Criză în Orientul Mijlociu/ Țărnea (MAE): Spațiul aerian al Emiratelor Arabe e închis; a fost deschis temporar
Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Țărnea, a subliniat marți că spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite și al altor state din regiune este închis, dar că au existat câteva încercări, în care spațiul aerian a fost deschis pentru un timp foarte scurt.
'Nu există zboruri. Spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este oficial închis. Închiderea spațiului aerian este o informare de presă, o informare către public, dar ia și dimensiunea unor comunicări tehnice specializate - avertizări către piloți, către personalul navigant - care indică închiderea unui spațiu aerian. Din rațiuni evidente - prezența avioanelor acolo, presiunea uriașă a importanței reluării traficului - au fost câteva încercări în care s-a deschis spațiul aerian pentru un timp foarte scurt, în care niște avioane care erau programate au plecat. Nu există zboruri de repatriere într-un spațiu închis. Riscul de securitate pentru personalul navigant și cetățeni ar fi... Nu și-l asuma nimeni', a precizat el, într-un briefing de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu.
El a menționat că este posibil să existe în continuare încercări de a deschide punctual spațiul aerian, dar că în acest moment nu se desfășoară zboruri de repatriere.
Andrei Țărnea a spus că în astfel de condiții nu pot fi operate nici zboruri militare, deoarece și acestora li se aplică aceleași reguli ca unei aeronave obișnuite.
Purtătorul de cuvânt a explicat că aducerea în țară a celor 307 cetățeni români din Israel a fost posibilă prin frontiera terestră către Egipt, o țară al cărei spațiu aerian nu a fost închis. Pasagerii respectivi au plătit biletele pentru curse charter, organizate în mod special pentru zborul de repatriere. Pe lângă cei 298 de clienți ai agențiilor de turism, au fost repatriați și nouă cetățeni români care s-au prezentat pe cont propriu la punctul de frontieră.
'O soluție cum e cea din Israel, în care transporți terestru, e fezabilă pentru numere relativ mici: 200-300 de oameni. În momentul în care vorbim deja despre mii de oameni, soluția aceea este posibilă, dar implică cu totul alt efort, o altă perioadă de pregătire, un alt tip de angajament. Vorbim despre sute de autocare și așa mai departe. Deci, trebuie gândită cu atenție. Nu toți acești oameni sunt cetățeni perfect sănătoși. Sunt între ei minori, sunt între ei persoane bolnave, sunt persoane care se află în tratament medical', a mai precizat el.
Andrei Țărnea a opinat că în momentul de față varianta cea mai sigură pentru aceste persoane este să rămână acolo unde se află.
'Presiunea cea mai mare este fie pe crearea condițiilor de securitate pentru deschiderea spațiilor aeriene sau, pe măsură ce se adună timpul, dezvoltarea acelor soluții în care România, sau România împreună cu alte state, apelează la alte scenarii. Dar deocamdată scenariul în vigoare este cel în care ei rămân acolo unde sunt, pentru că acolo sunt în siguranță. Este mai sigur să stea acolo unde sunt - știu că este foarte greu, știu că e ușor să spui de la microfon, din București, și e mult mai greu să auzi, atunci când ești într-un hotel și ți se termină cazarea, sau știi că ai bilete de avion mâine sau le-ai avut ieri, dar este cel mai sigur lucru pentru ei', a mai spus reprezentantul MAE.
El a adăugat că Mecanismul european de urgență, care a fost activat, nu oferă compensații în mod direct cetățenilor, ci statelor care angajează cheltuieli pentru zboruri umanitare. Însă, în acest sens, este necesar să existe condiții pentru desfășurarea zborurilor.
'Sumele respective, de exemplu, nu pot fi folosite pentru cazări la hotel. Pot fi folosite, de exemplu, pentru zboruri de evacuare', a spus el.
Într-o astfel de situație, vor beneficia de prioritate: minorii care nu sunt însoțiți de familie, persoanele cu patologii și familiile cu copii.
'În rest, pentru ceilalți, trebuie gândită o logică care ține cont de mai mulți factori: unde se află geografic, deci cât de repede pot să ajungă la un aeroport sau la un loc de evacuare; care sunt condițiile de securitate pe acel traseu; dacă au sau nu bilete la o linie aeriană care a reluat zborurile. Sunt toate aceste elemente. De aceea, sfatul nostru este: să se înregistreze, să țină legătura cu liniile aeriene la care au bilete - pentru că au obligația să le ofere alte variante, atunci când condițiile de zbor vor permite acest lucru; să se asigure că sunt în siguranță acolo unde sunt, pentru că e mai bine decât să se pună uneori pe drum, cu riscurile de rigoare', a evidențiat el.
