DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Cea de-a patra ediție a Festivalului Cărților Deschise, eveniment dedicat lecturii și creativității, se va desfășura, începând cu weekendul 6-8 martie 2026, la sediul Operei Comice pentru Copii.
Festivalul se deschide vineri, 6 martie, cu atelierul 'Camera mea de poveste', susținut de arhitectul Vasile-Valentin Drăgănescu, care îi introduce pe copii în lumea designului interior și a arhitecturii. Tot în 6 martie, Alina și Cristian Ion aduc la Casa Cărții atelierul 'Pic din țara viselor și Jocul inteligențelor și al valorilor' (Talent Club), iar seara VoiceUpKids propune atelierul de public speaking pentru copii 'Cum să vorbești clar și cu încredere?', susținut de Emanuel Popescu.
Sâmbătă, 7 martie, vor avea loc atelierul 'Miko' și seria 'Jocuri, Joacă și Conectare în Familie'. La ora 12:00, soprana Felicia Filip deschide formatul 'Artiștii citesc povești', pe Scena Căsuța din Copac, în cadrul căruia personalități invitate citesc din cartea preferată a copilăriei lor. Urmează întâlnirea cu scriitoarea Ioana Pârvulescu și regizoarea Claudia Ciobanu, dedicată musicalului 'Invizibilii'. Seria de lecturi continuă cu Denisa Nicolae, Liviu Romanescu și Adrian Nour. După-amiaza include Mornin' Poets Junior cu Ovidiu Baron - 'Antologeek I & II. Cum ne descoperim pasiunile prin poezie' - și atelierele English Kids Academy.
Duminică, 8 martie, începe cu atelierele Asociației InfinitEdu, dedicate înțelegerii textului, atât pentru copii (grupele 6-10 ani și 9-14 ani), cât și pentru părinți, coordonate de Melania Țucureanu și Eryka Lang. Evenimentul principal al zilei este 'Parada personajelor din cărți by Nemira' (ora 11:00), în cadrul căreia copiii sunt invitați să vină costumați în personajul preferat și să concureze pentru premii oferite de Editura Nemira și OCC.
Ediția din acest an face parte din campania națională 'Fitness pentru mintea copiilor', care reunește organizații neguvernamentale, edituri, librării și parteneri educaționali, cu scopul de a promova lectura și gândirea critică în rândul copiilor. Mesajul campaniei este: 'La fel cum sportul întărește corpul, cititul este cel mai bun antrenament pentru imaginație, empatie și curaj'.
Festivalul va continua și în weekend-urile următoare, 13-15 martie și 20-22 martie 2026.
* Vineri, 6 martie, ora 16:00, are loc, la Palatul Suțu, vernisajul expoziției 'Infinitatea cuvintelor. Ileana și Romulus Vulpescu', conform unui comunicat al Palatului Suțu - Muzeul Municipiului București.
Expoziția, născută dintr-o generoasă donație primită de muzeu, propune publicului o întâlnire cu lumea soților Ileana și Romulus Vulpescu, dincolo de paginile cărților, chiar în inima spațiului lor creativ.

Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu / Facebook
Aceasta recreează atmosfera intimă a căminului soților Vulpescu, vizitatorii putând descoperi obiecte personale care le-au aparținut, fotografii care surprind fragmente de viață și manuscrise care dezvăluie laboratorul lor de creație.
Prin expunerea cărților publicate și a documentelor de lucru, expoziția nu este doar o prezentare de obiecte, ci o poveste despre devotament față de cultură și despre o relație care a transformat 'armura noastră - cartea' într-un mod de existență, se mai arată în comunicat.
Expoziția va putea fi vizitată până la data de 26 aprilie 2026, la Palatul Suțu - Muzeul Municipiului București. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 - 18:00. Accesul publicului la vernisajul de vineri, 6 martie 2026, este gratuit.
* O expoziție internațională de artă fotografică, realizată de 27 de artiste fotograf din șase țări, va fi vernisată pe 8 martie, de Ziua Femeii, la Muzeul Orașului Oradea. Vernisajul va avea loc duminică, 8 martie, la ora 11:00, conform unui comunicat al instituției.
Cele 44 de lucrări de mari dimensiuni vor fi expuse în Centrul Expozițional Euro Foto Art (EFA) din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea, fiind semnate de artiste fotograf din mai multe țări partenere EFA: Italia, Ungaria, India, Ucraina, Rusia și desigur, România.

Sursa foto: Muzeul Ţării Crişurilor Oradea/facebook
Din România participă Banhazi Gyongyi, Kenez Emese Katalin, Kovacs Orsolya, Morvay Szabo Edina, Mariana Scubli și Adelina Șora.
Evenimentul va fi transmis online pe pagina de Facebook a AIEFA.
Publicul vizitator va putea vedea expoziția până la 1 aprilie 2026, zilnic, între orele 9:00 - 17:00.
Toate fotografiile expuse se pot admira și pe site-ul AIEFA: https://eurofotoart.ro/expo-internationala-femeia-vazuta-de-artiste-fotograf/.
* Premiera spectacolului 'Testat pe oameni/Tested on People' de Maja Pelevic, în regia lui Petar Denchev, va avea loc joi, 5 martie, de la ora 19:30, la Sala Mică a Teatrului Național Târgu Mureș, precum și vineri, 6 martie, conform unui comunicat de presă remis de Compania 'Liviu Rebreanu'.
Piesa 'Testat pe oameni', se arată în comunicatul instituției teatrale, abordează o temă ușor de recunoscut, reality show-urile. În plus, în spectacol, oamenii sunt ținuți sub observație în mod constant, sunt plasați în așa-numitul 'human zoo', o grădină zoologică unde oamenii iau locul animalelor.
Din distribuție fac parte actorii Borche Manev, Yana Georgieva, Ivan Kaloshev, Yana Bozhanin, Mihaela Mihai, Radu Anastas, Dana Pancu și Sergiu Ștefanache.

