REPORTAJ Covasna: Ceasul Assisto - gadgetul care are grijă de bunici (GALERIE FOTO)
'Bătrânețea e ca o haină care mi-a rămas mare', glumește doamna Klara, în timp ce rotește cheia în ușă și pornește spre sufragerie lovind pardoseala cu bastonul, sec și sacadat.
Camera e ticsită de cărți și de tot felul de amintiri pe care le-a adunat timp de peste șapte decenii. Printre acestea și trei fotografii înrămate: soțul, fiul și cei trei nepoți.
Au trecut deja cinci ani de când locuiește singură într-un apartament din Sfântu Gheorghe. Bărbatul s-a prăpădit, iar băiatul e de mult la casa lui, cu familia, cu treburi, cu munca, pe scurt, cu viața lui. Înțelege și, oarecum, s-a resemnat cu gândul că viețile lor pulsează în ritm diferit, pe alte frecvențe, pe alte fusuri orare.
Deși bătrânețea și singurătatea, în esența lor nu pot fi măsurate în cifre, tabele sau procente, datele oficiale relevă o realitate care nu ar trebui ignorată: în România sunt peste un milion de oameni în vârstă care, asemenea doamnei Klara, trăiesc singuri, ducându-și zilele în apartamente tăcute ori în case de țară, cu porți și uși zăvorâte, la care n-a mai bătut nimeni de cine știe când.

Foto: (c) Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Fundația Diakonia a găsit, însă, o cale de a-i ajuta, oferindu-le posibilitatea de a intra în programul Asissto, lansat anul trecut la Sfântu Gheorghe după un model preluat din Ungaria, prin care persoanele vârstnice și vulnerabile pot beneficia non-stop de asistență la distanță prin intermediul unui gadget. În fapt, un ceas sau un medalion dotat cu un buton de urgență, senzor de cădere și GPS, conectat la un dispecerat care funcționează necontenit.
Doamna Klara este una dintre cele circa 300 de persoane care poartă acest dispozitiv și care, printr-o simplă apăsare pe buton în caz de urgență, poate intra în legătură cu dispecerul de serviciu pentru a-i cere ajutor la orice oră din zi și din noapte. Dispozitivul este rezistent la șocuri și apă, fiind adaptat pentru utilizare zilnică și poate fi purtat permanent, inclusiv în baie sau în timpul activităților casnice.
Ceasul i-a redat doamnei Klara sentimentul de siguranță, alungându-i teama că într-o zi i s-ar putea 'întâmpla ceva și nu va ști nimeni de ea'.
De fapt, chiar asta face ceasul Assisto: îți demonstrează că nu ești singur, ajută și salvează vieți.

Foto: (c) Oana Mălina Negrea/AGERPRES
'Noi, la Fundația Diakonia lucrăm în îngrijire la domiciliu, în comunități rurale mai mult, și problemele acestea și nevoia pentru un asemenea serviciu am identificat-o încă de acum 10 ani. Deci, știam că ar trebui și, cumva, a fost și o motivație personală care mi-a dat ultimul și cel mai mare impuls de a începe acest program și mă refer la un eveniment tragic pentru mine și pentru alții, când am văzut ce mult înseamnă ca o persoană apropiată să aibă siguranța de a putea cere ajutor atunci când are nevoie sau de a nu putea cere ajutor, de exemplu într-o situație în care a suferit un accident cerebral sau a căzut. Vorbesc despre o persoană în vârstă, care locuiește singură și nu poate să ceară ajutor în momentul acela, pentru că efectiv nu are cum. Și atunci am căutat un dispozitiv care să rezolve problema, iar astfel am identificat ceasul Assisto, un dispozitiv care în alte țări este deja cunoscut și de mult folosit. Deci, am identificat dispozitivul prin care această cerere de ajutor, acest strigăt de ajutor să poată fi auzit', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Fundației Creștine Diakonia din Sfântu Gheorghe, Makkai Peter.
În spatele acestui serviciu este, însă, o întreagă rețea de calculatoare și oameni care monitorizează non-stop semnalele transmise de ceasuri. Dispeceratul se află chiar deasupra parcului central din Sfântu Gheorghe, în clădirea fostului Institut de Proiectări, iar membrii echipei sunt pregătiți să intervină la primul bip de care poate depinde viața unui om, anunțând, după caz, aparținătorii, Ambulanța sau cel mai apropiat vecin care poate da o mână de ajutor.
'Aici este centrul de comandă, cum ar veni (...) Cum funcționează? Aceste pagere, cum le spunem noi, care arată ca un ceas de mână sau medalion, au mai multe funcții. (...) Dacă utilizatorul a apăsat butonul sau dacă a căzut și nu poate apăsa butonul, nouă ne vine o alarmă automată, pentru că pagerul simte un șoc. Acest pager este interconectat cu o rețea informatică pe care o urmărim pe monitor (...), deci avem în față evenimentele în timp real ale utilizatorilor. (...) Azi am avut un semnal SOS, o cădere, aici avem o baterie descărcată și așa mai departe', a precizat coordonatorul dispeceratului, Balogh Zsolt.

