Ungaria va plafona prețurile la carburanți
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat luni că prețurile la combustibili vor fi plafonate, începând de la miezul nopții, pentru a-i proteja pe maghiari de creșterea prețurilor la petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP.
Ungaria este a doua țară membră a Uniunii Europene, după Croația, care a decis să plafoneze prețurile la combustibili.
'Introducem un preț protejat la benzină și motorină, dincolo de care prețurile cu amănuntul nu vor putea trece', a declarat Orban, într-un videoclip postat pe Facebook. Acesta a adăugat că Guvernul de la Budapesta a decis, de asemenea, să scoată combustibili de la rezerva de stat pentru a garanta aprovizionarea și a specificat că 'prețul protejat' se va aplica numai vehiculelor înmatriculate în Ungaria.
Potrivit Reuters, începând de marți, prețul benzinei în Ungaria va fi plafonat la 595 de forinți (1,75 dolari) pe litru, iar cel al motorinei la 615 forinți (1,81 dolari) pe litru.
Măsura se aplică persoanelor fizice, fermierilor, transportatorilor și contractorilor, a adăugat Orban, invocând blocarea conductei petroliere Drujba, care traversează Ucraina, ca una dintre cauzele care au condus la această măsură, pe lângă războiul din Orientul Mijlociu.
Anterior, Orban a cerut Uniunii Europene să suspende sancțiunile împotriva petrolului și gazelor rusești, având în vedere războiul din Orientul Mijlociu. Liderul naționalist, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, critică în mod regulat sancțiunile UE împotriva Rusiei, folosindu-și dreptul de veto pentru a obține excepții pentru Ungaria.
Ungaria a mai plafonat odată prețurile combustibililor, în perioada cuprinsă între noiembrie 2021 și iunie 2022, pentru a reduce inflația înainte de alegerile din aprilie 2022, pe care Orban le-a câștigat apoi cu o majoritate covârșitoare. Cu toate acestea, ulterior, Orban a fost forțat să renunțe la plafonarea prețurilor combustibililor, după ce ce o penurie de combustibil a dus la achiziții de panică la benzinării.
Cotația țițeiului a crescut luni la peste 119 dolari pe baril, atingând niveluri nemaivăzute de la mijlocul anului 2022, iar guvernele se străduiesc să limiteze impactul asupra economiilor și consumatorilor. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Primele șase economii din UE sunt de acord cu supravegherea centralizată a piețelor financiare
Miniștrii de Finanțe din primele șase economii din Uniunea Europeană au convenit o poziție comună la propunerea Comisiei Europene privind supervizarea pieței de capital, a anunțat vineri ministrul german de Finanțe, Lars Klingbeil, transmite Reuters. Pentru a facilita fluxul de capital între cele 27 de țări ale UE, Comisia Europeană a pr
Banca Italiei: Creșterea economiei pierde din viteză, afectată de turbulențele geopolitice
Economia italiană a arătat o reziliență semnificativă în timpul șocului cu care s-a confruntat începând din 2019, dar mai recent impulsul s-a diminuat, pe fondul deteriorării cadrului geopolitic, al taxelor vamale americane și al dificultăților economice ale Germaniei, a anunțat vineri guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, Fabio Panetta, transmite
Comisia Europeană va deschide o procedură de deficit excesiv împotriva Bulgariei
Guvernul de la Sofia a anunțat vineri că, săptămâna următoare, Comisia Europeană va deschide o procedură de deficit excesiv împotriva Bulgariei, care a înregistrat un deficit de 3,5% din PIB în 2025 și anul acesta ar urma să înregistreze un deficit de 4% din PIB, transmite EFE. 'Am vești proaste de la Bruxelle
UE estimează că are nevoie de 120 de miliarde de euro pentru a relansa producția locală de cipuri
Uniunea Europeană va face o nouă încercare de a-și relansa industria semiconductorilor, prin intermediul unei Legi a cipurilor revizuite, denumită 'Chips Act 2.0', un efort care se estimează că va necesita investiții public-private în valoare de 120 de miliarde de euro până în 2035, conform unor documente consultate de Bloomberg News.
Băncile europene ar putea elimina 20% din posturi pe fondul răspândirii AI, estimează analiștii Morgan Stanley
Răspândirea rapidă a inteligenței artificiale ar putea permite băncilor europene să își reducă efectivele de personal cu până la o cincime pe 'termen scurt', potrivit analiștilor băncii americane Morgan Stanley, transmite Bloomberg. AI va duce la creșteri estimate ale productivității de 30%, au calculat analiștii de la Morgan Stanley,
Bulgaria: Prețul gazelor naturale ar putea scădea cu 1% din iunie
Compania bulgară de stat Bulgargaz a prezentat o propunere Comisiei de reglementare în domeniul energiei și apei (EWRC) pentru o ușoară reducere a prețului gazelor naturale, începând din iunie, informează Novinite. Dacă propunerea va fi aprobată, costurile cu gazele naturale în iunie se vor situa la aproximativ 35,62 eu
SUA: Inflația a înregistrat în aprilie cel mai rapid ritm de creștere din ultimii trei ani
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală americană a accelerat în aprilie, cel mai recent indiciu că prețurile rămân la un nivel ridicat, resimțindu-se efectele războiului din Iran, în timp ce cheltuielile consumatorilor americani au crescut moderat, transmit AP și Reuters. Departamentul Comerțului a i
Creșterea economiei SUA în primul trimestru a fost revizuită în jos, la 1,6%
Creșterea economiei SUA în primul trimestru din 2026 nu a fost atât de solidă cum s-a crezut inițial, iar avântul este pe cale să încetinească în acest trimestru, după ce războiul din Iran a dus la majorarea prețului benzinei și a afectat bugetele gospodăriilor, transmite Reuters. Prima economie a lumii a înregistrat o creșt
UE trebuie să dezvolte o strategie economică multianuală pentru a face față concurenței Chinei (raport)
Franța și Uniunea Europeană trebuie să dezvolte o ''capacitate de planificare strategică multianuală'' pentru a face față concurenței Chinei, care este angajată într-o ''cucerire industrială globală'' cu noul său plan cincinal, susține o notă publicată joi de Înaltul Comisariat pentru Strategie și Planificare (HCSP), relate
UE a amendat Temu cu 200 milioane de euro pentru că a permis vânzarea de produse ilegale
Comisia Europeană a amendat joi gigantul chinez de comerț electronic Temu cu 200 de milioane de euro, pentru că a permis vânzarea de produse ilegale către consumatorii europeni, inclusiv jucării periculoase pentru bebeluși și încărcătoare defecte, informează AFP. 'Compania nu a reușit să identifice, să analizeze și să evalueze cu promptitudine
Credibilitatea băncilor centrale este esențială în noua ordine mondială, spune Christine Lagarde
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat, joi, că guvernele ar putea fi înclinate să își înăsprească controlul asupra autorităților monetare și a subliniat că menținerea independenței băncilor centrale este și mai importantă într-o ordine globală din ce în ce mai dificilă, transmite Bloomberg. Evoc&
Expatriații din Londra încearcă să se adapteze la căldura extremă fără aer condiționat (reportaj)
Vanessa Chan, care s-a mutat la Londra din Hong Kong în urmă cu trei ani, a fost uimită de căldura extremă înregistrată în capitala Marii Britanii în ultimele zile, iar șocul căldurii a fost agravat de o absență surprinzătoare a soluțiilor pentru a ajuta populația să facă față temperaturilor ridicate, transmite Bloomberg. Luni, Marea Br
Economistul-șef al BCE se așteaptă la un impact persistent asupra inflației din partea războiului din Iran
Șocul energetic provocat de conflictul din Orientul Mijlociu va avea, probabil, un impact persistent asupra inflației, chiar dacă va fi găsită o soluție rapidă la război, a declarat joi economistul-șef al Băncii Centrale Europene (BCE), Philip Lane, transmite Reuters. Chiar dacă, istoric, prețul petrolului tinde să revină la nivelurile inițiale după creșterile
AIE: Conflictul din Orientul Mijlociu modifică strategiile energetice ale statelor
Conflictul din Orientul Mijlociu obligă statele să își regândească strategiile energetice prin deschiderea de noi rute de aprovizionare și reorientarea spre resursele proprii, pentru a aborda a doua criză energetică din ultimii cinci ani, a afirmat joi Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmite AFP. 'Traversăm cea mai gravă criză de
Începerea negocierilor dintre Mexic și Statele Unite pentru revizuirea acordului lor comercial
Mexicul și Statele Unite au început oficial miercuri la Ciudad de Mexico negocierile pentru revizuirea Acordului Nord-American de Liber Schimb (USMCA), care se desfășoară sub presiunea amenințărilor cu taxe vamale din partea administrației președintelui american Donald Trump, notează AFP. Ministerul mexican al economiei, Marcelo Ebrard,










