Război în Orientul Mijlociu: Rusia se oferă să medieze între Iran și SUA
Rusia este pregătită, dacă este necesar, să-și ofere serviciile de mediere în negocierile de pace între Iran și SUA, a declarat joi cotidianului rus Izvestia reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Mihail Ulianov, potrivit Xinhua.
'Desigur, dacă este necesar, Rusia este pregătită să-și ofere serviciile de mediere', a declarat diplomatul rus.
Deși o reluare a dialogului între SUA și Iran pare improbabilă pentru moment, obiectivele principale declarate de ambele părți - Washingtonului dorind să prevină un Iran înarmat nuclear, iar Teheranul să vadă ridicate sancțiunile împotriva Republicii islamice - sunt imposibil de atins prin forță militară, a afirmat Mihail Ulianov.
Iranul, potrivit diplomatului rus, ar saluta o mediere din partea Rusiei. Cu toate acestea, SUA au dat clar de înțeles că nu au nevoie de intermediari, întrucât sunt convinse că se pot descurca și singure, a spus el.
'De fapt, americanii gestionează foarte prost situația', susține diplomatul rus, citat de Xinhua.
Într-o serie de convorbiri telefonice la începutul acestei săptămâni cu liderii Emiratelor Arabe Unite, Bahrainului și Qatarului, președintele rus Vladimir Putin a criticat atacurile americano-israeliene asupra Iranului, pe care Kremlinul le-a descris drept 'agresiune neprovocată', au transmis agențiile de presă oficiale ruse.
Anterior, Kremlinul a declarat că Moscova a rămas în contact permanent cu conducerea iraniană. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a şasea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regele Charles, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a transmis joi un mesaj de felicitare președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și cetățenilor țării cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței, exprimându-și speranța pentru consolidarea relațiilor dintre cele două state, informează Moldpres.
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită la Londra săptămâna viitoare
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o deplasare la Londra săptămâna viitoare, devenind primul lider european care îl vizitează pe premierul britanic Andy Burnham de la preluarea mandatului acestuia, transmite dpa. Vizita este încă o dovadă că fostul primar al zonei metropolitane Manchester pare decis să continue p
Mesajul Maiei Sandu, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova: Să celebrăm ceea ce ne unește
Președinta Maia Sandu a transmis joi un mesaj cu prilejul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova în care a afirmat că independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă, relatează Moldpres, care menționează că șefa statului a lansat și un în
Forțele americane în Europa: Șeful Pentagonului va avea cel puțin patru seturi de opțiuni până la 6 noiembrie
O analiză a Pentagonului cu privire la desfășurările de trupe americane în Europa va pune cel puțin patru seturi de opțiuni pe masa secretarului apărării american Pete Hegseth până la 6 noiembrie, înaintea termenului limită, luna decembrie, pentru definitivarea acestei evaluări, indică un document consultat joi de Reuters. Al
Într-o scrisoare adresată ONU, Iranul numește sancțiunile SUA ''terorism economic''
Iranul a condamnat miercuri ultima amenințare cu sancțiuni din partea SUA într-o scrisoare adresată Națiunilor Unite, numind-o ''un act de terorism de stat și economic'', informează joi dpa. Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a declarat în scrisoarea publicată pe Telegram și de presa de stat iraniană că SUA
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO
Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' în Strâmtoarea Ormuz (agenție maritimă britanică)
O navă a fost lovită de un 'proiectil necunoscut' care a provocat un incendiu la bord, a anunțat în cursul nopții de miercuri spre joi agenția maritimă britanică, UKMTO, relatează AFP. Nava 'a fost lovită de un proiectil necunoscut care a provocat un incendiu la bord, ce a fost între timp stins', a indicat această s
SUA: 'Creierul' atentatelor din 11 septembrie va fi judecat în 2028 (presă americană)
Un tribunal militar îl va judeca în iunie 2028 pe bărbatul acuzat că este 'creierul' atentatelor din 11 septembrie 2001, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, citând decizia unui judecător, scrie AFP. Khalid Sheikh Mohammed a fost considerat unul dintre cei mai importanți locotenenți ai grupării jihadist
Statele Unite: Urgență națională decretată cu privire la rețeaua electrică, vizând China fără a o numi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri stare de urgență națională privind rețeaua electrică americană, interzicând achiziționarea și instalarea de echipamente provenite din țări aflate sub embargou american asupra armelor, vizând în mod evident China, fără a o numi, transmite AFP.
Liderul întemnițat al PKK, Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în dezarmare, potrivit partidului pro-kurd
Liderul aflat în închisoare al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, ar trebui să joace 'un rol activ' în procesul de dezarmare a combatanților, etapă majoră a procesului de pace care vizează încetarea a peste patru decenii de gherilă, a afirmat miercuri deputatul Mithat Sancar, notează AFP.
Mexic: Președinta Sheinbaum, interpelată cu privire la violențele împotriva jurnaliștilor
Zeci de instituții de presă mexicane s-au asociat miercuri cu ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) pentru a o interpela pe președinta Claudia Sheinbaum și autoritățile cu privire la violențele care îi vizează pe profesioniștii din mass-media din această țară, unde șapte jurnaliști au fost uciși de la începutul anului, notează AFP.
Cipru: Liderii rivali convin să se întâlnească săptămânal
Liderii celor două părți ale Ciprului au convenit miercuri să organizeze întâlniri săptămânale, în timp ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a îndemnat să își intensifice eforturile în vederea negocierilor de reunificare, blocate de ani de zile, transmite AFP. Guterres s-a implicat persona
Comisia Europeană nu comentează acordul la care a ajuns Meta în SUA, susține că e în dialog cu compania
Comisia Europeană este într-un dialog continuu cu Meta după concluziile sale preliminare din urmă cu doi ani potrivit cărora gigantul american încalcă Actul privind serviciile digitale prin design-ul adictiv al rețelelor sale sociale Facebook și Instagram, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al CE, Thomas Regnier, relatează Reuters. El a
Franța poate fi ținta unor acțiuni de război hibrid mai brutale, avertizează șefa serviciului de informații interne
Franța trebuie să ia în calcul că trebuie să facă față unor acțiuni de război hibrid mai brutale pe teritoriul său, a declarat marți șefa serviciului francez de informații interne, dând exemplul dronelor explozive descoperite pe aeroportul german din Leipzig, relatează AFP. 'Descoperirea unei drone explozive la Leipzig care urma, după toate pro
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza avertizează asupra unui 'punct fără întoarcere'
Înaltul Reprezentant al 'Consiliului de Pace' pentru Gaza, Nikolai Mladenov, a avertizat miercuri asupra unui 'punct fără întoarcere' în cazul în care planul de pace pentru teritoriul palestinian, aflat în prezent în impas, va eșua, relatează AFP. 'Gaza nu mai poate rezista unei alte catastrofe. Dacă armi












