Criză combustibili/Măsuri adoptate la nivel internațional pentru combaterea creșterii prețurilor la combustibili (grupaj)
Ostilitățile lansate de Statele Unite și Israel împotriva Iranului începând cu 28 februarie au stârnit îngrijorări privind creșterea prețurilor la nivel mondial, în special din cauza creșterii costului hidrocarburilor ca urmare a închiderii Strâmtorii Ormuz, prin care trece o mare parte din exporturile de petrol și gaze ale țările din Golful Persic.
În acest context, mai multe state europene au adoptat măsuri pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei, în timp ce organizațiile internaționale din sectorul energetic au emis recomandări pentru reducerea consumului de petrol.
* Spania: Măsuri de cinci miliarde de euro pentru a contracara impactul economic al războiului din Iran
Guvernul Spaniei a propus în 20 martie măsuri în valoare de cinci miliarde de euro (5,80 miliarde de dolari), pentru a contracara impactul economic al conflictului din Orientul Mijlociu asupra prețurilor locale la energie, transmite Reuters.
Măsurile, care trebuie aprobate de Parlament, includ reducerea TVA la facturile la energie electrică la 10%, reducerea prețurilor combustibilului cu până la 30 cenți pe litru și acordarea unei subvenții pentru combustibil de 20 cenți pe litru în sectoarele agricultură și transporturi, care sunt unele din cele mai expuse la majorarea semnificativă a prețurilor energiei provocată de război.
* Italia a redus accizele la combustibili pentru a contracara creșterea prețurilor energiei
Guvernul italian a aprobat, în data de 18 martie, o reducere temporară a accizelor la combustibil, în încercarea de a-i ajuta pe cetățeni să facă față prețurilor mai mari la pompă provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg.
Prim-ministrul Giorgia Meloni declara atunci că Guvernul său a aprobat reducerea de 0,25 euro pe litru a accizelor la combustibili, o măsură care face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri, luate în regim de urgență ca reacție la creșterea prețurilor la energie.
Măsurile valorează sute de milioane de euro și vor fi în vigoare doar pentru o perioadă limitată de timp, a precizat vicepremierul Matteo Salvini.
În paralel cu reducerea accizelor, Guvernul italian a cerut și companiilor petroliere să limiteze prețurile la pompă, cu un plafon de 1,90 euro pentru litrul de motorină. Salvini a arătat că Guvernul ar putea lua în considerare și impozitarea profiturilor suplimentare realizate de companiile energetice care vând combustibil la un preț mai mare.
Reducerea temporară a accizelor va diminua taxele pe combustibili cu 0,25 euro pe litru la motorină și benzină și cu 0,19 euro pe kilogram pentru gazul petrolier lichefiat. Guvernul de la Roma va introduce, de asemenea, o scutire temporară de taxe pentru sectorul transportului rutier și una separată pentru industria pescuitului.
Noile măsuri au intrat în vigoare în 19 martie și vor dura 20 de zile, potrivit anunțului Guvernului de la Roma.
* Guvernul german vrea să oblige companiile petroliere să justifice majorările de prețuri
Guvernul german a prezentat săptămâna aceasta Parlamentului un proiect de lege destinat înăspririi controalelor asupra prețurilor combustibililor, solicitând companiilor petroliere suspectate de creșterea exagerată a prețurilor să demonstreze că au acționat 'legal', informează AFP.
Autoritatea pentru Concurență din Germania își va consolida resursele pentru a 'monitoriza și opri rapid creșterea exagerată a prețurilor în sectorul comerțului angro', a anunțat ministrul Economiei, Katherina Reiche, într-o conferință de presă organizată în 17 martie. Prețurile combustibililor la pompă 'au crescut mult mai puternic decât media europeană', iar sectorul 'nu a oferit o explicație deosebit de convingătoare' pentru această creștere, a subliniat Katherina Reiche.
Katherina Reiche a anunțat în 17 martie eliberarea unei părți din rezervele strategice de combustibili ale Germaniei și interdicția ca benzinăriile să majoreze prețurile mai mult de o dată pe zi.
* Austria reduce taxa pe combustibil pentru a contracara impactul războiului din Iran asupra prețurilor
Coaliția aflată la guvernare în Austria a anunțat în data 18 martie că va reduce temporar taxa pe benzină și motorină și va limita marjele comercianților cu amănuntul, pentru a atenua efectul asupra consumatorilor al creșterii prețurilor petrolului în urma războiului din Iran, transmite Reuters.
Austria va returna consumatorilor veniturile fiscale suplimentare obținute de pe urma prețurilor mai ridicate ale combustibililor prin reducerea taxei pe benzină, începând cu o reducere de cinci eurocenți pe litru, au anunțat liderii coaliției.
Legislația pentru implementarea măsurilor trebuie aprobată de Parlament, care ar urma să voteze până la 1 aprilie. Măsurile se vor derula pe parcursul acestui an, a informat Guvernul de la Viena.
'Reducem taxa pe combustibil și introducem măsuri pentru a limita marjele în ansamblul întregului lanț valoric. Aceste măsuri specifice vor reduce prețurile la motorină și benzină cu aproximativ 10 eurocenți pe litru', a afirmat cancelarul Christian Stocker.
* Franța nu are spațiul de manevră necesar pentru a reduce taxele pe energie
Guvernul francez a recunoscut în data de 18 martie că, din cauza deficitului public ridicat, care se preconizează că va rămâne la 5% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, nu are o marjă de manevră bugetară pentru a contracara creșterea prețurilor la energie prin reduceri de taxe, așa cum fac alte țări europene, transmite EFE.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, care este și ministru al Energiei, Maud Bregeon, a declarat că o potențială reducere de taxe nu este luată în considerare.
'Nu avem mijloacele necesare pentru 'oricât ar costa', a recunoscut Bregeon.
Ea a spus că ceea ce se întâmplă acum pe piața energiei electrice 'nu are nicio legătură' cu situația din 2022, odată cu invazia rusă a Ucrainei, deoarece pe atunci prețul era determinat în proporție de 70% de prețul gazelor, din cauza faptului că atunci unele dintre reactoarele nucleare ale Franței nu au putut funcționa. În consecință, Bregeon și-a exprimat convingerea că acum, când a fost restabilită funcționarea reactoarelor nucleare, care asigură 70% din producția de energie electrică, 'suntem mult mai bine protejați decât alte țări din Europa'.
* Serbia reduce accizele la combustibil
Serbia va reduce accizele la țiței cu un nivel cumulat de 60%, pentru a calma piața locală și a compensa efectele conflictului din Orientul Mijlociu, a anunțat în 20 martie președintele Aleksandar Vucic, transmite Reuters.
Săptămâna trecută, Serbia a redus accizele la combustibil cu 20% pentru a preveni creșterile de prețuri, iar Vucic a anunțat că Executivul le va reduce cu încă 40%.'Vom face asta chiar și cu prețul pierderii veniturilor statului', a declarat Vucic la o conferință de presă în Belgrad.
Din februarie 2022, Belgradul menține plafonarea prețurilor la motorină și benzină, Guvernul stabilind săptămânal prețurile. De asemenea, Serbia a decis în 19 martie să prelungească până pe 2 aprilie interdicția referitoare la exporturile de țiței și produse rafinate, pentru a-și proteja piața locală de penurie și de creșteri de prețuri provocate de războiul declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului.
Vucic a dat asigurări că Serbia are stocate rezerve ample de motorină, benzină și gaze naturale și nu se va raționaliza combustibilul la benzinării.
* Slovacia ar putea percepe prețuri mai mari la combustibil pentru șoferii străini
Slovacia ia în considerare reglementări care să stabilească prețuri mai ridicate la motorină la pompele de combustibil pentru șoferii străini sau limitarea aprovizionării lor cu carburant, a anunțat în 17 martie premierul Robert Fico, în condițiile în care Guvernul de la Bratislava vrea să descurajeze turismul pentru combustibili, transmite Reuters.
Fico a precizat că reprezentanți ai rafinăriei Slovnaft, parte a grupului energetic maghiar MOL, au informat Executivul că în unele județe din nord, aproape de Polonia, prețurile mai scăzute la motorină pe partea slovacă a graniței au dus la majorarea achizițiilor.
Până acum, Slovacia a evitat să ia măsuri, bazându-se pe autoreglarea din partea vânzătorilor, care pot de asemenea limita volumele.
Guvernul de la Bratislava vrea prețuri comparabile cu cele din majoritatea țărilor vecine, cum ar fi Polonia, și mai scăzute ca în Austria, a declarat Fico.
