Guvernul Cehiei îl exclude pe președintele Petr Pavel din delegația la summitul NATO
Guvernul de la Praga a comunicat luni că nu îl va include pe președintele Petr Pavel în delegația Cehiei la summitul NATO de luna viitoare, transmite Reuters.
Decizia este contrară tradiției și prefigurează o confruntare legală între premierul Andrej Babis si Pavel, fost general de carieră, comandant al armatei cehe și șef al comitetului militar al NATO din 2015 până în 2018. Pavel l-a învins pe Babis în alegerile prezidențiale din 2023, reamintește agenția citată.
Șeful statului insistase să ia parte la reuniunea la vârf a alianței, care va avea loc în 7-8 iulie la Ankara.
Pavel este un susținător ferm al Ucrainei împotriva agresiunii ruse, în timp ce guvernul de coaliție al lui Babis, dominat de partidul populist al acestuia, ANO, a redus ajutoarele pentru ucraineni.
'Este un summit foarte precis', a declarat prim-ministrul într-o conferință de presă. 'Probabil nu va fi foarte plăcut pentru țara noastră, dar avem răspunderea de a ne apăra poziția'. Aceasta include intenția de a aloca mai puține fonduri pentru bugetul apărării, menționează Reuters.
Conform Constituției Cehiei, președintele are puteri limitate, iar politica externă este stabilită de guvern, însă de la aderarea țării la NATO, în 1999, președinții au condus aproape întotdeauna delegațiile la summiturile NATO, uneori alături de premieri.
Cancelaria președintelui a comunicat că acesta va comenta decizia guvernului marți. Pavel a declarat recent că va considera o eventuală excludere din delegație ca o tentativă de a i se restrânge atribuțiile de reprezentare a țării în străinătate și că se va adresa în această chestiune Curții Constituționale.
Dintre formațiunile din coaliția guvernamentală aflată în conflict cu șeful statului se remarcă Partidul Motoriștilor, partener minor, căruia președintele i-a refuzat numirea ministrului de externe.
Cehia este printre statele membre NATO care alocă cel mai puțin pentru apărare - sub minimul de 2% din produsul intern brut anul trecut. Noul guvern condus de Babis a redus bugetul pentru armată față de propunerile inițiale, ceea ce înseamnă că suma se va situa și anul acesta sub pragul respectiv. Premierul a susținut că nivelul minim va fi respectat din 2027, în timp ce aliații au convenit să crească cheltuielile pentru apărare până la 3,5% din PIB până în 2035 și să adauge 1,5% din PIB pentru alte programe conexe. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un elicopter militar rus a făcut o incursiune în spațiul aerian al Poloniei
Un elicopter militar rus Mi-8 a intrat marți în spațiul aerian al Poloniei, în apropierea graniței cu enclava rusă Kaliningrad, a transmis armata poloneză, acuzând Moscova că îi testează din nou apărarea, relatează AFP. Conform comandamentului operațional polonez, aeronava, care zbura din Kaliningrad, a încălcat s
BTA/Președinta Bulgariei îl informează pe Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului cu privire la cazul Ivei Mihailova
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, l-a informat pe Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, cu privire la încălcarea drepturilor bulgarilor din Republica Macedonia de Nord. În cadrul unei întrevederi desfășurate marți, în marja dezbaterii generale din cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, șefa s
La presiunea lui Trump, Londra este pregătită să revizuiască acordul de retrocedare a Insulelor Chagos către Mauritius
Confruntat cu opoziția neclintită a președintelui american Donald Trump, Regatul Unit declară că este pregătit să renegocieze acordul încheiat anul trecut privind returnarea Arhipelagului Chagos către Mauritius, unde se află o bază militară strategică americano-britanică, relatează AFP. Acordul de restituire, semnat în mai 2025 de Londra după mai m
Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza, reafirmând totodată sprijinul Franței pentru soluția cu două state și avertizând asupra riscu
Bombardament masiv al Rusiei asupra Kievului după discuțiile Zelenski-Trump
Rusia a atacat Kievul miercuri dimineața cu drone, lovind infrastructura feroviară, depozite și benzinării, la doar câteva ore după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre eforturile de pace, relatează Reuters. Cel puțin două persoane au fost ucis
