Piața auto din România a înregistrat în luna februarie cel mai puternic declin din Europa
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut în ritm anual în februarie, după un declin înregistrat luna precedentă, pe fondul cererii susținute pentru vehicule electrice (EV), arată datele publicate marți de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), transmite Reuters.
Asociația a informat că 979.321 autoturisme au fost înmatriculate în februarie în Uniunea Europeană, Marea Britanie și țările EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția), în creștere cu 1,7% comparativ cu perioada similară din 2025. Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans anual de 1,4%, până la 865.437 de autoturisme.
Piața auto din România a înregistrat un declin de 24,3% în ritm anual, în condițiile în care în februarie au fost înmatriculate doar 8.985 de autoturisme, comparativ cu 11.850 unități în perioada similară a anului trecut.
În funcție de motorizare, două treimi din vehiculele vândute în Europa sunt electrificate, acestea fiind mașini electrice pe baterii, hibride plug-in sau hibride.
Uniunea Europeană și Marea Britanie au revenit asupra reglementărilor privind reducerea emisiilor de CO2, după presiunile din partea producătorilor auto interni, care nu reușesc să obțină profit în timp ce contracarează concurența rivalilor din China. Dar vânzările de mașini electrice pe baterii și hibride plug-in sunt în creștere semnificativă în Europa datorită noilor modele mai ieftine lansate pe piață și a politicilor naționale de încurajare a adoptării EV.
Pe principalele piețe europene s-au înregistrat creșteri ale vânzărilor în Italia (14%), Spania (7,5%), Marea Britanie (7,2%) și Germania (6,4%) și un declin de 14,7% în Franța.
În sectorul auto european sunt 13,6 milioane de angajați, iar 8,1% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.
De asemenea, în primele două luni din acest an, înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au scăzut în ritm anual cu 1%. Un număr de 1,94 milioane autoturisme au fost înmatriculate în perioada ianuarie - februarie 2026 în Europa, comparativ cu 1,95 milioane unități în primele două luni din 2025.
Piața auto din România a înregistrat cel mai semnificativ declin din Europa, de 28,9%, în condițiile în care în perioada ianuarie - februarie 2026 au fost înmatriculate doar 16.982 autoturisme, comparativ cu 23.77 unități în perioada similară a anului trecut.
Pe principalele piețe europene, majorarea vânzărilor în Italia (10,2%), Marea Britanie (4,8%) și Spania (4,6%) nu a compensat declinul din Franța (11,1%) și Germania (1,4%).
Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa și este cel mai important grup de lobby al industriei auto europene. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criză combustibili/ Cea mai mare rafinărie europeană majorează producția de combustibil pentru avioane
Cea mai mare rafinărie din Europa lucrează la capacitate maximă pentru a produce combustibil pentru avioane, în contextul în care se intensifică îngrijorările că războiul din Orientul Mijlociu va duce la penurie, transmite Bloomberg. Rafinăria Pernis a grupului anglo-olandez Shell Plc funcționează în regim de ''
Eurostat: Mai mulți locuitori UE au cumpărat anul trecut cărți electronice sau cărți în format audio
Anul trecut, 9,5% din rezidenții UE care au utilizat internetul în ultimele trei luni au cumpărat cărți electronice sau cărți în format audio în cele trei luni de dinaintea derulării studiului dedicat folosirii tehnologiei informațiilor și comunicațiilor (TIC) în gospodării de către persoanele fizice, arată informațiile publicate joi de Oficiu
Forbes: Avuția miliardarilor ruși a crescut cu 11%, în pofida războiului și a sancțiunilor
Miliardarii ruși și-au majorat averile cu 11% pe parcursul anului trecut, la nivelul record de 696,5 miliarde de dolari, în pofida războiului din Ucraina și a celor mai dure sancțiuni occidentale impuse vreodată unei economii importante, transmite Reuters. În fruntea listei celor mai bogați oameni ruși, publicată de Forbes Rusia, s
ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au crescut cu 2% în martie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în martie un avans anual de 2%, dar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,7%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie
Piața auto din România a înregistrat în primul trimestru cel mai puternic declin din Europa
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut în primul trimestru din acest an, pe fondul cererii susținute pentru vehicule electrice (EV) și hibride plug-in, arată datele publicate joi de Asociația Co
Veniturile Renault depășesc estimările în primul trimestru
Producătorul auto francez Renault a anunțat joi că veniturile în primul trimestru din acest an au crescut în ritm anual cu 7,3%, mult peste așteptări, avansul livrărilor către partenerul Nissan compensând perturbarea producției la marca sa low-cost Dacia, transmit DPA și Reuters. În perioada ianuarie-martie 2026, venitu
Șeful Carrefour: Războiul din Iran va avea un impact mai redus asupra inflației decât invadarea Ucrainei
Carrefour se așteaptă ca războiul din Iran să provoace o creștere a inflației mai redusă decât invadarea Ucrainei de către Rusia, în urmă cu patru ani, a anunțat directorul general Alexandre Bompard, adăugând că până acum cumpărătorii din Franța, cea mai mare piață a companiei, au fost rezilienți la impactul conflictului, transmite Reuters.
