REPORTAJ Tururile gratuite ale orașului Tulcea din acest an au început în 'mahalaua grecească' (GALERIE FOTO)
Organizația de Management al Destinației Turistice (OMDT) Tulcea a reînceput, la finele săptămânii trecute, tururile gratuite prin municipiu oferite tuturor persoanelor care doresc să cunoască istoria orașului, primul tur din acest an prezentând 'mahalaua grecească' care a inclus atât clădiri de patrimoniu, cât și clădiri noi ridicate în locuri în care au trăit personalități ale urbei.
Tururile gratuite în municipiul Tulcea au debutat în anul 2024, atunci când au avut loc cinci asemenea evenimente. În anul următor, numărul lor s-a dublat, iar anul acesta, OMDT Tulcea și-a propus să organizeze cel puțin 15 tururi gratuite.
'Vrem ca Tulcea să fie un oraș turistic și nu poate fi așa, dacă nu-și cunoaște trecutul. Este nevoie ca tulcenii să înțeleagă că trăiesc într-un oraș cu o istorie atât de bogată și o cultură atât de diversificată. Asta este baza dezvoltării turistice. Sâmbătă și duminică, au fost primele tururi gratuite din acest sezon turistic, iar anul acesta vrem să organizăm cel puțin 15 asemenea evenimente', a declarat pentru AGERPRES managerul OMDT Tulcea, Alexandru Filip.
Turul prin mahalaua grecească a început în curtea Casei Avramide, acolo unde ghidul Adrian Dan le-a amintit celor aproape 30 de participanți că Imperiul otoman, care a stăpânit Dobrogea secole la rând, atunci când în Tulcea trăiau 14 minorități etnice, a împărțit actualul oraș în mahalale, despre relațiile internaționale dintre greci și români ale căror mărturii sunt cetățile de pe litoral, dar și despre proprietarul uneia dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, Alexa Avramide.
'Noi acum nu ne aflăm întâmplător în curtea unui fost coleg de oraș cu noi, Alexandris Avramidis sau Alexe Avramide sau Alexandru Avramide, depinde de contextul internațional. Pentru că atunci când a venit în Tulcea, era grec, Alexandris Avramidis, când grecii căutau ostași, el s-a dat albanez și se numea Alexe Avramidis, când albanezii căutau soldați, era român, Alexandru Avramide', a povestit Adrian Dan.
Pe actuala stradă Progresului, fostă Sfântul Nicolae, el a atras atenția asupra trotuarului, un martor tăcut al istoriei.
'Dacă ar fi să ne ghidăm după niște semne ale fostului oraș sunt aceste trotuare, din calcar marmorat, pe care pășim. Tulcea nu are un centru istoric consacrat, cum au alte orașe. Are vreo cinci, după părerea mea, iar în majoritatea vom vedea aceste trotuare. La început, erau lucioase, dar astăzi s-au mătuit', a spus ghidul turului gratuit.
Călătoria prin mahalaua grecească a continuat prin fața clădirilor de patrimoniu reabilitate din fonduri private sau bani publici, unul dintre imobilele cu istoric fiind casa Lichiardopol, aflată în stare avansată de degradare, din cauza unui bloc ridicat prin anii 2010. Clădirea de patrimoniu are și o istorie.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES FOTO
'Se spune că la etaj, la 1877, a fost semnat actul de alipire a Dobrogei de Țara Românească. E un fals. La 1964, când a început sistematizarea țării, foarte multe case și straturi de istorie au trebuit să fie rașchetate pentru a face loc noilor blocuri. Atunci, arhitecții au avut o misiune imposibilă, să convingă Partidul Comunist să salveze case de patrimoniu. Putem da exemplu Bucureștiul, unde hanul lui Manuc a fost salvat după ce s-a spus că acolo partidul a ținut ședințe secrete, atunci când era interzis. Nu este adevărat, dar clădirea a fost salvată. Așa s-a întâmplat și aici, cu această casă', a amintit Dan Adrian.
Turul a inclus și o primă vizită în biserica 'Buna Vestire', clădire de patrimoniu, construită între anii 1848 și 1854, de comunitatea greacă, imobil aflat în lucrări de reabilitare, dar și fostul cinematograf 'Popular', iar ghid a fost de data aceasta preotul paroh Daniel Petre.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES FOTO
'Eu am și plătit bilet când aici rulau filme, dar vorbeam cu unii de vârsta mea care spuneau că se cățărau pe gardul bisericii și vedeau filmul fără să plătească. Proprietar aici este Comunitatea greacă din Tulcea. În timpul comuniștilor, proprietatea le-a fost confiscată și transformată în cinematograf, iar după Revoluție a fost retrocedată. Sala a avut mai multe întrebuințări, inclusiv sală de bal, și era închiriată inclusiv de bresle', a afirmat preotul paroh Daniel Petre.
