Fotbal - CM 2026: Nu am ezitat nicio o secundă, a spus Herve Renard, noul selecționer al Tunisiei
Antrenorul francez Herve Renard a declarat, la sosirea în Statele Unite, că 'nu a ezitat nicio o secundă', în momentul în care a fost chemat de urgență să preia naționala Tunisiei, care l-a demis pe selecționerul Sabri Lamouchi în plină Cupă Mondială, după eșecul usturător suferit în fața Suediei (scor 1-5).
'Când m-au contactat, nu am ezitat nicio secundă. În fotbal, cât timp există viață, există speranță. În plus, este o Cupă Mondială, este ceva excepțional. Cunosc pasiunea din jurul acestui eveniment și asta m-a motivat să vin. Este o provocare care nu este ușoară, dar este motivantă'. a declarat Renard imediat după sosirea sa pe pâmânt american.
'Îl cunosc personal pe Sabri și, când i se întâmplă asta unui antrenor, mă pun mereu în pielea lui pentru că am trăit asta în cariera mea și mă doare foarte tare. Trebuie să-i aducem un omagiu. El este cel care a plătit oalele sparte după acel prim meci ratat și sunt sigur că jucătorii știu asta și sunt triști pentru el', a mai spus tehnicianul francez.
Herve Renard va conduce astfel a treia selecționată la Cupa Mondială de fotbal, după ce a participat cu naționala Marocului la ediția din 2018, iar apoi cu cea a Arabiei Saudite, în 2022.
Tunisia mai are de disputat două meciuri în faza grupelor Cupei Mondiale 2026, împotriva Japoniei (21 iunie) și Olandei (26 iunie).
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet: NBA - LeBron James, la prima victorie pentru noua sa echipă la Philadelphia
Philadelphia 76ers a reușit să recupereze un deficit de 29 de puncte și să obțină victoria în fața echipei Cleveland Cavaliers, cu 114-106, într-un meci din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) care a marcat prima apariție a lui LeBron James pe noua arenă din Pennsylvania, relatează AFP. Tyrese Maxey (32 puncte) și Jo
Fotbal: Borussia Dortmund lansează o inițiativă să-i țină pe suporteri atenți la meci fără să folosească smartphone-ul
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund vrea să-i încurajeze pe suporterii săi să renunțe la telefoanele inteligente în timp ce urmăresc meciurile pe stadion și în acest scop oferă o nouă funcție în cadrul aplicației mobile a clubului din Bundesliga, relatează DPA. ''Modul Suporter'' poate fi activat
Auto - F1: Carlos Sainz Jr nu este convins că sezonul se poate încheia în Orientul Mijlociu
Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr (Williams) consideră că este ''prematur'' ca șefii Formulei 1 să garanteze încheierea sezonului cu cursele din Orientul Mijlociu, notează DPA. Președintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, și-a reiterat săptămâna aceasta convingerea că sezonul se poate încheia, și se va încheia,
Fotbal: Estudiantes La Plata va juca finala competiției Copa Libertadores
Portarul uruguayan Fernando Muslera a apărat trei penalty-uri și a fost esențial pentru calificarea echipei argentiniene Estudiantes La Plata în finala competiției de fotbal Copa Libertadores, după ce a învins-o pe Flamengo cu 3-2 la loviturile de departajare, joi, pe celebrul Stadion Maracana din Rio de Janeiro, în manșa secundă a semifinalelor, tr
Fotbal: Bruno Fernandes (Manchester United), victima unui furt în timpul meciului de la Como
Bruno Fernandes, căpitanul echipei engleze de fotbal Manchester United, a fost victima unui furt la domiciliu în timpul meciului disputat miercuri la Como, în Liga Campionilor, informează mass-media britanică. După o seară 'neagră' în Italia, unde ''Red Devils'' au fost învinși fără drept de apel
Baschet - NBA: Președinele american Trump îl desființează pe LeBron James - O rușine totală
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a criticat joi pe superstarul LeBron James pentru comportamentul său din timpul imnului național, înaintea unui meci din NBA, scriind pe platforma Truth Social că baschetbalistul în vârstă de 41 de ani este o ''rușine totală'' deoarece nu a stat în poziție de drepți în timpul i
