Noile reguli pentru turiștii din Grecia ajută la păstrarea moștenirii culturale (ministru adjunct elen)
Noile reguli menite să reducă turismul de masă în zonele populare, care vor intra în vigoare din luna iunie, vor ajuta la păstrarea moștenirii culturale, consideră Konstantinos Gkioulekas, ministru adjunct de Interne pentru regiunile Macedonia și Tracia.
Acesta a făcut precizarea, luni, într-o declarație de presă în marja evenimentului 'Cooperare regională strategică în sud-estul Europei', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), împreună cu Ambasada Republicii Elene la București.
'Într-adevăr, există anumite reguli, în primul rând pentru greci, dar și pentru toți prietenii care vin în Grecia. Aceste reguli sunt făcute să ne ajute să ne păstrăm moștenirea culturală, să putem proteja copiii mici care vin în Grecia, dar și pe aceia din Grecia. Puteți veni în Grecia și chiar dacă respectați aceste reguli o să petreceți foarte bine', a răspuns demnitarul elen la o întrebare pe această temă.
El a adăugat că apreciază turiștii români care își petrec vacanțele în Grecia.
'Voi descrie o imagine care s-a întipărit în mintea noastră și în sufletul nostru. Vedem cu cât respect și cu câtă iubire prietenii noștri români vin la bisericile din Grecia. Ei arată un respect deosebit față de lăcașurile noastre de cult', a adăugat Konstantinos Gkioulekas.
Potrivit acestuia, România este foarte importantă pentru greci.
'Când venim pe aceste pământuri aducem recunoștința eternă a poporului grec către poporul român pentru că de pe aceste meleaguri a pornit revoluția pentru eliberarea neamului nostru. De asemenea, ne bucurăm că ne aflăm în această clădire istorică care aparține Camerei de Comerț și Industrie a României, co-organizator al evenimentului, pentru că aici a fost semnat acordul de la București din 1913 care a trasat granițele Greciei moderne', a subliniat ministrul adjunct.
Delegația elenă, prezentă luni și marți la București, condusă de Konstantinos Gkioulekas, numără peste o sută de persoane. La eveniment participă reprezentanți ai autorităților și administrației regionale, camere de comerț, organizații de business, universități și instituții de cercetare, companii grecești și românești.
Pe 12 mai, Guvernul elen a prezentat un program menit să reducă turismul de masă în zonele populare, după ce Banca Centrală a Greciei (BoG) a anunțat că numărul vizitatorilor a ajuns la aproape 38 milioane anul trecut, potrivit DPA.
Ministrul Turismului, Olga Kefalogianni, a declarat la o conferință de presă că obiectivul este un model de turism mai sustenabil, cu un impact mai redus asupra mediului, plajelor și infrastructurii.
Regiunile vor fi subîmpărțite în funcție de impactul turismului, destinațiile populare, cum ar fi insulele Rodos, Kos, Santorini și Mykonos trebuind să îndeplinească condiții mai stricte pentru lucrările de construcții. Noile hoteluri în regiunile puternic afectate din insule vor avea cel mult 100 de paturi.
În sezonul de vârf, Santorini și Mykonos sunt percepute ca supraaglomerate, rezidenții se plâng de ani de zile de congestionarea traficului, deficitul de apă, majorarea chiriilor și supraîncărcarea infrastructurii.
Reglementările din domeniul construcțiilor vor fi mai stricte, noi hoteluri în afara regiunilor unde se construiește în mod oficial fiind permise doar pe marile proprietăți.
Printre cele mai discutate măsuri se numără interzicerea purtării pantofilor cu toc subțire în zonele arheologice, inclusiv la Acropole. Decizia are ca scop protejarea suprafețelor din marmură, vechi de peste două milenii, care sunt deja afectate de traficul intens de turiști.
În același timp, atingerea exponatelor din muzee sau a obiectelor din siturile istorice este strict interzisă, măsură menită să conserve patrimoniul cultural. Autoritățile au înăsprit și legislația rutieră, mai ales în zonele turistice.
Până în 2040, numărul turiștilor ar urma să ajungă la 55 milioane, o creștere cu 18 milioane față de nivelul actual, în timp ce veniturile din turism ar urma să fie de 36 miliarde de euro, cu 14 miliarde de euro mai mult decât în 2024, conform previziunilor Băncii Greciei. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E
Cristian Popa: Programul european SAFE poate consolida apărarea și economia României
Investițiile în apărare au devenit o necesitate în contextul războiului de la graniță, iar programul european SAFE oferă României acces la finanțare în condiții favorabile pentru modernizarea armatei, dezvoltarea industriei naționale de apărare și construirea unor infrastructuri cu utilizare atât civilă, cât și militară, susține Cr




