Prețul petrolului se apropie de 111 dolari per baril, pe fondul extinderii conflictului din Orientul Mijlociu
Cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat luni dimineață cu aproape 19%, la aproape 111 dolari, după ce crescuse deja cu aproximativ 28% săptămâna trecută, pe fondul temerilor investitorilor că prelungirea războiului din Orientul Mijlociu ar putea perturba sever piețele energetice și afecta creșterea economiei mondiale, transmit DPA și Reuters.
Și cotația țițeiului american West Texas Intermediate (WTI) a depășit pragul de 100 de dolari per baril, un nivel care nu mai fusese înregistrat din 2022.
Și dolarul s-a apreciat semnificativ, ajungând la aproape 159 yeni, pe fondul cotațiilor ridicate ale țițeiului, apoi s-a depreciat ușor, după ce Financial Times (FT) a anunțat că la reuniunea de luni a miniștrilor de Finanțe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) se va discuta scoaterea de petrol din rezervele de urgență ale țării, coordonată de Agenția Internațională pentru Energie (IEA). Pe ordinea de zi a reuniunii ar urma să figureze potențialele consecințe economice și energetice ale războiului.
''Dolarul nu se confruntă cu o lipsă de sprijin, fiind considerat o valoare de refugiu, și beneficiază de pe urma statutului SUA de exportator net de energie, un contrast sever față de cea mai mare parte a Europe'', a apreciat Ray Attrill, director în cadrul National Australia Bank.
Piețele bursiere și cotațiile metalelor prețioase sunt în scădere, investitorii fiind îngrijorați că prețurile ridicate la țiței afectează inflația pe plan global și creșterea economiei mondiale.
''Cu cât mai mult durează conflictul, cu atât mai mari vor fi pagubele, într-un efect de domino, după ce evoluțiile de săptămâna trecută de pe piața petrolieră indicau că situația s-ar putea înrăutăți'', a afirmat Michael Every, analist la Rabobank.
Deja războiul a dus la suspendarea a aproximativ o cincime din livrările globale de țiței și gaze, după ce Teheranul a reacționat la atacurile aeriene prin restricționarea transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz și atacând infrastructura energetică din regiune.
Ministrul Energiei din Qatar a declarat vineri pentru Financial Times (FT) că prețul țițeiului ar putea crește la 150 de dolari per baril în două-trei săptămâni, dacă petrolierele și alte nave comerciale nu reușesc să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.
AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sectorul auto german face apel la detensionarea disputei tarifare dintre SUA și UE
Industria auto din Germania a pledat pentru o detensionarea urgentă a disputei tarifare dintre SUA și Uniunea Europeană și a cerut organizarea de discuții imediate între cele două părți, după ce președintele Donald Trump a declarat că va crește tarifele pentru autovehiculele importate din blocul comunitar, transmite Bloomberg. 'Acordul comercial SUA-
Criză combustibili/ Reducerea impozitării scade prețurile la benzinăriile din Germania
Prețurile la stațiile de alimentare cu combustibili au scăzut vineri în diverse zone din Germania, odată cu intrarea în vigoare a reducerii impozitării, transmite DPA. Parlamentul de la Berlin a adoptat luna trecută reducerea impozitării, ca parte a măsurilor menite să atenueze povara asupra consumatorilor de pe urma majorării preț
Acordul UE-Mercosur intră în vigoare cu ''beneficii reale și vizibile''
Acordul dintre Uniunea Europeană (UE) și Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay) a intrat în vigoare vineri, creând o piață de 700 de milioane de locuitori în care peste 90% din tarifele actuale vor fi liberalizate, unele imediat, informează EFE. Bruxelles-ul estimează că acordul va permite o creștere cu 39% a exp
Criză combustibili/ Din lipsă de gaz, indienii gătesc cu bălegar de vacă
Gauri Devi, o fermieră din India, gătește o lipie tradițională pe aragazul ei alimentat cu biogaz produs din bălegar de vacă, un animal venerat în India ca fiind întruchiparea zeităților hinduse și un simbol al mamei pământ, transmite AFP. De la blocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trece 60% din necesarul de gaz natural
Christine Lagarde (BCE): Stagflația descrie anii '70, nu actuala situație a economiei
Economia zonei euro nu se confruntă cu stagflație, chiar dacă se intensifică riscurile la adresa inflației și a creșterii, a afirmat joi președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters. Analiștii avertizează că economia regiunii se confruntă în acest moment cu riscul stagflației, iar datele arată o creștere a pr
Eurostat: Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie
Rata șomajului în zona euro a scăzut la 6,2% în martie, de la 6,3% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană s-a situat la 6% în martie, stabilă față de luna precedentă, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În România, rata șomajului a crescut la 6,1% &ici
Banca Centrală Europeană menține nemodificate dobânzile, înaintea posibilei majorări din iunie
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut nemodificate ratele dobânzilor, pentru a șaptea ședință consecutivă, la reuniunea de politică monetară de joi, dar a semnalat preocupările sale crescânde privind majorarea inflației, întărind pariurile că vor fi mai multe majorări de dobânzi anul acesta, începând din iunie, transmite Reuter
Comisia Europeană a emis un set de recomandări pentru a proteja consumatorii vulnerabili de prețurile ridicate la energie
Comisia Europeană a emis, joi, un set de recomandări pentru a contribui la protejarea gospodăriilor vulnerabile împotriva debranșărilor energetice, la o mai bună gestionare a contractelor lor de furnizare a energiei, precum și pentru a juca un rol activ în tranziția către o energie curată prin producția proprie și partajarea energiei, informează un comuni
Turiștii și colecționarii țin în viață Trabantul, mașina emblematică a RDG (reportaj)
Trabantul, legendara mașină produsă de fosta Republică Democrată Germană (RDG), încă circulă pe străzile Germaniei, la 35 de ani după ce ultimul model a ieșit de pe linia de asamblare, grație statutului său de piesă de colecție și atracție turistică în orașe precum Berlinul, transmite EFE. Pe 30 aprilie 1991, ultimul Trabant, cunos
Raportorul PE: Intrarea în vigoare provizorie a acordului UE cu Mercosur, o fază crucială pentru evaluarea impactului său real
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Aplicarea provizorie a acordului UE cu Mercosur de la 1 mai deschide o fază crucială pentru evaluarea impactul real al acordului în teren, a declarat joi raportorul Comisiei pentru comerț internațional a PE, Gabriel Mato, în timp ce președintele INTA, Bernd Lange, a spus că acordul este un semna
Producția mondială de orez amenințată de războiul din Iran și fenomenul El Nino
Traderii se așteaptă ca producția de orez să scadă anul acesta, pe măsură ce fermierii își reduc suprafețele cultivate în Asia din cauza lipsei de îngrășăminte și a creșterii costurilor combustibililor în urma războiului din Iran, iar un fenomen meteo El Nino va reduce de asemenea, producția celui mai consumat aliment de bază din lume, transmite Reute
ING va răscumpăra acțiuni în valoare de un miliard de euro, după un profit peste așteptări în T1
Grupul bancar olandez ING Groep a lansat joi un program de răscumpărări de acțiuni în valoare de un miliard de euro, după ce profitul pe primul trimestru a depășit așteptările, stimulat de o performanță puternică la nivel general și de reducerea costurilor, informează Reuters. În primele trei luni ale acestui an, ING a realizat un profit net de 1,5
Cotația barilului de petrol Brent a trecut de 126 de dolari
Prețul petrolului a crescut, din nou, joi, după ce în presă au apărut informații referitoare la o blocare prelungită a Strâmtorii Ormuz, informează AFP. În jurul orei 5:00 GMT, țițeiul Brent din Marea Nordului, prețul de referință la nivel global, afișa o creștere de 5,61%, ajungând la 124,65 dolari pe baril, la doar câteva minute
Profitul operațional al grupului OMV a scăzut în primul trimestru pe fondul unui mediu de piață extrem de volatil
Grupul austriac OMV AG a raportat joi o scădere cu 12% a rezultatului operațional ajustat (Clean CCS), până la 1,025 miliarde euro, în condițiile în care mediul de piață de la începutul anului a fost puternic influențat de războiul din Iran, transmite APA. Acționarul majoritar de la OMV Petrom a precizat că în primul trimestru ven
Powell își încheie mandatul de președinte al Fed cu o pledoarie pentru independența Rezervei Federale
Jerome Powell a pledat miercuri pentru independența băncii centrale a SUA (Rezerva Federală -Fed), la ultima sa conferință de presă în calitate de președinte al unei instituții care se confruntă cu atacuri repetate din partea președintelui Donald Trump, transmite AFP. Devenit șef al Rezervei Federale în 2018, în timpul primului mandat al lui









