Cel puțin trei morți, inclusiv un copil, într-un atac rus asupra Odesei
Cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, au fost ucise într-un atac rus asupra Odesei, în sudul Ucrainei, a anunțat luni șeful administrației militare a orașului, Serghii Lîsak, transmite AFP.
'În urma atacului inamic efectuat în cursul nopții, deplângem din păcate trei morți, inclusiv un copil', a scris Lîsak pe Telegram.
El a adăugat că atacul, care a lovit clădiri rezidențiale, a provocat de asemenea rănirea a două persoane, dintre care două grav.
Odesa, oraș cu un milion de locuitori și port important la Marea Neagră, prin care trec majoritatea exporturilor ucrainene, este vizat în mod regulat de Moscova.
De partea rusă, guvernatorul regiunii Krasnodar (sudul Ucrainei), Veniamin Kondratiev, a raportat 'atacuri masive cu drone' din partea Ucrainei, care au rănit cel puțin opt persoane și au avariat clădiri de apartamente și case, începând de duminică dimineață.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de agenția de presă Tass, apărarea aeriană a doborât 50 de drone ucrainene deasupra Rusiei în noaptea de duminică spre luni.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Taxe vamale: Discuțiile dintre Statele Unite și Mexic continuă în ciuda disputei cu Ottawa (președintă)
Negocierile comerciale dintre Mexic și Statele Unite continuă, a indicat luni președinta mexicană Claudia Sheinbaum, asigurând că actuala confruntare dintre Washington și Ottawa nu va avea repercusiuni asupra țării sale, notează AFP. Canada și Mexicul fac parte din acordul de liber schimb CUSMA (ACEUM) cu Statele Unite. Acestea se numără
Belgradul își reiterează cererea de eliberare a lui Mladic pentru a fi tratat în Serbia
Ministrul sârb al justiției, Nenad Vujic, a reiterat luni cererea sa de eliberare a fostului lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, pentru ca acesta să primească tratament medical în Serbia, afirmând că decesul său 'poate surveni în orice moment', notează AFP. Ratko Mladic, 84 de ani, fost gener
Iran: Șeful armatei pakistaneze a discutat cu președintele Pezeshkian
Puternicul șef al armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir, a cărui țară joacă rolul de mediator între Iran și Statele Unite, a discutat luni, la Teheran, cu președintele iranian Masoud Pezeshkian, a anunțat luni televiziunea de stat iraniană, informează AFP. Întâlnirea a avut loc după ce președintele american Donald Trump a
Statele Unite au retras Siria de pe lista țărilor susținătoare ale terorismului
Statele Unite au anunțat luni că au eliminat Siria de pe lista lor cu statele care susțin terorismul, o listă pe care această țara se afla de 47 de ani, decizie ce reprezintă o nouă etapă în ridicarea treptată a sancțiunilor americane împotriva Damascului, relatează agențiile AFP și Reuters. Administrația președintelui american Don
Netanyahu afirmă că Iranul a încercat să-i ucidă unul dintre fii
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a susținut luni că Iranul a încercat să-l asasineze pe unul dintre cei doi fii ai săi, fără a oferi detalii suplimentare, relatează AFP. 'Ceva incredibil s-a întâmplat: Iranul l-a luat drept țintă pe unul dintre fiii mei. Iranul a încercat să-l ucidă pe unul dintre fiii mei', a spus Netanya
Noile sancțiuni americane împotriva Iranului vizează transporturile, tehnologia, activele digitale și aurul
Statele Unite vor impune Iranului o nouă serie de sancțiuni, care vor fi îndreptate împotriva sectoarelor considerate 'vitale' pentru Teheran, inclusiv aurul, activele digitale și transportul maritim, a anunțat luni secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, transmite AFP. 'Noile decizii privind sancțiunile sect
Strâmtoarea Ormuz: Antonio Guterres propune ajutorul ONU pentru a facilita transportul fertilizatorilor
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a propus luni ca instituția pe care o conduce să joace rolul de 'facilitator' pentru transportul maritim al fertilizatorilor, în prezent fragilizat de paralizia traficului în Strâmtoarea Ormuz, relatează AFP. 'Obiectivul este simplu: reducerea riscurilor imediate, favorizarea unui tranz
Italia: Meloni a vizitat orașul Amatrice la comemorarea victimelor seismului devastator din urmă cu exact un deceniu
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a făcut o vizită luni în orașul Amatrice, din centrul țării, pentru a le aduce un omagiu sutelor de victime ale seismului devastator care a lovit zona în urmă cu 10 ani, relatează dpa. 'Nu vom uita niciodată noaptea de 24 august 2016', a declarat Meloni, citată într-un comunicat al biroului său
Președintele Columbiei ordonă expulzarea imigranților ilegali
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat ca în această săptămână serviciile de imigrare și poliția să înceapă operațiuni coordonate pentru a-i expulza din țară pe imigranții fără acte, relatează AFP. Acest președinte de extremă dreapta a venit la putere pe 7 august cu o agendă intransigentă, suspendată după un cutremur putern
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranșe din asistența financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în fața mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de către Uniunea Europeană în tranșe anul acesta și anul viitor să fie plătit în avans pentru a acoperi deficitul de 27 de miliarde de dolari al bugetului ucrainean al apărării, relatează agenț
SUA: Confuzie în Alaska, unde doi candidați cu același nume se înfruntă pentru un loc în Senat
Doi candidați republicani cu numele de Dan Sullivan se înfruntă în cursa electorală pentru un loc în Senat în Alaska, unul dintre ei fiind susținut de o a treia persoană cu același nume, fost primar al capitalei Anchorage, relatează AFP. Dan S. Sullivan, senator la final de mandat din Alaska susținut de președintele Donald Trump, î
Danemarca va despăgubi 13 foști rezidenți care au fost victime ale abuzurilor într-un cămin de copii
Treisprezece foști rezidenți ai unui orfelinat danez, victime ale abuzurilor, inclusiv violuri, în cppilărie, vor primi despăgubiri în valoare de 300.000 de coroane (40.000 de euro), a anunțat luni Ministerul danez al Afacerilor Sociale, conform AFP. Între 1949 și 1976, 'relatările personale și informațiile ministerului arată deficiențe g
Macron le cere aliaților din Coaliția de Voință să intensifice lupta împotriva flotei fantomă a Rusiei
Președintele francez Emmanuel Macron a cerut luni acțiuni mai dure împotriva așa-numitei flote fantomă a Rusiei și măsuri care să facă mai dificil importul de produse cheie, relatează dpa. Macron a propus organizarea unei reuniuni ministeriale în următoarele săptămâni 'dedicate combaterii flotei fantome, pentru a ne asigura că acționăm or
Rebelii houthi din Yemen revendică un atac asupra unui petrolier saudit în Marea Roșie
Rebelii houthi, susținuți de Iran, au revendicat luni un atac asupra unui petrolier saudit în largul Yanbu, port saudit strategic la Marea Roșie, în cadrul blocadei pe care o anunțaseră contra flotei saudite, transmite AFP. Atacul cu 'rachetă balistică' a 'provocat un incendiu la bordul navei și a făcut ca alte nave prezente în zo
Iranul 'se prăbușește complet', susține Trump înaintea anunțării noilor sancțiuni economice
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se 'prăbușește complet', cu numai câteva ore înainte ca Washingtonul să anunțe detalii despre noile sancțiuni economice împotriva Teheranului, care vede în această măsuri o 'recunoaștere a înfrângerii' din partea SUA, relatează AFP. 'IRANUL SE PR









