Poeta Nadejda Radulova a vizitat recent România, fiind una dintre scriitoarele bulgare invitate să participe la programul 'Bulgaria - țară invitată de onoare' al Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurat între 3 și 7 iunie la București.

În cadrul târgului, Radulova și-a promovat volumul Femeia din casa de la colț (2022), o antologie a operei sale poetice și singura carte a autoarei tradusă până în prezent în limba română, apărută la Casa de Editură Max Blecher.

Traducerea în limba română și selecția poemelor îi aparțin Lorei Nenkovska, în colaborare cu Claudiu Komartin, redactorul-șef al Casei de Editură Max Blecher.

Cu ocazia prezenței sale în România, Nadejda Radulova a acordat un interviu pentru AGERPRES, în care a vorbit despre acest volum, despre parcursul său poetic și despre modul în care antologia funcționează ca o privire de ansamblu asupra scrisului său. Autoarea a oferit, de asemenea, detalii despre colaborarea cu traducătoarea bulgară Lora Nenkovska și cu editorul român Claudiu Komartin.


AGERPRES: Cum a început colaborarea dumneavoastră cu Casa de Editură Max Blecher?

Nadejda Radulova: În primul rând, trebuie să spun că este o editură foarte bună, din câte îmi pot da seama. Cărțile lor arată foarte bine - de fapt, chiar extraordinar - și au un catalog excelent.

În al doilea rând, Claudiu este el însuși un poet minunat. A fost tradus în bulgară, iar cartea lui a apărut, de asemenea, la o editură foarte bună, specializată în poezie, în traducerea excelentă a aceleiași Lora Nenkovska. Așa am avut ocazia să îl citesc în bulgară și îmi place ceea ce scrie. Apoi, mai târziu, ne-am și întâlnit.

Iar Lora nu este doar o traducătoare extraordinară - foarte precisă și extrem de atentă la detalii -, ci și un adevărat pod care unește aceste două literaturi (cea română și cea bulgară). Și este la fel de pasionată de literatura bulgară pe cât este de cea română.

De asemenea, Lorei îi place cum scriu eu, ceea ce a constituit un alt avantaj, pentru că este foarte important ca un traducător să iubească textul pe care îl traduce.

Așa că am deplină încredere în selecția de poeme pe care a făcut-o, pentru că tot ea a realizat atât selecția, cât și traducerea poeziei mele în limba română. În plus, a fost minunat să îi răspund la toate întrebările pe care le-a avut pentru mine în timpul traducerii volumului.

Claudiu a avut și el, la rândul lui, câteva întrebări pentru mine. Întregul proces a decurs foarte firesc, exact așa cum ar trebui să fie mereu, deși nu se întâmplă neapărat așa.

AGERPRES: Editura despre care vorbim a publicat cel puțin patru poeți bulgari în ultimii ani, iar Bulgaria tocmai a fost țara invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest din București. Ați spune că legătura dintre cele două literaturi - și dintre literaturile din Europa de Sud-Est, în general - a devenit mai strânsă în ultimii 10 - 15 ani?

Nadejda Radulova: Da, cred că lucrurile s-au mișcat bine în acest sens în ultimul deceniu. Și, din nou, cred că aportul Lorei a fost foarte important în întărirea acestei relații, având în vedere numărul mare de poeți și scriitori români remarcabili traduși în bulgară în ultimii, să zicem, zece ani.

Pe de altă parte, cred că este vorba despre un fenomen mai degrabă global. Pentru că se poate vedea cum așa-numitele literaturi periferice - deși nu-mi place să folosesc termenul acesta - au început să se apropie mai mult unele de altele în ultima perioadă. Nu mai suntem, de exemplu, la fel de interesați de literatura franceză, germană sau engleză cum eram odinioară. În schimb, am devenit mai interesați de, să spunem așa, literaturile și limbile noastre vecine.

Și cred că această schimbare este una foarte importantă.

AGERPRES: Ați spune că ar fi fost benefic dacă am fi fost mai interesați unii de alții încă din anii '90, când atenția era îndreptată în primul rând spre literatura occidentală? În acea perioadă, exista o preocupare puternică de a recupera literatura care nu fusese accesibilă în perioada comunistă.

