Polonia va crea o 'armată de drone' împreună cu #Ucraina pentru a securiza spațiul aerian european
Premierul polonez Donald Tusk a prezentat luni un plan strategic pentru dezvoltarea unei 'armate de drone' de ultima generație, care valorifică experiența de război a Ucrainei în scopul de a consolida securitatea spațiului aerian al Poloniei și al Uniunii Europene împotriva unei eventuale agresiuni ruse, relatează EFE.
Proiectul, anunțat în cursul conferinței 'Calea către reconstrucția Ucrainei', eveniment organizat în orașul Rzeszów (sud-estul Poloniei), urmărește - potrivit lui Tusk - să imprime 'un salt tehnologic fără precedent' în dezvoltarea dronelor de luptă datorită 'know-how-ului tehnic și competențelor în domeniul dronelor ale prietenilor noștri ucraineni'.
'Armata' de drone va consta dintr-o flotă modernă și foarte numeroasă de aparate fără pilot, destinată să protejeze spațiul aerian polonez și cel european de eventualele atacuri aeriene.
Pentru punerea sa în aplicare, vor fi mobilizate 'capital național polonez și finanțare din partea UE', astfel încât tehnologia europeană aliată să poată 'sări practic peste o întreagă eră tehnologică', iar Ucraina, Polonia și Europa să fie puse 'la adăpost de atacurile aeriene și de orice ambiție a vreunui agresor', a afirmat Donald Tusk.
În cadrul discursului său, premierul polonez a abordat și tema reconstrucției Ucrainei, avertizând că 'nu va exista niciun fel de reconstrucție dacă agresorul nu pune capăt acestui război', referindu-se la Rusia, și a condiționat redresarea economică de o securitate militară 'garantată'.
Reuniunea, la care a participat și șefa guvernului ucrainean Iulia Sviridenko, a avut loc în așa-numita 'Vale a Aviației' din Rzeszów, capitala provinciei Subcarpatia (Podkarpackie).
Această conferință tehnică pe tema 'Apărare și securitate' prefațează un summit major privind reconstrucția Ucrainei, preconizat să se desfășoare la Gdansk, în iunie. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prim-ministrul japonez Sanae Takaichi vrea o regiune Asia-Pacific 'liberă și deschisă'
Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi, a promis sâmbătă să joace 'un rol și mai activ' pentru a garanta o regiune Asia-Pacific 'liberă și deschisă', în cadrul unui discurs în Vietnam vizând promovarea unei politici externe care provoacă iritarea Chinei vecine, relatează AFP. Sanae Takaichi și-a reamint
Ucraina a înregistrat 'activitate neobișnuită' la frontiera cu Belarus, anunță Volodimir Zelenski
Ucraina a înregistrat 'activitate neobișnuită' de-a lungul frontierei Ucraina-Belarus, a declarat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, după ce a îndemnat Minskul în ultimele săptămâni să nu se mai implice în războiul declanșat de Rusia, relatează Reuters. 'Ieri (vineri - n.r.) a existat activitate mai degrabă
Luptele ajung la periferia bastionului ucrainean Kostiantinivka, din regiunea Donețk
Trupele ruse avansează lent în direcția orașului Kostiantinivka din regiunea Donețk din estul Ucrainei, încercând să pătrundă în apropierea acestei zone puternic apărate, a declarat sâmbătă un înalt oficial al armatei ucrainene, citat de Reuters. Kostiantinivka, împreună cu alte orașe, formează o așa-numită centură de
Donald Trump o imită pe Claudia Sheinbaum și își reafirmă poziția față de Golful Mexic
Președintele american Donald Trump a glumit vineri pe seama omoloagei sale mexicane, Claudia Sheinbaum, și i-a imitat vocea, reafirmându-și în același timp poziția față de utilizarea numelui 'Golful Mexic', subiect care a generat dezbateri politice și diplomatice între cele două țări, informează EFE. 'Ea (Sheinbau
CIA marchează 15 ani de la operațiunea în care Osama bin Laden a fost ucis
Agenția Centrală de Informații (CIA) a SUA a marcat vineri pe conturile sale de socializare cea de-a 15-a aniversare a operațiunii care s-a soldat cu uciderea liderului rețelei Al-Qaida, Osama bin Laden, pe atunci cel mai căutat terorist din lume, informează EFE. 'Astăzi (vineri - n.r.), acum 15 ani (1 mai 2011), forțele SEAL ale Marinei SUA au atacat un c
