BIBLIOTECA AZI/ Argeș: Biblioteca-muzeu de la Domnești, înființată în 1878, reperul cultural al unei comunități mândre de trecutul ei
Biblioteca publică din comuna argeșeană Domnești, înființată în urmă cu aproape un secol și jumătate, a rămas reperul cultural al unei comunități mândre de trecutul ei.
Instituția are și o secție muzeistică în care se găsesc, printre altele, o colecție de carte veche, icoane pe lemn, dar și o importantă colecție etnografică.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Prima atestare documentară a localității de pe valea Râului Doamnei este din 4 aprilie 1523, când a fost menționată într-un act al domnitorului Radu de la Afumați. În anul 1936, localitatea a primit statutul de stațiune climaterică, iar din 1961 aici funcționează și un liceu. În prezent, comuna cu un singur sat are o populație de peste 3.000 de locuitori.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Biblioteca rurală datează din anul 1878, ceea ce o face, potrivit unui studiu publicat în 2003, la împlinirea a 125 de ani de la înființare, cea mai veche instituție de acest tip atestată în România acelor vremuri. Abia în 1898, deci cu două decenii mai târziu, se lua decizia înființării unui număr de 320 de biblioteci populare pe lângă școlile rurale, printr-o hotărâre a ministrului Instrucțiunii Publice și Cultelor, Spiru Haret.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
''A fost înființată de domnul învățător Luca Paul (...) la 25 noiembrie 1878. Această dată este specificată într-un raport al unui revizor școlar care a vizitat biblioteca în 1902. Practic a specificat în raport (...) că această bibliotecă a fost înființată cu 20 de ani înainte ca ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor să decidă înființarea unor biblioteci pe lângă școlile rurale'', explică bibliotecara Georgeta Bucurel, cea care răspunde în prezent de funcționarea instituției de cultură.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
În raportul revizorului școlar din 1902 se menționează că, la aproape două decenii și jumătate de la înființare, biblioteca era ''în stare bună'', iar sătenii citeau ''mai cu drag povestiri ușoare istorice și alte scrieri pe înțelesul tuturor''.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Cel care a înființat biblioteca, învățătorul Luca Paul, care a fost câțiva ani și director al școlii, și-a pus amprenta și asupra altor aspecte ale vieții localnicilor din Domnești.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
''Luca Paul a fost un om foarte important pentru comuna noastră pe toate planurile - cultural, social, politic, economic. Tot dumnealui a înființat și prima bancă cooperatistă numită 'Înfrățirea', în 1902 a înființat, împreună cu localnicii, primul cămin cultural (...), la inaugurarea căruia a participat chiar ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor de la acel moment, domnul Spiru Haret'', povestește Georgeta Bucurel.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
După inaugurare, căminul cultural a găzduit și biblioteca până la finalul anilor '70 ai secolului trecut, când a fost dată în folosință, în centrul comunei, clădirea unei noi case de cultură, în care au fost mutate cărțile și sala de lectură.
În prezent, Biblioteca Publică ''Luca Paul'' din Domnești are peste 11.000 de volume și un număr de 570 de utilizatori activi, precum și o sală de lectură spațioasă și modernă.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Însă împrumutul de carte nu este singurul serviciu oferit comunității. Copiii de la instituțiile de învățământ din localitate, de la preșcolari până la elevii de liceu, participă în mod constant la evenimente cultural-educative organizate cu diverse ocazii, precum Ziua Națională, Crăciunul sau 8 Martie.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Un important punct de atracție îl reprezintă Secția muzeistică, înființată la începutul acestui mileniu, la inițiativa Societății Culturale Domnești.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
''Societatea Culturală Domnești a pus bazele Secției muzeistice. (...) Secția deține o expoziție modernă de metaloplastie lucrată de către domnul inginer arhitect Constantin Samoilă (...), care și-a dorit ca lucrările de suflet să fie aici, la noi, la bibliotecă și le-a donat cu cel mai mare drag. Mai este expoziția de numismatică, monede și medalii, parte din colecția domnului doctor colonel Ion Donoiu, care a fost vicepreședintele Societății Numismatice (...). Și tot dumnealui ne-a dat expoziția de flori de piatră și fosile. (...) Avem o expoziție de cărți vechi din secolele XVII-XIX, expoziție de icoane pe lemn din secolele XVI-XIX, cea mai veche este icoana din 1518-1519. (...) Aceasta este data picturii, este unicat, se pare că a fost comandată cu ocazia unui eveniment din familia lui Neagoe Basarab'', detaliază bibliotecara Georgeta Bucurel.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
În plus, în colecția etnografică se află obiecte de port popular specifice zonei, precum și unelte legate de ocupațiile tradiționale - păstoritul, pomicultura și prelucrarea lemnului.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Existența unei astfel de instituții de cultură este apreciată de principalii beneficiari, tinerii din comuna Domnești.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
''Pentru mine, biblioteca reprezintă un spațiu unde pot să mă recreez, un spațiu de unde pot să mă inspir, atât la școală cât și în lucrările mele personale, pentru că înainte îmi plăcea foarte mult să scriu. Reprezintă un loc unde pot să mă cultiv, pentru că sunt foarte multe cărți foarte bune și care îmi plac foarte mult. Reprezintă un spațiu unde poți să te dezvolți din punct de vedere cultural, unde sunt foarte multe activități, se întâmplă foarte multe lucruri frumoase (...). Avem muzeu, avem spațiu de metaloplastie, avem biblioteca și chiar cred că tinerii se pot inspira din acel loc și ar trebui să-l viziteze cât mai des, pentru că așa se pot dezvolta'', a mărturisit Bianca Enaru, elevă în clasa a XII-a la liceul din localitate.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
Și pentru colega ei, Isabela Badea, biblioteca reprezintă un spațiu al învățării, dar și al relaxării spirituale.

