Există unele progrese, dar divergențele persistă între Iran și SUA (oficial iranian)
Iranul și SUA au înregistrat unele progrese în eforturile lor de a ajunge la un acord cu medierea Pakistanului, dar, la mai bine de jumătate din perioada de două săptămâni a armistițiului, persistă divergențe majore între cele două părți, inclusiv în ceea ce privește aspirațiilor nucleare ale Teheranului, a declarat joi un înalt oficial iranian, citat de Reuters.
'Vizita șefului armatei pakistaneze la Teheran a contribuit la atenuarea divergențelor în privința unor aspecte, însă în domeniul nuclear persistă în continuare dezacorduri fundamentale... Au apărut mai multe speranțe în ceea ce privește prelungirea armistițiului și organizarea unei a doua runde de negocieri', a declarat acest înalt oficial, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.
'Soarta uraniului puternic îmbogățit al Iranului și durata restricțiilor nucleare impuse Teheranului se numără printre problemele extrem de disputate pentru care nu s-a găsit încă o soluție', potrivit acestuia.
Șeful armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir, a efectuat o vizită miercuri la Teheran în încercarea de a preveni o reluare a conflictului. Pakistanul a găzduit primele discuții de pace între SUA și Iran weekendul trecut.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez a declarat joi că nu a fost stabilită încă o dată exactă pentru a doua rundă de discuții între Statele Unite și Iran.
La precedenta rundă de discuții, Iranul și SUA nu au reușit s-a ajungă la un acord pentru a pune capăt războiului declanșat de ofensiva americano-israeliană împotriva Republicii islamice la 28 februarie. Au urmat represaliile Iranului împotriva Israelului și a bazelor și intereselor americane de pe teritoriul țărilor din Golf și blocarea Strâmtorii Ormuz. În paralel, s-a reaprins conflictul dintre Israel și milițiile șiite libaneze Hezbollah, susținute de Teheran. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Medicamente generice: Trump anunță taxe vamale de 100% începând din august 2028
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat marți că medicamentele generice vor fi supuse unor taxe vamale de 100% începând din august 2028, o măsură care, potrivit acestuia, vizează relocalizarea producției de produse farmaceutice pe teritoriul american, relatează AFP. 'Începând cu 1 august 2026, toate med
Chile: Parlamentul aprobă reforma fiscală a noului guvern Kast
Parlamentul chilian a aprobat marți aproape în totalitate reforma fiscală impulsionată de noul președinte de extremă dreapta, Antonio Kast, pentru a relansa economia, una dintre principalele sale promisiuni de campanie, relatează AFP. Proiectul de lege, care urmează să fie promulgat, include în special o reducere progresivă a impoz
UPDATE Zelenski anunță plecarea comandantului șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP. Oleksandr Sîrski,
VIDEO Președintele libanez a insistat pe lângă Trump pentru 'retragerea totală a Israelului' din Liban
Președintele libanez, Joseph Aoun, a insistat asupra necesității 'retragerii totale a Israelului' din țara sa, în cursul întrevederii avute marți cu omologul său american, Donald Trump, la Washington, a raportat biroul său, citat de AFP.
Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Parlamentul francez a adoptat marți definitiv un proiect de lege care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani, o premieră în Europa, măsură care urmează să intre în vigoare în septembrie pentru a proteja sănătatea copiilor și adolescenților, transmite AFP. După votul anterior
Republica Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi de 53 de deputaţi din formaţiunea prezidenţială Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), în timp ce opoziţia în ansamblu s-a abţinut de la vot, relatează presa de peste Prut.
Trump promite un atac asupra complexului nuclear subteran iranian din ''Muntele Târnăcopului''
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, președintele american Donald Trump a declarat marți că Statele Unite încă ''nu au terminat deloc'' cu Iranul și a promis că una dintre următoarele ținte de bombardat va fi un complex nuclear fortificat în subteran, despre care este cunoscut public doa
India: 44 de pirați somalezi, condamnați la închisoare pe viață
Justiția din India a condamnat la închisoare pe viață 44 de cetățeni somalezi pentru implicarea lor în deturnarea a două nave comerciale în largul coastelor Somaliei și sechestrarea echipajelor acestora, relatează marți AFP. Prima deturnare a vizat un cargou sub pavilion maltez, MV Ruen, în decembrie 2023, iar a doua un
Ungaria: Premierul Peter Magyar îl provoacă pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere
Premierul ungar Peter Magyar l-a provocat marți pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere, în timpul unei intervenții în parlamentul de la Budapesta, relatează MTI. Într-o referire la tabăra de vară de la Băile Tușnad, din Transilvania, România - cunoscută și sub numele de Tusvanyos -, Magyar a notat că este firesc să se
Insulele Solomon, aliate cu Beijingul, vor încheia un acord cu Garda de coastă americană
Insulele Solomon vor semna un acord care le va permite gărzilor de coastă americane să patruleze în apele lor cu agenți ai poliției locale la bord, a declarat luni prim-ministrul Matthew Wale cu prilejul unei vizite la Washington, relatează AFP. De asemenea, el a profitat de deplasare pentru a se întâlni cu secretarul de stat
Marco Rubio se va întâlni miercuri cu omologul său chinez Wang Yi, pe marginea reuniunii ASEAN
Secretarul de stat american Marco Rubio se va întâlni cu omologul său chinez Wang Yi miercuri, pe marginea reuniunii ASEAN (Asociația Țărilor din Asia de Sud-Est) de la Manila, a declarat un responsabil al Departamentului de Stat citat de AFP. Această întâlnire are loc pe fondul condamnărilor americane ale acțiunilor Ch
Iranul avertizează Bulgaria să nu sprijine operațiunile militare ale SUA
Teheranul a avertizat marți Bulgaria să nu permită Statelor Unite folosirea teritoriului său pentru operațiuni militare împotriva Iranului, transmite Reuters. Conform presei locale, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmail Baghaei, a afirmat că orice activitate care facilitează atacurile americane împot
Oficiali ruși apropiați Kremlinului și foști politicieni germani s-au întâlnit în Azerbaidjan
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a confirmat marți că a avut loc la Baku o întâlnire între foști politicieni germani și oficiali ruși apropiați Kremlinului, o întâlnire despre care au relatat anterior mai multe mass-media internaționale, dar față de care cancelarul german Friedrich Merz s-a delimitat și a susținut inclusiv că n
Washingtonul denunță ''natura autoritară'' a președintelui nicaraguan Daniel Ortega, după ce acesta a respins organizarea de alegeri
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a denunțat marți ''adevărata natură autoritară'' a președintelui nicaraguan Daniel Ortega, după ce acesta a respins, duminică, organizarea de alegeri, relatează AFP. Fost luptător de gherilă marxist și lider al unei revoluții împotriva unui autocrat susținut de SUA, Daniel Ortega -
Ozgur Ozel fondează un nou partid după ce a pierdut conducerea principalei formațiuni din opoziția turcă
Politicianul turc Ozgur Ozel, îndepărtat de justiție de la conducerea CHP, a anunțat marți că va fonda un nou partid, transmite AFP. ''Astăzi iau cuvântul cu altă stare de spirit, cu tristețea unui adio. Suntem la o cotitură istorică. Odată îndeplinite formalitățile necesare, noul partid pe care îl vom crea va d