Sursa foto: Peter Dentchev/facebook
Spectacolul va fi jucat în limbile română și bulgară, cu supratitrare în română și bulgară și are o durată de 1 oră și 50 minute și este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.
Spectacolul este o coproducție a Teatrului Național Târgu Mureș - Compania 'Liviu Rebreanu' și Teatrul Dramatic Geo Milev din Stara Zagora, Bulgaria.
* Primăria Municipiului București, prin Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului', organizează, de Ziua Internațională a Femeii, în data de 8 martie 2026, ora 13:00, un recital de chitară clasică la Arcul de Triumf, într-un cadru simbolic și plin de semnificație, informează Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului'.
Arcul de Triumf va deveni, astfel, pentru o zi, un spațiu dedicat artei, reflecției și recunoștinței față de forța și sensibilitatea feminină.

Sursa foto: Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”/facebook
Profesorul Tudor Niculescu-Mizil va susține un program de chitară clasică, repertoriul propunând 'un periplu sonor delicat și expresiv, pus în valoare de acustica naturală a spațiului, care amplifică fiecare vibrație și transformă audiția într-o experiență memorabilă', conform sursei citate.
Din program fac parte: Francisco Tarrega - Lagrima (tango); Eugen Doga - The Gramophone Waltz; Dmitri Șostakovici - Valsul nr. 2; Angel Villoldo - El Choclo (tango); Gerardo Matos Rodriguez - La Cumparsita. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu este al 270-lea Patriarh de Constantinopol, fiind întronizat în 1991 ca succesor al Patriarhului Dimitrie I. Anul acesta se împlinesc 35 de ani de la alegerea sa în demnitatea de Patriarh Ecumenic și 65 de ani de slujire clericală. Patriarhul Bartolomeu s-a născut în anul 1940, î
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Svanetia Superioară (Georgia)
Svanetia Superioară (Zemo Svaneti, în georgiană) este o zonă istorică și geografică din nord-vestul Georgiei, în sudul munților Caucazul Mare. Este cunoscută pentru peisajele sale alpine și pentru satele medievale, dominate de turnuri de apărare. Datorită arhitecturii defensive unice și planului urbanistic adaptat mediului montan, vechiul nucleu al așezărilor din
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș' (22-24 octombrie)
În zilele de 22, 23 și 24 octombrie 2026, este programată cea de-a VIII-a ediție a Festivalului 'Dumitru Fărcaș'. Evenimentul, organizat la Cluj-Napoca de Fundația 'Dumitru Fărcaș', are ca principal scop promovarea celor mai buni tineri soliști instrumentiști de muzică populară și a celor specializați în folclorul românesc.
Ședință a CSAT: recentele incidente din Marea Neagră, printre temele discutate (cronologie 2025-2026)
Președintele Nicușor Dan a convocat o nouă ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru 22 octombrie 2026, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni. În cursul reuniunii, vor fi analizate implicațiile de securitate generate de recentele incidente de la Marea Neagră și vor fi evaluate măsurile de consolidare a capacității de rea
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 octombrie
Ortodoxe Sf. Ier. Averchie, episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii; Sf. 7 tineri din Efes Greco-catolice Sf. ep. Averchie; Cei 7 tineri m. din Efes; Sf. papă Ioan Paul al II-lea Romano-catolice Sf. Ioan Paul al II-lea, pp. Sfântul I
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 octombrie
Este a 295-a zi a anului 2026. Au mai rămas 70 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 39 m și apune la 18 h 20 m. Luna răsare la 16 h 30 m și apune la 03 h 09 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Lavinia Miloșovici
Campioană olimpică și mondială la gimnastică, Lavinia Miloșovici s-a născut la 21 octombrie 1976, la Lugoj, județul Timiș. Lavinia Miloșovici este gimnasta care a obținut nota de 10 la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), performanță reușită în premieră de Nadia Comăneci la JO de la Montreal, în 1976, menționează
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion și Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf. Preoți Mărturisitori: Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel; Sf. Cuv. Ilarion cel Mare Greco-catolice Sf. cuv. Ilarion cel Mare; Sf. cuv. Ursula Romano-catolice Ss. Ursula și îns., m.; Celin
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 octombrie
Este a 294-a zi a anului 2026. Au mai rămas 71 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 38 m și apune la 18 h 22 m. Luna răsare la 16 h 10 m și apune la 02 h 01 m. Maximul curentului de meteori Orionide. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &









