ANAT: Reducerea valorii voucherelor de vacanță și scăderea puterii de cumpărare temperează rezervările pentru Rusalii
Reducerea valorii voucherelor de vacanță și scăderea puterii de cumpărare au determinat turiștii să amâne rezervările pentru minivacanța de Rusalii și 1 iunie, astfel că nivelul este în prezent ușor inferior celui din 2025, deși operatorii din turism estimează o creștere a cererii pe fondul ofertelor last minute, susține Adrian Voican, vicepreședinte ANAT.
'După Paști și 1 Mai, urmează acum perioada de 1 Iunie, începutul verii calendaristice, care se suprapune și cu minivacanța de Rusalii, iar interesul pentru rezervări este ridicat. Totuși, față de ultimii doi ani, minivacanța de Rusalii cade cu 1-3 săptămâni mai devreme, ceea ce face ca rezervările să fie ceva mai timide anul acesta. Se resimte în continuare impactul reducerii voucherelor de vacanță la jumătate, dar și scăderea puterii de cumpărare. Toate acestea au schimbat comportamentul turiștilor: Dacă în anii trecuți vacanțele erau cumpărate din timp, prin înscrieri timpurii, acum rezervările sunt făcute mult mai aproape de data plecării', a declarat Adrian Voican, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, operatorii din turism, agențiile și hotelurile încearcă să compenseze aceste dificultăți prin oferte speciale.
'S-au lansat oferte în care familiile beneficiază de gratuități pentru cei mici, iar unele pachetele turistice sunt completate cu servicii suplimentare. Există si oferte de tip 'plătești 3 și stai 4 nopți' sau alte reduceri last minute. Mulți turiști aleg și zonele de munte sau destinații în zonele de deal și vie din Prahova sau Buzău, unde sunt organizate tabere, festivaluri și activități în aer liber. În acest moment, gradul de ocupare pentru vacanța care urmează e dificil de estimat, deoarece deciziile de rezervare se iau în ultimele zile și depind atât de prognoza meteo, cât și de resursele financiare disponibile. Pe ultima sută de metri, mulți români apelează inclusiv la carduri de cumpărături cu plata în rate pentru a-și putea achiziționa vacanțele dorite', a adăugat acesta.
Ofertele pe Riviera Românească de Rusalii pornesc de la 47 lei/noapte iar printre cele mai căutate destinații sunt stațiunile Eforie Nord, Mamaia și Neptun - Olimp. Pe zona balneo, turiștii sunt interesați de Călimănești-Căciulata, Băile Felix și Băile Herculane, la munte merg către Valea Prahovei, Poiana Brașov și Bucovina iar în Delta Dunării către Sulina, Sfântu Gheorghe și Crișan. Sunt de interes și orașe precum Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara.
'O tendință clară în comportamentul de consum este orientarea către confort și servicii superioare. Peste 65% dintre turiștii români au ales unități de cazare de 4 și 5 stele, preferând hotelurile care oferă un pachet complet de experiențe: de la acces la facilități cu ape termale, zone de wellness și spa, până la programe de divertisment cu muzică live și activități dedicate copiilor. Durata medie a sejurului a rămas constantă la 3 nopți, atât pentru zona de litoral cât și pentru munte', menționează sursa citată.
Adrian Voican este și președinte BIBI Group4Travel, specializat în vacanțe autohtone. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Horațiu Cosma (MTI): Patru proiecte majore de infrastructură au făcut astăzi un pas important spre execuție
Patru proiecte esențiale pentru infrastructura rutieră a României au fost avizate joi în Consiliul Interministerial de avizare a investițiilor publice, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturi
Pistol (CNAIR): Luni, 31 august, deschidem circulația pe autostradă între Adjud și Bacău Sud
Luni, 31 august, de la ora 16:00, se va putea circula pe cei 47,10 kilometri noi de autostradă între Adjud și Bacău Sud, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Luni, 31 august, ora 16:00: deschidem circulația pe autostradă între Adj
CNIR: Autostrada A13 Brașov-Bacău va avea cinci loturi
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a stabilit împărțirea Autostrăzii A13 Brașov - Bacău, cu o lungime de 174 de kilometri, în cinci loturi, fiecare dintre acestea urmând să poată funcționa independent. Potrivit unui comunicat al CNIR, împreună cu prestatorul, a fost agreată lotizarea traseului cu o lungime de 174 de
Ministerul Energiei a aprobat proiecte de 290 milioane de euro de eficiență energetică în instalații industriale incluse în EU ETS
Un număr de șapte proiecte, în valoare de aproximativ 290 de milioane de euro, au fost aprobate pentru investiții derulate prin programul dedicat eficienței energetice în instalații industriale incluse în schema Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS). Potrivit unui comunicat al Minister
Pîrvulescu (Enevo): Nișa unde poate juca România în piața de tehnologie este digitalizarea; aceasta nu se poate face fără cybersecurity
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Digitalizarea, respectiv securitatea cibernetică, reprezintă una dintre puținele nișe tehnologice în care România și Uniunea Europeană au oportunitatea de a construi produse și branduri cu adresabilitate globală, consideră Cristian Pîrvulescu, directorul general al Enevo Group.
