Premierul canadian consideră atacarea Iranului contrară dreptului internațional, după ce sâmbătă asigura SUA de sprijin
Prim-ministrul canadian Mark Carney a apreciat miercuri că atacurile americano-israeliene împotriva Iranului 'par la prima vedere a fi contrare dreptului internațional' și a a cerut o 'dezescaladare rapidă' în a doua zi a unei vizite în Australia, informează EFE.
În cadrul unei întâlniri la Lowy Institute, un grup de reflecție cu sediul în Sydney, Mark Carney a declarat că Ottawa apreciază măsurile menite să schimbe regimul iranian, pe care l-a calificat drept 'principala sursă de instabilitate și terorism' din Orientul Mijlociu.
'La prima vedere pare să nu fie conform sau să fie contrar dreptului internațional', a declarat premierul canadian, adăugând însă că 'le revine altora să judece. Eu nu sunt jurist și cu atât mai puțin expert în drept internațional'.
Liderul canadian a devenit una din cele mai influente voci la nivel mondial care îl critică pe președintele american Donald Trump, căruia i s-a opus frecvent.
Președintele Trump a amenințat insistent cu anexarea Canadei și a impus tarife vamale exorbitante țării vecine.
Într-un discurs foarte urmărit la Forumul Economic Mondial de la Davos din ianuarie, Mark Carney a estimat că ordinea mondială din ultimele decenii este 'fracturată' și a îndemnat 'puterile medii' să se unească împotriva forțelor 'hegemonice'.
Miercuri, premierul canadian a apreciat că războiul din Orientul Mijlociu este 'un nou exemplu al eșecului ordinii mondiale'.
'Implorăm toți participanții, inclusiv Statele Unite și Israelul, să respecte regulile de angajare internaționale', a declarat el.
'Canada face apel la o dezescaladare rapidă a ostilităților și este pregătită să ajute la atingerea acestui obiectiv', a adăugat Mark Carney, subliniind că țara sa 'reafirmă că dreptul internațional se impune beligeranților'.
După declanșarea operațiunii militare israeliano-americane împotriva Iranului sâmbătă, Carney a asigurat SUA de sprijinul Canadei, considerând că Iranul a eșuat în a-și demonta programul nuclear și în a înceta să sprijine grupurile armate.
Cu toate acestea, miercuri, premierul canadian și-a exprimat regretul că eforturile internaționale nu au reușit să ducă la dezarmarea Iranului.
'Statele Unite și Israelul au acționat fără a informa Națiunile Unite și fără a consulta aliații lor, inclusiv Canada', a subliniat el.
Premierul Mark Carney urmează să se întâlnească joi, la Canberra, cu omologul său australian Anthony Albanese și să se adreseze Parlamentului.
Vizita sa în Australia are ca scop atragerea de investiții și aprofundarea legăturilor bilaterale.
De mai multe luni de zile, premierul Mark Carney nu încetează să repete că lumea a devenit din ce în ce mai periculoasă și că SUA nu mai sunt un partener de încredere. El a făcut din reducerea dependenței puternice a Canadei de economia americană piesa de rezistență a politicii sale economice externe.
Biroul premierului Anthony Albanese l-a prezentat pe Mark Carney ca pe un lider care împărtășește aceleași idei ca și prim-ministrul australian și a declarat că discuțiile bilaterale vor fi axate pe securitatea economică, mineralele critice și apărare.
'În timp ce țările noastre se confruntă cu noi provocări și oportunități, trebuie să aprofundăm cooperarea cu partenerii noștri pentru a promova interesele naționale', a declarat premierul australian săptămâna trecută. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel)AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Evoluţii în conflictul militar din Orientul Mijlociu: ziua a cincea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO UPDATE Președintele Trump nu este satisfăcut de noua propunere a Iranului
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că nu este mulțumit de ultima ofertă a Iranului pentru încheierea războiului cu SUA și Israelul, care durează de două luni, transmit dpa și Reuters. 'I
SUA adoptă noi sancțiuni împotriva Iranului și avertizează navele să nu plătească taxe la traversarea Strâmtorii Ormuz
Statele Unite au introdus vineri noi sancțiuni împotriva intereselor iraniene și au avertizat navele din terțe țări să nu le achite iranienilor niciun fel de taxe pentru traversarea Strâmtorii Ormuz, informează AFP. Sancțiunile vizează inclusiv trei case de schimb și urmăresc să împiedice schimbul valutar pentru conversia &ic
UPDATE Trump va mări la 25% taxele vamale la autovehiculele europene
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că va majora la 25% taxele vamale la automobilele și camioanele importate în SUA din Uniunea Europeană, informează dpa. Măsura va intra în vigoare săptămâna viitoare. Întru-un mesaj în rețeaua sa Truth Social, Trump a susținut că UE nu s-a conforma
#Ucraina începe o reformă a forțelor armate, cu sporuri salariale și demobilizări