* AIE recomandă mai multă telemuncă și evitarea zborurilor cu avionul, pentru reducerea consumului de petrol
În 20 martie, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a prezentat 10 măsuri, printre care telemunca, viteze mai mici pe drumuri și evitarea călătoriilor cu avionul, pentru a reduce presiunea pe care războiul din Orientul Mijlociu o exercită asupra prețurilor și stocurilor de hidrocarburi, informează AFP.
Autoritățile, întreprinderile și chiar gospodăriile pot juca un rol în reducerea cererii de hidrocarburi și, astfel, 'atenua impactul economic asupra consumatorilor' al întreruperilor aprovizionării cu petrol legate de războiul din Orientul Mijlociu, explică organizația responsabilă de asigurarea securității aprovizionării cu energie, într-un raport publicat în 20 martie.
Prima soluție susceptibilă să diminueze consumul de combustibil și, prin urmare, consumul de petrol, este telemunca, notează AIE, care sugerează și reducerea limitelor de viteză pe autostrăzi cu cel puțin 10 kilometri pe oră și utilizarea crescută a transportului public.
Alte soluții care ar putea duce la diminuarea consumului de combustibil și, prin urmare, a consumului de petrol ar fi alternarea traficului în orașele mari, ceea ce ar trebui să contribuie la reducerea congestiei și, prin urmare, a consumului de combustibil, utilizarea în comun a mașinilor, evitarea utilizării GPL-ului pentru transport, gătitul cu electricitate, mai degrabă decât cu gaz, ori de câte ori este posibil.
La mijlocul lunii martie, AIE a decis să elibereze aproximativ 400 de milioane de barili de petrol din rezervele sale pentru a atenua creșterea prețurilor declanșată de războiul din Orientul Mijlociu. Aceasta este a șasea eliberare de petrol din rezervele strategice și, totodată, cea mai mare operațiune de acest tip realizată vreodată în istoria instituției. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Economistul șef al BCE promovează în China extinderea rolului global al euro
Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro și amplifica impactul politicii sale monetare furnizând țărilor străine sisteme de siguranță financiară, a afirmat miercuri economistul șef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment desfășurat la Shanghai și intitulat 'Sistemul monetar dincolo de dola
Tesla și SpaceX explorează o potențială fuziune
Companiile lui Elon Musk, Tesla și SpaceX, explorează o potențială fuziune, a anunțat marți miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea acționarilor, pentru a examina posibilitatea, transmite DPA. În timpul unei conferințe video în care a prezentat rezultatele trimestriale ale
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga
Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare grupului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
O pană de curent în zona Londrei este la originea problemelor Google Cloud în Europa
Grupul informatic american Google a dat vina pe o pană de curent, care a afectat infrastructura Google din zona Londrei, pentru întreruperea unora dintre serviciile sale cloud în Europa, informe
Decalajul între dobânzile la care se împrumută Franța și Germania a atins maximul ultimilor 10 ani
Decalajul între randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Franța și obligațiunile comparabile emise de Germania a depășit marți dimineața pragul simbolic de 1,5 puncte, în contextul în care datoria public a Franței a revenit în atenția piețelor financiare după violențele din weekend , informează AFP. Ace
Serviciile Google Cloud sunt întrerupte în Londra, în timp ce clienții Revolut nu pot accesa aplicația
Mai multe servicii Google Cloud au suferit marți perturbări în Londra, conform paginii de stare a serviciului companiei, în timp ce fintech-ul britanic Revolut a anunțat, de asemenea, că accesul clienților la mai multe dintre serviciile sale este afectat de o perturbare identificată în cursul dimineții, compania precizând că fondurile și datel
Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în august
Lucrările de construcții au crescut cu 1,4% în zona euro și cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată da
Reuters: Volkswagen pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest parteneriat este o scurtătură pentru a dezvolta mașini dedicate pieței auto din statul asiatic în ritmul rapid al sectorului auto local, se arată într-o analiză
UniCredit a răscumpărat o divizie de la Societe Generale (Reuters)
Grupul bancar italian UniCredit SpA a semnat un acord pentru a răscumpăra divizia de servicii de valori mobiliare de la rivalul francez Societe Generale, conform unui document consultat de Reuters. Divizia, care gestionează portofoliile investitorilor de valori mobiliare a investitorului și serviciile administrative aferente, are 54 de angajaț
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.