Foto: Georgeta Bucurel
''Mă simt foarte liniștită în bibliotecă, mai ales dacă mă duc cu prietenii. Este un loc magic, pot spune (...). Sunt multe cărți pe care la biblioteca liceului nu le poți găsi, sunt foarte multe tablouri, sunt foarte multe lucruri frumoase, istorice (...). Tot acolo am organizat de multe ori spectacole, am organizat evenimente și este un sentiment foarte plăcut când știi că ai făcut ceva și se uită lumea la munca ta'', a spus Isabela Badea.

Foto: Georgeta Bucurel
Instituția este una cunoscută și de cei din generația a treia, chiar dacă unii nu i-au mai trecut pragul de ceva vreme.

Foto: Georgeta Bucurel
''Trebuie să spun, spre rușinea mea, că nu am mai fost de mult la bibliotecă. Pe noi, ăștia bătrâni, ne-a cam prostit televizorul, cum i-au prostit pe ăștia tineri telefoanele deștepte. (...) Pe vremuri, când aveam copiii elevi, treceam și împrumutam cărți pentru ei, că aveau liste de la școală. Mai citeam și eu, că unele erau chiar interesante. (...) Ce să zic, nu ar fi rău să mă abonez, să mai citesc câte o carte, dacă tot sunt gratis. Că noi, românii, ne plângem că toate sunt scumpe, dar când putem avea ceva pe gratis, nu știm să profităm'', mărturisește domnul Ion, aflat în trecere prin fața bibliotecii către magazinul din vecinătate.