Nadejda Radulova: Da, într-adevăr, trebuia să recuperăm ceea ce pierduserăm în acea perioadă. Și, desigur, fructul oprit este întotdeauna cel mai dulce. Așa că ne-am orientat cu toții să 'devorăm' în primul rând acea literatură care ne fusese refuzată până atunci, prin lipsa traducerilor și a accesului, în general.

Pentru că noi (România și Bulgaria - n.r.) ne-am aflat în aceeași situație. Nu puteam călători și nu aveam acces la o mare parte din literatura universală. Desigur, multe cărți erau traduse și în limbile noastre, dar unele dintre ele erau puternic mutilate de cenzură, cel puțin în Bulgaria, în timp ce altele erau pur și simplu lăsate deoparte.

Acum, încetul cu încetul, începem să recăpătăm un anumit echilibru. Eu, de exemplu, văd literatura universală ca pe un uriaș sistem circulator, în care fiecare traducere nouă sau operă originală este imediat inclusă. Iar pentru ca acest sistem să funcționeze bine și să rămână sănătos, trebuie să-i alimentăm circulația cu acest 'sânge literar' nou.

AGERPRES: Poate că a existat și o problemă economică? Cel puțin în România, este încă mai costisitor să traduci din bulgară sau dintr-o altă limbă din Europa de Sud-Est în română decât să traduci din engleză.

Nadejda Radulova: De fapt, în Bulgaria, tarifele sunt adesea similare când vine vorba de traduceri. Costă aproximativ la fel să traduci dintr-o limbă mai puțin răspândită sau dintr-una de largă circulație, precum engleza sau franceza. Sunt convinsă că aveți ceva asemănător și în România, niște onorarii minime care sunt, într-un fel, prestabilite.

AGERPRES: Nu, de fapt, nu avem. Așa cum nu avem nici un preț fix al cărții, de exemplu, cum există în Franța. În Bulgaria există un preț fix al cărții, tipărit pe copertă?

Nadejda Radulova: Da, în Bulgaria există un preț fix al cărții, ceea ce înseamnă că prețul unei cărți ar trebui să fie același în toate librăriile. Este tipărit pe copertă și nu poți vinde cartea la un alt preț. Desigur, există promoții și reduceri ocazionale, cum ar fi o campanie de tipul 'cartea lunii' sau ceva asemănător, dar asta este altceva. Face parte dintr-o strategie de marketing, nu dintr-o politică permanentă de preț.

În schimb, ne întreceți categoric când vine vorba de librării. Aveți niște librării absolut fascinante. Le-am descoperit când am fost la București, în septembrie anul trecut.

Am vizitat o librărie mare din centrul orașului, dar și o librărie mică și minunată, care vinde exclusiv cărți în limba engleză și promovează volume de la o serie de edituri europene și americane importante. Niciodată în viața mea nu am mai văzut, de exemplu, atât de multe volume de la Fitzcarraldo Editions într-un singur loc.

Așa că am fost cu adevărat impresionată. În Bulgaria nu avem librării atât de bine aprovizionate și atât de bine organizate.

AGERPRES: Pe lângă faptul că sunteți poetă, sunteți și traducătoare și editoare. Poate un scriitor sau o scriitoare din Bulgaria să trăiască doar din scris, fără să fie nevoit/ă să facă și alte lucruri?

Nadejda Radulova: Nu. Sau, cel puțin, eu nu pot. Dar poate că există acum câțiva autori care pot. Și, de fapt, mie îmi place situația asta. Pentru că, altfel, fără experiența dobândită în alte domenii înrudite, ajungi până la urmă să fii captiv în propria minte, un loc în care nu este bine să stai prea mult timp.

Prin urmare, pentru mine, a fi traducătoare este la fel de important ca a fi scriitoare. Îmi place enorm. Uneori îmi place chiar mai mult să traduc.

AGERPRES: Simțiți, uneori, că traducerile pe care le faceți vă influențează și propriul scris?

Nadejda Radulova: Nu. Pentru că, de obicei, traduc lucruri pe care eu însămi nu aș putea niciodată să le scriu.

