Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Tulcea: Am văzut de la hotel exploziile din Ucraina de noaptea trecută
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijin van Haaften, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în noaptea trecută a văzut din camera hotelului în care a fost cazată la Tulcea exploziile atacului rusesc din Ucraina, de la granița cu România.
Diplomata s-a întâlnit zilele acestea cu autorități tulcene, a vizitat satul Mila 23 din Delta Dunării, Casa Avramide din orașul Tulcea și a discutat cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta, scopul declarat al vizitei fiind acela de a afla cum reușesc comunitățile locale tulcene să trăiască în imediata apropiere a războiului din Ucraina.
'Azi-noapte, m-a trezit mesajul RO-ALERT și am putut vedea chiar de la fereastra camerei mele din hotel exploziile din Ucraina. În ultimele două zile, în timpul discuțiilor purtate în Tulcea, am înțeles mai bine ce înseamnă un război atât de aproape, dar te afectează personal, când îl vezi atât de aproape și dacă te gândești la ce se întâmplă în partea cealaltă (a Dunării, n.red.)', a declarat, pentru AGERPRES, ambasadoarea Willemijin van Haaften.
Referindu-se la colaborarea româno-olandeză în cadrul NATO, diplomata a subliniat importanța exercițiilor militare comune.
'Colaborarea în cadrul NATO este un bun exemplu de cooperare între cele două state. Ambele state sunt membre NATO, ambele state prețuiesc această calitate, de membru NATO, este foarte importantă, deci contribuim la întărirea flancului de est al NATO. În Olanda, spunem mereu că suntem toți în flancul estic. În contextul actual, este foarte important să colaborăm și să întărim totul, iar în România facem asta prin diferite proiecte, avem Centrul de instruire F16 la Fetești, avem trupe olandeze la Cincu, Câmpia Turzii, participăm la exerciții militare în cadrul NATO, ca de exemplu Sea Shield, dar mai sunt și altele. Deci, revin, suntem mai puternici împreună, decât singuri', a mai spus ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos.
Willemijin van Haaften a amintit că situația internațională afectează direct viața tuturor persoanelor prin creșterea prețurilor la energie, prin limitarea unor activități economice, ca de exemplu turismul, dar și-a exprimat încrederea în politicile europene.
'Trebuie să spun că sunt un mare fan al Uniunii Europene, fiindcă oferă un cadru bun pentru ne ajuta reciproc. Știu că există diferite păreri despre lucruri pe care UE nu le face foarte bine, sunt de acord cu multe dintre ele, dar cred în același timp că este cel mai bun lucru pe care-l avem. UE dă tuturor statelor membre un foarte bun cadru pentru a coopera, pentru a învăța unii de la alții, Uniunea dă cele mai facile moduri de a face schimb de experiențe și de cunoștințe și cred că acesta este cel mai important lucru pe care în face Uniunea Europeană și trebuie să continue să-l facă', a mai spus ambasadoarea Willemijin van Haaften.
Federația Rusă a lansat, în noaptea de joi spre vineri, un nou atac aerian în Ucraina, la granița cu România, iar o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Potrivit sursei citate, atacul a vizat obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei, în zona de nord a brațului Chilia.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 00:43, un mesaj RO-ALERT.
Sistemele de apărare antiaeriană au monitorizat două ținte aeriene care au evoluat în zona de frontieră. Una dintre ținte a pătruns în spațiul aerian al României, contactul radar cu aceasta pierzându-se la 16 km sud-est de Chilia Veche, deasupra unei zone nelocuite, a precizat MApN.
Alerta aeriană a încetat la ora 02:48. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AUR: Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', de vineri până duminică, la Palatul Parlamentului
Forumul 'Europa - Identitate, Viziune, Educație', organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care include conferințe, dezbateri și mese rotunde dedicate unor subiecte de actualitate, de la viitorul continentului și suveranitatea națională până la relațiile internaționale și transformările economice și tehnologice, se va desfășura, de vineri p&aci
Președintele Nicușor Dan - la reuniunea informală a Consiliului European
Președintele Nicușor Dan va participa vineri la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. Întâlnirea marchează prima discuție la nivel de lideri dedicată exclusiv inteligenței artificiale (AI), a informat Administrația Prezidenț
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl primește vineri, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit Casei Regale, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu îl vor întâmpina pe prim-ministrul Niculescu în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la dejun. Du
VIDEO Nicușor Dan: În momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că în momentul acesta Rusia nu dorește în mod real o discuție despre încetarea focului sau despre pace. Într-o conferință de presă susținută după ce a participat la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europe
VIDEO Nicușor Dan: Câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu-l mai luăm în seamă?
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că nu a intervenit pentru oprirea protestului din acest weekend al AUR, iar referitor la liderul acestei formațiuni, George Simion, a spus că, la un moment dat, lumea pur și simplu 'n-ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că d
VIDEO Nicușor Dan: Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, Marea Neagră a fost pomenită de mai multe ori ca risc de securitate pentru Europa. 'A fost o reuniune a Consiliului politic european. Ce este această instituție? O
VIDEO Nicușor Dan: Accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că o afirmație pe care a făcut-o nu a fost bine înțeleasă, iar ce a vrut să spună este că însuși accesul la informație poate să fie îngrădit printr-un surplus de informație generată artificial. 'Ultima chestiune este le
VIDEO UPDATE Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statului a f
VIDEO Nicușor Dan, despre decesul lui Marius Harosa: Este o mare pierdere
Președintele Nicușor Dan și-a exprimat regretul, joi seara, pentru moartea lui Marius Harosa, pe care l-a numit 'liderul juridic' al mișcării civice Roșia Montană. 'Am semnat decretul de decorare post-mortem a lui Marius Harosa, Ordinul 'Steaua României' în grad de Cavaler. În opinia mea, mișcarea civică R
Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon
Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice. Potrivit unui comunicat al AEP, cea mai mare sumă a revenit Partidului Social Democrat (PSD), care a încasat 5.873.636 de lei. Urmează Alian
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală cu Friedrich Merz la Dublin
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin. Întrevederea dintre Nicușor Dan și Friedrich M
VIDEO Cărbunaru: Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget, prelungit până luni
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanțelor, prin aplicația E-Buget, datele privind estimările de venituri și cheltuieli pentru construcția bugetului de stat pe anul 2027 a fost prelungit până luni, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. El a fos
VIDEO Nicușor Dan: Dialogul cu susținătorii AUR este necesar; etapa protestului trebuie depășită
Președintele Nicușor Dan consideră că dialogul cu susținătorii AUR este necesar și subliniază că această formațiune trebuie să depășească însă etapa protestului și să prezinte soluții concrete pentru problemele societății. ''Înțeleg nemulțumirea românilor față de modul în care funcționează statul. Am cunoscut-o
Neamț: Comasarea cu Bacăul, o soluție care nu poate fi acceptată fără o analiză serioasă, susține președintele CJ
O posibilă comasare a județelor Neamț și Bacău trebuie făcută după o analiză serioasă și o consultare a comunităților, a declarat, joi, președintele Consiliului Județean și al filialei PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa. Reacția acestuia vine ca urmare a apariției unui draft de lucru privind reforma administrativ-teritorială, potrivit căruia cel