Fostul cinematograf 'Popular' înseamnă atât o sală acoperită, care pe timpul lucrărilor de reabilitare a fost împărțită și include chiar un altar, dar și o grădină unde rulau filme în aer liber.
'Cred că suntem printre puținii din Europa care acum, când bisericile se transformă în cinematografe, aici o sală de cinema este biserică', a spus preotul paroh Daniel Petre.
Turul trece pe străzi neasfaltate, pe lângă case în paragină, multe reconstruite, cu grădini păzite de câini gălăgioși. Unele case vechi aflate într-o stare avansată de degradare nu au nici măcar nici măcar un proprietar.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES FOTO
'Am înțeles că un dezvoltator imobiliar a cumpărat terenul din apropiere și intenționează să construiască un bloc, dar nu are cum pentru că această clădire nu are un proprietar', spune ghidul Adrian Dan, referindu-se la un imobil pe care se mai vede sigla Rodipet.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES FOTO
Alte clădiri vechi au fost dărâmate în timpul comunismului, iar în locul lor au fost construite imobile moderne.
'Aici a locuit Grigore Moisil. Tatăl lui, Constantin Moisil, a fost istoric, arheolog și un numismat român care a cerut să vină la Tulcea, pentru că știa ce poate oferi zona. A plăcut o învățătoare de aici de origine greacă, iar aici s-au pus bazele familiei Moisil. La vârsta de 4 ani, Grigore Moisil a fost nevoit să plece în Vaslui. În anii 1980, casa a fost demolată, terenul a fost valoros, iar la începutul anilor 2000 s-a construit această clădire modernistă, sediul Comunității Rușilor Lipoveni din România', a menționat Adrian Dan.
Toate transformările din centrul vechi al orașului sau din mahalaua grecească au explicație.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES FOTO
'Din contextelor internaționale, Tulcea a avut mereu de suferit, iar nota de plată a picat mereu pe umerii locuitorilor. Tot timpul a fost nevoie ca locuitorii să-și ridice din nou orașul și să-l reconstruiască de fiecare dată. Grecii au fost motorul urbanizării acestui oraș, din prisma modului lor de a vedea lucrurile. Ei au modelat orașul pe care-l vedem astăzi atât în case, instituții, canalizări, busturi. Ei au donat bani pentru construcția Colegiului dobrogean 'Spiru Haret' și au fost adevărați patrioți locali. În Primul Război Mondial, armata bulgară a făcut prăpăd în Tulcea, iar foarte multe documente de arhivă au dispărut, Monumentul Independenței și bustul lui Mircea cel Bătrân au fost distruse. După Primul Război Mondial, Tulcea nu și-a mai revenit la apogeul de altădată. Apoi a venit Al Doilea Război Mondial care a fost urmat de comunism. Comunismul a capturat toate proprietățile comunității elene, iar cei mai norocoși membri au putut sta într-o locuință în care erau proprietari, separați într-o cameră, iar în celelalte camere să fie chiriașii Partidului Comunist. După 1990, comunitatea elenă a reușit să dobândească sala elenă, dar și biserica, iar restul proprietății au plecat în proprietate privată. După Primul Război Mondial, au început să plece grecii, în 1930 (marea criză economică, n.red.), a mai plecat un val, în 1940, au început să plece bulgarii, în 1950, au plecat și germanii, iar în 1960, au plecat și evreii. Am rămas noi, care trăim în orașul lor, și ei care au trăit în orașul nostru', a încheiat primul tur gratuit al orașului Tulcea, Adrian Dan.
La finele turului, el a fost aplaudat.
'Am aflat foarte multe lucruri noi din orașul meu, despre clădiri pe lângă care trec zilnic. Am mai participat la vreo trei alte tururi și în fiecare aflu foarte multe elemente noi despre orașul meu. Contează foarte mult, pentru că specificul zonei este unic în România și sunt ultimele generații care pot duce mai departe povestea orașului', a afirmat Răzvan Ignat, unul dintre participanții la primul tur gratuit al Tulcei. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria asupra faptului că Ministerul Transporturilor și Investițiilor din această țară a modificat restricțiile de trafic pentru camioanele de mare tonaj aplicabile pentru perioada 23 - 25 octombrie. Potri
Cluj: Un bărbat a murit într-un accident rutier în Jucu
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit, miercuri seară, în urma unui accident rutier care a avut loc între două autoturisme, pe drumul național DN 1C, pe raza localității Jucu, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. 'Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un grav acciden
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, miercuri, la ora 18:03
Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri, la ora locală 18:03, în Moldova, în județul Botoșani, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 5,7 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 14 km sud-est de Botoșa
Suceava: Circulație restricționată pe DN 2, din cauza numărului mare de camioane din Vama Siret
Circulația pe drumul național DN 2 între Siret și Bălcăuți a fost restricționată, miercuri, ca urmare a coloanei mari de camioane din Vama Siret, informează Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași.
Hunedoara: Protestul de la exploatarea Vulcan continuă; 67 de mineri sunt încă în subteran
Protestul declanșat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajați aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulțumiți de diferențele la salariu pe care minerii transferați de la Lupeni le-au constatat în comparație cu colegii lor de la mina Vulcan. Prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, a
VIDEO Vrancea: Exercițiu de intervenție în cazul unui cutremur de 7,4 grade, la un colegiu din Focșani
Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic 'Ion Mincu' din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspector
Botoșani: Prefectura atacă, pentru a doua oară, o hotărâre a Consiliului Local privind jocurile de noroc
Prefectul județului Botoșani, Raluca Curelariu, a sesizat, miercuri, Tribunalul Botoșani și a cerut anularea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani nr. 335 din 14 octombrie 2026 privind autorizarea și condițiile de funcționare ale operatorilor de jocuri de noroc, pe motiv că prezintă 'vicii grave de legalitate', se arată într-un comunicat de
Ciucu: Reamenajarea zonei Bălcescu-Magheru-Piața Romană va începe, cel mai probabil, în primăvara lui 2029
Primăria Capitalei și Ordinul Arhitecților din România au anunțat lansarea primei etape a unui proces amplu de consultare publică aferentă concursului internațional de soluții pentru reamenajarea zonei cuprinse între Piața Romană și Piața Universității, bulevardele G-ral Gheorghe Magheru și Nicolae Bălcescu și spațiile publice adiacente.
Harghita: Producții bune la cereale și cartofi; preț mic la poarta fermei, dar producătorii se tem de creșterea costurilor
Producțiile agricole din județul Harghita au fost bune în acest an, însă prețurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât și la cartofi produc îngrijorare în rândul fermierilor. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, pentru AGERPRES, că la grâu s
Hunedoara: Peste 90 de mineri s-au autoblocat în subteranul minei Vulcan; prefectul discută cu protestatarii
Peste 90 de mineri erau, miercuri, autoblocați în subteranul Minei Vulcan, nemulțumiți de diferențele de bani, în minus, pe care le-au constatat atunci când au primit fluturașii de salariu, conform celor anunțate de liderii Sindicatului Muntele, de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Prefectul județului Hunedoara, Sze
Bihor: Peste 7.000 de participanți la ''Higheghe și vin'', în patru orașe din județ (GALERIE FOTO)
A doua ediție a proiectului ''Higheghe și vin'', organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, a reunit peste 7.000 de spectatori și dansatori la evenimentele desfășurate în Oradea, Marghita, Beiuș și Salonta, în perioada 27 septembrie - 18 octombrie, au informat miercuri organizatorii. Potrivit unui comunica
Buzău: O dronă prăbușită a fost găsită în comuna Robeasca; specialiștii fac verificări
O dronă prăbușită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din județul Buzău, la fața locului deplasându-se specialiștii Ministerului Apărării Naționale (MApN) și ai Serviciului Român de Informații (SRI), care fac verificări. Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, drona este în localitatea Moșești, c
Accident în Capitală cu un motociclist proiectat între două mașini; bucăți din caroserie au lovit un tramvai
Un motociclist a fost rănit miercuri după ce a fost lovit de un autoturism în zona Mihai Bravu din Capitală, fiind apoi proiectat între alte două mașini. În urma impactului, bucăți din caroserie au lovit un tramvai. ''Astăzi, în jurul orei 10:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu p
Gorj: Amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unei ample acțiuni pe un șantier din Târgu Jiu
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de aproximativ 800.000 de lei în urma unui amplu control care a avut loc pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde sunt ridicate mai multe blocuri, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al instituției, Bianca Văcaru. Potrivit acesteia, verificările au viza









