Demeter Andras: Continui să-mi exercit mandatul până la publicarea decretului de eliberare din funcție
Ministrul demisionar al Culturii, Demeter Andras Istvan, a anunțat, vineri, că, până la publicarea decretului privind eliberarea din funcție, își exercită mandatul ''cu aceeași determinare''.
''Luni, 25 mai, la ora 17:00, am pus la dispoziția premierului demisia mea. În așteptarea deciziei sale și a parcurgerii procedurilor administrative privind cererea de eliberare din funcție, (inclusiv) jurământul depus mă obligă să mă achit de toate obligațiile legale. Într-adevăr, este neobișnuită demisionarea dintr-un guvern demis. Și mai neobișnuită este situația în care preluarea portofoliului astfel vacantat este posibil exclusiv prin redistribuire, în condițiile în care algoritmul aprobat de Parlament este foarte restrictiv. (Cu atât devine mai iminentă nevoia mandatării unui nou executiv.) Între timp viața curge. Instituțiile trebuie să funcționeze. Așteptările sunt aceleași. Independent de blocajul politic sau de înlocuirea unui ministru, succesiunea evenimentelor planificate nu poate fi periclitată. Neavând de ales, până la publicarea decretului privind eliberarea, îmi execut mandatul cu aceeași determinare'', a transmis Demeter Andras Istvan.
***
Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, și-a anunțat luni demisia din funcție, după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio care îi este atribuită și în care folosește un limbaj vulgar, convorbirea fiind din anul 2012, referitoare la achiziția Radio Chișinău.
Inițial, Demeter Andras Istvan a caracterizat drept ''surprinzătoare'' afirmațiile făcute în acea înregistrare.
''Mi s-au atribuit niște afirmații pe care nu-mi amintesc să le fi făcut. Mi s-au atribuit niște afirmații de o gravitate care sunt contrazise de actele și faptele mele, realizările mele de pe scena publică din 1993 încoace. Mi se atribuie o conduită care nu mă caracterizează. Nu-mi amintesc să fi avut loc o astfel de afirmație din partea mea. Nu-mi amintesc să fi spus acele cuvinte. Nu cred că eu sunt acea persoană care spune că nu îl interesează interesul național'', a reacționat Demeter la publicarea înregistrării într-o declarație video transmisă de Ministerul Culturii.
Ulterior, ministrul a sugerat posibilitatea ca înregistrarea să fie editată și a anunțat că se va adresa justiției. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Zeci de meșteri populari vin în Parcul Copou, la Târgul 'Cucuteni 5000'
Zeci de meșteri olari din România, Republica Moldova și Ucraina se vor afla, în perioada 26 - 28 iunie, în Parcul Copou din Iași, pentru a lua parte la o nouă ediție a Târgului național de ceramică 'Cucuteni 5000'. Potrivit organizatorilor, ediția cu numărul 56 a Târgului 'Cucuteni 5000' reunește m
Cluj: Peste 100 de evenimente sold-out la TIFF.25 și 130.000 de participanți
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță că, în cele zece zile ale ediției sale cu numărul 25, au fost 130.000 de participanți și peste 100 de evenimente sold-out. 'Zece zile de proiecții, concerte, întâlniri și evenimente speciale au adus la Cluj peste 130.000 de spectatori și participanți. Ediția aniv
Încep înscrierile la Tabăra de creație 'Vara pe uliță' de la Muzeul Satului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' invită copii să ia parte, ca în fiecare an, la Tabăra de creație 'Vara pe uliță', numeroase ateliere fiind organizate între 6 iulie și 31 iulie. Tabăra include o paletă largă de activități, prin care copiii își pot petrece vacanța de vară într-o atmosferă priet
'Mănăstirea Hurezi: România în UNESCO 70. Cultură și Sfințenie', program dedicat de ICR Beijing patrimoniului cultural
Expoziția 'Mănăstirea Hurezi: România în UNESCO 70', componentă a unui program dedicat patrimoniului brâncovenesc, se va deschide, miercuri, la sediul ICR Beijing. Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român, transmis marți AGERPRES, expoziția reunește fotografii din arhiva mănăstirii vâlcene și
Buzău: O lucrare semnată de artista Margareta Sterian va fi expusă în cadrul expoziției de artă textilă 'Dincolo de timp'
O lucrare semnată de artista Margareta Sterian va fi expusă în cadrul expoziției de artă textilă 'Dincolo de timp', eveniment organizat de Muzeul Județean Buzău și dedicat creatoarelor Ecaterina Teodorescu Humă și Daniela Frumușeanu, pentru activitățile desfășurate în domeniul artelor textile. Expoziția își propune revalorizarea unei
ZIUA IEI/Timiș: Ziua Iei și Sânzienele, o horă a tradițiilor cu portul popular bănățean
Întotdeauna jocul popular și portul tradițional bănățean au fost nedespărțite, a declarat pentru AGERPRES Puiu Munteanu, maestru coregraf la Casa de Cultură 'Traian Grosăvescu' a Municipiului Lugoj, licențiat în pedagogie coregrafică la Academia de Muzică 'Gheorghe Dima', care conduce Ansamblul folcloric Lugojana de 50 de ani.