În ce privește elevii români blocați în Dubai, el a arătat că aceștia sunt în siguranță și fac teme, fiind supravegheați de profesorii lor. De asemenea, consulatul din Emirate este în contact permanent cu însoțitorii grupurilor respective. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dominic Fritz: Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat miercuri că foarte mulți alegători de-ai președintelui Nicușor Dan se declară 'dezamăgiți'. El a precizat că nici USR nu mai are aceeași relație cu președintele. 'Foarte mulți alegători ai lui Nicușor Dan ne spun că sunt dezamăgiți și că au dat votul lor, mai ales în
Luca Niculescu: România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor
România trebuie să treacă definitiv de la diplomația participării la diplomația proiectelor, iar politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiții atrase, exportatori sprijiniți și noi oportunități pentru companiile românești, a afirmat premierul Luca Niculescu. Acesta a punctat, într-o postar
Țoiu declară că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară și au fost suplimentate resursele financiare
Fostul ministru al Afacerilor Externe Oana Țoiu a declarat miercuri că în mandatul său a fost mărită rețeaua consulară, au fost suplimentate resursele financiare pentru servicii consulare și au fost organizate concursuri pentru a acoperi 'deficitul crunt' de resurse umane. De asemenea, a fost 'întărită puterea diplomați
Fenechiu: Ipotezele că în PNL va fi dihonie foarte mare sunt ușor exagerate; lucrurile au început să se calmeze
Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, miercuri, că nu crede că un congres al PNL va avea loc foarte repede, menționând că 'lucrurile au început să se calmeze' și sunt 'ușor exagerate' 'ipotezele' că în partid va fi 'dihonie foarte mare și urmează diverse lucruri'. 'Cu s
Dan Neculăescu - dialog cu omologul din R. Moldova: Sprijinul pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm
Sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, a afirmat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, după convorbirea cu omologul din Republica Moldova, Mihai Popșoi. 'L-am reasigurat că sprijinul României pentru parcursul european al Chișinăului rămâne ferm, în spiritul Parteneriatului n
Tulcea: Prefectul Eugen Terente (USR) spune că nu demisionează pentru că județul nu are și un subprefect
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, președinte al filialei județene a USR, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că nu demisionează din funcție din motive administrative și așteaptă reacțiile Corpului de control al premierului României și ale Consiliului Județean (CJ) în urma raportului privind legalitatea activităților agricole din Delta Dunării.
Fenechiu: Mircea Abrudean rămâne președintele Senatului; a fost ales și n-am văzut pe nimeni să revendice postul
Mircea Abrudean va rămâne președintele Senatului după trecerea PNL în opoziție, a precizat miercuri liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, menționând că el a fost ales, nu numit, în acest post, care nu a fost revendicat de nimeni. 'Domnul Abrudean n-a fost numit politic, domnul Abrudean a fost ales de senato
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei
Andrei Nistor a demisionat din funcția de prefect al Capitalei, apreciind că numirea unui ministru de Interne care a fost condamnat reprezintă 'o sfidare pentru toți oamenii decenți' din Ministerul Afacerilor Interne. 'Mi se pare o sfidare pentru toți oamenii decenți din Ministerul Afacerilor Interne să le pui șef un condamnat. Dar
PSD: Neacșu este ținta atacurilor USR pentru o condamnare pentru care a intervenit reabilitarea de drept
PSD acuză USR că aplică standarde diferite în funcție de interesele politice, după ce reprezentanții formațiunii l-au criticat pe Marian Neacșu pentru o condamnare din 2016, în cazul căreia a intervenit reabilitarea de drept, potrivit social-democraților. 'Ipocrizie fără limite! Marian Neacșu este astăzi ținta atacurilor USR pe
Ungureanu: Pacienți cu boli foarte grave sunt împiedicați de statul român să aibă acces la tratamente moderne
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a atras atenția, miercuri, asupra cazurilor unor pacienți din România, cu boli foarte grave, care au trebuit 'să fugă în afara țării' să-și facă rost de un tratament pe bază de canabis medicinal. 'Unii dintre pacienții din România cu boli foarte grave au trebuit să fugă efectiv &ici
Camera Deputaților/Bullyingul în educație - pe agenda parlamentarilor; Raisa Enachi: Nu putem vorbi despre educație fără demnitate
Deputata Raisa Enachi a susținut necesitatea consolidării protecției copiilor victime ale bullyingului, astfel încât aceștia să fie ascultați și protejați, fără a fi constrânși să se împace cu agresorii sau să fie îndepărtați din colectivul școlar, în cadrul mesei rotunde 'Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilita
Senat: Grupul PACE - Întâi România nu va fi reînființat
Grupul parlamentar PACE - Întâi România rămâne desființat, întrucât cererea de reînființare a acestuia nu a fost semnată decât de cinci din cel puțin șapte senatori, număr minim necesar constituirii. Potrivit unor surse parlamentare, senatorii Rodica Cușnir și Cristian Rusu nu au mai semnat solicitarea de reconst
Radu Miruță spune că mecanismul intern de predicție privind dronele și-a demonstat succesul
Fostul ministru al Apărării Radu Miruță a declarat miercuri, la prezentarea bilanțului mandatului său, că mecanismul intern de predicție a pătrunderii dronelor în spațiul aerian românesc 'și-a demonstrat succesul'. El a anunțat, totodată, că programul european SAFE prevede 2,2 miliarde de lei pentru dezvoltarea capabilități
Luca Niculescu: Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului
Școala din România trebuie să redevină un spațiu al siguranței și al respectului, a declarat miercuri premierul Luca Niculescu. Acesta a participat la preluarea mandatului de către noul ministru al Educației, Sorin Costreie, și de către ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar, Sorin-Gabriel Ionescu.
Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, adoptat de Senat
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, un proiect de lege inițiat de Guvern care vizează facilitarea obținerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale. Proiectul transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2023/1544 și instituie obligația operatorilor economici care furnizează servi

