REPORTAJ Bihor: Tinere talente au adus România în farfurie, la prima competiție din țară dedicată școlilor de specialitate (GALERIE FOTO)
Bucătăria românească și-a găsit noi ambasadori în rândul adolescenților din Bihor pasionați de gastronomie, odată cu organizarea primei ediții a Campionatului județean al școlilor de bucătari ''Școala de gust'', dedicat elevilor din liceele și colegiile cu profil culinar.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Competiția, o premieră națională, a fost găzduită, vineri, de Colegiul Tehnic ''Traian Vuia'' din Oradea.
Organizatorii și-au propus să pună în valoare talentul elevilor și să le ofere șansa de a descoperi latura creativă a unei profesii tot mai căutate.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Având ca temă ''O Românie în farfurie'', opt echipe formate din câte doi elevi, reprezentând patru licee și patru colegii cu profil de specialitate, au avut misiunea de a transforma ingredientele obligatorii într-o adevărată poveste culinară inspirată din tradițiile și gusturile diferitelor regiuni ale țării.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Timp de trei ore, concurenții au gătit în fața juriului și a invitaților două preparate în câte cinci porții individuale. Aperitivul, cald sau rece, trebuia să aibă la bază păstrăvul, iar felul principal să fie realizat din mușchiuleț de porc, acompaniat de cel puțin două garnituri și un sos.
În prima parte a zilei au intrat în concurs echipele de la Colegiul Economic ''Partenie Cosma'', Liceul Teologic Romano-Catolic ''Szent Laszlo'', Colegiul Tehnic ''Traian Vuia'' și Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta. După-amiaza au continuat întrecerea reprezentanții Colegiului Tehnic ''Ioan Ciordaș'' Beiuș, Liceului Tehnologic nr. 1 Valea lui Mihai, Colegiului Tehnic ''Mihai Viteazul'' Oradea și Liceului Teoretic ''Horvath Janos'' Marghita.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Pentru bucătarul Alin Vădean, unul dintre membrii juriului și component al echipei naționale de gastronomie, competiția reprezintă un moment important pentru viitorul meseriei.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
''Este pentru prima dată când văd că școlile de specialitate și organizatorii se implică într-un eveniment de asemenea anvergură. Cred că și alte județe ar putea lua exemplu. Elevii trebuie să descopere încă din clasele a IX-a și a X-a ce înseamnă bucătăria profesionistă. Toți vor avea de câștigat, iar astfel de concursuri îi pot face să se îndrăgostească și mai mult de această meserie'', a declarat acesta.
Printre concurenți s-au aflat Adrian Galis și Hengye Sebastian, elevi în clasa a XI-a la Colegiul Economic ''Partenie Cosma''. Cei doi lucrează deja în restaurante și au tratat competiția ca pe o oportunitate de a se perfecționa.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
La aperitiv au pregătit o balotină de păstrăv umplută cu somon, servită alături de mămăligă în trei culori și sos de turmeric. Pentru felul principal au ales o reinterpretare modernă a preparatelor bihorene, având la bază mușchiulețul de porc.
Deși pe parcurs au existat probleme tehnice și spațiul de lucru s-a dovedit insuficient, cei doi nu și-au pierdut calmul.
''Un bucătar bun se descurcă în orice condiții'', au spus tinerii, mărturisind că acesta este primul concurs la care participă. Pregătirea au făcut-o sub îndrumarea chef-ului Cătălin Guz, iar inspirația a venit chiar din gastronomia Bihorului.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Și elevii Colegiului Tehnic ''Traian Vuia'', Patrick Ciucur și Ionuț Hendre, au ales să aducă în farfurie gusturile satului bihorean. Pandișpanul din mălai, sosul de hrean, chipsurile crocante și păstrăvul au făcut parte din aperitiv, iar mușchiulețul de porc a fost completat de un crumble de alune și fistic și de un sos de coacăze.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
''Ne-am gândit la locurile de unde venim și am vrut să păstrăm inspirația de la țară'', au explicat cei doi elevi din clasa a X-a.
O abordare aparte au avut reprezentanții Liceului ''Szent Laszlo''. Îndrumați de profesorul Nyilges Istvan, aceștia au construit un concept inspirat atât din tradițiile românești, cât și din cele maghiare.
''Suntem minoritate și am ales să reinterpretăm gulașul. La păstrăv am păstrat elemente românești, precum mălaiul și mămăliga, iar la felul principal am mers pe un mușchiuleț de porc gătit sous-vide și un sos de gulaș'', a explicat profesorul.
Inspectorul școlar general Hajnal Kery a subliniat importanța învățământului profesional și necesitatea formării unor specialiști bine pregătiți.
La rândul său, președintele juriului, chef Cezar Munteanu, președintele Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, a transmis un mesaj puternic despre viitorul meseriei.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
''Copiii aceștia trebuie susținuți să iubească această profesie. Identitatea gastronomică este parte din identitatea unei țări. Noi trebuie să fim schimbarea și să construim împreună generațiile de bucătari, cofetari și patiseri de mâine'', a afirmat acesta.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Directoarea Colegiului Tehnic ''Traian Vuia'' a recunoscut că organizarea primei ediții a fost o provocare, însă a salutat inițiativa și a transmis că școala este pregătită să găzduiască și edițiile viitoare.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
La final, membrii juriului - chef Eugen Pocian, revenit recent cu un titlu mondial la pizza napoletană, food bloggerul Laura Laurențiu, chef George Crăciun și Alin Vădean - au remarcat nivelul ridicat al preparatelor și pasiunea pe care tinerii concurenți au demonstrat-o.

