Țările UE vor să fie pregătite pentru o potențială criză a migrației, în contextul escaladării din Orientul Mijlociu
Liderii din UE afirmă că nu doresc să fie luați prin surprindere de o potențială criză a migrației, dată fiind escaladarea situației din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
'Nu vom permite o repetare a anului 2015', a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma unui summit care a avut loc joi la Bruxelles, subliniind că 'până acum nu am văzut mișcări migratorii către Europa, dar trebuie să fim pregătiți'.
'Am învățat lecțiile trecutului și astăzi suntem mai bine echipați', a adăugat von der Leyen.
Subiectul migrației a jucat un rol mai important la summitul de la Bruxelles decât se anticipase inițial, după ce prim-ministrul danez Mette Frederiksen și prim-ministrul italian Giorgia Meloni au cerut UE să se pregătească pentru o creștere a migrației, având în vedere escaladarea situației din Orientul Mijlociu.
La mijlocul anilor 2010, milioane de persoane au fugit spre Europa, în special din Siria, care se afla în mijlocul unui război civil. Numai în 2015, peste un milion de persoane au solicitat azil în UE.
Liderii din UE au transmis într-o declarație comună publicată la sfârșitul summitului de joi că 'UE este pregătită să își mobilizeze pe deplin instrumentele diplomatice, juridice, operaționale și financiare pentru a preveni mișcările migratorii necontrolate către UE și a menține securitatea în Europa'.
'Nu putem risca o repetare a fluxurilor de refugiați și migranți către UE pe care le-am văzut desfășurându-se în 2015-2016', au declarat Frederiksen și Meloni într-o scrisoare adresată miercuri șefilor Comisiei Europene și Consiliului European, precum și altor lideri ai țărilor din UE.
Frederiksen și Meloni au cerut Comisiei Europene să examineze mecanisme care ar putea acționa ca o 'frână de urgență' în cazul unor mișcări migratorii la scară largă.
Într-o declarație la televiziunea daneză, Frederiksen a menționat ca exemplu de posibilă măsură o regulă care permite ca solicitanțiii de azil să fie returnați la frontieră.
Organizațiile internaționale și Comisia Europeană au declarat că în prezent nu văd semne de mișcări majore de refugiați din Orientul Mijlociu către Europa. Cu toate acestea, conflictul în plină desfășurare a strămutat milioane de oameni din regiune.
Frederiksen și Meloni pledează pentru acordarea unui ajutor suplimentar pe teren pentru a preveni mișcările migratorii în masă către Europa, afirmând în scrisoarea lor că 'putem ajuta mai mulți oameni mai bine și mai eficient, oferind sprijin direct regiunilor lor de origine.'
Meloni este cunoscută pentru poziția sa fermă împotriva migrației, în timp ce Frederiksen se află în mijlocul unei campanii electorale înainte de alegerile de săptămâna viitoare. Partidele politice din Danemarca au încercat de mult timp să se întreacă unele pe altele prin apeluri la o politică de migrație din ce în ce mai strictă.
Statele membre ale UE dezbat de mult timp înăsprirea noilor reguli din cadrul sistemului comun de azil al blocului comunitar, cunoscut sub numele de GEAS, care urmează să intre în vigoare în iunie.
Scopul este de a distribui solicitanții de azil egal între statele membre și de a procesa procedurile de azil mai rapid. În plus, UE și-a extins cooperarea cu mai multe țări terțe în ultimii ani pentru a preveni migrația nedorită.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputata australiană lovită intenționat de un automobil a rămas fără ambele picioare
Deputata australiană Helen Haines, lovită intenționat luni de un automobil, a rămas fără ambele picioare, care i-au fost amputate la spital, a anunțat luni soțul ei conform AFP și Reuters. 'Piciorul stâng al lui Helen a fost amputat luni. Speram că piciorul drept va putea fi salvat, dar (...) chirurgii au fost nevoiți să îi amp
Italia: Guvernul Meloni adoptă măsuri dure, ce îi vizează în principal pe minori, ca răspuns la recentele tulburări publice
Decretul aprobat marți seara de guvernul premierului italian Georgia Meloni ca răspuns la tulburările de la sfârșitul săptămânii introduce mai multe infracțiuni noi și extinde sfera altora deja existente, măsuri care îi vizează în special pe minori, care au constituit marea majoritate a participanților la proteste, informează miercuri EFE.
Kremlinul confirmă că Putin îl va primi pe Witkoff la Sankt Petersburg
Președintele rus Vladimir Putin îl va primi miercuri pe trimisul SUA, Steve Witkoff, la Palatul Constantin (în sud-estul Sankt Petersburg-ului), a comunicat consilierul Kremlinului, Iuri Ușakov, citat de EFE. 'Da, Putin îl va primi pe Witkoff. Întâlnirea este planificată la Palatul Constantin, în prima j
SUA: Unele hotărâri ale Curții Supreme au fost 'distructive pentru democrație', consideră o judecătoare a acestei instanțe
Majoritatea conservatoare a Curții Supreme a SUA a subminat democrația și a declanșat o spirală descendentă în ce privește modul în care sunt trasate circumscripțiile electorale pentru Congres, în opinia judecătoarei Elena Kagan, unul dintre cei trei judecători liberali ai instanței supreme a Statelor Unite, relatează miercuri agenția Reuters.
Deputații polonezi adoptă reforme pentru facilitarea accesului la avort
Deputații polonezi au adoptat marți două proiecte de lege pentru facilitarea accesului la avort, procedură care în Polonia este printre cele mai restrictive din Europa, transmite AFP. În prezent, în Polonia dominată de catolicism, avortul este permis doar dacă sarcina este rezultatul unor infracțiuni grave, cum ar fi violul s
Trump se gândește să transforme sala de presă de la Casa Albă într-o piscină ca 'ultima sa moștenire'
Președintele american Donald Trump ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină și ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie 'ultima sa moștenire', a dezvăluit marți cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE. Potrivit a trei s
Cu o săptămână înainte de alegeri, Netanyahu afirmă că regimul iranian încă mai poate fi răsturnat de la putere
Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Israel, premierul Benjamin Netanyahu a insistat că este hotărât să răstoarne de la putere conducerea iraniană, potrivit unui comunicat difuzat marți seara de către biroul său, citat de dpa. 'Suntem determinați să finalizăm eliminarea regimului iranian', a afirmat Ne
Ministrul iranian de externe afirmă că Teheranul și Washingtonul continuă negocierile 'fără întrerupere'
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a afirmat că Iranul și Statele Unite continuă negocierile 'fără întrerupere' pentru a pune capăt războiului cu ajutorul unor intermediari precum Pakistanul, în contextul în care marți a sosit la Teheran șeful armatei pakistaneze, informează miercuri EFE. 'Negocierile noas
Zelenski și emisarii lui Trump salută progresele, în ciuda tensiunilor
Discuțiile de marți dintre Volodimir Zelenski și emisarii lui Donald Trump au dus la progrese reciproce, au salutat ambele părți, în timp ce președintele american menține presiunea asupra omologului său ucrainean pentru a forța un acord cu Moscova, comentează AFP. La Oslo, Zelenski a avut discuții cu emisarii americani Steve Witkoff și J
Australia: Poliția avertizează cu privire la creșterea extremismului în mediul online după atacul asupra unei deputate
Șefa poliției federale australiene, Krissy Barrett, a avertizat miercuri cu privire la creșterea extremismului în mediul online care alimentează polarizarea politică, după un atac împotriva deputatei Helen Haines, care rămâne în stare critică într-un spital din Melbourne, relatează agenția France Presse. 'Din
VIDEO Trump o vede pe Marine Le Pen drept 'vocea conservatoare' a Franței
Președintele SUA, Donald Trump, a prezentat-o marți pe Marine Le Pen drept 'vocea conservatoare' a Franței în contextul violențelor care afectează țara, fără a merge însă până la a-și exprima oficial susținerea pentru candidata de extremă dreapta în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2027, notează AFP. Pre
Musk, responsabil pentru restricțiile Starshield din #Ucraina (WSJ)
Elon Musk a ordonat limitarea serviciilor rețelei de sateliți Starshield în Ucraina, a relatat marți Wall Street Journal, după ce miliardarul susținuse anterior că orice restricționare a sistemului ar fi fost decisă în ultimă instanță de președintele SUA, Don
Emisarii americani au avut discuții 'foarte productive' cu Zelenski
Discuțiile dintre emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner și președintele ucrainean Volodimir Zelenski au fost 'foarte productive și constructive', a declarat pentru AFP un oficial american. 'Există acum un aliniament puternic între Statele Unite, Ucraina și Europa cu privire la următorii pași', a adăugat el, me
VIDEO Trump își înăsprește din nou tonul față de #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, și-a înăsprit din nou marți tonul împotriva Ucrainei, pe care o prezintă ca fiind un obstacol în calea încheierii războiului, menționând, totodată, posibila eliberare a unui american deținut de Rusia, notează AFP. Președintele american, care a ales să pună presiune pe Volodimir Zele
Emisarul american Steve Witkoff va merge miercuri în vizită în Rusia
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, urmează să meargă miercuri în vizită în Rusia, a informat marți agenția de presă rusă Tass, citând o sursă sub rezerva anonimatului, relatează Reuters. Witkoff va călători în Rusia după o întrevedere marți la Oslo cu președintele ucrainean Vol














