Țărnea (MAE) face apel la cetățenii din zona Golfului care nu se prezintă la zbor să anunțe în prealabil
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a făcut apel la cetățenii care nu reușesc să ajungă la zborurile de evacuare și de repatriere asistată să anunțe din timp acest lucru.
'În continuare, și pentru zborurile de evacuare și la zborurile de repatriere asistată, o problemă rămâne prezentarea la zbor. Știm că situațiile sunt dificile. Pentru multă lume nu e ușor să ajungă, dar este important să comunice, în măsura posibilului, cu cei cu care țin legătura, pentru a ne asigura că avem timpul necesar pentru a înlocui persoanele care nu pot să participe la o evacuare sau la o repatriere asistată, realocând biletele', a spus el, în cadrul unei conferințe de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu.
Andrei Țărnea a estimat că 2.000 de români au revenit în țară din zona Golfului, prin intermediul zborurilor de evacuare, al celor de repatriere asistată sau al zborurilor comerciale. El a reamintit că duminică au revenit 183 de cetățeni români din Qatar, printr-un zbor de repatriere asistată.
'Nu e un reproș făcut cetățenilor, dar este extrem de important ca cei care cumpără bilete pe aceste aeronave să le și folosească. Sau atunci când nu, să le elibereze cu suficient de mult timp înainte, încât să fie posibilă realocarea unor locuri, inclusiv pe bani, în charterele de repatrieri asistate, pentru a ne asigura că un număr cât mai mare de cetățeni români se întoarce', a spus el.
În altă ordine de idei, Țărnea a precizat că autoritățile continuă demersurile pentru dezescaladarea conflictului și pentru asigurarea respectării principiilor dreptului internațional în ceea ce privește atacurile 'pe care Iran le face împotriva unor țări non-combatante' din regiune. Reprezentanții MAE au avut convorbiri cu miniștrii de externe și cu autoritățile locale ale acestor țări, pentru 'a facilita siguranța și securitatea' cetățenilor români în regiune, precum și revenirea lor în țară.
'Continuă, din păcate, schimburile de focuri. Au fost lovituri, în continuare cu rachete balistice de croazieră și drone, în statele din regiune. Spațiile aeriene ale mai multor țări din Orientul Mijlociu rămân, în continuare, fie închise, fie sunt operate în ferestre de oportunitate sau sunt închise, atunci când condițiile de securitate o cer. Un număr semnificativ de cetățeni europeni și de cetățeni români sunt în continuare în regiune', a mai spus el. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Țărnea (MAE): Aproximativ 2.000 de români au revenit în țară din zona Golfului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion - numită director de cabinet al premierului
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită miercuri în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar
Neculăescu, convorbire cu omologul lituanian: România și Lituania vor deveni și mai apropiate pe Flancul Estic al NATO
Marea Neagră și Marea Baltică sunt în prima linie pe Flancul Estic al NATO, iar România și Lituania vor deveni în această zonă și mai apropiate și mai bine conectate, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Șeful diplomației române a avut o convorbire telefonică în cursul zilei cu omolo
Niculescu: Cultura nu e un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație
Cultura nu este un domeniu secundar, ci o sursă reală de dezvoltare a societății pe termen lung, alături de educație, a afirmat, miercuri, premierul Luca Niculescu, cu ocazia participării la preluarea mandatului la Ministerul Culturii de către Ioana Ciocan. 'Îi mulțumesc fostului ministru, Andras Istvan Demeter, pentru activitatea de
Neculăescu, discuție cu omologul leton: România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică
România și Letonia sunt aliați apropiați, ferm angajați în securitatea euro-atlantică, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. Acesta a discutat miercuri cu omologul leton, Baiba Braze, în prima sa zi la Ministerul Afacerilor Externe. ''Schimb valoros astăzi cu Braze Baiba. Români
Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe
Europarlamentarul Dan Barna a fost reales vicepreședinte al grupului parlamentar Renew Europe, informează Uniunea Salvați România (USR). 'La jumătatea mandatului de europarlamentar, Dan Barna s-a bucurat din nou de încrederea colegilor și va continua să coordoneze activitatea colegilor Renew din cele șase comisii cu componentă tematică de aface
Mureșan nu se plânge de 'arbitrajul' președintelui în criza politică: 'Trebuie să câștigăm nu cu 1-0, ci cu 3-0 la următoarele alegeri parlamentare'
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), desemnat recent pentru funcția de premier, dar al cărui guvern nu a obținut voturile necesare învestirii în Parlament, a declarat miercuri, la Strasbourg, că nu se va plânge de modul în care președintele Nicușor Dan 'a arbitrat' criza po
MAE/ Atenționare de călătorie: Serbia - restricții ale traficului auto în Belgrad
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Serbia că, în data de 22 octombrie, în Belgrad, sunt anunțate mai multe evenimente cu caracter public care vor conduce la impunerea de restricții ale traficului auto, închiderea unor artere importante de circul
Siegfried Mureșan: Premierul este vulnerabil la populismul cunoscut al PSD; riscul e mare ca PSD să înceapă risipa
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul Luca Niculescu este vulnerabil la 'populismul cunoscut al PSD', în ciuda eventualelor sale bune intenții, și riscul e mare ca PSD să înceapă risipa banului public și să pericliteze stabilizarea obținută cu greu, a declarat miercuri, la Strasbourg, pentru AGERPRES, eurodeputatul
Premierul Niculescu a discutat cu omologul bulgar despre coordonarea față de provocările din regiunea Mării Negre
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său bulgar, Rumen Radev, discuțiile fiind axate pe consolidarea coordonării bilaterale, ca răspuns la provocărilor actuale de securitate și conectivitate din regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică foarte bună cu prim-ministrul Bulgariei, Rumen Radev. Am discutat m
Dan Reșitnec - eliberat, la cerere, de la SGG; Petru Farago preia atribuțiile până la numirea conducătorului instituției
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec (USR), a fost eliberat, la cerere, din funcție, atribuțiile acestuia fiind preluate de Petru Farago, secretar general adjunct, până la numirea conducătorului instituției. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. '&
Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor
România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar
Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare
Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați
Fenechiu: Ipotezele că în PNL va fi dihonie foarte mare sunt ușor exagerate; lucrurile au început să se calmeze
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu crede că un congres al PNL va avea loc foarte repede, menționând că 'lucrurile au început să se calmeze' și sunt 'ușor exagerate' 'ipotezele' că în partid va fi 'dihonie foarte mare și urmează diverse lucruri'. 'Cu s
Dan Neculăescu - dialog cu omologul din R. Moldova: Sprijinul pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm
Sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după convorbirea cu omologul din Republica Moldova, Mihai Popșoi. 'L-am reasigurat că sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, în spiritul Parteneriatului n




