Fotbal - CM 2026: Selecționerul Rudi Garcia deplânge 'lipsa de eficacitate' a Belgiei
Selecționerul echipei Belgiei, francezul Rudi Garcia, a deplâns 'lipsa de eficiență' a jucătorilor săi după o nouă remiză fără goluri (0-0) împotriva Iranului, duminică, la Los Angeles, în Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal, informează AFP.
'Diavolii Roșii' au dominat meciul, înregistrând 23 de șuturi, dar doar șapte au fost pe poartă, toate respinse de portarul iranian Alireza Beiranvand.
'Cred că am fi putut câștiga la o diferență de trei goluri în același meci. Ne-a lipsit eficiența. Am avut suficiente ocazii să marcăm și să învingem această echipă iraniană care a jucat pe contraatac', a explicat Garcia în conferința de presă de după meci.
Dominanți pe tot parcursul meciului, belgienii au fost opriți din elan, duminică, de cartonașul roșu primit de fundașul Nathan Ngoy în minutul 66.
'Chiar și în zece oameni, am demonstrat abilități organizatorice și caracter, pentru că tot ne-am creat ocazii. La Cupa Mondială, să joci 30 de minute cu zece împotriva a unsprezece nu este niciodată ușor', a adăugat Garcia, care a vrut să-l 'scuze pe Ngoy' pentru 'greșeala sa de tinerețe'.
'Acestea sunt două puncte pierdute având în vedere meciul, împotriva portarului iranian care a fost omul meciului', a continuat fostul antrenor al echipelor Lyon, Marseille și AS Roma, printre altele.
'Trebuie să rămânem calmi și stăpâni pe noi', a îndemnat el, deoarece echipa sa, favorita grupei, este acum sub presiune.
'Nu vom avea altă opțiune decât să câștigăm ultimul meci, iar uneori acesta nu este un lucru atât de rău. Suntem încă cu ambele picioare în turneu', a concluzionat selecționerul.
Selecționatele Belgiei și Iranului au terminat la egalitate, 0-0, duminică, pe Los Angeles Stadium, într-un meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada.
În ultimele lor meciuri din grupă, pe 27 iunie, Belgia va înfrunta Noua Zeelandă, iar Iranul va primi replica Egiptului.
AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Jasper Philipsen a câștigat etapa a 4-a a Turului Renewi și a devenit lider la general
Ciclistul belgian Jasper Philipsen a câștigat sâmbătă etapa a patra a Turului Renewi (fostul Tur al Beneluxului), desfășurată între Riemst și Bilzen-Hoeselt, și a recuperat tricoul de lider la general de la compatriotul său Jenno Berckmoes, chiar înaintea etapei finale, transmite AFP. După cei 187 de kilometri ai etapei
Auto - F1: Lando Norris s-a plâns că monopostul său McLaren nu este suficient de bun
Lando Norris, pilotul britanic al lui McLaren, a oferit o perspectivă pesimistă asupra șanselor sale la Marele Premiu de Formula 1 al Olandei , după ce a terminat pe locul al treilea în cursa de sprint de sâmbătă, informează DPA. Înaintea weekendului, campionul mondial en-titre a declarat că nu renunță la speranța de a-și apă
Fotbal: Președintele CONCACAF i-a cerut lui Infantino să nu participe la un turneu ce are loc în Republica Dominicană
Președintele CONCACAF, Victor Montagliani, i-a cerut șefului FIFA, Gianni Infantino, să nu participe la un turneu de fotbal pentru tineret care are loc în acest weekend în Republica Dominicană, motivând că prezența sa ar umbri evenimentul din cauza opoziției tot mai mari față de conducerea sa, informează Reuters. Infantino se confruntă cu pre
Box: Fostul campion mondial Zolani Tete a fost împușcat mortal în Africa de Sud
Fostul campion mondial la box Zolani 'Last Born' Tete a fost împușcat mortal în fața locuinței sale din provincia Eastern Cape, în Africa de Sud, vineri, au anunțat poliția și ministrul sportului din această țară, informează Reuters. Bărbatul în vârstă de 38 de ani sosea la locuința sa din cartierul Mdantsane c&aci
Auto - F1: Clasamentele Campionatului Mondial după cursa de sprint de la Zandvoort
Clasamentele Campionatului Mondial de Formula 1 după cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Olandei, a 12-a dintre cele 23 de etape ale sezonului, desfășurată sâmbătă la Zandvoort, sunt prezentate de AFP. Clasamentul piloților: 1. Kimi Antonelli (Italia) 224 puncte 2. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 171
