Teheranul afirmă că examinează o semnare la distanță a acordului Iran-SUA de către președinții celor două țări
Iranul a afirmat miercuri că analizează posibilitatea ca protocolul de acord cu Statele Unite să fie semnat la distanță de către președinții celor două țări, în marginea întâlnirii iraniano-americane programate la sfârșitul săptămânii în Elveția, notează AFP.
'Până în prezent, planurile noastre pentru reuniunea' programată în Elveția vineri 'nu s-au schimbat', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, într-un interviu telefonic acordat televiziunii de stat iraniene.
'În ceea ce privește semnarea memorandumului de înțelegere, una dintre idei este ca aceasta să fie efectuată de către președinții celor două țări, opțiune care se află în prezent în curs de analiză', a adăugat el.
Dar 'în principiu, acest lucru se va face la distanță', a precizat oficialul.
Iranul afirmase până acum că textul va fi semnat în Elveția de către negociatorul său principal, Mohammad Bagher Ghalibaf, și de vicepreședintele american JD Vance.
De la summitul G7 de la Evian, un oraș francez situat aproape de Elveția, Donald Trump a indicat că textul, care vizează să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, va fi semnat 'în curând', 'poate' joi sau vineri.
Întrebat despre intenția sa de a rămâne în Europa pentru semnare, el a răspuns că 's-ar putea' să rămână, adăugând totodată: 'nu este genul de document pe care ar trebui să îl semnez eu'.
Președintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri seară la Versailles pe omologul său american, sosit luni la Evian pentru un summit al șefilor de stat și de guvern din cele mai mari șapte puteri industrializate (Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Italia, Japonia și Regatul Unit). AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul Ungariei declară Rusia o amenințare, o fractură față de perioada Viktor Orban
Noul guvern al Ungariei a declarat Rusia o 'amenințare' pentru Ungaria, Europa și ordinea globală, o fractură de la politica externă ungară favorabilă Rusiei, adoptată de fostul prim-ministru Viktor Orban, informează miercuri dpa. Clasificarea se regăsește într-un document care stabilește liniile directoare pentru delegația ungar
Netanyahu despre liderii Iranului: Este imposibil să ajungem la un acord cu acești sălbatici
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a exclus posibilitatea de a ajunge la un acord cu liderii iranieni, pe care i-a numit 'sălbatici', și a reiterat că, dacă Iranul atacă Israelul, va răspunde mai puternic ca oricând, informează miercuri EFE. 'Nu vom permite Iranului să ne atace și, dacă, Doamne ferește, ne atacă, vor
Corupție: China examinează un nou proiect de lege pentru urmărirea fugarilor în străinătate
Conducerea forului legislativ chinez a început în această săptămână examinarea în primă lectură a unui proiect de lege privind combaterea corupției transnaționale, act normativ menit să ofere instrumentele juridice pentru a urmări, a repatria și a condamna presupusele oficialități chineze corupte aflate în prezent peste hotare, transmite
Autoritățile americane reiau construcția zidului de 100 de kilometri la granița dintre Arizona și Mexic
Statele Unite au anunțat marți că vor continua cu planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la granița dintre Arizona și Mexic, în ciuda protestelor tribului Tohono O'odham, care se opune proiectului deoarece traversează o zonă sacră, informează EFE. Rodney Scott, comisarul Oficiului de Vamă și Protecție a Frontierelor din
Președintele Trump trimite Congresului SUA acordul cu Arabia Saudită în domeniul nuclear, dependent de recunoașterea Israelului
Președintele Donald Trump a trimis luni Congresului Statelor Unite un proiect de acord cu Arabia Saudită în domeniul nuclear civil, insistând însă că înțelegerea va intra în vigoare numai dacă regatul își normalizează relațiile cu Israelul, a declarat marți agenției Reuters un oficial guvernamental american.
Kremlinul confirmă vizita directorului CIA în Rusia, dar neagă întâlnirea cu Putin
Kremlinul a confirmat miercuri vizita surpriză la Moscova a directorului CIA, John Ratcliffe, dar a declarat că oficialul american nu a fost primit de președintele rus Vladimir Putin, pe fondul zvonurilor despre un posibil schimb de prizonieri, informează EFE. 'Nu a existat nicio întâlnire cu președintele', a declarat purtă
SUA: Sora fostului congresmen Lindsey Graham va candida pentru un loc în Senat
Sora fostului senator american Lindsey Graham a câștigat marți nominalizarea republicană pentru un loc în Senat din partea statului Carolina de Sud, urmând să candideze în alegerile parțiale prevăzute pentru începutul lunii noiembrie, transmite Reuters. Darline Graham Nordone (62 de ani), care l-a susținut pe preș
Iranul îl contrazice pe Trump și insistă că Strâmtoarea Ormuz nu a fost deminată
Iranul a negat că Strâmtoarea Ormuz a fost deminată, așa cum a susținut președintele american Donald Trump, și a insistat că va redeschide calea navigabilă strategică doar dacă Washingtonul îi îndeplinește condițiile, informează miercuri EFE. 'Dacă Statele Unite au deminat într-adevăr strâmtoarea, de ce navele
Polonia ordonă arestarea a 14 experți criminaliști ruși implicați în anchetarea dezastrului aviatic din Smolensk
Tribunalul Districtual din Varșovia a emis marți mandate de arestare pentru 14 dintre cei 40 de experți criminaliști ruși implicați în ancheta dezastrului aviatic din Smolensk din 2010, în care, printre numeroși demnitari polonezi, și-a pierdut viața și președintele de la acea vreme, Lech Kaczynski, informează EFE. Într-o dec
SUA: Serviciul Secret este la curent cu amenințările iraniene privind asasinarea fiului cel mic al președintelui Trump
Serviciul Secret al Statelor Unite este la curent cu un video difuzat de televiziunea de stat iraniană în care se discută despre un potențial complot pentru asasinarea fiului cel mic al președintelui Donald Trump, a afirmat marți un purtător de cuvânt, citat de Reuters. ''Serviciul Secret al SUA este la curent cu videoul și
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
Guvernul Statelor Unite a suspendat marți programările pentru vize la ambasadele și consulatele din întreaga lume, pentru toți solicitanții, informează Reuters. Un purtător de cuvânt a anunțat că Departamentul de Stat de la Washington a lansat o inițiativă globală de instruire la toate reprezentanțele diplomatice americane, iar ser
Pakistan: 14 nou-născuți au murit din cauza unui incendiu într-un spital din Islamabad
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață într-un spital din capitala pakistaneză Islamabad s-a soldat cu moartea a 14 nou-născuți, au anunțat autoritățile locale, transmit AFP, Reuters și dpa. ''Un incendiu s-a produs la etajul 3 al secției de neonatologie a spitalului PIMS (Institutul de Științe Medicale din Pakistan)'',
SUA: Administrația Trump se gândește la o posibilă demolare a Centrului John F. Kennedy
Guvernul Trump a evocat o posibilă demolare a Centrului John F. Kennedy, sala de spectacole din Washington controlată de apropiați ai președintelui republican, dacă justiția blochează decizia consiliului de administrație de a pune din nou numele lui Donald Trump pe fațada clădirii, notează AFP. Președintele republican, după ce și-a plasat apro
'Consiliul de Pace' pentru Gaza condus de Statele Unite avertizează Hamas împotriva folosirii zmeielor
'Consiliul de Pace' însărcinat de administrația americană să supravegheze un plan de pace pentru Fâșia Gaza a avertizat marți mișcarea Hamas împotriva folosirii zmeielor, după ce Israelul a amenințat cu noi lovituri de represalii, transmite AFP. 'Orice activitate militantă în Gaza trebuie să înceteze,
Siria: Comandantul forțelor kurde anunță dizolvarea acestora
Mazloum Abdi, liderul forțelor kurde siriene care au luptat împotriva jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), a anunțat marți seară dizolvarea acestora, în virtutea unui acord cu președintele Ahmed al-Sharaa, hotărât să reunifice Siria, relatează AFP. 'Anunțăm astăzi încheierea misiunii Forțelor democratice sir