De altfel, tocmai aceasta este ideea: prin ceea ce traduc pot trăi experiențe pe care eu însămi nu aș fi altfel capabilă să le scriu. Și asta este minunat. Sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am această posibilitate de a traduce cărți.

AGERPRES: Sunteți interesată și de studiile de gen. Cum stau lucrurile în Bulgaria din acest punct de vedere? Se poate spune că discuția s-a normalizat sau este încă una controversată?

Nadejda Radulova: Pentru o vreme, a părut să se normalizeze, da, deși nu au existat dezbateri foarte aprinse. Vorbesc acum de perioada anilor '90. Și tot așa au stat lucrurile și la începutul noului mileniu, când eu am absolvit Universitatea Central-Europeană cu un master în Studii de Gen și Literatură. Apoi, brusc, în urmă cu aproximativ zece ani, odată cu ascensiunea naționalismului, șovinismului și a politicilor de dreapta, conversația a devenit foarte dificilă, aproape imposibilă.

S-a schimbat, de atunci încoace, inclusiv sensul cuvintelor. Cuvântul 'gender' a devenit, practic, o insultă. De exemplu, dacă te superi pe cineva, îi poți spune 'gender'. Adică: 'Ești un gender'. A devenit, practic, o insultă. Și asta este foarte trist.

Iar ceea ce cred că s-a întâmplat este că, după ce, în anii '90, a existat acest echilibru între școala franceză de gândire, în cadrul căreia conceptul de gen este abordat din perspectiva filosofiei post-structuraliste și a teoriilor subiectivității, și cea americană, care a teoretizat politicile identitare, abordarea americană a ajuns să prevaleze. Pendulul s-a dus prea mult în această direcție, iar acum asistăm la o creștere a rasismului și a altor forme de excludere.

În acest sens, eu sunt universalistă și mă simt mai apropiată de tradiția intelectuală franceză decât de cea americană, mai ales în ceea ce privește politicile identitare.

AGERPRES: Revenind la poezie, dar păstrând teoria în fundal, poezia dumneavoastră pare destul de aliniată noilor paradigme. Nu mai există, de exemplu, în poezia pe care o scrieți, acea ruptură între materie și spirit sau între umanitate și lumea naturală. Este această tendință una de nișă în poezia bulgară de astăzi sau mai degrabă un curent principal?

Nadejda Radulova: Aici este vorba despre acea memorie culturală colectivă, provenită de obicei din cărți, dar nu numai din cărți. Pentru că eu cred că există ceva dincolo de cărți care rămâne cu noi și se transmite din generație în generație, atât pe cale biologică, cât și intelectuală.

Astfel, această metamorfoză a ființei umane în altă ființă umană sau reintegrarea în natură este atât o metaforă, cât și mai mult decât o metaforă. Pentru că eu nu am în vedere doar umanitatea care există astăzi, ci umanitatea ca întreg. Cu alte cuvinte, simt că toate etapele umanității sunt prezente simultan. Iar asta înseamnă că memoria nu este doar propria mea memorie, setul de amintiri pe care le-am acumulat din copilărie și de-a lungul vieții, ci și o memorie care vine dincolo de mine, dinaintea mea.

În acest sens, literatura este foarte importantă, pentru că ne oferă diferite instantanee ale acestui proces, aproape ca niște fotografii. De asemenea, literatura ne explică lucrurile într-un mod foarte clar și înțelept.

Când a început războiul din Ucraina, m-am confruntat cu o criză. Mă simțeam foarte deprimată urmărind constant știrile și simțeam că, pe măsură ce citeam mai mult și mă informam mai mult, cu atât înțelegeam mai puțin.

La un moment dat însă mi-am spus: acesta este eșecul umanității și, de asemenea, eșecul literaturii. Pentru că, la urma urmei, avem în spate milenii întregi de literatură și, cu toate acestea, nimic nu pare să se fi schimbat.

Apoi am încetat să mai citesc știrile și am început să recitesc literatură, în special clasici moderni. Și am descoperit că totul era deja acolo. Literatura îmi explica foarte clar situația din Ucraina, mult mai bine decât ar fi putut-o face orice reportaj de presă.