Piața bunurilor de larg consum din România a raportat o creștere de 3,4%, în primul semestru (studiu)
Piața bunurilor de larg consum din România (FMCG - Fast-Moving Consumer Goods) a înregistrat o creștere valorică de 3,4%, în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, reiese din datele unui studiu publicat joi. Potrivit cercetării YouGov Behavior Change, aproape două treimi dintre români se așteaptă ca situaț
ANPC atrage atenția asupra 'shrinkflation'; consumatorii primesc mai puțin produs pentru aceeași sumă
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenția asupra fenomenului 'shrinkflation', care presupune reducerea cantității unui produs în timp ce prețul rămâne neschimbat sau nu scade proporțional, astfel încât consumatorul primește mai puțin produs pentru aceeași sumă. Potrivit unui comunicat remis AGER
ANSVSA: Două transporturi ilegale de animale, depistate în județul Tulcea
Două transporturi ilegale de animale, fără elemente de identificare sau trasabilitate și fără respectarea normelor de siguranță pe durata transportului, au fost depistate în primele ore ale unei ample acțiuni de control desfășurate în județul Tulcea, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Potr
Negrescu: Ratarea țintei privind legea salarizării arată că reformarea aparatului public rămâne doar la nivel de discurs
Ratarea țintei din PNRR privind legea salarizării dovedește că reformarea aparatului public din România rămâne doar la nivel de discurs, iar pierderea celor 770 de milioane de euro va însemna înghețarea unor proiecte de infrastructură și un efort suplimentar din bani publici, a declarat, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian N
Comitetul interministerial Bala-Cernavodă a găsit noi soluții de apărare a cotei Dunării la priza de răcire a Centralei de la Cernavodă
Membrii Comitetul Interministerial Bala - Cernavodă au analizat noi soluții pentru a apăra cota Dunării la priza de răcire a centralei nuclearelectrice de la Cernavodă, acestea urmând să fie aplicate etapizat în următoarele săptămâni, se arată într-un comunicat al Executivului, transmis joi AGERPRES. Potrivit sursei citate, dragarea est
Peste 98% dintre fermieri au primit subvențiile APIA în Campania 2025; suma depășește 2,6 miliarde de euro (minister)
Peste 98% dintre fermieri au primit subvențiile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru Campania 2025, suma totală depășind 2,6 miliarde de euro, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. ''Felicitări județelor care au verificat deja pest
România stă mai bine decât Ungaria și Italia la ponderea persoanelor abonate la servicii de streaming
Aproape unul din trei (32,7%) utilizatori de internet din UE avea în 2025 un abonament plătit la un serviciu de streaming de filme, seriale sau sport, în timp ce în rândul statelor membre ponderea utilizatorilor de internet cu abonamente plătite la un serviciu de streaming de filme, seriale sau sport varia între 9,3% și 63,9%, arată date
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut la 3,25% în iulie
Rata șomajului înregistrat la nivel național a crescut cu 0,05 puncte procentuale în iulie față de luna precedentă, până la 3,25%, iar numărul total al șomerilor a ajuns la 259.889 de persoane, a anunțat, joi, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Din totalul șomerilor înregistrați, 57.758 au fost ș
CJPC Bihor: Un singur operator economic a solicitat control voluntar în primul semestru al anului 2026
Un singur operator economic din județul Bihor a solicitat, în primul semestru al anului 2026, un control voluntar din partea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), deși instituția a promovat intens această procedură în rândul antreprenorilor încă din anul 2022, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural,
Dragoș Pîslaru: Proiectul privind salarizarea în sectorul public a eșuat din cauza PSD
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a acuzat PSD că a blocat proiectul privind salarizarea în sectorul public și a susținut că România nu are capacitatea, în actualul context financiar, să depășească 12 miliarde de lei pentru creșterea masei salariale. ''Acest proiect de lege nu a reușit să fie adopta






