Fotbal - CM 2026: Meciurile din SUA 'vor fi foarte sigure', riscul unui 'lup singuratic' rămâne (ministru)
Meciurile organizate în cele unsprezece orașe gazdă americane la Cupa Mondială de fotbal 2026, care începe joi și va avea loc pe parcursul a mai bine de o lună, 'vor fi foarte sigure', dar 'nu putem controla un lup singuratic', a declarat secretarul american pentru securitate internă, Markwayne Mullin, citat de AFP.
Statele Unite, care organizează Cupa Mondială alături de Mexic și Canada până pe 19 iulie, vor găzdui 78 din cele 104 meciuri ale prestigioasei competiții.
'Ne-am mobilizat cu adevărat. Toate orașele noastre gazdă au cooperat cu adevărat. Jocurile vor fi foarte sigure. (...) Este cât se poate de sigur. Dar nu putem controla un lup singuratic', a explicat joi ministrul lui Donald Trump pentru Fox News, comparând viitoarele meciuri de pe stadioanele americane cu '78 de Super Bowl-uri în 38 de zile'.
Politicianul a identificat în mod specific zona 'înainte de a intra în perimetrul de securitate, ceea ce ne îngrijorează mult'. 'Dar consolidăm' prezența poliției acolo, a continuat el.
Unsprezece dintre cele șaisprezece stadioane pentru Cupa Mondială din 2026 sunt situate în Statele Unite, de la Boston la San Francisco, trecând prin Atlanta și Kansas City.
Primul meci care se va juca în această țară va fi Statele Unite - Paraguay, la Los Angeles, vineri. Finala va avea loc pe 19 iulie, în suburbiile orașului New York.
Meciul de deschidere, dintre Mexic și Africa de Sud, va avea loc joi la Ciudad de Mexico. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto: Lewis Hamilton salută revenirea Formulei 1 în Africa
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari), septuplu campion mondial, a salutat joi, cu ocazia Marelui Premiu al Statelor Unite de la Austin (Texas), revenirea anunțată a Formulei 1 pe continentul african, în Rwanda, la începutul anilor 2030, informează AFP. 'Acum trebuie să rămân mai mult (în Formula 1) pentru că vo
Tenis: Flavio Cobolli l-a învins pe Stan Wawrinka în optimi la Lyon (ATP)
Tenismanul italian Flavio Cobolli, principalul favorit, l-a învins pe ''veteranul'' elvețian Stan Wawrinka (41 ani), cu 6-2, 6-4, joi, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Lyon (Franța), penultimul al carierei, dotat cu premii totale de 757.320 de euro. Wawrinka, triplu campion de Mare Șlem, își v
Auto - F1: Verstappen consideră inacceptabilă pista denivelată de la Austin, pentru Marele Premiu al SUA
Cvadruplul campion mondial Max Verstappen (Red Bull) a descris joi ca ''inacceptabilă'' pista denivelată de pe Circuit of the Americas din Austin (Texas), gazda Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite din acest weekend, notează AFP. ''Îmi place această pistă, iubesc acest oraș. Este una dintre cele mai frumoa
Fotbal: Lionel Messi a sărbătorit Premiul Prințesa de Asturia alături de copii
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a sărbătorit joi Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport alături de peste șase mii de persoane, majoritatea copii, care au participat la întâlnirea sa cu comunitatea educațională, informează EFE. Tribunele Palatului Sporturilor din Oviedo, capitala Asturiei, au fost prea mici pentru omagiul adu
Auto - F1: Kimi Antonelli consideră 'puțin probabil' să fie încoronat campion în acest weekend
Pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes), liderul Campionatului Mondial de Formula 1, a declarat, joi, că este 'puțin probabil' să-și asigure titlul în acest weekend, la Marele Premiu al Statelor Unite, ce va avea loc la Austin (Texas), informează AFP. Pentru a cuceri primul său titlu mondial, pilotul în vârstă de 20
Tenis: Jiri Lehecka s-a calificat în sferturi la Bruxelles (ATP)
Tenismanul ceh Jiri Lehecka, al doilea favorit, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Bruxelles, dotat cu premii totale de 723.435 de euro, după ce l-a învins pe belgianul Raphael Collignon cu 6-4, 6-2. Lehecka, finalist în 2024 și 2025 la turneul din capitala Belgiei, va juca în sferturi