Foto: (c) Oana Mălina Negrea/AGERPRES
El a punctat că situațiile grave sunt marcate cu roșu, restul sunt cu verde.
'În cazul în care acest pager ne-a dat un semnal SOS, ne apar datele despre beneficiarul respectiv, adică ce fel de afecțiuni are, cine este medicul de familie, care este medicamentația pe care o primește. Acest lucru este foarte important, mai ales în cazul în care trebuie să apelăm la Urgență. Dacă merge SMURD-ul, atunci, între timp, noi suntem în contact cu ei și putem pregăti echipajul, iar când acesta ajunge acolo nu mai trebuie să întrebe ce tratament urmează, dacă e alergic, pentru că știe deja. Încă din momentul în care echipajul pornește către pacient, știe toate datele despre el', a mai spus Balogh Zsolt.
Dispecerii au putut ajuta și în situații aparent minore, dar vitale pentru persoanele în vârstă, cum ar fi lipsa medicamentelor sau o pană de curent.
'Când facem evaluarea beneficiarului, bineînțeles că evaluăm și network-ul persoanei respective. Asta înseamnă rudele sau dacă este cineva în vecinătate care poate să fie apelat de către noi ca să ajute, de exemplu, la o cumpărătură. Poate că bătrânul nu mai are medicamente, iar persoana care îl îngrijește va veni numai peste trei zile și atunci noi am putea cere vecinului să meargă până la farmacie și să procure ceea ce are nevoie. Dar, am avut cazuri în care, de exemplu, a apărut o pană de curent. Bătrânul s-a sculat, nu era curent și atunci s-a speriat, pentru că dacă nu ai curent, nu ai nici încărcător, nici încălzire și așa mai departe. Și atunci ne-a apelat și noi am trimis un vecin care s-a dus, s-a uitat și a constatat că nu a fost o pană de curent, ci a fost o problemă cu siguranța, pe care imediat a pus-o la loc și lucrurile s-au rezolvat. Toate aceste lucruri par foarte mici, dar pentru o persoană în vârstă poate să fie o situație vitală', a mai spus Makkai Peter.
Pentru copiii persoanelor vârstnice, liniștea a căpătat și forma unei aplicații mobile, prin care, chiar dacă sunt la mii de kilometri distanță, pot urmări în timp real pe telefon dacă părinții sau bunicii lor au nevoie de ajutor, dar și cine, când și cum a intervenit la apelul lor.

Sursa foto: Primăria Sfântu Gheorghe
'Am lansat recent și o aplicație mobilă pentru aparținători, prin care ei văd, pur și simplu, ceea ce vedem și noi pe monitor, în dispecerat. Doar că noi îi vedem pe toți beneficiarii, iar ei văd doar activitatea celor apropiați lor. Este o aplicație mobilă prin care dacă se întâmplă ceva, dacă cade mama sau tata, așa cum ne alertează pe noi, îi alertează și pe el și pot vedea în timp real și acțiunile noastre, cum l-am sunat sau cum l-am contactat pe omul respectiv, când am sunat la ambulanță, dacă ambulanța e pe drum sau nu e pe drum. Deci, pot afla în timp real ce se întâmplă de oriunde ar fi, nu trebuie să fie neapărat în țară. Și dacă, să zicem, se descarcă aparatul mamei, așa cum ne anunță pe noi sistemul, vede și copilul și poate să o sune să îi spună să îl pună în priză la încărcat. De asemenea, ceasul se poate seta astfel încât să se știe în orice moment unde se află domnul sau doamna respectivă. Mai ales în cazul persoanelor cu demență este foarte important acest lucru, pentru că aceștia, pur și simplu, se duc în oraș sau pleacă de acasă, se pot rătăci și nu mai știu unde sunt. Am avut și astfel de situații', a mai spus Makkai Peter.
El a adăugat că, de multe ori, vârstnicii sunt destul de reticenți în a folosi respectivul dispozitiv, motiv pentru care aparținătorii ar trebui să îi convingă că purtarea lui este în beneficiul lor.
'Experiența noastră ne arată că persoanele în vârstă, de foarte multe ori, nu vor să apeleze și să folosească un asemenea dispozitiv pentru că cred că sunt stigmatizate. Unii spun că e prea mare, ba prea mic, îi jenează și așa mai departe. Dar, vedeți dumneavoastră, aparținătorii ar trebui să-și convingă părintele sau părinții că și el se simte mai confortabil dacă știe că ei sunt în siguranță și atunci pot să lucreze sau să-și trăiască viața mult mai liniștiți', a explicat Makkai Peter.
Poate părea de necrezut, dar pentru acest serviciu beneficiarul trebuie să plătească doar 30 de lei pe lună, diferența fiind acoperită de Primăria Sfântu Gheorghe, prin Direcția de Asistență Socială, care subvenționează 70% din cost.
'Practic, suma totală este de 100 de lei lunar, din care beneficiarul plătește 30 de lei, iar restul acoperă Consiliul Local. (...) Este o sumă foarte mică pentru un serviciu de care poți beneficia non-stop. (...) Noi suntem o organizație non-profit, iar ca să îl putem susține ar trebui să avem minimum 2.000 de beneficiari, pentru că atât costurile, cât și veniturile să fie în balanță echilibrată', a menționat acesta.

