Filmul 'Fjord', regia Cristian Mungiu - selectat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes
Filmul 'Fjord', cel mai recent lungmetraj regizat de Cristian Mungiu, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes, unde va concura pentru Palme d'Or, cea mai prestigioasă distincție acordată filmului de autor.
''Fjord' este, în mai mare măsură decât oricând în cariera mea, rezultatul unui efort colectiv, al unei coproducții extinse și a unei distribuții internaționale care au acționat împreună în cel mai solidar mod cu putință. A fost o bucurie să lucrez cu un grup de actori formidabili, cu Sebastian Stan și Renate Reinsve, și le mulțumesc tuturor pentru efortul de a mă fi urmat, cu atâta generozitate, în felul meu de a face filme. Cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi pentru eforturile noastre este această selecție la Cannes, locul în care cinematograful este respectat, apreciat și așteptat ca nicăieri altundeva în lume', a declarat Cristian Mungiu, potrivit unui comunicat Mobra Films transmis joi AGERPRES.
'Fjord' este primul film în limba engleză regizat de Cristian Mungiu și totodată primul film 'românesc' în care joacă actorul american de origine română Sebastian Stan.
Pelicula a fost filmată în mare parte în Norvegia, în primăvara anului 2025, și reunește actori care vorbesc engleză, norvegiană, suedeză și română.
Filmul spune povestea soților Lisbet și Mihai Gheorghiu, care se mută într-un sat dintr-un mic fiord norvegian, unde se împrietenesc cu vecinii lor, soții Halberg. Copiii celor două familii devin apropiați, în ciuda diferențelor de educație și valori, se arată în prezentarea peliculei.
Sebastian Stan interpretează rolul unui tată ale cărui convingeri despre educație, viață personală și familie sunt puse la încercare.
'Sunt încântat să mă întorc la Cannes cu această poveste importantă și universală despre familie și despre felul în care ea poate fi ea pusă la încercare atunci când valorile și viziunile asupra lumii diferă. Să lucrez împreună cu un cineast reputat precum Cristian Mungiu pe o poveste românească, într-o coproducție românească și alături de o echipă incluzând mulți români a fost o mare bucurie pentru mine și împlinirea unei dorințe pe care o aveam de ani de zile. Abia aștept să împărtășesc acest film cu exigenții spectatori de la Cannes, dar și cu cei din întreaga lume', a spus Sebastian Stan.
Din distribuție fac parte, alături de Sebastian Stan și Renate Reinsve: Lisa Loven, Lisa Carlehed, Adrian Titieni, Ana Bodea, Alin Panc, Giulia Nahmany, Vanessa Ceban și Jonathan Breazu. Renate Reinsve interpretează rolul unei mame aflate între două culturi, preocupată de binele copiilor săi.
'Filmarea pentru 'Fjord' a fost una dintre cele mai grozave experiențe pe care am avut-o în viața mea. Am învățat atât de multe de la Cristian și de la felul lui de a aborda atât personajele, cât și secvențele în ansamblu, iar locurile în care am filmat au fost extraordinare. Sunt foarte fericită să mă întorc la Cannes și mândră să fiu parte din acest proiect', a spus Renate Reinsve.
'Fjord' este cel de-al cincilea film consecutiv al lui Cristian Mungiu selectat în competiția de la Cannes, după 'RMN' (2022), 'Bacalaureat' (premiul pentru regie, 2016), 'După dealuri' (premiile pentru scenariu și interpretare feminină, 2012) și '4 luni, 3 săptămâni și 2 zile' (Palme d'Or, 2007). În 2013, regizorul a fost membru al juriului festivalului.
Considerat cel mai important eveniment cinematografic din lume, Festivalul de Film de la Cannes are loc anul acesta între 12 și 23 mai. În competiția oficială au fost selectate 22 de filme din peste 2.900 înscrise.
'Fjord' este o coproducție România, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Premieră 'Clara Haskil. Preludiu și fugă' - la TNB; Medeea Marinescu: Am vrut să fac spectacolul pentru generația tânără
One-woman show-ul 'Clara Haskil. Preludiu și fugă', în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a fost prezentat în premieră, vineri seară, la Sala Pictură a Teatrului Național 'I. L. Caragiale' din București.
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Leila Popovici preia conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'
Leila Popovici a preluat, începând de vineri, conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', în urma numirii lui Emil Pantelimon în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. 'Îi urez Leilei Popovici mult succes în această nouă responsabilitate. Am
Ministerul Culturii anunță noi investiții în muzeele și instituțiile culturale din București
Investițiile în infrastructura culturală din București înregistrează noi evoluții, prin avansarea unor proiecte de consolidare, restaurare și extindere a unor importante instituții muzeale, printre progresele recente regăsindu-se semnarea autorizației de construire pentru Muzeul 'Ion și Dr. Nicolae Kalinderu', precum și stabilirea unor direcții de
Regizorul Răzvan Ioan Dincă, despre premiera 'Giselle': E un altfel de spectacol, cel puțin la Opera Națională
'Giselle', de Adolphe Charles Adam, prezentat în premieră vineri seară la Opera Națională București, reprezintă 'un altfel de spectacolul de balet', a afirmat Răzvan Ioan Dincă, regizorul care a pus în scenă această nouă montare. 'Contactul meu cu această artă e unul profund, dar acum sunt într-o altă ipos
Olt: Zidurile unei așezări civile romane și o necropolă medievală, descoperite sub o stradă din Corabia
Un zid de incintă al așezării civile de la Sucidava, din epoca romană, și o necropolă medievală au fost descoperite pe o stradă din cartierul Celei din Corabia, în timpul cercetărilor pentru descărcarea de sarcină arheologică în vederea extinderii rețelelor de utilități. Cercetările au fost efectuate de arheologul Florin Ciulavu de la Muzeu
Paulina Popoiu - un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
Dr. Paulina Popoiu a obținut un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', în urma desfășurării analizei noului proiect de management. 'În baza prevederilor articolului 8 litera o) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea analizei noului proiect de management al doamnei Paulina Po
Festival of Thinking 2026: Patru zile de dezbateri, mentorat și proiecții de film la ICR New York
Festival of Thinking New York 2026, care va reuni antreprenori, investitori, cineaști și profesioniști din industriile creative, se va desfășura în perioada 17 - 20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din New York. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul evenimentului, un proiect cultural organizat de Asociați
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Proiectul 'România - Țară Invitată de Onoare Frankfurt 2028' - coordonat de Ministerul Culturii; parteneriat cu ICR și organizațiile profesionale
Proiectul destinat participării României în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniu. 'Pregătirile pentru participarea Rom&a
Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'
Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P
Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București
Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno
Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026
Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r










