O comisie ONU acuză Israelul că vizează copiii palestinieni în Gaza și denunță continuarea unui 'genocid'
O comisie de anchetă internațională mandatată de ONU a acuzat marți Israelul că 'vizează' copiii palestinieni din Fâșia Gaza, denunțând încă o dată un 'genocid' în curs, relatează AFP.
Cu ocazia publicării unui nou raport al acestei comisii, președintele său, Srinivasan Muralidhar, a declarat într-un comunicat că 'prin luarea ca țintă a copiilor, Israelul ataca însăși capacitatea poporului palestinian de a exista și de a-și hotărî viitorul'.
Israelul a denunțat raportul ca fiind 'defăimător', acuzându-l că 'ignoră tacticile brutale ale Hamas, care vizează fără milă copiii israelieni și folosește copiii palestinieni drept scuturi umane'.
În septembrie, comisia de anchetă, mandatată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, dar care nu se exprimă în numele organizației, a concluzionat că 'un genocid are loc și continuă să aibă loc' în Gaza.
După publicarea acestui prim raport, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat că a văzut 'dovezi tot mai mari' ale unui 'genocid' care are loc în Gaza.
În noul său raport, care se concentrează în special pe situația copiilor, comisia de anchetă subliniază că 'vizarea deliberată a copiilor este unul dintre elementele cheie în stabilirea intenției de genocid a autorităților și forțelor de securitate israeliene de a distruge populația palestiniană, în totalitate sau parțial, în Gaza'.
'Dovezile arată că forțele de securitate israeliene au vizat și ucis în mod deliberat copii palestinieni', a declarat Muralidhar.
Potrivit comisiei, există 'motive rezonabile' pentru a concluziona că autoritățile și forțele de securitate israeliene 'au continuat să comită crima de genocid' în Gaza.
'Chiar și după armistițiul din octombrie 2025, copiii continuă să fie uciși și răniți grav, în timp ce Israelul continuă să ignore armistițiul și protecția prevăzută de dreptul internațional care ar trebui acordată copiilor palestinieni', a adăugat ea.
Și 'chiar dacă bombele și armele vor tăcea în Gaza și Cisiordania, copiii palestinieni nu își vor reveni peste noapte', deoarece, potrivit comisiei, 'distrugerea sănătății, educației și dezvoltării lor este ireversibilă'.
Israelul și Hamas se acuză reciproc aproape zilnic de încălcarea armistițiului intrat în vigoare în octombrie anul trecut, în timp ce Fâșia Gaza rămâne afectată de violențe, din cauza lipsei de progrese către o încetare durabilă a războiului, declanșat de atacul din 7 octombrie 2023 al mișcării islamiste palestiniene.
Restricțiile impuse mass-media și accesul limitat în Fâșia Gaza împiedică AFP să verifice în mod independent numărul victimelor sau să relateze liber despre violențele din teritoriu. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania/ Cel puțin patru morți în urma ploilor și inundațiilor din regiunea Valencia (GALERIE FOTO)
Ploile torențiale, urmate de inundații, au provocat cel puțin patru victime în estul Spaniei, au anunțat autoritățile, care au îndemnat populația din regiunea Valencia să rămână în case și să evite orice deplasare, transmite AFP. Imaginile video difuzate de Agenția de Meteorologie din Valencia arată străzi transformate
Columbia: O alunecare de teren într-o mină ilegală de aur face 14 morți
O alunecare de teren într-o mină ilegală de aur a făcut 14 morți și șapte răniți în Columbia, într-o zonă din sud-vestul țării controlată de grupări armate, au anunțat luni autoritățile, notează AFP. Exploatarea minieră ilegală este una dintre principalele surse de finanțare ale grupărilor criminale prezente în Narino, o regiune d
UPDATE Statele Unite: Focuri de armă semnalate în apropierea unei moschei din Ohio, un mort
O persoană a fost ucisă într-un atac armat în apropierea unei moschei din Columbus, în statul Ohio (nordul Statelor Unite), însă lăcașul de cult nu a fost vizat, au informat luni autoritățile locale, notează AFP. O unitate de poliție informase inițial doar că agenții săi sunt în curs de intervenție 'în u
VIDEO Spania: Poliția a făcut uz de bastoane împotriva profesorilor care protestau la Madrid
Protestele profesorilor spanioli aflați în grevă împotriva politicii în domeniul educației duse de guvernul regional condus de Isabel Díaz Ayuso au escaladat în confruntări cu poliția la Madrid, relatează dpa. Sute de demonstranți au blocat intrările la Palatul Santoña din centrul capitalei, unde președint
Franța: Interdicție de circulație în noaptea de luni spre marți în unele zone din Paris