Prin urmare, literatura nu ne schimbă, din păcate, și nici nu ne salvează. Nu ne face oameni mai buni. Dar, dacă suntem suficient de deschiși, ne poate ajuta să vedem lumea mai limpede. Altfel, noi suntem singurii care ne putem salva pe noi înșine.

AGERPRES: Imaginația este un alt ingredient esențial al poeziei dumneavoastră și vorbim, bineînțeles, de o imaginație rafinată, filtrată prin lectură. Povestiți-ne puțin ce se întâmplă în laboratorul dumneavoastră de poetă.

Nadejda Radulova: Eu nu cred în ideea poetului inspirat, căruia totul îi vine din imaginație. Pentru că eu mă gândesc mult la ceea ce scriu, iar în multe cazuri abordarea mea este mai degrabă una rațională.

Și, într-un fel, aceste două dimensiuni (gândirea rațională și cea irațională - n.r.) contribuie la autenticitatea întregului. Pentru că noi le conținem pe amândouă (ca ființe umane - n.r.). Avem în noi ambele elemente: raționalul și iraționalul, inspirația și reflecția.

Iar ele sunt împletite. Nu le poți separa pur și simplu.

Cu alte cuvinte, dacă ar fi să enumăr lucrurile care mă definesc - scriitoare, poetă, traducătoare - cred că cel mai important lucru ar fi să spun că sunt, înainte de toate, cititoare. Pentru că poziția noastră existențială de ființe care citesc, de creaturi capabile să citească, este fundamentală în formarea noastră. Ea ne modelează limbajul și felul în care acesta evoluează de-a lungul anilor.

Spun asta destul de des, dar o voi repeta: viața noastră, ca ființe umane, este foarte scurtă. Suntem niște ființe efemere.

Iar singurul lucru care ne îmbogățește experiența este lectura. Prin lectură, ne extindem într-un fel durata propriei existențe. De aceea, pentru mine, formarea ca cititor este la fel de importantă ca biografia propriu-zisă. Desigur, locul din care provin este foarte important, la fel și copilăria mea, familia mea. Dar, în același timp, am și acești autori și aceste cărți care fac, într-un fel, parte din familia mea.

Dacă rămânem închiși în limitele propriei vieți, nu putem atinge profunzimea și sublimul care devin posibile doar atunci când ne confruntăm cu perspectivele diferite pe care literatura ni le oferă.

Iar când vorbim despre copilărie, formarea timpurie și poezie, cred că există ceva foarte asemănător între copilărie, limbajul copilăriei și limbajul poeziei. Pentru că atât copilul, cât și poetul sunt ludici. Și nu doar ludici. În copilărie, trăim experiența limbajului pentru prima dată. Când ești copil, folosești limbajul pentru a atinge, a gusta, a mesteca, a vorbi, a experimenta lumea pentru prima oară. Iar, desigur, mai târziu în viață, această experiență se estompează treptat și se dizolvă în experiența adultă.

Însă această combinație dintre prospețimea absolută a copilăriei și a poeziei și ceea ce ne oferă lectura este ceva ce eu consider cu adevărat fundamental. Este vorba de o simbioză foarte interesantă între ceea ce este rațional și ceea ce este irațional, între prospețime și experiență.

AGERPRES: Poezia dumneavoastră este și profund sinestezică. Care dintre simțuri credeți că vă stimulează cel mai puternic memoria?

Nadejda Radulova: Presupun că toate simțurile sunt implicate, iar acest lucru este, de altfel, caracteristic poeziei. Dar, dacă ar trebui să numesc un singur simț - și este important pentru mine - acela ar fi auzul, sunetul. Pentru mine, acesta a fost întotdeauna pe primul loc. Și cred că și în viață lucrurile stau cam la fel.

Primul nostru contact cu lumea se realizează prin auz, prin vocea mamei și primele sunete pe care le auzim. Cred că acest lucru este foarte important. Iar limbajul este și el strâns legat de sunete, nu este doar ceva ce vedem scris sau tipărit pe o pagină.

