O dezbatere privind criza din Orientul Mijlociu, introdusă pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European
O dezbatere privind situația volatilă creată după atacurile israeliano-americane asupra Iranului și riposta Teheranului împotriva Israelului și a statelor din Golf care găzduiesc baze militare americane a fost introdusă pe agenda sesiunii plenare a Parlamentului European, care începe luni la Strasbourg.
Astfel, miercuri dimineață va avea loc dezbaterea 'Declarații ale Consiliului și Comisiei Europene - Operațiunea militară SUA-Israel împotriva regimului iranian, consecințele sale și nevoia de sprijinire a poporului iranian'.
Agenda sesiunii plenare a PE include teme importante la nivelul Uniunii Europene, de la criza locuințelor și pregătirea reuniunii Consiliul European din 19-20 martie până la voturile privind numirea viitorului procuror-șef european și a președintelui Autorității Bancare Europene.
O dezbatere prevăzută pentru marți dimineață are ca subiect raportul 'Criza locuințelor în Uniunea Europeană, cu scopul de a propune soluții pentru locuințe decente, sustenabile și la prețuri accesibile', elaborat de eurodeputatul spaniol Borja Gimenez Larraz (grupul Partidului Popular European).
Este de așteptat ca eurodeputații să evidențieze condițiile precare de viață a milioane de europeni, din cauza ofertei limitate de locuințe și a creșterii costurilor chiriei și ipotecilor în ultimele două decenii.
Proiectele de propuneri acoperă aspectele-cheie ale crizei, inclusiv necesitatea de a stimula investițiile prin intermediul fondurilor UE, naționale și private, de a reduce birocrația în sectorul locuințelor, de a îmbunătăți calitatea, sustenabilitatea și standardele de confort ale locuințelor și de a aborda deficitul de forță de muncă și provocările în materie de competitivitate din sectorul construcțiilor.
Tot marți, eurodeputații vor evalua abordarea politică și metodologia UE privind extinderea. Un raport adoptat de Comisia pentru afaceri externe a PE în ianuarie acest an subliniază că extinderea UE este un răspuns strategic la realitatea geopolitică în evoluție și o investiție vitală în securitatea și stabilitatea UE.
Eurodeputații insistă asupra faptului că procesul de aderare trebuie să rămână unul bazat pe merite, să fie reversibil și să nu accepte încălcări ale valorilor sau principiilor fundamentale ale UE. Pentru a aborda blocajele politice și a raționaliza procesul de aderare, aceștia propun ca deciziile Consiliului privind deschiderea și închiderea grupurilor și capitolelor individuale de negociere să fie luate prin vot cu majoritate calificată, nu prin unanimitate. Deciziile finale privind aderarea noilor state membre ar trebui să continue să fie luate prin unanimitate. În prezent, există nouă țări candidate și una potențial candidată la aderarea la UE.
Membrii Parlamentului European vor supune la vot marți numirea lui Andres Ritter pentru funcția de procuror-șef european (șef al Biroului Procurorului Public European, EPPO), după ce în 23 februarie Comisia pentru libertăți civile a PE (LIBE) au aprobat această desemnare, cu 52 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și 6 abțineri.
Procurorul-șef european este numit de comun acord între Parlament și Consiliu. Ambele instituții și-au exprimat preliminar preferința pentru Ritter.
Creat în 2021, Parchetul European (EPPO) este o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului Uniunii Europene, cum ar fi fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro. Fiecare stat participant are un procuror european în cadrul Colegiului EPPO la Luxemburg, care este prezidat de procurorul-șef european, funcție deținută în prezent de procuroarea română Laura Codruța Kovesi, numită în octombrie 2019 și al cărei mandat se va încheia pe 31 octombrie 2026.
Eurodeputații își vor prezenta miercuri solicitările pentru viitorul summit al UE din 19-20 martie. Ei vor discuta despre rolul următorului buget pe termen lung al UE (cadrul financiar multianual 2028-2034) ca motor al competitivității, alături de prioritățile europene în materie de apărare și securitate. Dezbaterea va aborda, de asemenea, eforturile actuale ale Europei de a asigura o pace justă și durabilă pentru Ucraina, precum și măsurile de gestionare a fluxurilor de migrație și de consolidare a protecției frontierelor externe.
În ultima zi a sesiunii plenare, joi, Parlamentul European va dezbate raportul elaborat de Bogdan Rzonca (grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, ECR) privind activitatea Ombudsmanului European în 2024, funcție deținută în prezent de Teresa Anjinho.
Ombudsmanul European promovează buna administrare și investighează plângerile cetățenilor cu privire la acțiunile instituțiilor și organismelor UE - Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia Europeană și toate agențiile UE.
În general, Ombudsmanul întreprinde anchete în urma plângerilor care îi sunt adresate, dar poate deschide anchete și din proprie inițiativă și este în măsură să analizeze probleme sistemice mai ample din cadrul instituțiilor. Ombudsmanul European, ce are biroul la Strasbourg, își exercită funcția pentru o perioadă de cinci ani, ce poate fi reînnoită. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a şaptea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regele Charles, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a transmis joi un mesaj de felicitare președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și cetățenilor țării cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței, exprimându-și speranța pentru consolidarea relațiilor dintre cele două state, informează Moldpres.
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită la Londra săptămâna viitoare
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o deplasare la Londra săptămâna viitoare, devenind primul lider european care îl vizitează pe premierul britanic Andy Burnham de la preluarea mandatului acestuia, transmite dpa. Vizita este încă o dovadă că fostul primar al zonei metropolitane Manchester pare decis să continue p
Mesajul Maiei Sandu, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova: Să celebrăm ceea ce ne unește
Președinta Maia Sandu a transmis joi un mesaj cu prilejul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova în care a afirmat că independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă, relatează Moldpres, care menționează că șefa statului a lansat și un în
Forțele americane în Europa: Șeful Pentagonului va avea cel puțin patru seturi de opțiuni până la 6 noiembrie
O analiză a Pentagonului cu privire la desfășurările de trupe americane în Europa va pune cel puțin patru seturi de opțiuni pe masa secretarului apărării american Pete Hegseth până la 6 noiembrie, înaintea termenului limită, luna decembrie, pentru definitivarea acestei evaluări, indică un document consultat joi de Reuters. Al
Într-o scrisoare adresată ONU, Iranul numește sancțiunile SUA ''terorism economic''
Iranul a condamnat miercuri ultima amenințare cu sancțiuni din partea SUA într-o scrisoare adresată Națiunilor Unite, numind-o ''un act de terorism de stat și economic'', informează joi dpa. Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a declarat în scrisoarea publicată pe Telegram și de presa de stat iraniană că SUA
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO
Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă britanică)
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' care a provocat un incendiu la bord, a anunțat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția maritimă britanică, UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut care a provocat un incendiu la bord, ce a fost între timp stins', a indicat această s
SUA: 'Creierul' atentatelor din 11 septembrie va fi judecat în 2028 (presă americană)
Un tribunal militar îl va judeca în iunie 2028 pe bărbatul acuzat că este 'creierul' atentatelor din 11 septembrie 2001, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, citând decizia unui judecător, scrie AFP. Khalid Sheikh Mohammed a fost considerat unul dintre cei mai importanți locotenenți ai grupării jihadist
Statele Unite: Urgență națională decretată cu privire la rețeaua electrică, vizând China fără a o numi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri stare de urgență națională privind rețeaua electrică americană, interzicând achiziționarea și instalarea de echipamente provenite din țări aflate sub embargou american asupra armelor, vizând în mod evident China, fără a o numi, transmite AFP.
Liderul întemnițat al PKK, Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în dezarmare, potrivit partidului pro-kurd
Liderul aflat în închisoare al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în procesul de dezarmare a combatanților, etapă majoră a procesului de pace care vizează încetarea a peste patru decenii de gherilă, a afirmat miercuri deputatul Mithat Sancar, notează AFP.
Mexic: Președinta Sheinbaum, interpelată cu privire la violențele împotriva jurnaliștilor
Zeci de instituții de presă mexicane s-au asociat miercuri cu ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) pentru a o interpela pe președinta Claudia Sheinbaum și autoritățile cu privire la violențele care îi vizează pe profesioniștii din mass-media din această țară, unde șapte jurnaliști au fost uciși de la începutul anului, notează AFP.
Cipru: Liderii rivali convin să se întâlnească săptămânal
Liderii celor două părți ale Ciprului au convenit miercuri să organizeze întâlniri săptămânale, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a îndemnat să își intensifice eforturile în vederea negocierilor de reunificare, blocate de ani de zile, transmite AFP. Guterres s-a implicat persona
Comisia Europeană nu comentează acordul la care a ajuns Meta în SUA, susține că e în dialog cu compania
Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al rețelelor sale sociale Facebook și Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Reuters. El a
Franța poate fi ținta unor acțiuni de război hibrid mai brutale, avertizează șefa serviciului de informații interne
Franța trebuie să ia în calcul că trebuie să facă față unor acțiuni de război hibrid mai brutale pe teritoriul său, a declarat marți șefa serviciului francez de informații interne, dând exemplul dronelor explozive descoperite pe aeroportul german din Leipzig, relatează AFP. 'Descoperirea unei drone explozive la Leipzig care urma, după toate pro
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza avertizează asupra unui 'punct fără întoarcere'
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza, Nikolai Mladenov, a avertizat miercuri asupra unui 'punct fără întoarcere' în cazul în care planul de pace pentru teritoriul palestinian, aflat în prezent în impas, va eșua, relatează AFP. 'Gaza nu mai poate rezista unei alte catastrofe. Dacă armi












