși să o urce în camionul care a transportat-o. Două luni am lucrat la ea. Am mai trimis una la Hunedoara, la Petroșani, Aninoasa. E un lucru tare migălos!', ne-a explicat meșterul popular.
Polivalent și neobosit, din mâinile lui Petruț Chirteș ies nu doar troițe sau detalii de iconostase ce împodobesc bisericile de pe Valea Gurghiului. El este și printre ultimii români care mai încheie manual lăzi de zestre tradiționale, încrustate cu motive ancestrale, dar și vestitele crinte - mesele înclinate folosite la stâne pentru scurgerea zerului și obținerea cașului.

În colțul atelierului său există o astfel de crintă, care are o formă neobișnuită, conturul României Mari.
'Asta e numai de demonstrații, ca să o port cu mine la festivaluri. Dar am făcut multe pe care le-au cumpărat oamenii. E în forma hărții României Mari. Crinta este folosită pentru a se pune brânza', adaugă el zâmbind.

Pe lângă troițe, am constatat că atelierul găzduiește o altă raritate tehnică, ferestrele speciale destinate turnului Bisericii Ortodoxe din Dileu Vechi, piese masive din lemn de stejar, proiectate după legi nescrise ale acusticii și arhitecturii rurale, pe care nimeni altcineva în Transilvania nu le mai execută.
'Mă bucur că au ieșit atât de bine, fiindcă sunt greu de făcut. Trebuie să fie făcute din stejar și să fac ca și cum ar fi un oblon, cu clapete cu o înclinație de circa 35 de grade în jos, cu distanță de patru centimetri între clapete, astfel încât acestea să propage către sat sunetul clopotelor din turnul bisericii. Înainte aceste geamuri erau făcute astfel încât clapetele să poată fi deschise de către clopotar, înainte de a trage clopotele, iar apoi să le închidă. Dar acum, cum nu mai sunt prea mulți clopotari, nimeni nu mai merge să tragă clapetele, așa că a trebuit să gândesc ca aceste clapete să rămână în poziția în care sunetul să iasă spre sat, fără interferențe', a arătat Petruț Chitrteș.

Meșterul spune că unii au pus geamuri de sticlă la turnul cu clopot, dar atunci sunetul se oprește, nu se mai propagă spre sat, iar efectul vindecător al sunetului clopotelor nu se mai simte.
'Prin această poziție înclinată înspre pământ, nici nu plouă în turnul bisericii. Ferestrele de biserică trebuie făcute din lemn de rezistență, eu le fac din stejar, astfel încât să reziste și 100 de ani. Acum, la Dileu Vechi se schimbă acea ramă după 100 de ani. Așa că nu poți să o faci din brad, pentru că nu ține mai mult de 10-15 ani maximum. Nu e ușor să dai înclinația aceasta la clapete, fiindcă, fiind fixe, trebuie să îți formezi un unghi în care să le fixezi, astfel încât să nu blocheze sunetul clopotelor. Sunetul pe care îl scoate clopotul depinde foarte mult de numărul de clapete pe care le are fereastra de turn, dar și de distanța dintre cele. Am făcut pentru mai multe biserici. Firește că nimeni nu este în Ardeal care să mai facă așa ceva. Așa că am primit, de la fostul președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, diploma 'Sigiliul de Aur al Transilvaniei' ', a spus cu mândrie Petruț Chirteș.

În timp ce analizăm ferestrele de turn, pe ușa atelierului a intrat chiar preotul Dan Căciulă, paroh de doi ani și jumătate la Dileu Vechi și Vaideu (comuna Ogra), venit special să ridice lucrările.
'Ferestrele bisericii din Dileu Vechi erau șubrede și putrezite și am hotărât, împreună cu Consiliul Parohial, că ar fi bine să le schimbăm, împreună cu ușa de la intrare. O ușă pe care a lucrat-o tot domnul meșter Chirteș Petruț cu atâta râvnă și ardoare, aș putea spune. Și pe lângă ușa respectivă, pe care a montat-o de aproape o lună, azi m-a anunțat că sunt gata și ferestrele de la turnul bisericii din Dileu Vechi. Trei dintre ferestre sunt fixe și una cu deschidere. Inițial, ferestrele care erau la turn erau cu deschidere dublă și erau prevăzute și cu sticlă. Asta însemna că în momentul în care clopotele bat, sunetul nu are ieșire în exterior și trebuiau deschise toate ferestrele pentru ca sunetul clopotului să ajungă în tot satul. Așa că am hotărât că nu avem nevoie de geamuri de sticlă la nivelul turnului, ci mai mult de aceste zăbrele cu o anumită înclinație, astfel ca sunetul să se propage în tot satul', a declarat preotul Dan Căciulă.

Biserica din Dileu Vechi, pentru care erau cele patru ferestre de turn, a fost ridicată în 1985 pe structura și din elementele salvate de la o biserică mai veche ce fusese afectată de un incendiu.
Dincolo de munca istovitoare din atelier, Petruț Chirteș este și un pasionat colecționar de frumos. A salvat de la degradare o colecție impresionantă de cămăși și costume populare vechi de pe Valea Gurghiului și, alături de grupul folcloric local, a înființat un mic muzeu al satului.
Generos cu darul său, el își petrece timpul liber fie ca voluntar la biblioteca din Ibănești, fie la șezătorile de la Muzeul Etnografic 'Anton Badea' din Reghin, învățându-i pe copii cum să cioplească lemnul sau cum să făurească mărțișoare tradiționale pe monedă găurită.

