REPORTAJ Alba: 'Sărbătoarea Rozelor' pe 'Tărâmul Trandafirilor', la Ciumbrud
Mii de oameni, mulți veniți special de la sute de kilometri distanță, au fost prezenți, sâmbătă și duminică, la 'Sărbătoarea Rozelor', desfășurată în Ciumbrud, localitate în care se produc anual peste un milion de trandafiri din sute de soiuri.

Chiar dacă s-a desfășurat pe Cod Galben, sâmbătă, respectiv pe Cod Roșu de caniculă, duminică, 'Sărbătoarea Rozelor' a atras, după numerele de înmatriculare ale autoturismelor sau autocarelor parcate în zonă, persoane venite nu doar din Alba și județele învecinate, ci și din Botoșani, Constanța și București sau chiar din Ungaria.

Căldura nu i-a împiedicat pe mulți dintre ei să viziteze vastele câmpuri de trandafiri, care au găzduit cu acest prilej adevărate ședințe foto.
Un pic mai răcoare a fost în Parcul Dendrologic din Ciumbrud, locul central de desfășurare a 'Sărbătorii Rozelor'.
'Venim de vreo cinci ani, în fiecare an, când este evenimentul. Ne întâlnim cu colaboratori, cu amici. (...). Ne bucurăm să fim împreună. Vedem o multitudine de soiuri noi sau soiuri vechi de trandafiri pe care le includem în lista noastră de plăceri', a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre vizitatori, Lorincz Istvan, inginer horticol la Baia Mare, unde se ocupă de colecția de cactuși 'Vida Gheza' din Parcul Central.

Ceva de mai aproape au venit special pentru 'mirosul trandafirilor' două doamne din Cluj-Napoca, una pentru a treia oară, iar cealaltă pentru prima dată.
'E mai multă lume decât data trecută. Sunt și mai multe flori, mai multe aranjamente, mai multe tonete', a spus doamna care a mai fost la 'Sărbătoarea Rozelor'.

Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 23, a debutat sâmbătă, în centrul municipiului Aiud, de care aparține Ciumbrud, Aiud fiind declarat de anul trecut 'Oraș al Trandafirilor', printr-o hotărâre a Consiliului Local.
Aici, a fost încoronată Prima 'Regină a Rozelor' și ambasadoarea 'Tărâmului Trandafirilor' pentru anul acesta, Imola Bakk, o tânără care provine din una dintre familiile din Ciumbrud care se ocupă cu creșterea trandafirilor.

Apoi, potrivit tradiției, participanții la 'Parada Rozelor' s-au deplasat, pe jos sau cu bicicletele și carele alegorice, în fapt utilaje împodobite cu trandafiri încă de vineri seara, pe un traseu de câțiva kilometri, din centrul municipiului Aiud până în Parcul Dendrologic din Ciumbrud.
Cei mici au avut posibilitatea, în ambele zile, să se plimbe pe acest traseu cu 'Trenulețul Rozelor'.
Pentru sofisticatele aranjamente florale, fie că imitau un păun, un fluture sau o carafă din care curge vin într-un pahar, toate din trandafiri, s-a lucrat cam două zile și au fost folosite, în unele cazuri, chiar și 5.000 de fire de trandafiri.
Anul 2026 fiind 'Anul Constantin Brâncuși', unul dintre aranjamentele florale a fost dedicat 'Porții Sărutului'.

Chiar dacă din programul manifestărilor nu au lipsit momentele artistice, principala atracție au fost aceste aranjamente de trandafiri, cu care s-au fotografiat vizitatorii.

