Dronă explodată la Constanța/MAI: Autoritățile au solicitat Ucrainei să transmită notificări în situații ce pot genera riscuri
Autoritățile române au solicitat autorităților ucrainene să transmită notificări de îndată în situații care pot genera riscuri la adresa României, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, vineri, AGERPRES.
Totodată, miniștrii Apărării și de Interne au solicitat omologilor ucraineni o consultare în sistem videoconferință.
'Imediat după identificarea dronei (în Portul Constanța), MApN a luat legătura cu omologii ucraineni, care au confirmat că au pierdut controlul operării a patru drone. Celelalte trei drone s-au autodetonat - două în larg și a treia în afara portului. Confirmarea acestor evenimente au venit atât de la partea ucraineană, cât și din datele obținute de autoritățile române', arată sursa citată.
Pentru intervenția de la Constanța au acționat cadrele MAI, MApN și SRI, care au acționat pentru evacuarea populației, izolarea perimetrului, restricționarea traficului, cercetarea la fața locului.
'Prin Centrul Național de Conducere Integrată de la MAI s-a asigurat cooperarea între Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Ministerul Apărării Naționale', se precizează în comunicat.
După dubla confirmare că toate cele patru drone ucrainene s-au autodistrus și nu mai reprezintă vreun pericol, măsurile de evacuare a populației au fost oprite. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat/ Audieri la Comisia de apărare pe tema incidentelor cu drone marine
Senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera superioară a Parlamentului, i-a invitat pe reprezentanții Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Ministerului de Externe, Autorității Navale Române, Administrației Porturilor Maritime Constanța și A
Mirabela Grădinaru - la Kiev, la Summitul organizat de Prima Doamnă a Ucrainei
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, este prezentă luni, la Kiev, la Summitul Primelor Doamne și al Primilor Domni, a informat Administrația Prezidențială. 'Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, este prezentă la Kiev la invitația Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, la Summitul Primelor Doamne și al Primilor
Nicușor Dan, după Coaliția de Voință: Am abordat numărul în creștere al incidentelor cu drone la granițele NATO
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei. 'Azi, când marcăm Ziua Independenței Ucrainei, am avut o întâlnire constructivă a Coaliției de Voință. A fost o binevenită ocazie să reafirmăm susținerea noastră totală pentru Ucraina și am
Senat/Legea privind modificarea limitelor ariilor protejate pentru amenajări hidroenergetice - aprobată în forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra Legii privind modificarea limitelor ariilor protejate, posibile pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice, în forma transmisă la promulgare. Astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a președintelui Rom&acir
Plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan - Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. 'Ancheta parlamentară (...) are drept scop și obiective analizarea
Președintele a promulgat legile privind ajutorul pentru crescătorii de porci și vite; pragul maxim - 50.000 de euro
Președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci și vite, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, pragul maxim al subvenției fiind de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Potrivit Legii privind suinele, ajutorul de stat se acordă crescătorilor care îndeplinesc următoarele crit
Deputata AUR Laura Gherasim cere urgentarea realizării Drumului Expres Tișița - Albița
Deputata AUR Laura Gherasim cere urgentarea realizării Drumului Expres Tișița - Albița, afirmând că prin tergiversarea acestui proiect vasluienii și cetățenii Republicii Moldova sunt 'văduviți de o investiție vitală', care poate schimba economic această parte a țării. 'Dezinteresul politic și incapacitatea celor care ne guvernează de a duce l
Ninel Peia cere adoptarea de urgență a unei declarații privind condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
Senatorul Ninel Peia, membru al grupului parlamentar PACE - Întâi România, a solicitat luni Parlamentului adoptarea 'de urgență' a unei declarații oficiale prin care statul român să condamne 'ferm', 'definitiv' și 'fără echivoc' Pactul Ribbentrop-Molotov și 'toate crimele' împotriva umanității născute din
Camera Deputaților: Raport favorabil în comisiile de specialitate pe legea integrității
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale. După mai bine de trei ore de ședință, în care s-au contrazis pe proced
Ambasadorul Ucrainei: România este un partener-cheie în domeniile securității, energiei, transportului și infrastructurii
Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopciuk, a afirmat, luni, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, că România este un partener-cheie pentru țara sa în domenii precum securitatea, energia, transporturile și infrastructura, dezvoltarea regională și integrarea europeană. 'Prețuim foarte mult susținerea constantă a Rom&ac
Dimitriu (USR): Proiectul privind partidele politice - o măgărie de lege inițiată de un PSD-ist sadea
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a criticat, luni, proiectul propus de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind înființarea și radierea partidelor politice, susținând că acesta ar acorda AEP competența de a decide dizolvarea formațiunilor politice, în locul instanțelor de judecată. Dimitriu a calificat inițiativa drept 'o măgărie d
USR cere cercetare disciplinară cu privire la introducerea ilegală a ''amendamentului Fritz'' în proiectul ANI
USR a depus o plângere penală in rem pentru a afla cine a introdus în proiectul de lege privind domeniul integrității, peste noapte, ''amendamentul Fritz'', care nu a fost dezbătut în Comisia juridică, a declarat, luni, deputatul USR, Alexandru Dimitriu. ''Am transmis o solicitare lui Sorin Grindeanu,
Dimitriu: USR a depus amendamente menite să rezolve problema transparenței averilor demnitarilor
USR a depus amendamente la proiectul de lege privind domeniul integrității, prin care propune o nouă modalitate de prezentare a declarațiilor de avere și de interese, cu scopul de a menține transparența acestora în limitele stabilite de Curtea Constituțională. Deputatul USR Alexandru Dimitriu a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, c
Camera Deputaților/ Ordinea de zi a sesiunii extraordinare - aprobată de plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, ordinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc până miercuri. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Came
Nicușor Dan, de Ziua Independenței Ucrainei: Azi omagiem extraordinarul curaj și reziliența eroică a poporului ucrainean
Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj de felicitare Ucrainei cu ocazia Zilei Independenței și a evidențiat curajul și reziliența poporului ucrainean în fața războiului. ''Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, România transmite cele mai calde felicitări, alături de urări de pace, securitate și prosperitate. A




