Fotbal - CM 2026: Julian Nagelsmann nu intenționează să demisioneze din funcția de selecționer al echipei Germaniei, în ciuda eliminării
Selecționerul echipei Germaniei, Julian Nagelsmann, a declarat că nu va demisiona din funcție în urma eliminării premature a 'Mannschaft' în faza șaisprezecimilor de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026, în fața Paraguayului, subliniind că nu este genul de om care 'fuge', informează AFP.
'Nu sunt genul care fuge. Nu este prima dată când trecem printr-un astfel de turneu. Există lucruri care trebuie schimbate într-un fel sau altul, dar acum nu este momentul să discutăm despre asta', a spus antrenorul după meciul disputat la Foxborough, lângă Boston.
'Nu sunt genul de om care să spună: 'Acum că am fost eliminați, mă retrag'', a subliniat el.
'Dacă Federația dorește să continui, o voi face. Iar dacă nu, îmi pot spune acest lucru. Știu cum funcționează fotbalul. Probabil că sunt mulți oameni care și-ar dori să nu continui. Cu toate acestea, aș merge mai departe dacă Federația ar dori acest lucru'.
După eliminarea deja suferită în sferturile de finală ale Euro 2024, competiție găzduită chiar pe teren propriu, Nagelsmann lasă acum la latitudinea conducerii Federației germane decizia privind rămânerea sa în funcție, în urma celei de-a treia eliminări premature consecutive a 'Mannschaft' de la o Cupa Mondială.
'Toată lumea știe cum funcționez ca antrenor. Toată lumea știe ce fel de fotbal susțin. Nu este nevoie de o nouă discuție. Șefii mei știu ce fel de antrenor sunt. Dacă sunt convinși că sunt persoana potrivită, îmi vor spune, iar dacă sunt convinși că altcineva ar face o treabă mai bună, îmi vor spune și asta'.
La câteva momente după meci, antrenorul în vârstă de 38 de ani, cel mai tânăr selecționer la un meci cu eliminare directă de la Cupa Mondială, a afirmat că responsabilii Federației trebuie să-și ia timp pentru a reflecta.
'Au vorbit cu mine pe scurt și m-au consolat, așa cum au făcut cu toți jucătorii. Dar ar fi ciudat să înceapă să discute despre contractul meu chiar acum, la două minute după eliminare. Genul acesta de lucruri se întâmplă uneori în fotbal. Dar ei au caracter; vor gestiona acest lucru într-un moment mai calm, când va fi momentul potrivit. Nu vor discuta despre asta în grabă, în treacăt, în vestiar, cu jucătorii în lacrimi', a concluzionat Nagelsmann.
Selecționata Paraguayului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026 după ce a eliminat Germania la loviturile de departajare, cu scorul de 4-3, luni, pe Boston Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), atât după 90 de minute, cât și după prelungiri.
Germania a dezamăgit din nou, după ce la precedentele două ediții părăsise competiția după faza grupelor.
La penalty-uri, echipa lui Julian Nagelsmann a ratat trei din cele șase lovituri, după ce a fost condusă în timpul regulamentar prin golul lui Julio Enciso (42) și a revenit în repriza secundă, prin Kai Havertz (54).
În optimile de finală, Paraguayul va întâlni câștigătoarea dintre Franța și Suedia. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Fotbal: FC Copenhaga, la al patrulea succes consecutiv în Danemarca
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe AC Horsens cu scorul de 2-0, vineri seara, pe teren propriu, în etapa a opta a Superligii daneze de fotbal. Gazdele au câștigat prin golurile marcate de suedezul Felix Beijmo (7) și de islandezul Viktor Dadason (49).
