Coiful de la Coțofenești: Cei trei inculpați, condamnați la câte 47 luni de închisoare de un tribunal olandez
Un tribunal olandez i-a găsit vinovați pe cei trei bărbați acuzați de furtul Coifului de la Coțofenești și a trei brățări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, transmite vineri AFP.
Cei trei inculpați au fost condamnați la câte 47 luni de închisoare.
'Ținând cont de natura și de gravitatea faptelor, nu poate fi pronunțată decât o pedeapsă severă cu închisoare', a declarat instanța olandeză, într-un comunicat de presă.
Potrivit AFP, acest caz a creat tensiuni serioase între Țările de Jos și România, care împrumutase Muzeului Drents din Assen aceste comori arheologice ale Muzeului Național de Istorie a României (MNIR).
În ianuarie 2025, hoții au provocat o explozie pentru a pătrunde în Muzeul Drents și au spart vitrinele pentru a sustrage Coiful de la Coțofenești, datând din secolul al IV-lea î.Hr., și trei brățări dacice de aur, obiecte de o valoare inestimabilă.
Acest jaf a stârnit indignare în România și a dat naștere unei ample operațiuni de căutare a poliției pentru recuperarea artefactelor.
Deși cei trei hoți au fost arestați după câteva zile, locul unde se afla prada a rămas mult timp necunoscut. În cele din urmă, la începutul lunii aprilie, autoritățile olandeze au anunțat că au găsit coiful - care a suferit anumite deteriorări - și două dintre cele trei brățări, pe care le-au prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
Între timp, artefactele au revenit în patrimoniul MNIR.
Locul în care se află a treia brățară de aur rămâne necunoscut.
Aceste obiecte antice au fost recuperate după ce autoritățile au încheiat un acord cu doi dintre suspecți. Cel de-al treilea a negat orice implicare în această spargere.
Cei trei bărbați, identificați drept Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani), erau urmăriți penal pentru furt și distrugerea bunurilor muzeului.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bulgaria: Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră (parchetul din Varna)
La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP. 'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășiț
Casa Bodescu, locul în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost restaurată și redeschisă
Casa Bodescu din municipiul Bălți, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, și-a redeschis porțile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituții administrative importante, inclusiv Prefectura județului Bălți în perioada interbelică, devine acum sediul Agenției de Dezvoltare
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane care furau mărfuri cu ajutorul unei companii de transport fictive
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un comunicat de presă, Eurojust afirmă că suspecț
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni în România
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni, 9 noiembrie, în România în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho. Cu această ocazie, Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președint
România investește în educația și viitorul comunităților din Republica Moldova
Guvernul României a finanțat dotarea unor școli și a unui laborator universitar cu mobilier, echipamente și fond de carte, precum și o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților din Chișinău și Bălți, a anunțat joi ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Diplomatul a efectuat o
Roxana Mînzatu efectuează vineri o vizită la București pentru discuții privind educația și piața muncii
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act). Potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în
Extrema-dreaptă europeană se distanțează de Trump și pune înfrângerea electorală a republicanilor în SUA pe seama războiului cu Iranul
Politicienii de extremă-dreapta din Europa au început să se distanțeze de Donald Trump în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, evitând însă, în mare parte, să-l critice direct pe președintele american, relatează Reuters. Această reorientare este semnificativă, având în vede
Premierul Republicii Moldova: Unirea nu poate fi redusă la un simplu plan B
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii
Volum dedicat parteneriatului dintre România și Republica Moldova, lansat la Chișinău
Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', cel de-al zecelea din seria 'Caiete Documentare', a fost lansat luni la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Studii Europene din Moldova, informează MOLDPRE
CJUE,despre cazul unui român condamnat la închisoare: O pedeapsă considerată disproporționată nu justifică automat refuzul predării
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg, a stabilit că o pedeapsă considerată disproporționată în raport cu gravitatea infracțiunii nu justifică, în sine, refuzul executării unui mandat european de arestare, potrivit unui comunicat de presă transmis marți de instituție. Refuzul este posibil doar în circumstanțe excepționale, dac
O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția
O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci
Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles
Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea
Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit
Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România
România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă
Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european
Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&











