Teheranul pune condiții pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, SUA și Iranul sunt încă departe de un acord
Un oficial iranian a afirmat că prima fază a redeschiderii Strâmtorii Ormuz trebuie să includă deblocarea activelor Iranului, eliminarea minelor marine și ridicarea blocadei americane, scrie cotidianul Washington Post, citat luni de Xinhua.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Teheran, Esmail Baghaei, a declarat luni presei că țara sa nu își va negocia programul nuclear decât după ce încheie un acord-cadru cu Statele Unite. ''Detaliile programului nuclear nu sunt discutate în prezent'', a insistat el, conform dpa.
Prin termenul ''acord-cadru'', negociatorii se referă la un memorandum de înțelegere între Iran și SUA, cu 14 puncte, despre care Baghaei a precizat că ar permite un dialog despre problemele nucleare în termen de 60 de zile.
Președintele american Donald Trump a scris recent în rețeaua sa Truth Social că acordul-cadru este în bună măsură negociat, însă ''ambele părți trebuie să aibă răbdare și să îl facă bine. Nu pot exista greșeli!''.
Reuters a sintetizat luni situația curentă a tratativelor americano-iraniene apreciind că atât Washingtonul, cât și Teheranul au temperat așteptările privind un succes iminent al demersurilor diplomatice.
Strâmtoarea Ormuz este practic închisă de când SUA și Israelul au atacat Iranul, în 28 februarie. Pe ruta maritimă respectivă - folosită înainte de conflict pentru o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale - trec cu greu foarte puține nave, față de 125-140 zilnic câte tranzitau anterior.
Prețul petrolului pe piețele internaționale a crescut brusc și semnificativ din cauza războiului, declanșând o criză energetică. Luni însă, indiciile că ar exista motive de optimism privind un acord au produs o scădere a cotațiilor cu peste 4%.
Din aprilie este în vigoare un armistițiu nesigur. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Un plan prevede ca Iranul să redeschidă strâmtoarea Ormuz la 30 de zile după un acord cu SUA de încetare a ostilităților (media) * Strâmtoarea Ormuz: Iranul declară că va impune taxe pentru ''serviciile de navigație''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mii de locuitori ai exclavei Ceuta, în stradă pentru a cere răspunsuri din partea Spaniei și a Europei
Mii de locuitori din Ceuta au ieșit în stradă duminică, pentru a cere un răspuns la situația gravă cu care se confruntă acest oraș spaniol din Africa de Nord, în urma afluxului masiv de migranți din 30 iulie, informează EFE. Peste 10.000 de oameni, potrivit organizatorilor, puțin peste 5.000, conform Poliției Naționale, convocați d
Rusia anunță că a doborât 456 de drone ucrainene în cursul nopții
Rusia a anunțat luni dimineață că a doborât în cursul nopții 456 de drone ucrainene, atacuri soldate cu mai mulți morți în două regiuni ruse, potrivit autorităților locale, transmit AFP și Reuters. ''Pe parcursul nopții, sistemele de apărare aeriană au interceptat și au distrus 456 de drone aeriene ucrainene''
Liderul cartelului de traficanți de droguri Kinahan a fost inculpat în Irlanda după extrădarea din Dubai
Daniel Kinahan, liderul unui cartel de traficanți de droguri, a fost inculpat și arestat preventiv duminică de justiția din Irlanda, după ce fusese extrădat din Dubai, transmite AFP. Așa-numitul Grup Criminal Organizat Kinahan (KOCG, Kinahan Organised Crime Group), cunoscut și ca 'mafia irlandeză', este acuzat de Statele Unite și de Un
Prim-ministrul britanic promite măsuri drastice împotriva abonamentelor-capcană și a reducerilor înșelătoare, în efortul de a crește puterea de cumpărare
Prim-ministrul britanic Andy Burnham s-a angajat să ia măsuri drastice împotriva abonamentelor greu de anulat și a reducerilor înșelătoare, în cadrul măsurilor de creștere a puterii de cumpărare a britanicilor, relatează luni AFP și Reuters. Anunțul în acest sens făcut duminică de Downing Street vine în contextul
SUA: Președintele Donald Trump îl desemnează pe Will Scharf în funcția de avocat al Casei Albe