Gimnastică artistică: Daiki Hashimoto, campion mondial la individual compus pentru a patra oară
Japonezul Daiki Hashimoto a devenit al doilea sportiv din istorie care reușește să cucerească patru medalii de aur în concursul individual compus la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică, după compatriotul său Kohei Uchimura, informează agenția Kyodo. Campion olimpic în 2021, la Tokyo, Hashimoto a dominat întrecerile
Box: Robert-Zsolt Buzas și Ioan Șerban Stoica au pierdut în optimi la Mondialele Under-19
Pugiliștii români Robert-Zsolt Buzas și Ioan Șerban Stoica au pierdut meciurile susținut, joi, în optimile de finală ale Campionatelor Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru). Robert-Zsolt Buzas a fost învins la puncte (1-4) de azerul Șahin Aslanov în optimile cat. 65 kg. Ioan Șerban Stoica a pi
VIDEO Fotbal: Remize pentru Brighton, FC Copenhaga, Egnatia în Conference League
Trei viitoare adversare ale Universității Craiova au înregistrate remize, joi seara, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League: Brighton, FC Copenhaga și Egnatia. Brighton, una dintre cele mai în formă echipe din Premier League, a încheiat nedecis pe terenul echipei cehe FK Jablonec, 0-0.
VIDEO Fotbal: Victorii clare în deplasare pentru Real Sociedad, AZ Alkmaar, Benfica și Anderlecht în Europa League
Real Sociedad, AZ Alkmaar, Benfica și Anderlecht au obținut victorii clare în deplasare, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Europa League. Real Sociedad a surclasat formația norvegiană Lillestroem SK cu 6-0, prin golurile marcate de Sergio Gomez (2), Luka Sucic (2), Orri Oskarsson și Arsen Zaharian
Fotbal: Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 3-1 cu Inter Club d'Escaldes
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă, 3-1 (2-0) cu formația andorrană Inter Club d'Escaldes, joi seara, pe Estadi de la FAF din Encamp, în etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Campioana României s-a impus prin golurile Assad Al Hamlawi (3), Ștefan Baiaram (5) și Simon Elisor (86), dar a trăit peri
Tenis: Daniil Medvedev, calificare facilă în sferturi de finală Almatî (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, numărul 5 mondial, a obținut joi o calificare facilă în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Almatî (Kazahstan), învingându-l cu 6-2, 6-1 pe japonezul Sho Shimabukuro (Japonia) în optimile acestei competiții dotate cu premii totale de 1.075.160 de dolari. Daniil Medvedev este deținătorul
Fotbal: Kairat Almatî, învinsă clar de Panathinaikos pe teren propriu, în Conference League
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova, a fost surclasată de Panathinaikos Atena cu scorul de 5-1 (2-0), joi seara, la Almatî, într-un meci din etapa a doua a competiției de fotbal Conference League. Vicente Taborda (6), Cyriel Dessers (24 - penalty, 47), Kings Kangwa (57) și Elmin Rastoder (75) au marcat
Fotbal: 'Cu FC Barcelona am câștigat totul... Și ce mod de a o face. Ne-am bucurat de fiecare joc', spune Messi
Fotbalistul argentinian Leo Messi — care va primi vineri, la Oviedo, Premiul 'Prințesa de Asturia' pentru Sport pe anul 2026, în cadrul unei ceremonii prezidate de Regele și Regina Spaniei — a vorbit joi despre perioada petrecută la FC Barcelona, un interval în care echipa a câștigat 'totul', bucurându-se, în
Fotbal: 'El Clasico' se va disputa conform programului, în ciuda unei greve a angajaților clubului, anunță FC Barcelona
FC Barcelona a confirmat joi că El Clasico din La Liga, de duminică seara, de pe Camp Nou, împotriva echipei Real Madrid, se va desfășura conform programului, în ciuda unei greve anunțate pentru acest sfârșit de săptămână de către angajații permanenți cu activitate sezonieră ai clubului, scrie EFE. Cele două părți nu au