Chris Isaak concertează marți la Sala Palatului din Capitală
Chris Isaak, celebrul cântăreț american, concertează pentru prima dată în România marți, la Sala Palatului din Capitală, de la ora 20:00, într-un show care face parte din turneul european al artistului. Din show-ul artistului nu vor lipsi piese precum 'Beautiful Homes', 'Somebody's Crying', 'Like the Way She Move
'Lakme' de Leo Delibes, în regia lui Andrei Șerban - premieră la Opera Națională București, pe 2 și 3 iulie
Spectacolul de operă 'Lakme' de Leo Delibes, în regia lui Andrei Șerban și sub conducerea muzicală a maestrului Tiberiu Soare, va fi prezentat în premieră la Opera Națională București pe 2 și 3 iulie, de la ora 18:30, informează organizatorii într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES. Regizorul Andrei Șerban extinde
FITS 2026/Silviu Purcărete despre inteligența artificială: Teatrul fără actori n-ar mai avea sens
Regizorul Silviu Purcărete consideră că teatrul ar trebui să își păstreze caracterul său 'absolut primitiv, de expresie', chiar dacă tehnologia și inteligența artificială vor continua să fie folosite, afirmând că un teatru fără actori 'n-ar mai avea sens'. În cadrul conferinței speciale de la Festivalul Intern
Hunedoara: Episcopia organizează Zilele Credinței și Culturii la Deva
Episcopia Devei și Hunedoarei organizează, în perioada 25-29 iunie, o nouă ediție a ciclului de manifestări 'Zilele credinței și culturii la Deva', evenimentele marcând, în paralel, și sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului. Potrivit programului anunțat luni de organizatori,
Mureș: Cel mai vechi tip de port tradițional din Transilvania, expus la Reghin de Sânzâiene (GALERIE FOTO)
Nouă cămăși cu ciupag și catrințe cu trup vânăt, care reprezintă cel mai vechi tip de port tradițional din Transilvania, vor putea fi admirate în expoziția 'Sacru și profan' amenajată la Muzeul Etnografic 'Anton Badea', de Ziua Iei. 'Pe 24 iunie sărbătorim Ziua Iei, Sânzienele și mijlocul verii calendarist
Sălaj: Spăcelul sălăjean, o 'oază de autentic' într-o mare de produse tradiționale contrafăcute (GALERIE FOTO)
Spăcelul din Sălaj, cămașa femeiască considerată echivalentul iei din alte zone ale țării, reprezintă 'o oază de autentic' într-un context în care piața este invadată de produse prezentate drept tradiționale, dar realizate industrial, a afirmat, luni, etnograful Camelia Burghele la vernisajul expoziției 'Spăcele sălăjene. Tradiția merge mai de
Timiș: 'Messa per Rossini' va răsuna pentru prima dată în România, pe scena Filarmonicii Banatul
Publicul meloman este invitat, vineri, de la ora 19:00, la Filarmonica Banatul din Timișoara, unde va putea audia 'Messa per Rossini', pentru prima dată în România, la 40 de ani de la premiera mondială. Sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea, iubitorii muzicii clasice vor avea ocazia să descopere această fascinantă pagin
Brăila: 27 de concurenți din cinci țări, la Festivalul 'Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării'
Numărul concurenților admiși la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Folclor 'Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării' de la Brăila este de 27, ei provenind din cinci țări, respectiv România, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Bulgaria, potrivit informațiilor transmise de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturi
Mureș: Castelul Teleki din Gornești revine pe harta turistică a României din data de 16 iulie
Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803, se redeschide publicului după o restaurare capitală care a durat aproape trei ani, realizată prin programul 'România Atractivă' cu o finanțare PNRR de 4,6 milioane de euro. 'De-a lungul anilor mulți v-ați oprit în fața castelului Teleki și ați f









