Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe a lansat joi, în premieră națională, un proiect de digitalizare a patrimoniului pastoral prin reconstituirea 3D a unei stâne tradiționale din Munții Vrancei.

Reprezentanții muzeului au precizat că data aleasă pentru lansarea proiectului nu este întâmplătoare, ziua de 23 aprilie, sărbătoarea Sfântului Gheorghe, reprezentând în calendarul popular momentul în care 'se fac stânile' și începe oficial transhumanța.

Conform tradiției, sezonul pastoral se va încheia de Sfântul Dumitru, pe 26 octombrie, când 'se strică stânile', după cum zice o vorbă din popor.

Potrivit muzeografului Dan Buzea, stâna Borta este o construcție din lemn ridicată în prima jumătate a secolului al XX-lea într-o pajiște alpină din zona Vrancei și folosită decenii la rând pentru văratul animalelor.

Specialiștii muzeului au realizat o cercetare amplă pe teren între anii 2022 și 2025, în urma căreia au documentat, au scanat 3D și au relocat stâna, urmând ca aceasta să fie reconstruită în incinta viitorul muzeu în aer liber din Voinești-Covasna.

Reconstituirea virtuală permite vizualizarea detaliată a elementelor originale, de la inscripții scrijelite de ciobani pe grinzi până la urmele de bardă lăsate pe bârnele de conifere.

Sursa foto: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

'În viitorul apropiat, stâna va fi reconstruită în cadrul muzeului în are liber din Poiana Zânelor, de la Voinești-Covasna. Acolo noi mai avem o stână, deci va fi a doua stână arhaică specifică oieritului montan (...) Stâna Borta ne-a fost donată, dar, fiind deteriorată în proporție de circa 60%, nu o vom putea reconstitui, deci o vom reconstrui. S-au păstrat mai multe bârne pe care sunt inscripționate numele ciobanilor care au stat acolo la munte și deja am început să documentăm fiecare nume (...) Mai avem în lucru un proiect și anume o casă mocănească ce urmează să ne fie donată, deci va intra în curând în patrimoniul nostru. Este vorba despre o gospodărie tradițională românească din zona Covasnei, care va completa muzeul din Valea Zânelor', a declarat pentru AGERPRES, muzeograful Dan Buzea.

Cercetările coordonate de dr. Lucian David au scos la iveală ingeniozitatea planului arhaic al stânei, format din două spații separate de un 'comarnic', adică un perimetru în care se mulgeau animalele.

Primul era 'fierbătoarea', adică locul unde se făcea focul, se fierbea zerul și se gătea mămăliga, un spațiu fără tavan, pentru evacuarea fumului. Cea de-a doua, 'stâna brânzei' era o încăpere izolată termic, cu tavan acoperit cu pământ și podea din cetină proaspătă, menținută în permanență la o temperatură scăzută pentru conservarea produselor lactate, respectiv a cașului și brânzei în burduf.

O descoperire valoroasă este sistemul de numerotare a bârnelor din lemn cu cifre romane, dovadă că stâna a fost concepută astfel încât să poată fi demontată și mutată periodic, aceasta fiind o practică esențială pentru fertilizarea naturală a pajiștilor alpine.

Sursa foto: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Proiectul de digitalizare face parte dintr-un demers mai amplu al Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, intitulat 'Oieritul tradițional în Sud-Estul Transilvaniei', care documentează această ocupație tradițională, definitorie pentru identitatea culturală a mocanilor voineșteni.

În cadrul aceluiași demers, profesoara Florentina Teacă a realizat în ultimii ani o serie de documentare etnografice valoroase despre 'urcatul oilor la munte' în zona Voinești-Covasna, care surprind mărturii ale ultimilor oieri transhumanți.

Sursa foto: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Printre altele, Florentina Teacă a publicat și o carte despre Nedeia mocănească sau Sântilia, cea mai veche și importantă manifestare tradițională a românilor din zonă, dar și volumul 'Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în Arcul carpatic transilvan', care prezintă în aproape zece capitole viața 'oamenilor de la umbra cetății dacice din Valea Zânelor-Covasna', începând cu felul și înfățișarea lor, continuând cu rânduielile de la stână și terminând cu bucatele tradiționale, obiceiurile și sărbătorile lor tradiționale.

'Deși era înzestrat cu puțină știință de carte, în trecut, ciobanul avea capacitatea de a putea deosebi fiecare oaie de cârd; era veterinar, meteorolog, cunoștea harta cerului, adeseori era cunoscut ca având înzestrări oculte, știa să ferece gura lupului care le pricinuia pagube, știa să alunge vraja care lua mana laptelui, cunoștea calendarul naturii, știa să respecte datinile creștine', ne spune Florentina Teacă în una dintre scrierile sale.

Sursa foto: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

Aceasta amintește, printre altele, despre păpușile de caș pe care tinerii ciobani le făceau pentru a le dărui iubitelor, despre horele de Sântilie, dar și despre 'tovarășii de nădejde' ai mocanilor: câinii ciobănești și nelipsitele bâte pe care aceștia își 'încrustează gândurile'.

'Meseria de cioban se moștenea din tată în fiu, fiii intrând ca ciobani cu plată la oile părinților, de la care primeau anual 7 oi, opinci, suman, căciulă, două perechi de ițari, câte o sarică pentru iarnă și hrană. Sporindu-și oile, pe parcurs intrau ca asociați în turmele părinților, iar dacă erau mai pricepuți și deprindeau ciobănia mai repede, intrau ca baci la alți stăpâni de oi. Deci, plata se făcea numai în natură, tinerii oieri fiind cointeresați să-și sporească turmele proprii (...) Din multele lor obiceiuri pastorale, cel mai frumos și celebru rămâne Sântilia (...) Văzută, inițial, ca un 'târg de fete', Sântilia avea mai multe rosturi: de a mijloci idile, de a uni destine, de a face alianțe și, nu în cele din urmă, de a uni 'hotarele' dintre românii de aici și românii de peste munți (...) În zilele Sântiliei, trei la număr, despre care memoria colectivă reține că se desfășurau în jurul datei de 2 august, care coincidea cu ziua Sfântului Prooroc Ilie (conform calendarului iulian, pe stil vechi), tinerii ciobani coborau din munte, își căutau și alegeau viitoarele mirese, le dăruiau păpușile de caș, jucau cu aceste fete în horă, se cunoșteau cu ele, se îndrăgeau și, dacă lucrurile se potriveau, mergeau și le cereau de la părinții lor, urmând ca, ori la sfârșitul toamnei, la încheierea sezonului pastoral, ori în miez de iarnă, între Bobotează și începutul Postului Mare, să aibă loc nunta', spune Florentina Teacă. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)