Pop: E cel mai important moment din istorie; putem începe acțiunea unificării cu Republica Moldova
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, joi, la ședința de constituire a Consiliului Academic Român (CAR) că, prin transformările care au avut loc în Republica Moldova, e cel mai important moment din istorie în care putem începe acțiunea unificării.
În acest context, Pop a vorbit despre dificultatea înființării unei noi filiale a Academiei Române la Chișinău.
'Nu reușim într-o țară în care 82% din locuitori se declară români sau moldoveni și în care, prin Constituție, limba țării e limba română. (...) Și ne chinuim pentru că nu avem cadrul legislativ, fiindcă în legea din 2001, așa este legea noastră, cineva a scris că Academia Română are trei filiale și le-a înșirat în lege, ceea ce e o restricție. În lege trebuie scris, după părerea mea, Academia Română funcționează cu centrul la București și are filiale. Unde vreau ea. Și în statute și în regulamente scria despre ele. Or, noi ne chinuim de atât timp și nu reușim. Acum (...) am pornit, cumva, la Parlament, aceste lucruri, dar merg foarte încet. Dacă s-ar schimba Legea Academiei, cum am propus... N-am propus o nouă lege, că o nouă lege ar fi cerut încă 30 de ani pentru noi, că nu ne pricepem să pornim lucruri, nu știm exact cum s-o facem', le-a spus Ioan-Aurel Pop președinților instituțiilor membre ale CAR.
Colegii maghiari, a punctat istoricul, au făcut-o într-un an, când au înființat filială la Cluj.
'Eu îi știu, că le vorbesc limba. Îi cunosc, știu cum au făcut-o. Noi nu reușim. Eu sper, acum, împreună cu toții, aici, să reușim să urnim, să facem o modificare a legii, ca să putem face la Chișinău filială. Domnul președinte( Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei - n.r.) mă asigură că, din colegii domniei sale, circa 80% ar vrea să fie parte a Academiei Române. Sigur că pentru asta statul român trebuie să facă un efort de mai multe feluri. Nu îl spun eu acum care e. Dar nu se poate altfel, fără un efort al statului român, Mica Românie de peste Prut, care s-a chinuit atâta vreme, încât ne mirăm că mai e... De aceea, cred că împreună, cum suntem acum aici, dând un exemplu de Consiliu Academic Român, că for am vrut să-l numim, dar for mai este', a declarat Ioan-Aurel Pop.
Președintele Academiei a pledat pentru începerea 'acțiunii unificării', fructificând 'transformările care au avut loc în Republica Moldova', urmând exemplul unirii Basarabiei cu România din 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi), care s-a realizat 'prin unitatea culturală și științifică'.
'În acest moment, prin transformările care au avut loc în Republica Moldova, e cel mai important moment din istorie în care putem începe acțiunea unificării. Iar acțiunea unificări a început - cea veche - prin unitatea culturală și științifică. Iar dacă noi vom da un exemplu - și suntem aici împreună, nu ne-a chemat nimeni să ne unim. Așa am vrea, din sufletul nostru de români. Dacă putem face acest lucru, societatea va înțelege că lucrurile pot merge înainte. Altminteri, ne vor trebui alți 50 de ani să ne tot gândim', a susținut Ioan-Aurel Pop.
***
La sediul Academiei Române a avut loc, joi, ceremonia de lansare a Consiliului Academic Român (CAR), constituit de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, care funcționează ca o platformă de cooperare științifică la cel mai înalt nivel în spațiul românesc. Din CAR fac parte cele două academii inițiatoare și patru academii de ramură din România.
Memorandumul, Acordul de constituire și Statutul CAR au fost semnate de președinții celor șase instituții membre: Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Academia de Științe Juridice din România, Academia de Științe Medicale din România, Academia de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' și Academia de Științe Tehnice din România.
Tot joi a avut loc și prima ședință a Consiliului de coordonare, în cadrul căreia urmează să fie alese structurile de conducere. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Începe Bucharest International Film Festival - BIFF 2026; opt pelicule din Europa și Asia
Singura competiție internațională de lungmetraje din București, care se va desfășura de vineri până pe 27 septembrie, reunește în acest an opt filme din Europa și Asia, dintre care șapte vor putea fi văzute pentru prima dată în România. 'Selecția aduce la București producții premiate sau prezentate în cadrul u
Expoziția temporară 'Brâncovenii: putere și moștenire', la Palatul Suțu din Capitală
Expoziția temporară 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', care reunește portrete ale familiei Brâncoveanu și ale urmașilor, alături de reprezentări ce documentează felul în care memoria acestei familii a fost construită și transmisă de-a lungul generațiilor, va fi deschisă vineri, de la or
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană până pe 22 septembrie; filme, proiecții, spectacole de muzică și poezie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, de vineri până pe 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la sediul central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comunicat BMB transmis AGERPRES, s
Bihor: TIFF Oradea revine cu peste 30 de filme și evenimente speciale; pentru prima dată în vie (GALERIE FOTO)
TIFF Oradea revine, între 25 și 27 septembrie, cu cea de-a noua ediție, peste 30 de filme și evenimente speciale care duc cinematografia dincolo de sălile de cinema. Potrivit managerului TIFF Oradea, Claudia Droc, festivalul își extinde programul cu două locații noi, Cinema Palace - Lotus și Viile Familia Darabont, unde va avea loc
Cluj: S-a deschis FITT, festivalul în care arta întâlnește cu neuroștiința
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) și-a deschis porțile, joi seară, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, în prezența unui numeros public. 'Acest festival s-a născut ca un semn de recunoștință pentru fiecare dintre dumneavoastră. (...) Fiecare dintre dumneavoatră care m-ați întâlnit m-ați p
Harghita: Experiența comunei Frumoasa în protejarea imaginii satului, prezentată la o conferință organizată de CJ
Experiența de peste 20 de ani a comunei Frumoasa în protejarea patrimoniului construit și a imaginii tradiționale a localității a fost prezentată, joi, în cadrul unei conferințe dedicate protejării imaginii satului, organizată în localitate de Consiliul Județean, în parteneriat cu administrația locală și Asociația pentru Frumoasa. Zeci
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la MNIR
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' a fost lansată joi la Muzeul Național de Istorie a României. Emisiunea prezintă coiful de la Coțofenești și două brățări dacice, artefacte de o valoare istorică excepțională care au fost furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Assen, Olanda, recuperate d
Filmul 'Fjord', în regia lui Cristian Mungiu, va avea premiera în România pe 15 ianuarie 2027
Filmul 'Fjord', cu care Cristian Mungiu a câștigat cel de-al doilea Palme d'Or din cariera sa și care este desemnat propunerea României pentru Premiile Oscar, va avea premiera națională pe 15 ianuarie 2027, informează un comunicat al Mobra Films transmis, joi, AGERPRES. Lansarea va fi marcată de o gală la Sala Palatului din București, l
Reprezentanți ai Departamentului de Stat american - primiți de Patriarhul BOR; libertatea religioasă - pe agenda întrevederii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, l-a primit, joi, pe Riley Barnes, ambasador cu Însărcinări Speciale pentru Libertatea Religioasă Internațională în cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii și secretar adjunct al Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, discuțiile vizând situația geopolitică și religioas
Art Safari New Museum deschide al doilea sezon al anului: Expoziții Brâncuși și Mungiu, printre propuneri
Art Safari New Museum a deschis, joi, în Amzei 13, cel de-al doilea sezon expozițional din acest an, până pe 20 decembrie iubitorii artei putând descoperi, printre altele, o expoziție despre Brâncuși și muzele care i-au influențat creația, curatoriată de Doina Lemny, și o incursiune în curentul Pop Art, curatoriată de Alexandre Eram, cu icons al
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin' - concert extraordinar în curtea Spitalului Colțea, pe 23 septembrie
Corul Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', dirijat de Anna Ungureanu, alături de copii din corurile Cantus Mundi, vor susține pe 23 septembrie, începând cu ora 20:45, un concert extraordinar în curtea Spitalului Clinic Colțea din București. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, evenimentul este dedicat medicilo
MNAR: Tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi'
Un nou tur ghidat în expoziția 'Muzeul Muzeelor', dedicat lucrării 'Vânzătorul de lămâi', pictură olandeză din secolul al XVII-lea, provenită din colecția Muzeului Național Brukenthal, va avea loc, joi, de la ora 18:00, la Muzeul Național de Artă al României. 'De la Hausbuchmeister la Albrecht Durer sau Lucas Cranach
MNAR/Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin, după restaurare, în Galeria de Artă Europeană
Două valoroase opere de artă aparținând școlii germane revin în Galeria de Artă Europeană de la Muzeul Național de Artă al României, în urma unui îndelung și laborios proces de restaurare. Realizate de Lucas Cranach cel Bătrân, unul dintre marii pictori ai Renașterii germane, lucrările 'Decapitarea Sfântului Ioan B
Emisiunea de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric' - lansată la Muzeul Național de Istorie
Muzeul Național de Istorie a României găzduiește joi, începând cu ora 14:00, lansarea emisiunii de mărci poștale 'Aurul dacilor. Reîntregirea Tezaurului Istoric', eveniment organizat în parteneriat cu Romfilatelia și Compania Națională Poșta Română. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis AGERPRES, în cadrul
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.












