Fotbal - CM 2026: Egiptul a obținut prima sa victorie la Cupa Mondială, 3-1 cu Noua Zeelandă
UPDATE Fotbal - CM 2026: Egiptul a obținut prima sa victorie la Cupa Mondială, 3-1 cu Noua Zeelandă
Selecționata Egiptului a obținut prima sa victorie la Cupa Mondială de fotbal, 3-1 (0-1) cu Noua Zeelandă, duminică, pe stadionul BC Place de Vancouver, într-un meci din Grupa G a turneului final găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic.
''Faraonii'' au câștigat meritat, prin golurile marcate de Mostafa Zico (58), Mohamed Salah (67) și Trezeguet (82), după ce Noua Zeelandă deschisese scorul prin Finn Surman (15).
''All Whites'' au început mai bine și au avut câteva ocazii înainte de a deschide scorul. Singh (7) a șut din marginea careului, dar pe lângă poartă, iar Just (14) a trimis șut la colțul scurt, însă Shoubir a respins.
În min. 15, Surman a marcat cu capul de la 7 m, din cornerul executat de Payne.
Echipa de la antipozi a fost aproape să își dubleze avantajul (19), după o greșeală a lui Hany, însă portarul a respins șutul trimis la colțul scurt de McCowatt.
Treptat, egiptenii au preluat controlul jocului și ocaziile au apărat la poarta lui Crocombe. Marmoush (27) a șutat din marginea careului, dar portarul a respins, Salah (35) a trimis pe lângă poartă de la 20 de metri, iar Ashour a reluat greșit din câțiva metri (45+1).
Dominarea echipei antrenate de Hossam Hassan s-a accentuat după pauză, când neozeelandezii au încercat să apere avantajul fragil de pe tabelă și să răspundă pe contre, care s-au dovedit a fi prea firave.
Salah (46) a reluat slab de la 6 metri și Crocombe a reținut. McCowatt (52) a trimis din 6 metri cu capul, dar Shoubir a avut un reflex salvator.
Șutul lui Zico (55) a fost blocat de Surman, dar în min. 58, Zico a fost găsit liber la 7-8 metri și a reluat cu capul centrarea lui Hany.
Salah (67) a adus Egiptul în avantaj, marcând după o combinație cu Zico, în ciuda protestelor neozeelandezilor care au acuzat un fault neacordat în cealaltă jumătate.
Fatouh (80) a testat vigilența lui Crocombe, iar Trezeguet (82) a închis tabela, marcând din cornerul executat de Salah, cu o lovitură de cap la colțul scurt.
Zizo (90+2) a ratat incredibil, după ce driblase portarul, dar Crocombe a revenit și a blocat.
O mare ratare a avut și Bindon (90+8), în celălalt careu, din 6 metri, Shoubir având o nouă intervenție salutară.
Egiptenii au efectuat și a șasea schimbare (90+9), după comoția suferită de Hossam Abdelmaguid.
Egiptul nu avea nicio victorie până acum la Cupa Mondială din opt meciuri (trei egaluri, cinci eșecuri).
Noua Zeelandă rămâne fără victorie la Cupa Mondială, cu patru egaluri și patru eșecuri.
Egiptul va juca pe 27 iunie, contra Belgiei, pentru câștigarea grupei. Noua Zeelandă păstrează șanse de calificare mai departe, dar va avea un meci dificil cu Belgia, pe 27 iunie.
Noua Zeelandă - Egipt 1-3 (1-0)
Au marcat: Finn Surman (15), respectiv Mostafa Zico (58), Mohamed Salah (67), Trezeguet (82).
Vancouver, BC Place de Vancouver: 52.497 spectatori
Cupa Mondială 2026 - Grupa G
Au evoluat echipele:
Noua Zeelandă: 1. Maxime Crocombe - 2. Timothy Payne (4. Tyler Bindon, 85), 16. Finn Surman, 5. Michael Boxall, 13. Liberato Cacace (21. Jesse Randall, 76) - 6. Joe Bell, 8. Marko Stamenic - 11. Elijah Just (3. Francis De Vries, 85), 10. Sarpreet Singh (23. Ryan Thomas, 76), 20. Callum McCowatt (19. Benjamin Old, 66) - 9. Christopher Wood (căpitan). Selecționer: Darren Bazeley.
Rezerve neutilizate: 12. Alexander Paulsen, 22. Michael Woud - 15. Nando Pijnaker, 24. Callan Elliot, 26. Thomas Smith, 14. Alex Rufer, 25. Lachlan Bayliss, 7. Logan Rogerson, 17. Kosta Barbarouses, 18. Benjamin Waine.
Egipt: 23. Mostafa Shoubir - 3. Mohamed Hany, 2. Yasser Ibrahim, 14. Hamdy Fathy (5. Ramy Rabia, 42), 13. Ahmed Fatouh - 17. Mohanad Lashin, 19. Marawan Attia - 11. Mostafa Zico (9. Hamza Abdelkarim, 76), 10. Mohamed Salah (căpitan; 4. Hossam Abdelmaguid, 84; 6. Mohamed Abdelmoneim, 90+9), 8. Emam Ashour (25. Zizo, 84) - 22. Omar Marmoush (7. Trezeguet, 76). Selecționer: Hossam Hassan.
Rezerve neutilizate: 1. Mohamed Elshenawy, 16. Mahdy Soliman, 26. Mohamed Alaa - 15. Karim Hafez, 24. Tarek Alaa, 18. Nabil Donga, 21. Mahmoud Saber, 12. Haissem Hassan, 20. Ibrahim Adel.
Arbitru: Omar Al Ali (EAU); arbitri asistenți: Mohamed Al-Hammadi (EAU), Taleb Al-Marri (Qatar); al patrulea oficial: Kevin Ortega (Peru); arbitru asistent de rezervă: Michael Orue (Peru)
Arbitru video: Mohammed Khamid (EAU); arbitri asistenți video: Shaun Evans (Australia), Armando Villarreal (SUA)
Cartonașe galbene: Lashin (17), Singh (20), McCowatt (34).
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gimnastică artistică: Daiki Hashimoto, campion mondial la individual compus pentru a patra oară
Japonezul Daiki Hashimoto a devenit al doilea sportiv din istorie care reușește să cucerească patru medalii de aur în concursul individual compus la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică, după compatriotul său Kohei Uchimura, informează agenția Kyodo. Campion olimpic în 2021, la Tokyo, Hashimoto a dominat întrecerile
Box: Robert-Zsolt Buzas și Ioan Șerban Stoica au pierdut în optimi la Mondialele Under-19
Pugiliștii români Robert-Zsolt Buzas și Ioan Șerban Stoica au pierdut meciurile susținut, joi, în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru). Robert-Zsolt Buzas a fost învins la puncte (1-4) de azerul Șahin Aslanov în optimile cat. 65 kg. Ioan Șerban Stoica a pi
VIDEO Fotbal: Remize pentru Brighton, FC Copenhaga, Egnatia în Conference League
Trei viitoare adversare ale Universității Craiova au înregistrate remize, joi seara, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League: Brighton, FC Copenhaga și Egnatia. Brighton, una dintre cele mai în formă echipe din Premier League, a încheiat nedecis pe terenul echipei cehe FK Jablonec, 0-0.
