Președintele Putin promite Iranului că Rusia 'va face totul' pentru pace în Orientul Mijlociu
Președintele rus Vladimir Putin l-a primit luni la Sankt Petersburg pe ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, căruia i-a promis că Rusia 'va face totul' pentru a readuce pacea în Orientul Mijlociu, transmite AFP.
'În ceea ce ne privește, vom face tot ce ajută intereselor dumneavoastră, intereselor tuturor popoarelor din regiune, pentru ca pacea să fie obținută cât mai curând', a spus șeful statului, citat de presa de stat rusă.
Araghchi întreprinde un turneu diplomatic pentru a atrage susținători în războiul Iranului împotriva Statelor Unite și a Israelului. La sosirea în Rusia, el a acuzat Washingtonul că a provocat eșecul tratativelor de pace. 'Abordările americane au făcut ca precedentul ciclu de negocieri, în ciuda unor progrese, să nu își atingă obiectivele din cauza cerințelor excesive', a spus el.
Moscova rămâne principalul sprijin pentru Teheran, în condițiile în care părțile în conflict afișează poziții inflexibile, observă AFP.
Potrivit presei, președintele american Donald Trump a convocat pentru luni o ședință de criză privind Iranul, după ce partea iraniană a transmis o nouă propunere pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz și încheierea războiului. Site-ul de știri Axios, preluat de AFP, precizează că iranienii ar dori ca negocierile privind dosarul nuclear să aibă loc doar după atingerea primelor două obiective.
Un proiect de lege iranian prevede ca strâmtoarea strategică prin care se livrau înainte de război o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate de pe piața mondială să fie plasată sub autoritatea forțelor armate ale Iranului, iar taxele de trecere să fie achitate în riali - moneda națională. Textul interzice tranzitul navelor israeliene, a dezvăluit Ebrahim Azizi, președintele comisiei parlamentare pentru securitatea națională.
În ceea ce privește programul nuclear iranian, Teheranul a transmis Washingtonului, prin intermediul Pakistanului, mesaje scrise în care trasează 'linii roșii', transmite agenția de presă iraniană Fars, de asemenea citată de AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană nu comentează acordul la care a ajuns Meta în SUA, susține că e în dialog cu compania
Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al rețelelor sale sociale Facebook și Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Reuters. El a
Franța poate fi ținta unor acțiuni de război hibrid mai brutale, avertizează șefa serviciului de informații interne
Franța trebuie să ia în calcul că trebuie să facă față unor acțiuni de război hibrid mai brutale pe teritoriul său, a declarat marți șefa serviciului francez de informații interne, dând exemplul dronelor explozive descoperite pe aeroportul german din Leipzig, relatează AFP. 'Descoperirea unei drone explozive la Leipzig care urma, după toate pro
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza avertizează asupra unui 'punct fără întoarcere'
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza, Nikolai Mladenov, a avertizat miercuri asupra unui 'punct fără întoarcere' în cazul în care planul de pace pentru teritoriul palestinian, aflat în prezent în impas, va eșua, relatează AFP. 'Gaza nu mai poate rezista unei alte catastrofe. Dacă armi
Trump afirmă că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei este mort
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei, care nu a mai fost văzut în public de la sfârșitul lui februarie, este mort, relatează AFP și Reuters. 'Nu cred că este mort. A fost rănit foarte grav', a declarat președintele american într-un interviu pentru prezentatorul co
BTA: Vânătoarele de mine, necesare pentru a consolida capabilitățile navale ale Bulgariei, spune ministrul apărării
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităților Bulgariei, dat fiind că Marina are în dotare în prezent trei, iar achiziționarea a încă șapte ar dezvolta și mai mult aceste capabilități, a declarat miercuri în parlament ministrul apărării, Dimităr Stoianov. Stoianov s-a exprimat cu prilejul dez
Prim-ministrul Canadei va fi prezent la discursul Ursulei von der Leyen despre Starea Uniunii din septembrie
Prim-ministrul canadian Mark Carney va fi prezent la discursul anual cheie al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 16 septembrie, la Strasbourg, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil european. Discursul privind starea Uniunii stabilește prioritățile și obiectivele Uniunii Europene pentru anul care urmează. Ac
Trump minimizează importanța vizitei șefului CIA la Moscova
Președintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept 'semi-rutină', adăugând că își dorește ca
Turcia consideră dizolvarea Forțelor democratice siriene crucială pentru stabilitatea Siriei (președinție)
Turcia a afirmat miercuri că disoluția Forțelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei, relatează AFP. 'În acest stadiu, disoluția SDF reprezintă un progres important pentru întărirea autorității statului în toată țara și reunirea diferitelor componente ale societății',
Ucraina: Zelenski a anunțat că a vizitat trupele de pe front
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri că a vizitat trupele într-o zonă din apropierea intersecției fronturilor de est și de sud, unde armata ucraineană a reușit recent să recupereze teren împotriva soldaților ruși, relatează AFP. 'Astăzi, împreună cu comandantul șef al forțelor armate, Mihailo Drapatîi, ne af
Președintele Iranului afirmă că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu presiunea lor economică
Președintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat miercuri că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice, au relatat media locale, preluate de AFP. 'Datorită măsurilor planificate de serviciile economice ale guvernului, Statele Unite nu vor obține nimic din presiunea lor economi
China: Xi Jinping pleacă duminică la summitul OCS de la Bișkek și în vizite de stat în Kârgâzstan și Egipt
Președintele chinez Xi Jinping se va deplasa duminică în Kârgâzstan, pentru o vizită de stat și pentru summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), urmată de o alta în Egipt, până pe 3 septembrie, a anunțat miercuri Ministerul de Externe, într-un comunicat, transmite AFP. În Egipt, Xi Jinping se va în
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale tot mai mari, prezicând un val semnificativ de imigrație în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP. Netanyahu a lăudat înființarea a aproape 300 de așezări și avanposturi agricole
Ședință solemnă consacrată aniversării a 35-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova
O ședință solemnă consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova se desfășoară miercuri la președinție, în sala istorică unde, în urmă cu 35 de ani, a fost votată Declarația de Independență, transmite Moldpres. Ședința solemnă a fost deschisă cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și al Imn
Kremlinul susține că declarațiile fostului ministru Mihailo Fedorov arată că Ucraina este măcinată de lupte interne
Kremlinul a apreciat miercuri că declarațiile fostului ministru al apărării ucrainean, Mihailo Fedorov, despre corupția oficială și presupusele deficiențe ale strategiei militare arată că Kievul este măcinat de lupte politice interne care se intensifică, relatează Reuters. Fedorov a declarat pentru Reuters săptămâna aceasta că Ucraina pare să piardă &ici
Polonia și Spania vor achiziționa în comun avioane Airbus pentru realimentare și transport, prin instrumentul SAFE
Polonia și Spania vor achiziționa în comun cel puțin șapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare și transport, prin instrumentul de apărare ''Acțiunea de Securitate pentru Europa'' (SAFE), a anunțat miercuri ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, transmite Reuters. ''Următorul pas va fi semna