Ciclism: Eddie Dunbar, victorios în etapa a 19-a a Turului Spaniei; Enric Mas rămâne lider la general
Ciclistul irlandez Eddie Dunbar (Pinarello Q36.5) a câștigat etapa a 19-a a Turului Spaniei, încheiată vineri în ascensiune, pe vârful Penas Blancas, la capătul căreia spaniolul Enric Mas își păstrează tricoul roșu de lider, transmite AFP. Dunbar, care a câștigat două etape la ediția 2024 din La Vuelta, a oferit echipei Pina
Fotbal - CM 2030: Gazda finalei va fi decisă 'în timp util', a anunțat FIFA
Gazda finalei Cupei Mondiale din 2030 va fi decisă ''în timp util'', a precizat, vineri, pentru AFP, Federația Internațională de Fotbal (FIFA), ca reacție după declarațiile președintelui Federației marocane, Fouzi Lekjaa, care a asigurat că ultimul act se va juca pe noul stadion din Casablanca. Coorganizatoare ale ediției din 2030
Auto - F1: George Russell, cel mai rapid în primele antrenamente libere pentru Marele Premiu al Spaniei
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) a realizat cel mai bun timp din prima sesiune de antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu al Spaniei, etapa a 14-a a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe Madring (5,414 km), noul circuit inaugurat la Madrid, transmite AFP. Russell i-a devansat pe coechipierul său italian Kimi Antonelli (Mercedes), li
Atletism: Usain Bolt a lăudat World Athletics pentru premierea campionilor olimpici de la Paris
Legendarul sprinter jamaican Usain Bolt a lăudat decizia World Athletics de a acorda premii în bani atleților care au obținut aurul la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, transmite DPA. Organismul care gestionează destinele atletismului mondial a devenit primul care a plătit în bani medaliile obținute la Jocurile Olimpice, fiind vorba despre 50
Fotbal: James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu Atletico Nacional
Internaționalul James Rodriguez a revenit în Columbia și a semnat cu echipa de fotbal Atletico Nacional, a anunțat, joi, clubul din Medellin, citat de Xinhua. Mijlocașul ofensiv de 35 de ani a venit ca jucător liber de contract după ce s-a despărțit în iulie de Minnesota United. ''Bine ai venit, James. Ai ven
Auto - F1: George Russell admite că are nevoie de noroc să câștige titlul mondial
Pilotul britanic George Russell a admis faptul că are nevoie de noroc pentru a câștiga titlul mondial în Formula 1 în defavoarea favoritului actual Kimi Antonelli, transmite DPA. Russell a început Marele Premiu al Italiei de pe locul secund și a încheiat al doilea, în timp ce Antonelli a reușit să revină de
Fotbal: UEFA cere justiției americane să blocheze implicarea filialelor FIFA în confruntarea celor două organziații
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a cerut unui tribunal american să respingă o încercare a filialelor americane ale FIFA de a împiedica forul continental să obțină dovezi într-un potențial caz penal în Elveția împotriva președintelui organizației mondiale, Gianni Infantino, împotriva planului, acum abandonat, legat de drepturile c
Tenis: US Open va avea noi campioni la dublu masculin
Niciunul din cei patru finaliști ai probei masculine de dublu a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, nu a mai câștigat titlul la Flushing Meadows. Perechea americano-britanică Christian Harrison/Neal Skupski i-au învins în semifinale pe principalii favoriți, Harri Heliovaara (Finlanda)/Henry Patten (Mar
Fotbal: Antrenorul lui Fenerbahce și-a dat demisia după remiza cu AS Roma, dar președintele a refuzat-o
Antrenorul echipei Fenerbahce, Ismail Kartal, și-a anunțat demisia după ce a remizat cu AS Roma, 1-1, joi, la Istanbul, în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, dar la scurt timp președintele clubului a anunțat că tehnicianul va rămâne în funcție, transmite Reuters. Ismail Kartal (65 ani) a declarat la conferința de pres
Auto - F1: Charles Leclerc a recunoscut că a 'mers prea departe' în duelul cu Hamilton la Monza
Pilotul monegasc Charles Leclerc a recunoscut, joi, că a comis o greșeală când l-a presat pe coechipierul său de la Ferrari, britanicul Lewis Hamilton, în al doilea viraj al Marelui Premiu al Italiei, duminica trecută, la Monza, transmite AFP. Hamilton a fost nevoit să iasă de pe pistă și a pierdut șase locuri după turul de î
Baschet feminin: Franța, Germania și Spania au completat careul de ași la Cupa Mondială
SUA, Franța, Germania și Spania s-au calificat, joi, în semifinalele Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP. Germania a produs surpriza, prin victoria în fața campioanei Europei, Belgia, cu 93-74, iar în penultimul act va juca împotriva Franței. Germania a disputat doar a doua sa Cu
Tenis: Arina Sabalenka și Elena Rîbakina vor juca finala turneului US Open
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial, și kazaha Elena Rîbakina, numărul doi mondial, vor juca finala turneului US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după victoriile obținute, joi, la New York, în semifinale, transmite AFP. Câștigătoare a ultimelor două ediții ale competiției de la Flushing Mead
Mexic: Autoritățile salvează opt persoane recrutate cu forța de un cartel
Autoritățile mexicane au anunțat joi că au salvat opt persoane reținute de un cartel puternic de droguri într-o clinică clandestină din vestul țării, notează AFP. Salvarea a avut loc într-o proprietate a cartelului Jalisco Nueva Generacion (CJNG), în statul Jalisco, bastionul acestei organizații care operează în î
Fotbal: Ianis Stoica a reușit o dublă pentru Estrela Amadora, în Portugalia
Atacantul român Ianis Stoica a marcat golurile echipei Estrela Amadora, care a învins-o pe Sporting Braga cu scorul de 2-1, joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a campionatului de fotbal al Portugaliei. Braga a deschis scorul prin Gabri Martinez (5), dar Stoica a egalat în finalul primei reprize (