Prima experiență a unui copil, a unui bebeluș - chiar și înainte de naștere - este modelată de sunet. Este complet diferit dacă te naști în Africa, în Europa sau în Australia. Este diferit dacă locuința ta se află lângă o gară sau lângă mare, unde se aud valurile în mod constant.

La început există doar acest sunet amorf pe care îl auzim, iar apoi apar articularea, intonația și timbrul vocilor din jurul nostru.

Așa că una dintre sursele mele puternice de inspirație - și asta este ceva complet inconștient, nu ceva ce fac în mod deliberat - este ascultarea. Ascult intonația oamenilor care vorbesc în tramvai, în metrou sau în avion. Ascult zgomotul unei clădiri aflate în renovare. Și ascult respirația oamenilor care dorm lângă mine.

Iar sensul vine de obicei mai târziu, ideile apar după aceea. La început există doar tonalitatea și toate aceste tipare sonore care mă înconjoară.

AGERPRES: Ați spune că anumite formule poetice ajung, în cele din urmă, să se epuizeze, că au un fel de dată de expirare?

Nadejda Radulova: Cred că fiecare generație - sau chiar la fiecare cinci-șase ani - își produce propriile mode în poezie. Aceste tendințe sunt vizibile mai ales în scrisul poeților tineri, înainte ca ei să reușească, într-un fel, să depășească formulele la modă. În principal pentru că au încă o experiență limitată, atât de viață, cât și în ceea ce privește scrisul, ceea ce înseamnă că învață foarte mult, la început, din poezia altora.

Și cred că acest lucru depinde și de contextul local, nu doar de tendințele globale. De exemplu, în Bulgaria - nu știu dacă s-a întâmplat la fel și în România - în ultimul deceniu a devenit foarte popular să se scrie poeme foarte scurte, foarte concise. Sau, dimpotrivă, poeme mai lungi, foarte apropiate de stilul, să spunem, al lui Mary Oliver.

AGERPRES: Aveți și o carte pentru copii, ca să schimbăm puțin atmosfera.

Nadejda Radulova: Da, am o carte pentru copii. Este, de fapt, o carte de poezie. Se adresează copiilor foarte mici, de vârstă preșcolară, care abia încep să se joace cu literele. Se numește Minunatul alfabet. Este o colecție de poeme scurte și amuzante despre litere, fiecărei litere fiindu-i asociat câte un animal. Cartea conține și ilustrații superbe realizate de minunata ilustratoare bulgară Svoboda Țekova.

AGERPRES: Și aveți și un roman, scris după ce această carte de poezie a fost tradusă în limba română, nu-i așa? Despre ce este vorba?

Nadejda Radulova: Este povestea unei fete a cărei viață este urmărită de la o vârstă foarte fragedă și mult timp după moartea ei, când trăiește deja printre stele. Este, în același timp, un roman autoficțional și unul distopic.

Perspectiva aparține acestei naratoare, Ioji, care, în alte povestiri din volum, este doar un personaj, iar uneori nici măcar atât. Este o perspectivă multifațetată.

De fapt, în narațiune există trei versiuni ale lui Ioji. Una ne oferă o perspectivă cronologică: mai întâi are cinci ani, apoi douăzeci, apoi peste o sută de ani și așa mai departe.

Și mai există și o altă Ioji, care este mereu copil și care ne oferă o perspectivă întotdeauna proaspătă asupra vieții - este copilul etern Ioji.

Și mai avem și o a treia Ioji, un fel de meta-naratoare care transcende atât personajul, cât și narațiunea însăși. Eu o numesc Ioji anti-euclidiană, pentru că povestește din perspectiva unei fizici alternative, a unui mod alternativ de a percepe realitatea.

Nadejda Radulova (n. 24 aprilie 1975, Pazardzik) este o poetă, traducătoare și editoare bulgară, doctor în literatură comparată, autoare, între 1994 și 2020, a opt volume de poezie. Este prezentă în antologii internaționale de poezie din Europa Centrală și de Sud-Est. A tradus în limba bulgară opere ale unor autori importanți ai literaturii americane și europene contemporane. AGERPRES (RO - autoare: Cristina Zaharia; editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)