Fotbal: Președintele Braziliei cere poliției sa investigheze o plângere depusă de jucătorul Richarlison împotriva lui Bolsonaro
Președintele Braziliei și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, va solicita poliției să investigheze o plângere depusă de fotbalistul Richarlison, care evoluează la clubul englez Tottenham, împotriva senatorului Flavio Bolsonaro, adversarul său în turul de scrutin de duminică, transmite EFE. Atacantul, care a part
Auto: Lewis Hamilton salută revenirea Formulei 1 în Africa
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari), septuplu campion mondial, a salutat joi, cu ocazia Marelui Premiu al Statelor Unite de la Austin (Texas), revenirea anunțată a Formulei 1 pe continentul african, în Rwanda, la începutul anilor 2030, informează AFP. 'Acum trebuie să rămân mai mult (în Formula 1) pentru că vo
Tenis: Flavio Cobolli l-a învins pe Stan Wawrinka în optimi la Lyon (ATP)
Tenismanul italian Flavio Cobolli, principalul favorit, l-a învins pe ''veteranul'' elvețian Stan Wawrinka (41 ani), cu 6-2, 6-4, joi, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Lyon (Franța), penultimul al carierei, dotat cu premii totale de 757.320 de euro. Wawrinka, triplu campion de Mare Șlem, își v
Auto - F1: Verstappen consideră inacceptabilă pista denivelată de la Austin, pentru Marele Premiu al SUA
Cvadruplul campion mondial Max Verstappen (Red Bull) a descris joi ca ''inacceptabilă'' pista denivelată de pe Circuit of the Americas din Austin (Texas), gazda Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite din acest weekend, notează AFP. ''Îmi place această pistă, iubesc acest oraș. Este una dintre cele mai frumoa
Fotbal: Pronunțarea verdictului în procesul Maradona, stabilită pentru 22 decembrie
Verdictul în procesul privind decesul lui Diego Maradona, survenit în 2020, va fi pronunțat pe 22 decembrie, a anunțat instanța joi, după șase luni de audieri, un demers marcat de cuvintele pline de emoție ale fiicei celei mari a legendarului fotbalist, relatează AFP. 'Sper ca tatăl meu să primească dreptatea pe care o merită..
Confederația asiatică de fotbal (AFC) îl susține pe Infantino pentru un nou mandat de președinte al FIFA
Președintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC) îl susține pe Gianni Infantino în cursa pentru obținerea unui nou mandat de președinte al FIFA, pe fondul tensiunilor legate de leadership-ul său, informează DPA. Șeicul Salman bin Ibrahim Al Khalifa a promis că va susține realegerea lui Infantino în cadrul congresului extra
Fotbal: Fabian Hurzeler (Brighton) cere mai mult de la echipa sa după egalul din Conference League
Antrenorul echipei engleze de fotbal Brighton, Fabian Hurzeler, a recunoscut că formația din Premier League nu a evoluat la adevărata sa valoare în meciul cu echipa cehă FK Jablonec, din Conference League, relatează DPA. Echipa cu cele mai multe goluri marcate din Premier League, 23 de goluri în șapte meciuri, viitoarea adversară a
Fotbal: Lionel Messi a sărbătorit Premiul Prințesa de Asturia alături de copii
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a sărbătorit joi Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport alături de peste șase mii de persoane, majoritatea copii, care au participat la întâlnirea sa cu comunitatea educațională, informează EFE. Tribunele Palatului Sporturilor din Oviedo, capitala Asturiei, au fost prea mici pentru omagiul adu
Auto - F1: Kimi Antonelli consideră 'puțin probabil' să fie încoronat campion în acest weekend
Pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes), liderul Campionatului Mondial de Formula 1, a declarat, joi, că este 'puțin probabil' să-și asigure titlul în acest weekend, la Marele Premiu al Statelor Unite, ce va avea loc la Austin (Texas), informează AFP. Pentru a cuceri primul său titlu mondial, pilotul în vârstă de 20