Șeful de cabinet al președinției SUA, Will Scharf, va deveni avocatul Casei Albe și asistent al președintelui începând cu data de 1 septembrie, a anunțat duminică președintele Donald Trump, potrivit Reuters și Xinhua. Scharf va fi juristul cu cea mai înaltă poziție de la Casa Albă și în noua sa calitate va superviza act
Italia și Danemarca resping 'imigrația necontrolată' și solicită centre de repatriere în țări terțe
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni și șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, au publicat luni o declarație comună prin care resping 'imigrația necontrolată' și solicită centre de repatriere în țări terțe, informează EFE. 'Înțelegem că mulți ar putea pune la îndoială cooperarea noastră. Venim din poziții poli
Rebelii Houthi atacă din nou portul Mocha din Yemen
Rebelii Houthi, aliați ai Iranului, au atacat din nou portul Mocha de pe coasta de vest a Yemenului duminică seara, la câteva ore după ce o altă lovitură ucisese șapte oameni, a comunicat armata yemenită printr-un mesaj pe X preluat de dpa. Victimele primului atac au fost atât militari, cât și civili, iar pe lângă morți
Pentagonul cere industriei de apărare americane să crească producția de armament (presă)
Pentagonul a cerut industriei de apărare din SUA să crească rapid producția și livrarea de armament, au relatat duminică mass-media americane, informează dpa. Washington Post și CNN au citat un document semnat de secretarul adjunct al apărării, Steve Feinberg, adresat industriei de apărare. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parn
#Ucraina: Directorul general al OMS anunță că un depozit al organizației din Dnipro a fost distrus într-un atac
Un depozit cu provizii medicale al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din orașul Dnipro, în estul Ucrainei, a fost 'atacat și distrus', a declarat duminică directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează AFP. 'Vineri, depozitul umanitar al OMS din Dnipro, în Ucraina, a fost atacat și distrus. P&aci
Emiratele Arabe Unite l-au extrădat pe presupusul lider al unui puternic cartel irlandez
Autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) l-au extrădat în Irlanda pe Daniel Kinahan, presupusul lider al uneia dintre cele mai mari rețele de crimă organizată din lume, arestat în aprilie în Dubai, a anunțat duminică agenția oficiala de știri WAM, relatează AFP. Gruparea de crimă organizată Kinahan (KOCG), cunoscută și su
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone rusești (studiu)
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa. Studiul IISS, la care a partici
Siria anunță că a ajuns la un acord cu Moscova privind viitorul bazelor rusești, după 18 luni de negocieri
Siria a anunțat duminică că a ajuns la un acord, după 18 luni de negocieri, privind viitorul bazelor rusești de la Tartus și Hmeimim, pe care Moscova le-a folosit pentru a-l sprijini pe președintele Bashar al-Assad în timpul războiului civil, relatează AFP și Reuters. Instalațiile militare de pe aeroportul Hmeimim și din portul Tartus, d
Iranul anunță că președintele Masoud Pezeshkian s-a întâlnit recent cu liderul suprem Mojtaba Khamenei
Președintele iranian Masoud Pezeshkian s-a întâlnit la sfârșitul lunii iulie cu liderul suprem Mojtaba Khamenei, a anunțat duminică presa oficială iraniană, în timp ce un lider paramilitar a promis că imagini cu ayatollahul Khamenei în public, dar și în cadrul întâlnirilor cu comandanții forțelor armate vor fi publicate î
#Ucraina: Zelenski afirmă că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocați în Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocați în Rusia pentru a lupta pentru aliatul Phenianului, liderul de la Kiev cerând în același timp Coreii de Sud să ofere sprijin pentru apărarea aeriană ucraineană, relatează duminică Reuters. Zelenski a declarat sâmbătă pe
Iranul cere SUA să accepte 'toate condițiile' puse de Teheran pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
Strâmtoarea Ormuz, o miză majoră în războiul din Orientul Mijlociu, va rămâne închisă navigației până când Washingtonul nu va accepta 'toate condițiile' puse de Teheran, a insistat duminică Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), armata de elită a Iranului, spulberând speranțele unei rezolvări rapide a conflictului, re