Papa Leon al XIV-lea îndeamnă la acțiune globală pentru a-i ajuta pe copiii migranți
Papa Leon al XIV-lea a deplâns miercuri condițiile dificile cu care se confruntă copiii migranți și refugiați și a îndemnat la acțiune la nivel mondial pentru a-i proteja pe tinerii care își părăsesc țările de origine în căutarea siguranței, a consemnat agenția Reuters. Copiii migranți 'îndură adesea suferințe
Sunt 53 de războaie unde s-ar putea întâmpla safariuri umane ca la Sarajevo, avertizează jurnalistul Ezio Gavazzeni
Jurnalistul italian Ezio Gavazzeni, care a dezvăluit presupusa afacere turistică care îi aducea pe pasionații bogați de arme la Sarajevo pentru a ucide civili în timpul asediului din anii 1990, avertizează că în prezent există 53 de războaie departe de lumina reflectoarelor presei unde 'ar putea să se întâmple' ceva asemănător, t
Accesul la Casa Albă, 'un privilegiu, nu un drept', potrivit administrației Trump
Președintele SUA are dreptul să interzică presei accesul în anumite zone ale Casei Albe, potrivit administrației Trump, care își apără excluderea CNN, MS NOW și Politico într-un document trimis justiției, relatează AFP. O primă audiere este programată miercuri la 15:30 (19:30 GMT) la Washington, în cadrul acțiunilor &ic
Kremlinul transmite înainte de întâlnirea Lavrov-Rubio că poziția sa privind negocierile de pace privind #Ucraina rămâne neschimbată
Kremlinul a declarat miercuri că nu există încă premise pentru desfășurarea unor negocieri de pace cu Ucraina, deși rămâne deschis unor astfel de discuții, relatează Reuters. Înaintea întâlnirii planificate miercuri la New York între secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei
Comisia Europeană propune deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria, salutând eforturile noului guvern, condus de Peter Magyar, pentru a remedia situația creată de încălcările statului de drept în mandatul lui Viktor Orban, transmit AFP și dpa. ''Ungaria a luat măsuri importante pentru a consol
Președintele Xi Jinping a plecat în SUA pentru o vizită de stat de trei zile
Președintele chinez Xi Jinping este așteptat miercuri la Washington într-o vizită de stat de trei zile, la invitația președintelui american Donald Trump, relatează dpa. Conform programului anunțat, Donald Trump și prima doamnă, Melania Trump, îi vor întâmpina pe președintele chinez și pe soția sa, Peng Liyuan, la baza a
Portugalia: A intrat în vigoare interdicția acoperirii feței în spațiile publice
Așa-numita 'lege a burkăi', care interzice acoperirea feței în spațiile publice și prevede amenzi de până la 3.000 de euro, a intrat miercuri în vigoare în Portugalia, la 30 de zile după publicarea sa în jurnalul oficial, transmite EFE. Legea 58/2026 împiedică utilizarea în spațiul public a hai
Francezul Martin Ryan, grațiat de Azerbaidjan după ce UE a ridicat sancțiunile impuse miliardarului rus Usmanov
Azerbaidjanul l-a grațiat miercuri pe Martin Ryan, un francez întemnițat în această țară din Caucaz de la finalul lui 2023, decizie luată de Baku la câteva ore după ridicarea sancțiunilor Uniunii Europene contra oligarhului rus Alișer Usmanov, transmit AFP și Reuters. Conform unui decret semnat de președintele azer Ilham Alie
Armata britanică va crea un escadron spațial pentru protejarea sateliților săi
Marea Britanie va crea un escadron dedicat protecției sateliților împotriva amenințărilor spațiale, pentru a securiza comunicațiile, circulația navelor și detectarea atacurilor cu rachete, a anunțat miercuri Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP. Acest anunț intervine într-un moment în care orbita terestră devine un c
China: Autoritățile înăspresc pedepsirea infracțiunilor legate de fentanil înaintea întrevederii dintre Xi Jinping și Donald Trump
China a emis miercuri un set de linii directoare care cer o 'pedeapsă severă' împotriva infracțiunilor legate de fentanil, care pot ajunge chiar la pedeapsa cu moartea, în ajunul summitului de la Washington dintre președintele chinez Xi Jinping și omologul său american Donald Trump, informează EFE. Documentul, emis îm














