Vicepreședintele J.D. Vance neagă că negocierile cu Iranul de la Islamabad au fost un eșec total
Vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, a dat asigurări luni că negocierile cu Iranul nu au fost un eșec total și a insistat că 's-a avansat mult', în așteptarea ca Iranul să accepte punctele cheie ale cererilor sale, relatează marți EFE.
'Nu spun pur și simplu că lucrurile au mers prost. Cred, de asemenea, că unele lucruri au mers bine', a răspuns Vance într-un interviu pentru postul Fox News, întrebat despre rezultatele participării sale în negocierile desfășurate la Islamabad la sfârșitul săptămânii.
'Marea necunoscută acum este dacă iranienii vor accepta sau nu punctele cheie de care avem nevoie pentru a merge mai departe', a concluzionat vicepreședintele american.
În aceeași intervenție, Vance a declarat că Iranul a arătat o anumită flexibilitate, dar 'nu a cedat suficient'.
Referitor la posibilitatea unor noi convorbiri, Vance a indicat că întrebarea ar trebui adresată iranienilor.
Vicepreședintele american a recunoscut că redeschiderea Strâmtorii Ormuz reprezintă un punct cheie pentru a se ajunge la un acord, deși a decis să lase responsabilitatea acestui fapt pe seama Teheranului, spunând că ține de ei 'să îl transforme în realitate'.
Contrar tuturor pronosticurilor, vicepreședintele american a fost ales să conducă delegația americană care s-a întâlnit sâmbătă la Islamabad cu autorități iraniene, într-o încercare de a găsi o ieșire din războiul început de SUA și Israel pe 28 februarie.
J.D. Vance a fost unul din membrii administrației americane care s-au opus cel mai mult acestei ofensive, apelând la deviza 'Statele Unite pe primul loc' pe care Donald Trump a promovat-o în campania sa electorală, promițând să pună capăt războaielor prelungite din străinătate.
După eșecul de a deschide strâmtoarea, președintele Trump a ordonat marinei americane să o blocheze pentru a împiedica tranzitul navelor iraniene sau ale aliaților Teheranului, un gest care amenință să agraveze și mai mult conflictul. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul întemnițat al PKK, Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în dezarmare, potrivit partidului pro-kurd
Liderul aflat în închisoare al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în procesul de dezarmare a combatanților, etapă majoră a procesului de pace care vizează încetarea a peste patru decenii de gherilă, a afirmat miercuri deputatul Mithat Sancar, notează AFP.
Mexic: Președinta Sheinbaum, interpelată cu privire la violențele împotriva jurnaliștilor
Zeci de instituții de presă mexicane s-au asociat miercuri cu ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) pentru a o interpela pe președinta Claudia Sheinbaum și autoritățile cu privire la violențele care îi vizează pe profesioniștii din mass-media din această țară, unde șapte jurnaliști au fost uciși de la începutul anului, notează AFP.
Cipru: Liderii rivali convin să se întâlnească săptămânal
Liderii celor două părți ale Ciprului au convenit miercuri să organizeze întâlniri săptămânale, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a îndemnat să își intensifice eforturile în vederea negocierilor de reunificare, blocate de ani de zile, transmite AFP. Guterres s-a implicat persona
Comisia Europeană nu comentează acordul la care a ajuns Meta în SUA, susține că e în dialog cu compania
Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al rețelelor sale sociale Facebook și Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Reuters. El a
Franța poate fi ținta unor acțiuni de război hibrid mai brutale, avertizează șefa serviciului de informații interne
Franța trebuie să ia în calcul că trebuie să facă față unor acțiuni de război hibrid mai brutale pe teritoriul său, a declarat marți șefa serviciului francez de informații interne, dând exemplul dronelor explozive descoperite pe aeroportul german din Leipzig, relatează AFP. 'Descoperirea unei drone explozive la Leipzig care urma, după toate pro
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza avertizează asupra unui 'punct fără întoarcere'
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza, Nikolai Mladenov, a avertizat miercuri asupra unui 'punct fără întoarcere' în cazul în care planul de pace pentru teritoriul palestinian, aflat în prezent în impas, va eșua, relatează AFP. 'Gaza nu mai poate rezista unei alte catastrofe. Dacă armi
Trump afirmă că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei este mort
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei, care nu a mai fost văzut în public de la sfârșitul lui februarie, este mort, relatează AFP și Reuters. 'Nu cred că este mort. A fost rănit foarte grav', a declarat președintele american într-un interviu pentru prezentatorul co
BTA: Vânătoarele de mine, necesare pentru a consolida capabilitățile navale ale Bulgariei, spune ministrul apărării
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităților Bulgariei, dat fiind că Marina are în dotare în prezent trei, iar achiziționarea a încă șapte ar dezvolta și mai mult aceste capabilități, a declarat miercuri în parlament ministrul apărării, Dimităr Stoianov. Stoianov s-a exprimat cu prilejul dez
Prim-ministrul Canadei va fi prezent la discursul Ursulei von der Leyen despre Starea Uniunii din septembrie
Prim-ministrul canadian Mark Carney va fi prezent la discursul anual cheie al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 16 septembrie, la Strasbourg, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil european. Discursul privind starea Uniunii stabilește prioritățile și obiectivele Uniunii Europene pentru anul care urmează. Ac
Trump minimizează importanța vizitei șefului CIA la Moscova
Președintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept 'semi-rutină', adăugând că își dorește ca
Turcia consideră dizolvarea Forțelor democratice siriene crucială pentru stabilitatea Siriei (președinție)
Turcia a afirmat miercuri că disoluția Forțelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei, relatează AFP. 'În acest stadiu, disoluția SDF reprezintă un progres important pentru întărirea autorității statului în toată țara și reunirea diferitelor componente ale societății',
Ucraina: Zelenski a anunțat că a vizitat trupele de pe front
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri că a vizitat trupele într-o zonă din apropierea intersecției fronturilor de est și de sud, unde armata ucraineană a reușit recent să recupereze teren împotriva soldaților ruși, relatează AFP. 'Astăzi, împreună cu comandantul șef al forțelor armate, Mihailo Drapatîi, ne af
Președintele Iranului afirmă că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu presiunea lor economică
Președintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat miercuri că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice, au relatat media locale, preluate de AFP. 'Datorită măsurilor planificate de serviciile economice ale guvernului, Statele Unite nu vor obține nimic din presiunea lor economi
China: Xi Jinping pleacă duminică la summitul OCS de la Bișkek și în vizite de stat în Kârgâzstan și Egipt
Președintele chinez Xi Jinping se va deplasa duminică în Kârgâzstan, pentru o vizită de stat și pentru summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), urmată de o alta în Egipt, până pe 3 septembrie, a anunțat miercuri Ministerul de Externe, într-un comunicat, transmite AFP. În Egipt, Xi Jinping se va în
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale tot mai mari, prezicând un val semnificativ de imigrație în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP. Netanyahu a lăudat înființarea a aproape 300 de așezări și avanposturi agricole