VIDEO Fotbal: Victorii clare în deplasare pentru Real Sociedad, AZ Alkmaar, Benfica și Anderlecht în Europa League
Real Sociedad, AZ Alkmaar, Benfica și Anderlecht au obținut victorii clare în deplasare, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Europa League. Real Sociedad a surclasat formația norvegiană Lillestroem SK cu 6-0, prin golurile marcate de Sergio Gomez (2), Luka Sucic (2), Orri Oskarsson și Arsen Zaharian
Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 3-1 cu Inter Club d'Escaldes
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formația andorrană Inter Club d'Escaldes, joi seara, pe Estadi de la FAF din Encamp, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile Assad Al Hamlawi (3), Ștefan Baiaram (5) și Simon Elisor (86), dar a trăit peri
Tenis: Daniil Medvedev, calificare facilă în sferturi de finală Almatî (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, a obținut joi o calificare facilă în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), învingându-l cu 6-2, 6-1 pe japonezul Sho Shimabukuro (Japonia) în optimile acestei competiții dotate cu premii totale de 1.075.160 de dolari. Daniil Medvedev este deținătorul
Fotbal: Kairat Almatî, învinsă clar de Panathinaikos pe teren propriu, în Conference League
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova, a fost surclasată de Panathinaikos Atena cu scorul de 5-1 (2-0), joi seara, la Almatî, într-un meci din etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Vicente Taborda (6), Cyriel Dessers (24 - penalty, 47), Kings Kangwa (57) și Elmin Rastoder (75) au marcat
Fotbal: 'Cu FC Barcelona am câștigat totul... Și ce mod de a o face. Ne-am bucurat de fiecare joc', spune Messi
Fotbalistul argentinian Leo Messi — care va primi vineri, la Oviedo, Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport pe anul 2026, în cadrul unei ceremonii prezidate de Regele și Regina Spaniei — a vorbit joi despre perioada petrecută la FC Barcelona, un interval în care echipa a câștigat 'totul', bucurându-se, în
Fotbal: 'El Clasico' se va disputa conform programului, în ciuda unei greve a angajaților clubului, anunță FC Barcelona
FC Barcelona a confirmat joi că El Clasico din La Liga, de duminică seara, de pe Camp Nou, împotriva echipei Real Madrid, se va desfășura conform programului, în ciuda unei greve anunțate pentru acest sfârșit de săptămână de către angajații permanenți cu activitate sezonieră ai clubului, scrie EFE. Cele două părți nu au
Tenis: Carlos Alcaraz își propune să câștige titlul la Queen's anul viitor
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va încerca să câștige un al treilea titlu la turneul ATP de la Queen's Club, vara viitoare, scrie EFE. Tenismenul spaniol a confirmat că va reveni la competiția londoneză pe care a câștigat-o pentru prima dată în 2023, precum și la ultima sa participare, în 2025.
Atletism: Etiopiana Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo (2019), suspendată șase ani pentru dopaj
Atleta etiopiană Ruti Aga, câștigătoare a Maratonului de la Tokyo din 2019, a primit joi o suspendare de șase ani din partea Unității de Integritate în Atletism (AIU), după ce a fost depistată pozitiv la metilprednisolon - o substanță interzisă - și a încercat să manipuleze procesul de control antidoping, scrie EFE. Aga, &ici
Atletism: Campionatele Europene din 2030 vor avea loc la Helsinki
Campionatele Europene de atletism din 2030 vor avea loc în capitala Finlandei, Helsinki, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. Helsinki a fost preferat în detrimentul capitalei Belgiei, Bruxelles, după ce aceste orașe și-au prezentat joi argumentele finale în fața Federației europene de atletism, la Lausanne (El
Fotbal: Messi va primi, la Oviedo (Spania), Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport
Fotbalistul argentinian Leo Messi, unul dintre cei mai mari jucători din istoria acestui sport și cel mai titrat, având în palmares cele mai multe trofee, a avut parte de o primire grandioasă, joi, în orașul spaniol Oviedo, unde vineri îi va fi decernat Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport, scrie EFE. Atac
Ciclism: Turul Franței 2027 va avea un traseu de 3.479 km, între Edinburgh și Paris
Ediția 2027 a Turului ciclist al Franței, al cărei traseu a fost dezvăluit joi la Paris, va porni de la Edinburgh, pe 2 iulie, și se va încheia trei săptămâni mai târziu, pe 25 iulie, la Paris, după ce plutonul va parcurge în total 3.479 km, informează AFP. Distanța totală ar putea fi ușor corectată, însă, după ul
Ciclism: Olandeza Demi Vollering a încheiat pe primul loc în clasamentul UCI
Ciclista olandeză Demi Vollering (RDJ United Suez) a încheiat sezonul 2026 pe primul loc în clasamentul mondial individual UCI, după ce a câștigat în special Turul Italiei, Turul Franței, titlurile mondial și european pe șosea, scrie EFE. Cu un total de 9.330 puncte, Vollering domină clasamentul UCI, urmată de marele ri