Bombardamentele americano-israeliene au scos din funcțiune o cincime din avioanele civile iraniene
Aproximativ 20% din flota de circa 130 de aeronave de pasageri a Iranului este în prezent scoasă din funcțiune ca urmare a pagubelor provocate de bombardamentele americano-israeliene, care au afectat de asemenea aeroporturile, radarele și sistemele de navigație, a semnalat miercuri autoritatea aeronautică iraniană, relatează agenția EFE. 'Încă
UE va prezenta o strategie privind îngrășămintele în data de 19 mai
Comisia Europeană va prezenta un plan de acțiune privind îngrășămintele în data de 19 mai, conform agendei publicate miercuri de Executivul comunitar, în ideea de a accelera decarbonizarea sectorului și a aborda problemele de accesibilitate agravate de efectele războiului din Iran asupra unei piețe deja tensionate, transmite Reuters. Un purtă
Guvernul german și-a înjumătățit prognoza de creștere din cauza războiului din Iran
Ministerul german al Economiei și-a redus miercuri previziunile de creștere pentru 2026 și 2027 și, în paralel, și-a majorat prognoza de inflație, în contextul în care războiul din Iran a scumpit petrolul și gazele naturale, transmite Reuters. Guvernul de la Berlin se așteaptă acum la o creștere a Produsului Intern Brut de 0,5% î
Eurostat: România, Italia și Bulgaria - statele UE cele mai afectate de secetă în 2024
Suprafața afectată de secetă în Uniunea Europeană a crescut în 2024 la 156.703 kilometri pătrați, de la 155.432 kilometri pătrați în 2023, iar România, Italia și Bulgaria au înregistrat cele mai mari extinderi ale zonelor afectate, potrivit datelo
Grecia: Un nou set de măsuri pentru a combate creșterea prețurilor
Noi ajutoare pentru familiile cu copii și pensionarii cu venituri mici au fost anunțate miercuri de prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis pentru a contracara 'povara costului vieții', agravată de situația internațională, relatează AFP. 'Condițiile internaționale dificile măresc zilnic povara deja grea a costului vieții pentru gospodăriile noastre
Rusia plafonează exporturile de îngrășăminte până în decembrie
Rusia a prelungit sistemul de cote la exporturile de îngrășăminte până în decembrie, într-un moment în care deficitul global de îngrășăminte se agravează din cauza războiului din Iran și a perturbării navigației prin Strâmtoarea Ormuz, o rută cheie pentru comerțul maritim cu îngrășăminte, transmite Bloomberg. Pro
Afecțiunile legate de riscurile psihosociale la locul de muncă provoacă 840.000 de decese anual (OIM)
Peste 840.000 de persoane mor anual din cauza problemelor de sănătate legate de riscuri psihosociale precum programul prelungit de lucru, instabilitatea locului de muncă sau hărțuirea, arată un raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM), publicat miercuri, relatează agenția EFE. Aceste riscuri, asociate cu afecțiuni precum bolile car
Comisia Europeană propune protejarea europenilor de criza energiei fosile și accelerarea tranziției către o energie curată
Comisia Europeană (CE) a lansat miercuri 'AccelerateEU' - setul de instrumente menit să ofere ajutor imediat gospodăriilor și industriilor europene, în special celor mai vulnerabile, plasând în același timp Europa pe o traiectorie constantă către independența energetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. De l