Sursa foto: Primăria Sfântu Gheorghe
Makkai Peter a precizat că programul 'Assisto' ar putea fi extins și în alte județe, prin parteneriate cu autoritățile locale și organizațiile nonguvernamentale, dispeceratul din Sfântu Gheorghe având posibilitatea de a prelua mii de apeluri din toată țara.
'Acum suntem la circa 300 de beneficiari, marea majoritate din Sfântu Gheorghe, dar deja avem cereri și avem beneficiari și din localități limitrofe, dar chiar și din Mureș sau Satu Mare. (...) Capacitatea noastră este acum de 2.000-2.500, maximum 3.000 de persoane. Dacă creștem numărul beneficiarilor peste această limită, atunci automat va trebui să creștem și echipa din dispecerat. Deja într-o tură ar trebui să avem mai multe persoane pentru ca să putem să preluăm apeluri în același moment. Dar, efectiv capacitatea tehnică o avem (...), iar dacă cineva din alt județ vrea să intre în această rețea, ne poate contacta. Noi chiar dorim să ajutăm și să extindem programul, dar pentru asta avem nevoie de parteneriate cu autoritățile locale sau ong-uri din alte județe, care să poată interveni în caz de urgență. Deci, indiferent din ce colț al țării se sună, apelul va fi primit la Sfântu Gheorghe, dar intervenția va trebui efectuată de cineva din localitatea sau județul în care trăiește apelantul', a subliniat Makkai Peter.
El e convins că ceasul Assisto este mai mult decât un dispozitiv inteligent, este un semn de solidaritate, o dovadă de responsabilitate, de dragoste și respect față de persoanele vârstnice, dar și un mod de a ne asigura cu cei dragi nouă sunt în siguranță.

Sursa foto: Primăria Sfântu Gheorghe
'Eu văd un lucru foarte important: prin acest dispozitiv putem crea o rețea pentru persoanele în vârstă. Problema lor este că, odată cu trecerea timpului, încetul cu încetul efectiv își pierd rețeaua de prieteni, cunoștințe, contactul efectiv și rămân tot mai puțini oameni în jurul lor, dar prin dispozitivul acesta putem recrea, reconstrui puțin din această rețea. Și ne ajută și pe noi, ca și comunitate, să devenim mai responsabili, prin faptul că ne asumăm responsabilitatea pentru un vecin, o persoană în vârstă care are nevoie de ajutor, adică să pot fi apelat și să îl sprijin puțin într-o situație de urgență. Deci, avem această posibilitate, de a nu spune 'nu mă interesează', ci de a ajuta la crearea acestei rețele sociale și la îmbunătățirea serviciilor de îngrijire a vârstnicilor. (...) Eu vă garantez că, dacă o primărie introduce programul 'Assisto', peste un an va introduce și alte servicii pentru persoanele în vârstă, va organiza măcar un serviciu de îngrijire la domiciliu, un club pentru vârstnici sau un serviciu de asistență comunitară, prin care cineva să meargă să taie lemnele, să curețe zăpada și așa mai departe', a conchis Makkai Peter.
Programul 'Assisto' a fost lansat anul trecut ca parte a inițiativei 'Grijă față de oameni' a Primăriei Sfântu Gheorghe, iar cel mai vârstnic beneficiar avea, la vremea respectivă, 103 ani.
Potrivit autorităților locale, în Sfântu Gheorghe locuiesc aproximativ 6.000 de persoane peste 60 de ani, dintre care multe sunt dependente sau trăiesc singure.
'Ceasul Assisto este simbolul siguranței, un ajutor imediat în caz de urgență, care oferă protecție atunci când fiecare secundă contează. Cred că prin acest serviciu putem salva vieți, iar dacă reușim să prevenim o tragedie chiar și în cazul unei singure persoane, atunci a meritat. La Sfântu Gheorghe considerăm vârstnicii adevărate valori ale comunității noastre, de aceea am inițiat numeroase programe pentru ei. Le datorăm faptul că au construit acest oraș, iar datoria noastră este să avem grijă de ei', a spus primarul municipiului, Antal Arpad. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran
Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a
VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani
Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector
Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor
Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica
Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări
O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c
Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai
Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p









