Cei mai înverșunați susținători ai Republicii Islamice doresc ca Iranul să continue războiul (EFE)
O bună parte a populației iraniene a primit cu ușurare acordul de încetarea focului cu Statele Unite, dar printre cei mai înverșunați susținători ai Republicii Islamice există și cei care cer ca Teheranul să continue războiul și îi numesc 'trădători' pe liderii care au fost de acord cu armistițiul, relatează miercuri EFE.
În piața Enqelab (Revoluția) răsună obișnuitele sloganuri 'Moarte Americii' și 'Moarte Israelului', flutură steagurile miliției-partid libaneze Hezbollah și abundă portretele cu liderul suprem asasinat Ali Khamenei.
În aceeași piață sunt afișate pancarte în care sunt numiți 'trădători' responsabilii fragilului armistițiu care a intrat în vigoare în urmă cu opt zile și care se menține, deși în discuțiile de la Islamabad nu s-a ajuns la un acord și în pofida blocadei americane în Strâmtoarea Ormuz, deja blocată anterior de Iran.
'Suntem pe străzi pentru a cere forțelor armate să nu lase armele și să continue lupta împotriva imperialismului', declară pentru EFE Zahra, o gospodină în vârstă de 41 de ani care poartă chador, o îmbrăcăminte care acoperă întreg corpul femeii cu excepția feței.
Femeia crede că Teheranul 'are acum avantajul' prin închiderea Strâmtorii Ormuz și prin ofensivele sale cu rachete împotriva țintelor americane și israeliene, așa că susține că 'trebuie eliminați odată pentru totdeauna'. Ea spune că încă suferă după moartea ayatollahului Ali Khamenei - ucis pe 28 februarie, în prima zi a războiului - și cere răzbunarea acestuia.
Nu departe de ea, Nilufar susține că se opune armistițiului și refuză să negocieze cu agresorii. Tânăra, o manichiuristă în vârstă de 28 de ani, nu are aspectul obișnuit al susținătoarelor Republicii Islamice. Nu poartă chador, ci este îmbrăcată modern și, în loc de văl, poartă o panglică în păr. În orice caz, Nilufar consideră că 'nu are niciun sens să negociezi cu țara care a trădat diplomația de două ori în câteva luni', referindu-se la cele două ocazii, în iunie și în prezent, în care Statele Unite au atacat Iranul, deși aveau loc negocieri.
Nilufar susține că, dacă vor exista mai mulți morți pe sol iranian din cauza atacurilor reînnoite ale americanilor sau ale israelienilor, sângele acestora va fi 'responsabilitatea' celor care au convenit armistițiul, fără a preciza la cine se referă.
'Răspunderea pentru sângele vărsat după armistițiu revine celor care îl susțin', scrie pe pancarta pe care o poartă tânăra.
Ladan, o secretară în vârstă de 33 de ani, consideră că este 'inacceptabil să stai la aceeași masă cu acești ucigași', referindu-se la Statele Unite și Israel, și amintește de uciderea a 165 de fetițe într-o școală din orașul Minab, într-un atac american la începutul războiului.
'Nu este nimic de discutat. Trebuie pur și simplu să ne răzbunăm pe câmpul de luptă pentru toate crimele pe care le-au comis', afirmă ea, printre valurile de steaguri ale Republicii Islamice și ale aliaților săi, precum gruparea șiită libaneză Hezbollah.
Ca mulți alți susținători ai sistemului politic fondat de ayatollah Ruhollah Khomeini în 1979, femeia consideră că SUA ar folosi armistițiul pentru a se 'reînarma'.
În pofida acestor dorințe de a continua războiul, totul indică posibilitatea organizării unei noi runde de negocieri în următoarele zile, după ce discuțiile de sâmbătă din Pakistan, care au durat 21 de ore, nu au ajuns la un rezultat favorabil.
Președintele Donald Trump a sugerat posibilitatea reluării contactelor în curând și nu a exclus că s-ar putea ajunge la un acord în următoarele runde de negocieri.
Pentru aceasta însă, ar trebui să se ajungă la un punct comun în ceea ce privește programul nuclear iranian, rachetele acestuia, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și sprijinul acordat unor grupuri regionale, precum Hezbollah. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Medicamente generice: Trump anunță taxe vamale de 100% începând din august 2028
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat marți că medicamentele generice vor fi supuse unor taxe vamale de 100% începând din august 2028, o măsură care, potrivit acestuia, vizează relocalizarea producției de produse farmaceutice pe teritoriul american, relatează AFP. 'Începând cu 1 august 2026, toate med
Chile: Parlamentul aprobă reforma fiscală a noului guvern Kast
Parlamentul chilian a aprobat marți aproape în totalitate reforma fiscală impulsionată de noul președinte de extremă dreapta, Antonio Kast, pentru a relansa economia, una dintre principalele sale promisiuni de campanie, relatează AFP. Proiectul de lege, care urmează să fie promulgat, include în special o reducere progresivă a impoz
UPDATE Zelenski anunță plecarea comandantului șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP. Oleksandr Sîrski,
VIDEO Președintele libanez a insistat pe lângă Trump pentru 'retragerea totală a Israelului' din Liban
Președintele libanez, Joseph Aoun, a insistat asupra necesității 'retragerii totale a Israelului' din țara sa, în cursul întrevederii avute marți cu omologul său american, Donald Trump, la Washington, a raportat biroul său, citat de AFP.
Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Parlamentul francez a adoptat marți definitiv un proiect de lege care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani, o premieră în Europa, măsură care urmează să intre în vigoare în septembrie pentru a proteja sănătatea copiilor și adolescenților, transmite AFP. După votul anterior
Republica Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi de 53 de deputaţi din formaţiunea prezidenţială Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), în timp ce opoziţia în ansamblu s-a abţinut de la vot, relatează presa de peste Prut.
Trump promite un atac asupra complexului nuclear subteran iranian din ''Muntele Târnăcopului''
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, președintele american Donald Trump a declarat marți că Statele Unite încă ''nu au terminat deloc'' cu Iranul și a promis că una dintre următoarele ținte de bombardat va fi un complex nuclear fortificat în subteran, despre care este cunoscut public doa
India: 44 de pirați somalezi, condamnați la închisoare pe viață
Justiția din India a condamnat la închisoare pe viață 44 de cetățeni somalezi pentru implicarea lor în deturnarea a două nave comerciale în largul coastelor Somaliei și sechestrarea echipajelor acestora, relatează marți AFP. Prima deturnare a vizat un cargou sub pavilion maltez, MV Ruen, în decembrie 2023, iar a doua un
Ungaria: Premierul Peter Magyar îl provoacă pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere
Premierul ungar Peter Magyar l-a provocat marți pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere, în timpul unei intervenții în parlamentul de la Budapesta, relatează MTI. Într-o referire la tabăra de vară de la Băile Tușnad, din Transilvania, România - cunoscută și sub numele de Tusvanyos -, Magyar a notat că este firesc să se
Insulele Solomon, aliate cu Beijingul, vor încheia un acord cu Garda de coastă americană
Insulele Solomon vor semna un acord care le va permite gărzilor de coastă americane să patruleze în apele lor cu agenți ai poliției locale la bord, a declarat luni prim-ministrul Matthew Wale cu prilejul unei vizite la Washington, relatează AFP. De asemenea, el a profitat de deplasare pentru a se întâlni cu secretarul de stat
Marco Rubio se va întâlni miercuri cu omologul său chinez Wang Yi, pe marginea reuniunii ASEAN
Secretarul de stat american Marco Rubio se va întâlni cu omologul său chinez Wang Yi miercuri, pe marginea reuniunii ASEAN (Asociația Țărilor din Asia de Sud-Est) de la Manila, a declarat un responsabil al Departamentului de Stat citat de AFP. Această întâlnire are loc pe fondul condamnărilor americane ale acțiunilor Ch
Iranul avertizează Bulgaria să nu sprijine operațiunile militare ale SUA
Teheranul a avertizat marți Bulgaria să nu permită Statelor Unite folosirea teritoriului său pentru operațiuni militare împotriva Iranului, transmite Reuters. Conform presei locale, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmail Baghaei, a afirmat că orice activitate care facilitează atacurile americane împot
Oficiali ruși apropiați Kremlinului și foști politicieni germani s-au întâlnit în Azerbaidjan
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a confirmat marți că a avut loc la Baku o întâlnire între foști politicieni germani și oficiali ruși apropiați Kremlinului, o întâlnire despre care au relatat anterior mai multe mass-media internaționale, dar față de care cancelarul german Friedrich Merz s-a delimitat și a susținut inclusiv că n
Washingtonul denunță ''natura autoritară'' a președintelui nicaraguan Daniel Ortega, după ce acesta a respins organizarea de alegeri
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a denunțat marți ''adevărata natură autoritară'' a președintelui nicaraguan Daniel Ortega, după ce acesta a respins, duminică, organizarea de alegeri, relatează AFP. Fost luptător de gherilă marxist și lider al unei revoluții împotriva unui autocrat susținut de SUA, Daniel Ortega -
Ozgur Ozel fondează un nou partid după ce a pierdut conducerea principalei formațiuni din opoziția turcă
Politicianul turc Ozgur Ozel, îndepărtat de justiție de la conducerea CHP, a anunțat marți că va fonda un nou partid, transmite AFP. ''Astăzi iau cuvântul cu altă stare de spirit, cu tristețea unui adio. Suntem la o cotitură istorică. Odată îndeplinite formalitățile necesare, noul partid pe care îl vom crea va d













