Fotbal: Radu Drăgușin - Cu Turcia trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial
Istanbul - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Țone, transmite: Fundașul Radu Drăgușin a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că România trebuie să demonstreze că merită să se califice la Cupa Mondială în barajul cu Turcia, care va fi decis de detalii și nu de valoarea celor două formații.
'Îl vedem ca pe un meci decisiv, cu siguranță. Un meci în care trebuie să demonstrăm că merităm să mergem la Mondial și asta vom arăta pe teren. Bineînțeles că noi credem în calificare, dacă nu am fi crezut nu mai eram aici. Atmosfera este bună la echipă, este pozitivă, încrezătoare, dar nu este de ajuns. Am pregătit foarte bine acest meci și detaliile vor face diferența suntem pregătiți pentru mâine și trebuie să arătăm că merităm să mergem la Mondiale', a declarat Drăgușin.
Jucătorul lui Tottenham spune că România este pregătită să înfrunte ostilitatea publicului de pe stadionul echipei Beșiktaș, din Istanbul.
'Cu siguranță mâine publicul va fi foarte 'cald'. Am jucat și cu echipa de club în Turcia. Aici ne așteptăm la un mediu ostil, dar nu este nimic să nu putem trece peste și să ne aplicăm planul mâine. Contează foarte mult suportul pe care îl avem de la fani, chiar dacă nu jucăm acasă. Ne fac să ne simțim ca și cum am fi acasă. Și noi îi simțim mereu de pe teren, simțim când că ne împing de la spate când, cântă pentru și noi credem că împreună putem realiza lucruri importante', a adăugat acesta.
În ceea ce privește situația sa de la echipa de club, unde nu a mai jucat foarte mult după accidentarea de anul trecut, Drăgușin a spus că nu are nicio legătură cu naționala României: 'Situația de la club nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă la echipa națională. Eu sunt bine'.
'Contează venirea lui Ionuț Radu, este un jucător foarte important, are prestații excelente în La Liga și prezența lui va fi un plus. La echipa națională însă contează foarte mult grupul și atmosfera, pentru că asta ne-a permis să facem lucruri importante pentru România. Este important ca atunci când unul sau altul nu este prezent, cel care vine pe postul lui să își facă datoria', a mai spus fundașul român.
Echipa națională de fotbal a României va întâlni Turcia, joi, la Istanbul, de la ora 19:00, în semifinalele play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026. În funcție de rezultatele semifinalelor din play-off, pe 31 martie, de la ora 21:45, naționala pregătită de Mircea Lucescu va juca în Slovacia sau în Kosovo.
AGERPRES (A, AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Fotbal: Mircea Lucescu - Mi-aș fi dorit ca România și Turcia să fie împreună la Cupa Mondială
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Borussia Dortmund lansează o inițiativă să-i țină pe suporteri atenți la meci fără să folosească smartphone-ul
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund vrea să-i încurajeze pe suporterii săi să renunțe la telefoanele inteligente în timp ce urmăresc meciurile pe stadion și în acest scop oferă o nouă funcție în cadrul aplicației mobile a clubului din Bundesliga, relatează DPA. ''Modul Suporter'' poate fi activat
Auto - F1: Carlos Sainz Jr nu este convins că sezonul se poate încheia în Orientul Mijlociu
Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr (Williams) consideră că este ''prematur'' ca șefii Formulei 1 să garanteze încheierea sezonului cu cursele din Orientul Mijlociu, notează DPA. Președintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, și-a reiterat săptămâna aceasta convingerea că sezonul se poate încheia, și se va încheia,
Fotbal: Estudiantes La Plata va juca finala competiției Copa Libertadores
Portarul uruguayan Fernando Muslera a apărat trei penalty-uri și a fost esențial pentru calificarea echipei argentiniene Estudiantes La Plata în finala competiției de fotbal Copa Libertadores, după ce a învins-o pe Flamengo cu 3-2 la loviturile de departajare, joi, pe celebrul Stadion Maracana din Rio de Janeiro, în manșa secundă a semifinalelor, tr
Baschet - NBA: Președinele american Trump îl desființează pe LeBron James - O rușine totală
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a criticat joi pe superstarul LeBron James pentru comportamentul său din timpul imnului național, înaintea unui meci din NBA, scriind pe platforma Truth Social că baschetbalistul în vârstă de 41 de ani este o ''rușine totală'' deoarece nu a stat în poziție de drepți în timpul i