A fost ales și 'Trandafirul anului 2026', în fapt un trandafir creat în 1970 de către cel supranumit 'părintele trandafirilor' din România, Ștefan Wagner, în memoria căruia a fost dezvelit, sâmbătă, și un bust.
Este vorba de 'Foc de tabără', un trandafir care poate fi admirat cam în toate parcurile din România.
'E un trandafir de nota 10. Unul dintre cele mai frumoase soiuri create de Ștefan Wagner, în 1970, la Stațiunea de Cercetări Pomicole din Cluj-Napoca. Este un soi parfumat, culoarea este un roșu superb. Are o capacitate de înflorire pe tot parcursul anului - face parte din categoria Floribunda. Are și o recunoaștere internațională: în 1973 a fost premiat la Roma, iar în 1975 în Cehia', a explicat Mirela Cordea, profesor la Facultatea de Horticultură din Cluj-Napoca.
Născut în Unirea, în județul Alba, la 1 februarie 1932, Ștefan Wagner a fost 'un inginer horticol de excepție, un vizionar care a dat viață la peste 50 de soiuri de trandafiri', după cum a afirmat, la ceremonia de dezvelire a bustului, directorul Centrului Multicultural 'Liviu Rebreanu' Aiud, Ioan Hădărig. Acesta a adăugat, referindu-se la Wagner, că 'întreaga sa existență a fost ghidată de pasiunea pentru flori, însă inima și-a dedicat-o iremediabil trandafirilor.
După 1990, Ștefan Wagner a devenit 'un partener loial și un mentor' pentru producătorii de trandafiri din Ciumbrud și Aiud, iar 'prin cunoștințele sale vaste, prin experiența sa academică și prin sprijinul său necondiționat, a contribuit fundamental la transformarea acestei zone în ceea ce numim astăzi cu mândrie 'Tărâmul rozelor'', a mai spus Ioan Hădărig.
Printre cele mai cunoscute soiuri create de Ștefan Wagner se numără 'Petrina' (2004), primul trandafir românesc fără spini, 'Rosadora' (1995), 'Judit' (1996), 'Nobilia'' (1999), Perla Transilvaniei' (2004) și, bineînțeles, 'Foc de tabără'.
Dacă în urmă cu un deceniu la Ciumbrud se cultivau anual cam peste 400.000 de trandafiri, din 70 de soiuri, acum numărul depășește un milion și sunt mult mai multe soiuri, cu o multitudine de culori.

'Anual se cultivă cam în jur de șapte - opt hectare, asta însemnând un milion de plante de trandafir. Soiuri sunt în jur de 200-300', a precizat, pentru AGERPRES, președintele filialei Alba a Asociației Amicii Rozelor, Molnar Andrei.
Potrivit acestuia, cam 10-15% din producția de butași merge la export, în Polonia, Italia, firma sa, Molnar Mol-Exim, exportând și în Franța.
'Noi suntem mai mult axați pe vânzarea plantelor. (...) Marii clienți ai noștri sunt retailerii. În spatele fiecărui producător este câte un retailer mare. În general putem vinde producția. (...). E mult de lucru, dar avem și beneficii', a spus Molnar.
În localitate sunt mai multe firme, pornite ca afaceri de familie, unele având acum printre angajați și cetățeni din Nepal.
Tot ca o afacere de familie a pornit și Pepiniera Ciumbrud.
'Bunicii de la Gâmbaș aveau o pepinieră. Apoi, am preluat noi, nepoții. Ne-am axat pe pomi fructiferi și, pe lângă pomi, ne-am apucat și de trandafiri de vreo 17 ani. Avem o pepinieră de 70.000 de trandafiri. Producem butași înrădăcinați. Avem contracte cu firme de la noi din țară și din Ungaria, unde comercializăm la sigur', a declarat, pentru AGERPRES, Megyesi Ștefan.
Cei prezenți la 'Sărbătoarea Rozelor' au putut să-și cumpere și sirop de trandafiri.
Pentru cei dornici să afle mai multe despre cultivarea trandafirilor și tradiția locală, au fost organizate duminică tururi ghidate, alături de producătorii locali.
Printre cei prezenți, alături de oficialități județene și locale, s-a aflat și directorul general al APIA, Adrian Pintea, absolvent al Liceului din Ciumbrud, care i-a felicitat pe producătorii locali.

Cultivatorilor de trandafiri din Ciumbrud le-a mulțumit și președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel.
'Datorită lor suntem aici. Datorită lor cu ei ne lăudăm că suntem cei mai mari producători de trandafiri din România. (...). Acest eveniment a început, în urmă cu peste 20 de ani, ca un moment de promovare a producătorilor de trandafiri, pentru că piața era cum era și, iată, datorită dânșilor, eforturilor care s-au făcut, suntem cei mai mari producători din România', a spus Ion Dumitrel.
La rândul său, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a declarat că acest eveniment are două componente foarte importante. 'Una este cea a producătorilor și cealaltă cea a vizitatorilor sau pasionaților de frumos, de culoare, de miros, de trandafiri. (...). Acest eveniment promovează producătorul local din Ciumbrud', a subliniat edilul.
Denumit 'capitala trandafirilor' din România, Ciumbrud produce cam 80% din materialul săditor din țară. AGERPRES/(A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Foto: Marinela Brumar/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran
Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a
VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani
Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector
Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor
Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica
Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări
O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c
Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai
Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p
Gorj: Amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unei ample acțiuni pe un șantier din Târgu Jiu
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unui amplu control care a avut loc pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe blocuri, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituției, Bianca Văcaru. Potrivit acesteia, verificările au viza