Auto - F1: George Russell (Mercedes) s-a impus în cursa de sprint de la Zandvoort
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) s-a impus în cursa de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Olandei, pe circuitul Zandvoort, transmite DPA. Russell, plecat din pole position, și-a păstrat poziția de lider și nu a întâmpinat nicio problemă în drumul său spre linia de sosire. Aceasta este prima sa v
Ciclism: Julian Alaphilippe a anunțat 'încheierea carierei sale sportive'
Ciclistul francez Julian Alaphilippe, dublu campion mondial (2020-2021) și câștigător al cursei Milano-Sanremo, a anunțat oficial vineri, pe rețelele de socializare, 'încheierea carierei sale sportive', o veste comunicată și de echipa sa, Tudor, informează AFP. 'Cu profundă emoție scriu aceste câteva rânduri pentru a anunța
Gimnastică artistică: Israelianul Artem Dolgopyat a devenit campion european la sol pentru a treia oară în carieră
Zagreb, 22 aug /Agerpres/ - Israelianul Artem Dolgopyat a devenit campion european la sol pentru a treia oară în carieră, vineri, la Zagreb, în cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică, informează AFP. În finală, gimnastul în vârstă de 29 de ani a obținut 14,466 puncte, clasându-se în fața sportivului rus
Fotbal: Mijlocașul englez Curtis Jones a semnat cu Inter Milano
După Djed Spence și John Stones, a venit rândul lui Curtis Jones: Inter Milano, campioana en-titre a Italiei, antrenată de Cristian Chivu, a perfectat vineri transferul celui de-al treilea fotbalist englez în mai puțin de trei săptămâni, relatează AFP. 'Jones a semnat un contract cu Inter care îl leagă de club până la 30 iunie
Fotbal - MLS: Messi a fost amendat pentru că a pălmuit un adversar
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a fost amendat cu o sumă nedezvăluită pentru că a pălmuit un adversar în timpul meciului din MLS dintre echipa sa, Inter Miami, și Philadelphia Union (2-2), disputat miercuri, relatează AFP. Comisia de disciplină a ligii nord-americane de fotbal l-a sancționat pe starul argentinian pentru că și-a lovit un adversar
Tenis: Coco Gauff și Sara Bejlek au acces în semifinale la Cincinnati (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 4 mondial, a învins-o categoric pe ucraineanca Marta Kostiuk, numărul 11 mondial, cu 6-2, 6-2, asigurându-și astfel un duel în semifinalele turneului WTA 1000 de la Cincinnati, dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, împotriva surprizei competiției, cehoaica Sara Bejlek (35 WTA), transmite AFP.
Tenis: Americanii Tiafoe și Nakashima s-au calificat în semifinale la Cincinnati (ATP)
Prezența unui american în finala de la Cincinnati este asigurată: Frances Tiafoe, locul 23 mondial în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe Lorenzo Musetti, locul 15 mondial, după un meci palpitant, alăturându-se compatriotului său Brandon Nakashima (locul 22) în semifinalele turneului de categorie ATP Masters 1000, dotat cu premii totale d
Fotbal: Marseille, primul lider din Ligue 1 după ce a surclasat-o pe Strasbourg
Olympique Marseille a avut un start perfect în noul sezon din campionatul de fotbal al Franței, învingând-o categoric pe Strasbourg cu scorul de 4-0, vineri, pe Stade Velodrome, în meciul de deschidere al primei etape, informează AFP. În așteptarea celorlalte meciuri, elevii lui Bruno Genesio au urcat, în mod firesc, pe prim
Lupte: Darius Sas, calificat în meciul pentru bronz la Mondialele U20
Sportivul român Darius Adrian Sas va disputa un meci pentru medalia de bronz, la cat. 92 kg, stilul liber, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia). Darius Adrian Sas l-a învins, vineri, în preliminarii pe azerul Husein Mamadtaghizada, în optimi a trecut de moldoveanul Alexandru Borș, &icir
Auto - F1: George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la cursa de sprint de la Zandvoort
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position în cursa de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Olandei, după ce a stabilit cel mai bun timp din calificările de vineri de pe circuitul Zandvoort, transmite AFP. ''E bine că am revenit după pauză (estivală) pe acest circuit pe car