Fotbal: Președintele Braziliei cere poliției sa investigheze o plângere depusă de jucătorul Richarlison împotriva lui Bolsonaro
Președintele Braziliei și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, va solicita poliției să investigheze o plângere depusă de fotbalistul Richarlison, care evoluează la clubul englez Tottenham, împotriva senatorului Flavio Bolsonaro, adversarul său în turul de scrutin de duminică, transmite EFE. Atacantul, care a part
Auto: Lewis Hamilton salută revenirea Formulei 1 în Africa
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari), septuplu campion mondial, a salutat joi, cu ocazia Marelui Premiu al Statelor Unite de la Austin (Texas), revenirea anunțată a Formulei 1 pe continentul african, în Rwanda, la începutul anilor 2030, informează AFP. 'Acum trebuie să rămân mai mult (în Formula 1) pentru că vo
Tenis: Flavio Cobolli l-a învins pe Stan Wawrinka în optimi la Lyon (ATP)
Tenismanul italian Flavio Cobolli, principalul favorit, l-a învins pe ''veteranul'' elvețian Stan Wawrinka (41 ani), cu 6-2, 6-4, joi, în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Lyon (Franța), penultimul al carierei, dotat cu premii totale de 757.320 de euro. Wawrinka, triplu campion de Mare Șlem, își v
Auto - F1: Verstappen consideră inacceptabilă pista denivelată de la Austin, pentru Marele Premiu al SUA
Cvadruplul campion mondial Max Verstappen (Red Bull) a descris joi ca ''inacceptabilă'' pista denivelată de pe Circuit of the Americas din Austin (Texas), gazda Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite din acest weekend, notează AFP. ''Îmi place această pistă, iubesc acest oraș. Este una dintre cele mai frumoa
Fotbal: Pronunțarea verdictului în procesul Maradona, stabilită pentru 22 decembrie
Verdictul în procesul privind decesul lui Diego Maradona, survenit în 2020, va fi pronunțat pe 22 decembrie, a anunțat instanța joi, după șase luni de audieri, un demers marcat de cuvintele pline de emoție ale fiicei celei mari a legendarului fotbalist, relatează AFP. 'Sper ca tatăl meu să primească dreptatea pe care o merită..
Confederația asiatică de fotbal (AFC) îl susține pe Infantino pentru un nou mandat de președinte al FIFA
Președintele Confederației Asiatice de Fotbal (AFC) îl susține pe Gianni Infantino în cursa pentru obținerea unui nou mandat de președinte al FIFA, pe fondul tensiunilor legate de leadership-ul său, informează DPA. Șeicul Salman bin Ibrahim Al Khalifa a promis că va susține realegerea lui Infantino în cadrul congresului extra
Fotbal: Fabian Hurzeler (Brighton) cere mai mult de la echipa sa după egalul din Conference League
Antrenorul echipei engleze de fotbal Brighton, Fabian Hurzeler, a recunoscut că formația din Premier League nu a evoluat la adevărata sa valoare în meciul cu echipa cehă FK Jablonec, din Conference League, relatează DPA. Echipa cu cele mai multe goluri marcate din Premier League, 23 de goluri în șapte meciuri, viitoarea adversară a
Fotbal: Lionel Messi a sărbătorit Premiul Prințesa de Asturia alături de copii
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a sărbătorit joi Premiul Prințesa de Asturia pentru Sport alături de peste șase mii de persoane, majoritatea copii, care au participat la întâlnirea sa cu comunitatea educațională, informează EFE. Tribunele Palatului Sporturilor din Oviedo, capitala Asturiei, au fost prea mici pentru omagiul adu
Auto - F1: Kimi Antonelli consideră 'puțin probabil' să fie încoronat campion în acest weekend
Pilotul italian Kimi Antonelli (Mercedes), liderul Campionatului Mondial de Formula 1, a declarat, joi, că este 'puțin probabil' să-și asigure titlul în acest weekend, la Marele Premiu al Statelor Unite, ce va avea loc la Austin (Texas), informează AFP. Pentru a cuceri primul său titlu mondial, pilotul în vârstă de 20
Tenis: Jiri Lehecka s-a calificat în sferturi la Bruxelles (ATP)
Tenismanul ceh Jiri Lehecka, al doilea favorit, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Bruxelles, dotat cu premii totale de 723.435 de euro, după ce l-a învins pe belgianul Raphael Collignon cu 6-4, 6-2. Lehecka, finalist în 2024 și 2025 la turneul din capitala Belgiei, va juca în sferturi
Gimnastică artistică: Daiki Hashimoto, campion mondial la individual compus pentru a patra oară
Japonezul Daiki Hashimoto a devenit al doilea sportiv din istorie care reușește să cucerească patru medalii de aur în concursul individual compus la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică, după compatriotul său Kohei Uchimura, informează agenția Kyodo. Campion olimpic în 2021, la Tokyo, Hashimoto a dominat întrecerile














