Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunității eurodeputatei Diana Iovanovici Șoșoacă
Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European a votat marți pentru ridicarea imunității eurodeputatei Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru toate presupusele infracțiuni pentru care este anchetată în România, cu o singură excepție, cea legată de un discurs susținut în plenul legislativului european în care îl elogia pe dictatorul român Nicolae Ceaușescu.
Practic, au avut loc două voturi în plenul PE prin ridicare de mâini, în baza raportului eurodeputatului Dominik Tarczynski din grupul Conservatorii și Reformiștii Europeni (ECR) prin care se solicita ridicarea imunității parlamentare a eurodeputatei Șoșoacă.
În septembrie 2025, procurorul general Alex Florența a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare în cazul Dianei Șoșoacă, suspectată de comiterea a 11 infracțiuni: 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal; 4 infracțiuni de promovare în public a cultului persoanelor condamnate pentru genocid contra umanității și crime de război, precum și fapta de a promova în public idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepții sau doctrine antisemite; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea evidentă a Holocaustului ori a efectelor acestuia, prin orice mijloace, în public; ultraj.
Pe 11 februarie 2025, Diana Iovanovici Șoșoacă a susținut în plenul PE un discurs în care le-a recomandat colegilor ei să dezvolte strategii de politică externă după modelul dictatorului român Nicolae Ceaușescu, care a fost condamnat pentru genocid pe 25 decembrie 1989 de Tribunalul Teritorial Militar București. Câteva zile mai târziu, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă privind săvârșirea infracțiunii de 'promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război', prevăzută și pedepsită de dispozițiile articolului 5 din O.U.G. nr. 31/2002.
Conform Regulamentului de procedură al Parlamentului European, legislativul UE analizează doar cererile de ridicare a imunității unui deputat care i-au fost transmise de către autoritățile judiciare sau de către reprezentanțele permanente ale statelor membre sau, după caz, de către procurorul-șef european. AGERPRES/(AS - editori: Mariana Ionescu, Gabriela Ionescu, editori online: Adrian Dădârlat, Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maia Sandu despre Unire: Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță împreună cu România
Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță dacă s-ar uni cu România, însă o asemenea decizie trebuie să fie susținută de majoritatea cetățenilor republicii, a declarat vineri președinta Maia Sandu în cadrul Forumului de Securitate de la Chișinău, subliniind că 'cei care cunosc istoria noastră înțeleg de ce dezideratul Unirii este unul pop
Victor Negrescu: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget multianual al UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034, însă discuțiile sunt foarte dificile, președinția irlandeză a Consiliului UE urmând să prezinte o poziție revizuită în vederea negocierilor
Un cetățean român este acuzat în Ungaria că a ținut un bărbat ca sclav
Un cetățean român a fost inculpat în Ungaria pentru că a ținut ca sclav un bărbat sărac din Nagykoros, în centrul țării, a anunțat joi procuratura din Pesta, conform MTI. Acuzatul a convenit în 2022 ca victima sa să lucreze ca șofer în schimbul cazării și meselor, plus un salariu foarte mic. La începutul lui
Noul colider al grupului Verzilor, Nicu Ștefănuță, anunță că va lupta pentru categoriile sociale defavorizate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Noul copreședinte al grupului Verzilor din Parlamentul European, Nicu Ștefănuță, a anunțat miercuri că intenționează ca din această poziție să lupte pentru categorii sociale defavorizate, cum sunt tinerii, femeile, familiile cu copii și oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă.
PE nu va vota un buget multianual al UE care ar propune tăieri periculoase pentru România, afirmă Siegfried Mureșan
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru România sau pentru vreun alt stat membru, a dat asigurări marți eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-raportor al PE pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM).
O linie electrică planificată între Republica Moldova și România va purta numele lui Trump
O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România și Republica Moldova, va purta numele 'Trump Liberty Line' ('Linia Libertății Trump'), a anunțat luni Ambasada SUA la Chișinău, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă de infrastructură care primește numele președintelui american Donald Trump, comentează marți Reuters.
Daniel Buda: PNL va aștepta să vadă care este programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Partidul Național Liberal (PNL) va aștepta să vadă care este programul de guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu și apoi se va pronunța printr-o decizie luată în forurile sale statutare, a afirmat marți liderul delegației române în grupul europarlamentar al Partidului Popular E
Frații Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a exploata femei (documente judiciare britanice)
Influencerii social media Andrew și Tristan Tate au folosit metoda 'lover boy' pentru a atrage femei cu promisiunea unor relații romantice, după care le-au constrâns să producă materiale pornografice online, conform unor documente judiciare britanice făcute publice luni în SUA, relatează Reuters. În cea mai detaliată
Ursula von der Leyen: Atacurile asupra navelor civile din Marea Neagră sunt inacceptabile
Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile, a declarat marți președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce două nave civile au fost lovite în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. 'Situația din Marea Neagră este tot mai îngrijorătoare. Nave comerciale - și echipaje nevinovate - sunt luate la țintă, iar vieți au fost
Moștenirea lui Elie Wiesel, evocată la Washington
Moștenirea lui Elie Wiesel și legătura sa cu România au fost evocate la Washington, în cadrul unui eveniment organizat la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, potrivit Ambasadei României în SUA. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a vorbit despre rolul lui Wiesel în confruntarea
Eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria
Catedra de Drept European a Facultății de Drept și Științe Politice a Universității Catolice Pazmany Peter din Budapesta/PPKE - Pazmany Peter Katolikus Egyetem, Oficiul Comisarului pentru Drepturile Fundamentale (Biroul pentru drepturile minorităților naționale) și Ambasada României în Ungaria au organizat vineri, la sediul Universității, conferința cu te
Presupusul administrator al grupării de hackeri KillSec, un român în vârstă de 16 ani, a fost arestat în Spania
Poliția spaniolă a anunțat joi că a arestat un tânăr în vârstă de 16 ani, cu cetățenie română, suspectat a fi principalul operator al unei grupări de hackeri numită KillSec, ca parte a unei investigații europene privind circa 1.000 de atacuri ransomware comise în ultimii doi ani, transmite Reuters. Tânărul a
Peste două sute de salvatori din șase țări participă, în Suceava, la un exercițiu european de protecție civilă
Un exercițiu de protecție civilă de amploare, finanțat de Uniunea Europeană, reunește în județul Suceava 235 de reprezentanți ai echipelor de primă intervenție din Austria, Cehia, Estonia, Franța, România și Ucraina. Exercițiul se desfășoară în perioada 28 septembrie - 2 octombrie și urmărește testarea capacității de intervenție într-un scenar
BTA/ Instruirile transfrontaliere consolidează cooperarea dintre tinerii din Bulgaria și România
Tineri din Bulgaria și România s-au reunit în cadrul a două sesiuni de instruire transfrontalieră desfășurate în cadrul proiectului 'Siguranța și incluziunea tinerilor în context transfrontalier: modernizarea facilităților de instruire și elaborarea unui ghid cuprinzător de bune practici', a anunțat miercuri centrul de presă al Academi
CoE: Progrese în România în privința prevenirii și combaterii violenței bazate pe gen, dar sunt necesare măsuri suplimentare
România a făcut în ultimii ani pași importanți la nivel legislativ și de politici pentru a preveni și combate violența bazată pe gen, dar sunt încă necesare măsuri urgente în anumite domenii pentru a proteja femeile și pentru a asigura conformitatea cu Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva fem