Ca o curiozitate, comuna Ibănești se poate mândri cu o situație unică în România: are două Tezaure Umane Vii.
În aceeași comunitate trăiește și Dumitru Suceava, cunoscut de toată lumea ca 'Mitică de la Moară', care a restaurat complet o moară acționată de apă și o vâltoare tradițională în propria curte.
Instalațiile tehnice țărănești au devenit o veritabilă atracție turistică, iar efortul său a fost răsplătit, la rândul lui, de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii, cu titlul de Tezaur Uman Viu.
Oamenii din Ibănești sunt foarte mândri de recunoașterea primită de cei doi consăteni de-ai lor, arătând că aici trecutul nu se uită, ci 'se cioplește în stejar, se spală la vâltoare și se propagă liber, prin ferestrele de turn, odată cu sunetul curat al clopotelor'. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Asociația ISVOR vrea să salveze o casă de 120 de ani din Mălaia și să o transforme în rezidență artistică
Inițiatorii unicului muzeu dedicat fluierelor lumii au lansat o campanie de strângere de fonduri pentru salvarea unei case vechi din satul Săliștea, comuna Mălaia, pe care vor să o alăture expoziției de instrumente muzicale și să o transforme într-un loc de creație și întâlnire pentru artiști, copii și comunitate. Imobilul pe care Asoci
AnulBrâncuși/ Gorj: Fotografii rare realizate de sculptor, prezentate la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de sculptorul Constantin Brâncuși, au fost prezentate miercuri, la Târgu Jiu, într-un tur ghidat, în avanpremiera vernisajului expoziției, care va avea loc joi, la Pavilion Art 360 din Târg Jiu.
Bihor: Proiect de fotografie documentară dedicat goralilor din Slovacia, urmași ai păstorilor valahi din Carpați
Trei fotografi orădeni documentează viața, tradițiile și graiul goralilor din Slovacia, comunități montane în a căror cultură se păstrează elemente asociate păstoritului valah. Potrivit unui comunicat al Asociației Etno Foto Art din Oradea, imaginile realizate în cadrul proiectului 'Goralii din Slovacia: monografie fotografică&
Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145' - săptămâna viitoare, la Academie
Simpozionul omagial 'E. Lovinescu 145', organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Institutul de Istorie și Teorie Literară 'G. Călinescu', Facultatea de Litere și Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', se va desfășura marți, 27 octombrie, de la ora 11:00, în Aula Academiei Rom&a
Mureș: Istoria și legendele orașului Târgu Mureș devin filme în cadrul proiectului studențesc 'UAT Shorts'
Istoria parțial uitată, legendele locale și clădirile emblematice ale municipiului Târgu Mureș vor prinde viață pe ecran prin intermediul a trei scurtmetraje originale, realizate de 15 studenți ai Universității de Arte (UAT) din oraș, în cadrul proiectului cinematografic și educațional 'UAT Shorts - Reconstituiri urbane'. Proiectul, aflat l
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE' - lansat joi la Biblioteca Centrală Universitară
Cel de-al zecelea volum al Seriei Caiete Documentare, intitulat 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', coordonat de Andrei Stoian și Victor Vevera, va fi lansat, joi, de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', de Editura Club România. Potrivit unui comunicat transmis miercuri A
Vrancea: Brevete semnate de regele Ferdinand și ordine rare, printre comorile Muzeului Vrancei expuse publicului
Brevete care poartă semnătura regelui Ferdinand, ordine acordate unui număr restrâns de personalități și decorații primite de militari, diplomați sau oameni de cultură se numără printre piesele valoroase, unele unicat, păstrate în patrimoniul Muzeului Vrancei. O parte dintre aceste mărturii ale istoriei, care vorbesc despre curaj, sacrificiu, recunoaștere
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior
Maria Mirona Rotar a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Excelsior, reiese din anunțul publicat pe site-ul Primăriei Capitalei. Maria Rotar, care în prezent este director adjunct, a obținut nota 9,6
BIBLIOTECA AZI/ Vrancea: Mai puțin de jumătate dintre localitățile din județ mai au biblioteci comunale
Biblioteca de astăzi nu mai este doar locul în care intri, împrumuți o carte și revii după câteva săptămâni să o restitui. Printre rafturile cu volume, bibliotecile încearcă să-și găsească un loc într-o lume dominată de tehnologie, devenind spații de întâlnire, de educație și socializare. Î
Festivalul 'New Landscape', eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film, începe miercuri
Prima ediție a Festivalului 'New Landscape' - un eveniment dedicat intersecției dintre artă, știință, natură și film - va avea loc de miercuri până duminică în Capitală. Potrivit unui comunicat al organizatorului festivalului, Fundația Dala, evenimentul propune o explorare a peisajului contemporan ca organism viu, vulnerabi
Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice
Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom
Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani
Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic
Hunedoara: Colț Românesc de carte deschis la Biblioteca Provincială Shaanxi (China)
Un spațiu special dedicat cărții românești a fost inaugurat la Biblioteca Provincială Shaanxi, din China, cu prilejul unei vizite pe care conducerea Bibliotecii Județene 'Ovid Densusianu' Hunedoara-Deva o efectuează în această țară, ca o continuare a relațiilor de colaborare dintre cele două instituții de cultură începute în u
Volumul 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602-1714' și site-ul 'Documenta Historica' - lansate la Muzeul de Istorie
Volumul al II-lea al lucrării 'Documente medievale din colecțiile MNIR: 1602 - 1714' și site-ul proiectului 'Documenta Historica' au fost lansate marți la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit organizatorilor, volumul al II-lea al 'Documentelor medievale din colecțiile MNIR' conține 171 de piese de o varietate tipologică
Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar













