logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Negocierile SUA-Iran de la Islamabad s-au încheiat fără un acord; Pakistanul cere menținerea armistițiului

Image

Mediatorul pakistanez Ishaq Dar a declarat duminică încheiate discuțiile de pace dintre Statele Unite și Iran, începute sâmbătă la Islamabad, îndemnând părțile beligerante să continue să respecte acordul de încetare a focului încheiat miercuri, informează EFE.

'Sperăm că ambele părți vor menține un spirit pozitiv pentru a obține o pace durabilă și prosperitate pentru întreaga regiune și nu numai. Este imperativ ca părțile să continue să își respecte angajamentul față de încetarea focului', a declarat ministrul pakistanez de externe, Ishaq Dar, într-un comunicat.

Aceste negocieri de pace, primul contact direct la cel mai înalt nivel între SUA și Iran din ultimii 47 de ani, s-au încheiat în zorii zilei de duminică după 21 de ore de dialog fără a se ajunge la un acord, potrivit vicepreședintelui american JD Vance, care a vorbit cu presa din capitala pakistaneză.

Ministrul pakistanez nu a menționat conținutul negocierilor în comunicatul său, dar a subliniat rolul țării sale ca mediator cheie.

'Împreună cu șeful forțelor armate și șeful statului major al armatei, Syed Asim Munir, am contribuit la mediere în cadrul mai multor runde de negocieri intense și constructive între ambele părți, care au continuat în ultimele 24 de ore și s-au încheiat în această dimineață', a declarat ministrul pakistanez de externe, exprimându-și recunoștința față de ambele părți pentru 'recunoașterea eforturilor Pakistanului de a contribui la încetarea focului și a rolului său de mediator'.

'Pakistanul a jucat și va continua să joace un rol vital în facilitarea dialogului și a interacțiunii dintre Iran și Statele Unite în viitor', a afirmat el, fără a oferi detalii suplimentare dacă va exista o a doua fază a discuțiilor.

Delegația SUA a părăsit Islamabadul cu o ofertă finală foarte simplă pentru Iran: un memorandum de înțelegere.

Potrivit lui Vance, care a refuzat să furnizeze detalii despre conținutul negocierilor, principalul obstacol a fost eșecul Iranului de a se angaja să nu urmărească obținerea unei arme nucleare pe termen lung.

'Adevărul este că trebuie să vedem un angajament ferm că nu vor urmări o armă nucleară sau instrumentele care le-ar permite să dobândească una rapid. Acesta este obiectivul principal al președintelui Statelor Unite și asta am încercat să realizăm prin aceste negocieri', a spus el.

Teheranul a declarat duminică că 'nimeni nu se aștepta' ca SUA și Iranul să ajungă la un acord în prima rundă de negocieri, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, transmite AFP.

'A fost clar de la început că nu ar trebui să ne așteptăm să ajungem la un acord într-o singură sesiune (de negocieri). Nimeni nu se aștepta la asta', a declarat Esmaeil Baqaei la televiziunea de stat iraniană, descriind atmosfera ca fiind una de suspiciune și neîncredere.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe a declarat, de asemenea, că este 'sigur că contactele noastre cu Pakistanul, precum și cu ceilalți prieteni ai noștri din regiune, vor continua'.

Iranul a atribuit eșecul acestor prime discuții 'cerințelor nerezonabile' ale SUA, potrivit televiziunii de stat iraniene. Esmaeil Baqaei a invocat 'complexitatea problemelor și condițiilor din jurul negocierilor'.

'În timpul acestei runde au fost adăugate noi subiecte, inclusiv Strâmtoarea Ormuz și probleme regionale, fiecare cu propriile condiții și considerații specifice', a adăugat el. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 1317

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-08-2026 00:14

Liderul întemnițat al PKK, Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în dezarmare, potrivit partidului pro-kurd

Liderul aflat în închisoare al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în procesul de dezarmare a combatanților, etapă majoră a procesului de pace care vizează încetarea a peste patru decenii de gherilă, a afirmat miercuri deputatul Mithat Sancar, notează AFP.

Politic Ex 26-08-2026 23:27

Mexic: Președinta Sheinbaum, interpelată cu privire la violențele împotriva jurnaliștilor

Zeci de instituții de presă mexicane s-au asociat miercuri cu ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) pentru a o interpela pe președinta Claudia Sheinbaum și autoritățile cu privire la violențele care îi vizează pe profesioniștii din mass-media din această țară, unde șapte jurnaliști au fost uciși de la începutul anului, notează AFP.

Politic Ex 26-08-2026 22:25

Cipru: Liderii rivali convin să se întâlnească săptămânal

Liderii celor două părți ale Ciprului au convenit miercuri să organizeze întâlniri săptămânale, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a îndemnat să își intensifice eforturile în vederea negocierilor de reunificare, blocate de ani de zile, transmite AFP. Guterres s-a implicat persona

Politic Ex 26-08-2026 21:10

Comisia Europeană nu comentează acordul la care a ajuns Meta în SUA, susține că e în dialog cu compania

Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al rețelelor sale sociale Facebook și Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Reuters. El a

Politic Ex 26-08-2026 19:53

Franța poate fi ținta unor acțiuni de război hibrid mai brutale, avertizează șefa serviciului de informații interne

Franța trebuie să ia în calcul că trebuie să facă față unor acțiuni de război hibrid mai brutale pe teritoriul său, a declarat marți șefa serviciului francez de informații interne, dând exemplul dronelor explozive descoperite pe aeroportul german din Leipzig, relatează AFP. 'Descoperirea unei drone explozive la Leipzig care urma, după toate pro

Politic Ex 26-08-2026 18:32

Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza avertizează asupra unui 'punct fără întoarcere'

Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza, Nikolai Mladenov, a avertizat miercuri asupra unui 'punct fără întoarcere' în cazul în care planul de pace pentru teritoriul palestinian, aflat în prezent în impas, va eșua, relatează AFP. 'Gaza nu mai poate rezista unei alte catastrofe. Dacă armi

Politic Ex 26-08-2026 17:24

Trump afirmă că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei este mort

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că nu crede că ghidul suprem iranian Mojtaba Khamenei, care nu a mai fost văzut în public de la sfârșitul lui februarie, este mort, relatează AFP și Reuters. 'Nu cred că este mort. A fost rănit foarte grav', a declarat președintele american într-un interviu pentru prezentatorul co

Politic Ex 26-08-2026 17:14

BTA: Vânătoarele de mine, necesare pentru a consolida capabilitățile navale ale Bulgariei, spune ministrul apărării

Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităților Bulgariei, dat fiind că Marina are în dotare în prezent trei, iar achiziționarea a încă șapte ar dezvolta și mai mult aceste capabilități, a declarat miercuri în parlament ministrul apărării, Dimităr Stoianov. Stoianov s-a exprimat cu prilejul dez

Politic Ex 26-08-2026 16:55

Prim-ministrul Canadei va fi prezent la discursul Ursulei von der Leyen despre Starea Uniunii din septembrie

Prim-ministrul canadian Mark Carney va fi prezent la discursul anual cheie al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe 16 septembrie, la Strasbourg, a declarat miercuri pentru AFP un responsabil european. Discursul privind starea Uniunii stabilește prioritățile și obiectivele Uniunii Europene pentru anul care urmează. Ac

Politic Ex 26-08-2026 16:52

Trump minimizează importanța vizitei șefului CIA la Moscova

Președintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept 'semi-rutină', adăugând că își dorește ca

Politic Ex 26-08-2026 16:37

Turcia consideră dizolvarea Forțelor democratice siriene crucială pentru stabilitatea Siriei (președinție)

Turcia a afirmat miercuri că disoluția Forțelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei, relatează AFP. 'În acest stadiu, disoluția SDF reprezintă un progres important pentru întărirea autorității statului în toată țara și reunirea diferitelor componente ale societății',

Politic Ex 26-08-2026 16:19

Ucraina: Zelenski a anunțat că a vizitat trupele de pe front

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri că a vizitat trupele într-o zonă din apropierea intersecției fronturilor de est și de sud, unde armata ucraineană a reușit recent să recupereze teren împotriva soldaților ruși, relatează AFP. 'Astăzi, împreună cu comandantul șef al forțelor armate, Mihailo Drapatîi, ne af

Politic Ex 26-08-2026 15:39

Președintele Iranului afirmă că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu presiunea lor economică

Președintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat miercuri că Statele Unite nu vor obține 'nimic' cu noua lor presiune economică asupra Republicii Islamice, au relatat media locale, preluate de AFP. 'Datorită măsurilor planificate de serviciile economice ale guvernului, Statele Unite nu vor obține nimic din presiunea lor economi

Politic Ex 26-08-2026 15:35

China: Xi Jinping pleacă duminică la summitul OCS de la Bișkek și în vizite de stat în Kârgâzstan și Egipt

Președintele chinez Xi Jinping se va deplasa duminică în Kârgâzstan, pentru o vizită de stat și pentru summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS), urmată de o alta în Egipt, până pe 3 septembrie, a anunțat miercuri Ministerul de Externe, într-un comunicat, transmite AFP. În Egipt, Xi Jinping se va în

Politic Ex 26-08-2026 14:47

Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaționale tot mai mari, prezicând un val semnificativ de imigrație în acest teritoriu palestinian ocupat, relatează AFP. Netanyahu a lăudat înființarea a aproape 300 de așezări și avanposturi agricole