SUA și Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului (presă)
Casa Albă crede că se apropie de un acord cu Iranul privind un memorandum de înțelegere de o pagină pentru a pune capăt războiului și a stabili un cadru pentru negocieri mai detaliate privind programul său nuclear, informează miercuri site-ul de știri Axios, citând doi oficiali americani și două surse puse la curent cu evoluțiile în cauză, relatează Reuters și AFP.
SUA așteaptă răspunsuri iraniene la câteva puncte cheie în următoarele 48 de ore, potrivit Axios, care subliniază că nu s-a convenit nimic dar precizează că părțile nu s-au aflat vreodată mai aproape de un acord de la începutul războiului.
Pe lângă alte prevederi, acordul ar implica angajarea Iranului la un moratoriu privind îmbogățirea uraniului, iar SUA s-ar angaja la ridicarea sancțiunilor și deblocarea a miliarde de dolari în fonduri iraniene înghețate. De asemenea, scrie Axios, ambele părți vor ridica restricțiile privind tranzitul prin strâmtoarea Ormuz.
Memorandumul de înțelegere de o pagină în 14 puncte este negociat între trimișii americani Steve Witkoff și Jared Kushner și mai mulți oficiali iranieni, atât direct cât și prin intermediul unor mediatori, menționează Axios.
În forma sa actuală, memorandumul ar declara sfârșitul războiului din regiune și începutul unei perioade de 30 de zile de negocieri asupra unui acord detaliat privind deschiderea strâmtorii Ormuz, limitarea programului nuclear iranian și ridicarea sancțiunilor americane, a adăugat Axios.
Restricțiile Iranului asupra navigației prin strâmtoare și blocada navală americană vor fi ridicate gradual în această perioadă de 30 de zile. Axios relatează, citând un oficial american, că dacă negocierile eșuează forțele americane vor fi capabile să reinstituie blocada sau să reia acțiunea militară.
Iran a anunțat mai devreme în cursul zilei de miercuri că va accepta un acord de pace doar dacă este 'corect', după ce Donald Trump a suspendat o misiune navală de trei zile care avea misiunea redeschiderii Strâmtorii Ormuz.
Reuters menționează că nu a putut confirma informațiile difuzate de Axios. Departamentul de Stat al SUA și Casa Albă nu au răspuns imediat unei solicitări de a comenta informația.
Aceste negocieri s-ar putea desfășura la Islamabad sau la Geneva, au declarat două surse pentru Axios, potrivit AFP.
Trei surse afirmă că durata moratoriului privind îmbogățirea uraniului ar fi de cel puțin 12 ani. Iranul a propus un moratoriu de 5 ani, în timp ce SUA au solicitat 20 de ani.
De asemenea, două surse 'au afirmat că Iranul ar accepta ridicarea de pe teritoriul său a uraniului îmbogățit, o prioritate-cheie pentru SUA pe care Teheranul a respins-o până acum'.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import
Republica Moldova instituie stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marți, instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Decizia a fost susținută de 54 de deputați, după o ședință care a durat aproximativ cinci ore, transmite MOLDPRES. Măsura a fost propusă de Guvern și prezentată î
Ungaria: Parchetul vrea să-i urmărească penal pe Peter Magyar și pe doi foști miniștri ai lui Orban
Procurorul general al Ungariei a solicitat marți ridicarea imunității parlamentare pentru prim-ministrul Peter Magyar și, în alte dosare, pentru doi foști miniștri ai ex-premierului naționalist Viktor Orban, relatează AFP. Aceste anunțuri ale procurorului general interimar Istvan Lajtar constituie, pe lângă cazul care îl privește pe a
Erdogan, la ONU: Atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră sunt inacceptabile
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a calificat marți drept 'inacceptabile' atacurile recente asupra navelor comerciale din Marea Neagră și a anunțat că Turcia continuă discuțiile cu Rusia și Ucraina pentru restabilirea libertății de navigație și prevenirea extinderii războiului, în discursul susținut la Adunarea Generală a ONU, la New York. &
Cuba respinge 'calomniile' din discursul lui Trump la ONU
Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a respins marți 'calomniile' rostite de președintele american Donald Trump în discursul său la Adunarea Generală a ONU și a asigurat că statul cubanez nu este 'o amenințare pentru SUA sau pentru vreo altă țară', relatează agențiile AFP și EFE. 'Guvernul american este incapabil să accepte
Rubio acuză #Ucraina că lovește nave care transportă petrol pentru SUA
Secretarul de stat american Marco Rubio a acuzat marți Ucraina că a lovit nave care transportă petrol având legături cu SUA, în timpul atacurilor Kievului care vizează industria petrolieră rusă, relatează dpa. Au existat mai multe incidente care au vizat 'nave având legături cu SUA și livrări de petrol americane' în ultimele lun
UPDATE/ Președintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii
Președintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marți reformarea Consiliului de Securitate și o reprezentare mai puternică a Africii, în discursul rostit la începutul dezbaterii generale a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, la New York. Dezbaterea generală reunește în această săptămână lideri și reprezentanți ai
În fața ONU, Trump și-a reluat retorica naționalistă obișnuită, dar fără a provoca agitație (AFP)
Donald Trump și-a reluat marți, la ONU, retorica naționalistă obișnuită și a amenințat că va 'anihila' Iranul dacă va fi necesar, dar președintele SUA, slăbit politic pe plan intern, nu a dat dovadă de aceeași agresivitate ca anul trecut, comentează AFP. Blocat în conflictul său cu Teheranul, profund nepopular în rândul americanilor,