Ucraina începe o reformă a forțelor armate, inclusiv prin sporuri salariale pentru militarii de pe front și demobilizări pe etape, a anunțat vineri președintele Volodimir Zelenski, citat de AFP. Șeful statului dorește în special consolidarea sistemului de contracte prin garantarea unor condiții clar definite și garantate privind du
Pentagonul încheie contracte cu șapte firme de inteligență artificială, dar nu și cu Anthropic
Departamentul american al apărării a anunțat joi că a ajuns la acorduri cu șapte firme de inteligență artificială (AI) pentru desfășurarea capacităților avansate ale acestora în rețele secrete, transmite Reuters. Comunicatul exclude Anthropic, care a intrat într-o dispută cu Pentagonul privind mecanismele de siguranță pentru utiliz
Iranul a transmis Statelor Unite o nouă propunere de negocieri
Iranul a transmis Statelor Unite, prin mediatori pakistanezi, cea mai recentă propunere de negocieri, transmite vineri agenția de presă iraniană de stat IRNA, preluată de Reuters. IRNA nu a dat detalii, însă știrea a provocat o scădere a cotațiilor pe piața mondială a petrolului. Nu este clar dacă propunerea Teheranului a
O familie puternică din Iran a fondat o platformă de tranzacționare a criptomonedelor cu care Gardienii Revoluției ocolesc sancțiunile
Familia Kharrazi, una din cele mai influente dinastii din Iran, a fondat și controlează cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din țară; serviciul, numit Nobitex, este folosit și de cetățenii obișnuiți, dar s-a remarcat ca o cale la care recurg Gardienii Revoluției - armata ideologică a republicii islamice - pentru a transfera milioane de dolari,
Azerbaidjanul o convoacă pe ambasadoarea UE în legătură cu o rezoluție a Parlamentului European privind armenii din Nagorno-Karabah
Azerbaidjanul a convocat-o vineri pe ambasadoarea UE la Baku, Marijana Kujundzic, pentru a protesta împotriva unei rezoluții a Parlamentului European care condamnă detenția unor prizonieri de război armeni din Nagorno-Karabah și susține drepturile armenilor din fosta enclavă armeană de pe teritoriul azer, transmite Reuters. PE consideră
UE suspendă fonduri destinate Serbiei, anunță comisarul pentru extindere
Uniunea Europeană a înghețat fondurile din Planul de creștere destinat Serbiei, a declarat joi seară comisarul european pentru extindere, Marta Kos, acuzând Belgradul de ''regresie'' în domeniul reformelor judiciare, informează vineri AFP. Aceste remarci, făcute la o conferință în Elveția, vin după ce pa
Autoritățile de la Madrid se declară liniștite în fața amenințărilor lui Trump de a retrage trupele din Spania
Ministrul apărării spaniol, Margarita Robles, a părut ''absolut calmă'' în fața celei mai recente amenințări a președintelui american Donald Trump de a-și retrage trupele din Spania și a răspuns, ''cu respect, dar cu toată fermitatea'', că ''aceste mesaje sunt excesive'', informează vineri EFE.
În timp ce Trump amenință cu retragerea, ofițeri superiori americani menționează beneficiile prezenței în Germania (GALERIE FOTO)
După ce președintele american Donald Trump a declarat că analizează posibilitatea de a reduce numărul de trupe din Germania, la un centru de antrenament al armatei americane din această țară, unii ofițeri superiori au subliniat joi beneficiile prezenței americane aici, informează Reuters. Printre acestea se numără descurajarea adversarilor, an
Regele Charles al III-lea a sosit în Bermuda după o vizită de stat reușită în SUA
Suveranul britanic Charles al III-lea a sosit în Bermuda pentru o călătorie regală de trei zile, după o vizită de stat memorabilă în Statele Unite, informează vineri PA Media/dpa. Regele Charles și regina Camilla au fost primiți din nou joi, la Casa Albă, de președintele american Donald Trump, pentru un rămas bun oficial, iar c&aci
#Ucraina atacă terminalul petrolier rusesc din Tuapse pentru a patra oară în două săptămâni
Ucraina a atacat vineri pentru a patra oară rafinăria Tuapse, situată în terminalul portuar al acestui oraș de la Marea Neagră, provocând un incendiu la mai puțin de 24 de ore după ce pompierii au stins flăcările declanșate de atacul de marți, informează EFE. ''În urma atacului cu drone al regimului de la Kiev, a izbu
Rusia a atacat #Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie (analiză AFP)
Rusia a atacat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie, relevă vineri o analiză a AFP a datelor publicate de Forțele Aeriene Ucrainene. Moscova a lansat 6.583 de drone cu rază lungă de acțiune în aprilie, ceea ce reprezintă o creștere de 2% față de martie, cu o intensificare semnificativă a atacurilo
SUA condamnă flotila pentru Gaza, pe care o consideră ''o inițiativă pro-Hamas''
Statele Unite au condamnat joi flotila internațională care încearcă să transporte ajutoare în Fâșia Gaza, numind-o o ''inițiativă pro-Hamas'' al cărei scop este acela de a submina planul de pace al președintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, informează dpa. Zeci de nave care transportau activiști din














