VIDEO Nicușor Dan: Dislocarea de echipamente și forțe militare americane în România - discutată în CSAT; ea va fi supusă aprobării Parlamentului
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a discutat în ședința de miercuri despre dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, o solicitare în acest sens fiind transmisă Parlamentului pentru a fi supusă aprobării.
''Punctul al treilea al discuției de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, (...) echipamente de monitorizare și echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu. Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive și subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis, în termeni tehnici se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. Ele vor fi, în măsura în care Parlamentul aprobă în ședința care urmează să aibă loc azi, vor fi dislocate în baza Acordului de parteneriat dintre România și Statele Unite ale Americii. Așa cum am spus, pentru ca aceste echipamente și aceste forțe militare să ajungă în România este nevoie de votul Parlamentului, deci în urmarea ședinței CSAT am trimis o scrisoare Parlamentului și o să avem o dezbatere în Parlament în această după-amiază'', a anunțat președintele Nicușor Dan, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, după ședința CSAT.
El a explicat că această colaborare cu SUA, din aceste zile, este similară cu o colaborare pe care alte țări NATO o fac.
Șeful statului a dat asigurări că aceste echipamente sporesc securitatea României.
''Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură'', a declarat Nicușor Dan. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editori online: Gabriela Badea, Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
VIDEO Nicușor Dan: Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu, analizate în CSAT
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan mulțumește Înaltului Reprezentant al UE și statelor membre pentru solidaritatea cu România
Președintele Nicușor Dan i-a mulțumit vineri seara Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, și statelor membre ale Uniunii pentru solidaritatea cu România, în urma incidentului cu drona militară căzută pe un bloc de locuințe la Galați. 'Declarație fermă de solidaritate cu
Miruță: Invităm la sediul Direcției de Informații a Armatei pe cei din Rusia care consideră că drona nu ar fi rusească
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, vineri seara, că drona care a lovit un bloc de locuințe din Galați este de fabricație rusească, iar cei din Rusia care nu cred acest lucru sunt invitați la sediul Direcției Generale de Informații a Armatei, 'unde să-și caute numărul de serie'. 'Am auzit, astăzi, diverse narative cum că d
Dronă căzută la Galați/ Ambasada Rusiei: Decizia privind Consulatul de la Constanța va fi urmată de măsuri de răspuns
Ambasada Federației Ruse la București a informat vineri că, în cadrul discuției avute la Ministerul român al Afacerilor Externe, ambasadorul Vladimir Lipaev, convocat în contextul prăbușirii dronei la Galați, a adus la cunoștința părții române faptul că decizia privind Consulatul General al Rusiei de la Constanța 'va fi urmată de măsuri de răspuns
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Am transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități pentru lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat, vineri, că a transmis NATO o listă cu propuneri de capabilități de care Armata Română are nevoie pentru a lupta eficient împotriva dronelor. 'Observând munca colegilor care începuse pentru proiectele anti dronă, dar neavând suficiente capabilit
Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan: Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când e vorba de integritatea României
Rusia nu va reuși să dezbine societatea noastră când este vorba despre integritatea României, despre democrație și libertate în România, a afirmat președintele Nicușor Dan, vineri seara, după ce a fost la Galați, unde o dronă militară a căzut pe un bloc de locuințe. ''M-am întâlnit azi, la Galați, cu
Nicușor Dan, la Galați după explozia provocată de o dronă; a vizitat răniții și blocul afectat (FOTO/VIDEO)
Președintele Nicușor Dan a efectuat, vineri, o vizită la Galați, unde i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma exploziei și incendiului provocate de prăbușirea unei drone asupra unui bloc de locuințe, o femeie și fiul acesteia în vârstă de 14 ani, după care s-a deplasat la imobilul afectat pentru a evalua situația la fața locului.
VIDEO Nicușor Dan: Expulzarea consulului general rus de la Constanța - mesaj proporțional cu lipsa de respect
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că decizia de expulzare a consulului general al Federației Ruse la Constanța și închiderea consulatului reprezintă ''un mesaj proporțional cu lipsa de respect față de o țară care nu e parte din război''.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan - vizită la blocul afectat: Sunt estimări că au fost peste 30 kg de explozibil clasic
Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, la Galați, după ce a vizitat blocul peste care a căzut drona militară, că toți locuitorii pot să se întoarcă în apartamentele lor, cu excepția cazului apartamentul afectat, menționând că din estimările specialiștilor drona a avut cel puțin 30 de kilograme de explozibil clasic.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Miruță: Armata Română nu a primit suficiente capabilități pentru a lupta împotriva dronelor
Ministrul interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat vineri că Armata Română nu a primit suficiente capabilități pentru a lupta împotriva dronelor.
Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan - convorbire cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, convenind, în cadrul discuțiilor, accelerarea cooperării dintre România și Ucraina privind producția în comun de drone care pot fi desfășurate rapid. ''Am avut astăzi o convorbire cu președintele Ucrainei, Volodim
Dronă căzută la Galați/ Guvern: Ajutoare de urgență pentru familiile afectate de explozie
Familiile și persoanele din Galați ale căror locuințe au fost afectate de prăbușirea dronei în noaptea de vineri vor primi ajutoare financiare de urgență, în baza unei decizii luate în ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocat de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan, informează Guvernul. Potrivit unui
Dronă căzută la Galați/ Țoiu: Vom continua consultările bilaterale, precum și în interiorul NATO, în format aliat
România va continua consultările bilaterale și în interiorul NATO, în format aliat, a anunțat, vineri, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, în legătură cu drona militară prăbușită pe un bloc din Galați. ''Am avut astăzi o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Astăzi a fost convocat și ambasadorul
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan i-a vizitat la spital pe cei doi răniți în urma incidentului
Președintele Nicușor Dan se află, vineri după-amiaza, la Galați unde i-a vizitat la spital pe copilul și pe femeia care au avut de suferit în urma căderii dronei militare pe un bloc din oraș.
Dronă prăbușită pe un bloc la Galați/ CSAT îl expulzează pe consulul general al Federației Ruse la Constanța
O dronă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 2:00 dimineața, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din imobil.
VIDEO Dronă căzută la Galați/ Nicușor Dan: Contractele SAFE, semnate zilele acestea; capabilitățile - livrate într-un an
Președintele Nicușor Dan declară că în aceste zile vor fi semnate contractele din cadrul SAFE care vizează dotarea cu capabilități antiaeriene. Echipamentele respective urmează să fie livrate într-un an sau doi, a arătat președintele într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni după ședința Consiliului Suprem de