Rusia atacă infrastructura portuară și energetică din Odesa și Nikolaev
Rusia a atacat Ucraina în noaptea de vineri spre sâmbătă cu 163 de drone, cu care a bombardat infrastructura portuară a orașului Ismail din regiunea Odesa și sistemul energetic al provinciei Nikolaev, printre alte ținte, potrivit autorităților locale și statale, citate de EFE. Conform raportului zilnic al Forțelor Aeriene ucrainene, Rusia a
Orban declară că va ignora decizia CJUE împotriva Ungariei privind legea anti-LGBT
Prim-ministrul demisionar al Ungariei, ultranaționalistul Viktor Orban, va ignora decizia Curții Europene de Justiție (CJUE) care a condamnat țara sa pentru o lege controversată care discriminează comunitatea LGBT, informează sâmbătă EFE. Într-o scrisoare trimisă președintelui țării, Tamas Sulyok, și făcută publică sâmbătă, O
Guvernul Meloni devine al doilea cel mai longeviv din istoria Republicii Italiene
Guvernul premierului Giorgia Meloni a devenit sâmbătă al doilea cel mai longeviv din istoria de 80 de ani a Republicii Italiene și se confruntă acum cu obiectivul de a-și încheia mandatul în 2027, informează EFE. Prim-ministrul însăși a sărbătorit acest fapt pe rețelele sale de socializare, declarând că îl vede nu ca pe o
Boris Pistorius: Retragerea trupelor americane demonstrează că Europa trebuie să-și asume o mai mare responsabilitate
Europenii trebuie 'să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria securitate', a declarat sâmbătă ministrul apărării german, Boris Pistorius, ca răspuns la anunțul planurilor americane de retragere a 5.000 de soldați americani din Germania, informează Reuters. 'Este clar: În cadrul NATO trebuie să devenim mai europeni pentru a
Regele Charles al III-lea își încheie vizita în Bermuda cu lansarea proiectului spațial Nova
Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, își va încheia vizita în Bermuda prin lansarea oficială a Proiectului Nova al Agenției Spațiale Britanice (UKSA), menit să ajute la monitorizarea deșeurilor spațiale, transmite sâmbătă DPA. Regele Charles va vizita amplasamentul unui nou observator UKSA pe insulă și va fi informat în legă
Trump trimite o scrisoare Congresului în care susține că războiul împotriva Iranului s-a încheiat
Președintele american Donald Trump a trimis o scrisoare congresmenilor vineri - chiar în ziua expirării termenului limită pentru obținerea autorizației din partea Congresului pentru continuarea războiului împotriva Iranului - în care a susținut că războiul cu Iranul s-a încheiat, informează agențiile de presă internaționale. Documentul,
SUA vor retrage 5.000 de soldați din Germania în următoarele șase până la 12 luni
Secretarul apărării din SUA, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a circa 5.000 de militari americani din Germania, informează sâmbătă dpa, în timp ce un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat pentru agenția de presă germană că este de așteptat ca retragerea să se încheie în următoarele șase până la 12 luni. Retragerea
VIDEO UPDATE Președintele Trump nu este satisfăcut de noua propunere a Iranului
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că nu este mulțumit de ultima ofertă a Iranului pentru încheierea războiului cu SUA și Israelul, care durează de două luni, transmit dpa și Reuters. 'I
SUA adoptă noi sancțiuni împotriva Iranului și avertizează navele să nu plătească taxe la traversarea Strâmtorii Ormuz
Statele Unite au introdus vineri noi sancțiuni împotriva intereselor iraniene și au avertizat navele din terțe țări să nu le achite iranienilor niciun fel de taxe pentru traversarea Strâmtorii Ormuz, informează AFP. Sancțiunile vizează inclusiv trei case de schimb și urmăresc să împiedice schimbul valutar pentru conversia &ic
UPDATE Trump va mări la 25% taxele vamale la autovehiculele europene
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că va majora la 25% taxele vamale la automobilele și camioanele importate în SUA din Uniunea Europeană, informează dpa. Măsura va intra în vigoare săptămâna viitoare. Întru-un mesaj în rețeaua sa Truth Social, Trump a susținut că UE nu s-a conforma