Foto: (c) EUGENIA PAŞCA / AGERPRES
Mai presus de clasamente și premii, prima ediție a Campionatului județean ''Școala de gust'' Bihor a demonstrat că viitorul gastronomiei românești se construiește în laboratoarele școlilor profesionale și în pasiunea unor adolescenți care au înțeles că, uneori, identitatea unei țări poate încăpea într-o singură farfurie. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Femeie de aproape 90 de ani, decedată după ce a căzut într-o fântână
O femeie de aproape 90 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână din localitatea Băleni, a informat, duminică seara, biroul de presă al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Potrivit sursei citate, pompierii gălățeni au intervenit, duminică seara, pentru salvarea unei femei de aproximativ 90 de ani, c
Hunedoara: Patru persoane spitalizate în urma unui accident rutier produs pe DN 7
Patru persoane au fost spitalizate în urma unui accident rutier produs pe DN 7 între Burjuc și Zam, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Conform sursei citate, evenimentul rutier s-a produs în urma coliziunii dintre un autoturism și trei motociclete.
Maramureș: Mii de vizitatori la prima ediție AgroMaramureș
Mii de persoane au participat la prima ediție a Târgului AgroMaramureș, organizat sâmbătă și duminică la marginea unei păduri dintre localitățile Tulghieș și Mireșu Mare. La eveniment au participat foarte mulți copii, care au fost cei mai curioși să interacționeze cu animalele și să urce în tractoare. 'Cel mai mare tâ
Mureș: Cinci mașini au fost afectate în urma unui incendiu de vegetație uscată, la Sighișoara
Cinci autoturisme parcate într-o grădină din localitatea Roca au fost afectate în urma unui incendiu de vegetație, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'Incendiul s-a manifestat într-o zonă greu accesibilă, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, fiind afectate și cinci autoturisme aflate într
Argeș: O femeie din Buzoiești a fost rănită în urma unui incendiu
O femeie din localitatea Buzoiești a fost rănită, duminică, în urma unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească și în care se afla o butelie care a explodat, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Sticle cu apă, distribuite de polițiștii locali; bucureștenii, îndemnați să evite deplasările care nu sunt absolut necesare
Polițiștii locali au împărțit sticle cu apă duminică, în zonele centrale ale Capitalei, în contextul codului galben de caniculă. De asemenea, bucureștenii sunt invitați să evite deplasările, să cons
Debitul Dunării va crește în zilele următoare până 1.550 mc/s, dar se menține sub media lunii august
Debitul Dunării la intrarea în țară, secțiunea Baziaș, va crește spre sfârșitul săptămânii viitoare până la 1.550 mc/s, însă se va menține mult sub media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 22 - 29 august 2026.
Vrancea: Incendiu de vegetație în proximitatea DJ 204, pe direcția Focșani - Suraia
Pompierii militari de la Detașamentul Focșani intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe DJ 204D, pe direcția Focșani - Suraia, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. La fața locului intervin două autospeciale de stingere cu apă și spumă. 'Incendiul se manifestă pe o suprafa
Pompierii români au desfășurat activități de pregătire în Serbia, în vederea intervențiilor în zonele afectate de incendii
Pompierii români aflați în Serbia pentru a sprijini autoritățile în gestionarea incendiilor de vegetație au desfășurat primele activități de pregătire, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Au avut lot întâlniri de coordonare cu reprezentanții autorităților locale din Bela Crkva, precum și cu șeful Sectorulu
Caniculă în opt județe și București, luni
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic pentru opt județe și municipiul București, valabilă luni, între orele 10:00 și 22:00. Potrivit meteorologilor, luni (24 august), în sudul Banatului, în sudul și vestul Olteniei și în sudul Munteniei, temperaturile ma
Cod galben de caniculă în 12 județe și București, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, duminică (23 august), în Oltenia, în vestul, centrul și sudul M
Neamț: Bărbatul care s-a înecat în urmă cu două luni în Lacul Izvorul Muntelui, găsit de pompieri
Trupul neînsuflețit al bărbatul care s-a înecat în urmă cu aproape două luni în Lacul Izvorul Muntelui a fost găsit de pompieri, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. 'Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului au intervenit în comuna Hangu pentr
Vrancea: Pompierii intervin la un incendiu care a cuprins 10 hectare de pădure în zona Muntelui Giurgiu
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu care a cuprins, sâmbătă seara, circa 10 hectare de fond forestier în zona Muntelui Giurgiu, în comuna Nereja, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. 'Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 10 hectare, fiind afectate litiera, pădurea și p
Ciucu: PMB și subordonatele stau în continuare greu la capitolul inițiativă și autosesizare
Primăria Capitalei și instituțiile subordonate ar trebui să aibă mai multă inițiativă și să se autosesizeze atunci când apar probleme de rezolvat, a transmis, duminică, edilul general, Ciprian Ciucu. Potrivit acestuia, Administrația Domeniului Public a Municipiului București ar trebui 'să prindă viteză'. Ciucu a menționat că lucrările pentru amen
Iași: Un clujean care a căzut de pe o stâncă în masivul Ceahlău, transportat cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș
Un turist din județul Cluj care a căzut de pe o stâncă în masivul Ceahlău a fost transportat cu elicopterul SMURD Iași la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș. Victima a fost transportată de către Salvamont Neamț din locul de unde a căzut la punctul de aterizare a elicopterului ESA 350 Iași. Coordonatorul SMURD Iași, med