Foto: Georgeta Bucurel
Printre ''clienții'' bibliotecii se numără, însă, primarul comunei Domnești, Doru Ion Smădu, care spune că împrumută frecvent cărți. El se pronunță în favoarea susținerii financiare a instituțiilor de cultură, în ciuda oricăror dificultăți bugetare, pentru beneficiile pe care le pot aduce în educarea populației.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
''Ca primar trebuie să ai în vedere și lucrările de infrastructură și lucrările de înfrumusețare a comunei, trebuie să mergi pe ele, dar în același timp trebuie să mergi și pe cultură. Deci e normal să aloci o parte din bani, atât cât poți aloca, și pentru cultură, pentru că timpul trece și fără cultură uitați ce poate să iasă în România (...), pentru că o parte mare din vina pentru ce se întâmplă acum, în politică cel puțin, vine și din faptul că a ajuns acolo cine nu trebuia, fără carte, fără școli, fără nimic (...). Deci e normal să fim aproape de cultură, e normal să facem evenimente, e normal să susținem biblioteca'', a declarat primarul.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
El a anunțat că administrația locală este pregătită să acceseze, pe viitor, fonduri europene sau guvernamentale pentru proiecte de modernizare a Bibliotecii Publice ''Luca Paul''.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
''În 2011-2014 a fost prin GAL un proiect de dotare și modernizare a bibliotecii. (...) Noi am făcut foarte multe proiecte în Domnești pe fonduri europene și e normal să fim pregătiți să accesăm atunci când apare o perspectivă de proiecte pe fonduri europene pentru așa ceva, să fim acolo când trebuie și pentru ce trebuie'', a mai afirmat primarul Doru Ion Smădu.

Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES
La biblioteca din Domnești se găsește, de exemplu, opera integrală a poetului Gheorghe Tomozei, dar și o carte veche foarte valoroasă, ''Floarea darurilor'', tipărită la Snagov în anul 1700 de către Antim Ivireanul, fiind prima carte de literatură laică apărută în limba română. AGERPRES / (AS - redactor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat; medalii 'George Enescu' pentru personalități italiene
Sezonul Cultural România - Italia 2026 s-a încheiat pe 5 noiembrie, printr-o gală găzduită de Ambasada României în Italia, prilej cu care ambasadorul Gabriela Dancău a înmânat, în numele ministrului Culturii din România, medaliile culturale 'George Enescu' unor personalități italiene care au susținut programul.
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
INTERVIU/Regizorul Radu Jude: 'Jurnalul unei cameriste' e un film care s-a născut diferit de alte proiecte
Regizorul Radu Jude dezvăluie, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, cum a luat naștere filmul 'Jurnalul unei cameriste', primul său lungmetraj vorbit preponderent în limba franceză și realizat majoritar în afara României. ''E un film care s-a născut diferit de alte proiecte ale
Ministerul Culturii: Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat
Managerul cultural Emil Pantelimon a fost numit în funcția de subsecretar de stat, a anunțat, vineri, Ministerul Culturii. 'Începând de astăzi, la propunerea Ministrei Ioana Ciocan, Emil Pantelimon se alătură echipei Ministerului Culturii, în funcția de Subsecretar de Stat', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a
Vaslui: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', vernisată în deschiderea Galei Excelenței în Educație.
Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', a fost vernisată, vineri, La Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație. Primarul municipiului Vaslui a afirmat că a ținut în mod deosebit ca această expoziție să fie prezentată publicului vasluian pentru a marca și la nivel local performanța ob
Brăila: Clădirile publice din anii '60-'80, redescoperite prin tururi ghidate în cadrul Zilelor MuzA
Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în cadrul evenimentului 'Zilele MuzA la Brăi
Spectacol inspirat de universul brâncușian, la ARCUB; vor interpreta Teodora Brody, Grigore Leșe și Norbert Kael
ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și pianistul maghiar Norbert Kael, se arat
Program dedicat relațiilor diplomatice dintre Spania și România - săptămâna viitoare, la Institutul Cervantes
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10 și 11 noiembrie, la Institutul Cervantes din București.
Galați: A fost dezvelit bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Arhiepiscopia Dunării de Jos, manifestările s-au desfășurat
Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi
Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am
Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.
'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope
Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'
Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S