Autoritățile franceze au instituit restricții de circulație în anumite cartiere din Paris de luni seară, ora locală 23.00 (21.00 GMT), până marți dimineață, ora locală 06.00 (04.00 GMT), după violențele și jafurile care au devastat sâmbătă și duminică mai multe sectoare ale capitalei, informează AFP și Reuters. Măsura interzice 'cu strict
Cinci persoane testate pozitiv la Mpox în Rusia
Cinci pacienți spitalizați în orașul rusesc Sankt Petersburg au fost testați pozitiv la Mpox, a relatat luni agenția națională de presă RIA, citând spitalul local de boli infecțioase, informează Reuters. Toți cei cinci pacienți se află într-o stare stabilă, prezentând simptome ușoare sau moderate, pentru care primesc tratament medical,
Sanofi lansează un proiect de 2 miliarde de euro în Germania pentru a consolida securitatea UE în privința aprovizionării cu insulină
Gigantul farmaceutic francez Sanofi a început construcția unei unități de producție a insulinei în Germania, o investiție de 2 miliarde de euro, ce are menirea de a asigura aprovizionarea cu insulină a Europei, informează luni DPA. Noua fabrică din Frankfurt va înlocui o unitate existentă pe același amplasament. Inițiatorii proiectului afirmă
Peste 70 de școli din Ungaria au fost verificate în urma unor amenințări cu bombă, care nu s-au confirmat
Poliția a început verificările în peste 70 de școli din țară, după ce mai multe instituții media au primit, luni dimineață, e-mailuri în care se afirma că în unitățile de învățământ ar fi fost amplasate bombe. Potrivit ministrului de interne Gabor Posfai, primele date ale anchetei indică faptul că amenințările nu s-au confirmat, transmite
Haos la Luvru după ce studenți protestatari au blocat accesul în muzeu
Celebrul Muzeu Luvru din Paris nu și-a deschis porțile ca de obicei la începutul acestei săptămâni din cauza unui protest al studenților, a precizat instituția pe pagina sa de internet și pe conturile de socializare luni dimineață, informează DPA. Muzeul și-a cerut scuze pentru ''neplăcerile create''. Potrivit presei franceze, stude
Amenințări cu bombă la 160 de școli din Irlanda de Nord și mesaje de amenințare în Scoția
Aproximativ 160 de școli din Irlanda de Nord au primit luni e-mailuri de amenințare cu bombă, iar mai multe unități de învățământ din Scoția au primit, de asemenea, mesaje de amenințare, pe care autoritățile le tratează drept necredibile sau farse. Ministrul nord-irlandez al educației, Paul Givan, a declarat că mesajele primite de școlile din
Mai multe școli din Serbia au primit amenințări cu bombă și au fost evacuate
Zeci de școli din Serbia au primit, luni dimineață, amenințări cu bombă transmise prin e-mail, informează agenția de presă Tanjug. Au fost evacuate școli din Novi Sad și districtul Backa de Sud, în provincia Voivodina, precum și 21 de școli din zona Kraljevo, 20 din zona Cacak și 27 din zona Subotica. Au fost, de asemenea, evacuate și unități de în
Boala ficatului gras ar cuprinde, de fapt, cinci afecțiuni diferite (studiu)
O boală hepatică frecventă, care afectează aproape 30% dintre adulții din întreaga lume, este mult mai complexă decât se credea anterior. Cercetătorii de la Mayo Clinic din Statele Unite au identificat cinci forme distincte din punct de vedere biologic ale acestei afecțiuni, fiecare fiind asociată cu riscuri diferite de complicații grave, printre care boli cardia
Portugalia: Manifestanții împotriva crizei locuințelor continuă să ocupe centrul Lisabonei
Zeci de corturi erau instalate luni dimineață în centrul orașelor Lisabona și Porto, unde manifestanți mobilizați pentru dreptul la locuință au decis să-și continue ocupația pentru a cere măsuri menite să frâneze creșterea spațiilor de locuit în Portugalia, transmite AFP. În capitala portugheză și la Porto, în nor
Spania/ Ploi și inundații soldate cu doi morți; locuitorii din regiunea Valencia, îndemnați să rămână în case
Ploile torențiale, urmate de inundații, au provocat cel puțin două decese în estul Spaniei, au anunțat luni autoritățile, care au îndemnat populația din regiunea Valencia să rămână în case și să evite orice deplasare, transmite AFP. Imaginile video difuzate de Agenția de Meteorologie din Valencia arată străzi transforma
Programul Alimentar Mondial va priva lunar 500.000 de palestinieni din Fâșia Gaza de ajutorul său umanitar
Programul Alimentar Mondial (PAM) a anunțat luni că este nevoit să-și reducă operațiunile umanitare din Fâșia Gaza, diminuând cu 500.000 numărul persoanelor ajutate în fiecare lună și făcând un apel către restul lumii să nu ''întoarcă privirea'' de la teritoriul devastat de război, relatează agenția France Presse.









